Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 897/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 897/
Ședința publică din 09 OCTOMBRIE 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Purcărița Trandafir
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către intervenientul Ministerul Apărării, împotriva deciziei civile nr. 326/A/ 21.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați, și cu pârâții intimați Municipiul L prin Primar și Consiliul Local L, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință se prezintă pentru reclamanții intimați avocat în substituire avocat, pentru intervenientul recurent, consilier juridic, lipsă fiind pârâți intimați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat, instanța a acordat cuvântul părților.
Reprezentantul intervenientei recurente a solicitat admiterea recursului modificarea în tot a deciziei civile atacate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru motivele prezentate în scris în motivarea recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați, avocat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor prezentate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr- din 30.06.2005, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al municipiului L, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că dreptul de proprietate al Statului Român, asupra imobilului situat în L,- A, județul T,înscris în CF 2517 top 134-135 /A /1/A, a fost constituit fără titlu juridic valid; să se dispună restituirea în natură a acestui imobil și să se rectifice Cartea Funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost proprietarii imobilului de mai sus, că în anul 1989, au părăsit în mod legal România, iar Statul Român preluat, acest imobil în baza Decretului Lege 223/1974,intabulându-și dreptul de proprietate în CF, contrar Protocolului adițional nr.1 la Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptat de Consiliul Europei.
Reclamanții au arătat că restituirea în natură este posibilă întrucât titularul dreptului de administrare, respectiv Ministerul Apărării Naționale, nu mai folosește imobilul, acesta fiind în prezent liber.
În timpul procesului,reclamanta a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârât și Municipiul L,reprezentat prin Primar.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul Ministerul Apărării Naționale, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât imobilele ce constituie obiect de reglementare a Legii nr.10/2001 nu pot fi revendicate pe calea dreptului comun, justificându-și interesul prin faptul că deține în administrarea operativă imobilului în litigiu.
A Mai arătat că, reprezentant al Statului Român, este Ministerul Finanțelor Publice,iar Ministerul Apărării Naționale, are doar un drept de administrare.
Prin înscrisul denumit "precizarea motivației juridice a acțiunii introductive", reclamanții au arătat că temeiul de drept al cererii îl constituie dispozițiile cuprinse în art. 480 și urm. cod civil și doar în subsidiar disp.10/2001, Legii 247/2005,HG 250 /07.03.2007, și Legea 74/26.03.2007.
Prin sentința civilă nr.1674/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Lugoja admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Ministerul Apărării Naționale și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Municipiul L -prin Primar.
A fost respinsă, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului L; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că, urmare, a cererii de părăsire legală a țării, imobilul situat în L- A, înscris în 2517 nr.top 134-135/a/1/a, proprietatea reclamanților, a fost trecut (în baza Deciziei nr.1123 din 31.05.1989, a Consiliului Popular al județului T - Comitetul Executiv,Biroul permanent), în proprietatea Statului și administrarea directă a Întreprinderii de Gospodărire Comunală și Locativă L, cu plata sumei de 80.000 lei cu titlul de contravaloare a construcțiilor.
Prin Hotărârea Guvernului 2060/2004, acest imobil a fost înscris pe lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, așa cum rezultă din inventarul depus la dosar,fiind trecut în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Reclamanții au solicitat, în baza Legii 10/2001, restituirea în natură a imobilului din litigiu, însă prin decizia nr.A 3711 din 10.05.2004,Ministerul Apărării Naționale a respins solicitarea, pe motiv că imobilul nu face obiectul Legii 10/2001, fiind preluat în baza Decretului 223/1974.Prin aceeași decizie de respingere, în articolul 2,se indică petenților că pot să atace dispoziția în termen de 30 de zile de la comunicare la secția civilă a Tribunalului București.
Cum reclamanții nu au atacat decizia Ministerului Apărării Naționale încercând pe calea dreptului comun, să obțină ceea ce legiuitorul a stabilit că se poate obține în cadrul legii speciale, respectiv în baza Legii nr. 10/2001, prima instanță a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local L, având în vedere dispozițiile Legii 215/2001,instanța de fond a apreciat că acesta nu legitimează vocație procesuală pasivă și prin urmare, față de acest pârât, acțiunea a fost respinsă pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Interesul Ministerului Apărării Naționale, în calitate de intervenient principal în cauză a fost apreciat ca fiind legitim prin aceea că și în prezent, deși nu mai folosește efectiv imobilul, figurează ca administrator al acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și, solicitând in principal desființarea hotărârii apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, primei instanțe, iar in subsidiar, schimbarea in tot a sentinței apelate in sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.
Au susținut că necontestarea deciziei de respingere, în termenul arătat de art.26 din Legea nr.10/2001, nu este de natură a-i împiedica pe reclamanți să-și valorifice dreptul la restituirea bunului, in justiție, câtă vreme entitatea deținătoare imobilului nu a soluționat notificarea pe fondul dreptului invocat, reținând doar că imobilul nu intră sub incidența reglementărilor legii speciale de reparație.
Toate acest împrejurări au fost interpretate eronat de către instanța de fond care a reținut că din momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, orice acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe dreptul comun, este inadmisibilă, fapt ce are semnificația încălcării liberului acces la justiție al reclamanților, consacrat prin art.10 alin.3 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Raportat la dispozițiile Legii nr.215/2001 și practica instanței supreme, reclamanta apreciază că în cauză Consiliul Local al Municipiului L are vocație procesuală pasivă.
Pe fond, s-a arătat că Decretul nr.223/1974, în baza căruia imobilul în litigiu a trecut in proprietatea Statului Român, nu se poate constitui într-un titlu valabil care să justifice proprietatea Statului Român, deoarece acest act normativ, contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, inclusiv Protocoalelor Adiționale, adoptată de România în 1994, convenție ce face parte din dreptul intern potrivit art.11 alin.2 din Constituție.
Eventualele neconcordanțe dintre legea internă și instrumentele juridice internaționale în privința drepturilor fundamentale ale omului se rezolvă, conform art.20 alin.2 din Constituție, cu prioritate față de dreptul intern.
Prin întâmpinare, intimații Consiliul Local al Municipiului L și Municipiul L au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că in mod corect instanța de fond a reținut inadmisibilitatea acțiunii in revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale-Direcția Legislație si Asistență Juridică a solicitat pe calea întâmpinării respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 326 din 21.04.2008 Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanții - apelanți și împotriva sentinței civile nr. 1674/02.10.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții - intimați Municipiul L, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului L, și intervenientul Ministerul Apărării Naționale - Direcția Legislație și Asistență Juridică.
A desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că imobilul in litigiu face parte din proprietatea publică a Statului Român, însă prima instanță nu s-a preocupat in a stabili regimul juridic al imobilului revendicat ci s-a rezumat la reținerea inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun și formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
S-a apreciat că pretențiile reclamanților pot fi analizate numai după ce se va stabili regimul juridic al bunului revendicat în sensul apartenenței acestuia la proprietatea publică sau, după caz, privată, a Statului Român
In ceea ce privește cererea de intervenție depusă la fila 35 dosar fond de către intervenientul Ministerul Apărării Naționale-Direcția Legislație si Asistență Juridică, denumită cerere de intervenție în interes propriu, s-a stabilit că, deși art.49 alin.2 Cod procedură civilă, prevede că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său în cauză, intervenientul a invocat doar excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a solicitat admiterea acesteia, fără a invoca un drept propriu al său, astfel cum dispune norma citată.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ceea ce reprezintă un motiv de desființare cu trimitere, conform art.297 alin.1 teza I Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 326 din 21.04.2008 a Tribunalului Timișa declarat recurs intervenientul Ministerul Apărării criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul art. 312 alin.1 -3 și art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă, admiterea recursului modificarea în totalitate a deciziei civile atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
În motivarea recursului a arătat că Înalta Curtea d e Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii cu privire la acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, statuând că: " concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispeciala generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres în legea specială".
Recurentul susține că Legea 10/2001 fiind o lege specială de restituire a imobilelor, de la data intrării acesteia în vigoare trebuie urmată procedura prevăzută de Legea 10/2001.
S-a arătat că reclamanții au urmat procedura specială instituită de Legea 10/2001 context în care acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun.
Au fost invocate și dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 care prevăd că " bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații.
Prin întâmpinare reclamanții și au solicitat respingerea recursului intervenientului, în baza excepției lipsei legitimării procesuale active, de a exercita calea de atac a recursului întrucât are calitatea de intervenient accesoriu, deci nu invocă un drept propriu care sa atragă incidența prevederilor art. 49.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă Curtea stabilește că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, recurentul a susținut că Înalta Curtea d e Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii cu privire la acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, și statuat relativ la concursul dintre legea specială și legea generală că acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispeciala generalibus derogant.
Critica adusă hotărârii excede considerentelor pentru care instanța de apel a dispus desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare și anume pentru faptul că prima instanță nu a clarificat regimul juridic al imobilului revendicat, nu a determinat regimul juridic al cererii de intervenție, în sensul calificării acesteia ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu sau o cerere de intervenție accesorie, în funcție de interesul alegat, dacă se tinde la dobândirea unui drept propriu sau acționează în sprijinul apărării unei părți, toate aceste neclarificări reflectând încălcarea prevederilor art.129 Cod pr.civilă care spune că " judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale".
Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție B, în ședința din 9 iunie 2008, precizat relativ la concursul dintre legea specială și legea generală, că acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispeciala generalibus derogant, însă în continuare s-a menționat în dispozitivul hotărârii s-a menționat că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială ( Legea 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate.
Față de cele arătate recursul declarat de către intervenientul Ministerul Apărării, este nefondat motiv pentru care, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează să -l respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către intervenientul Ministerul Apărării, împotriva deciziei civile nr. 326/A/ 21.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. CO/ 5.11.2008
Thnored. NF/5.11.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte,
Judecător.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar 11781/325/06.08.2008, reclamanta Comuna, reprezentată prin Primar și Consiliul Local, în contradictoriu cu pârâții Comuna, prin Primar și Consiliul Local, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că terenul înscris în parcelele și /1 este situat administrativ pe teritoriul Comunei; să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei reprezentând impozitul încasat nelegal pentru terenul înscris în parcelele și /1 situate pe teritoriul Comunei si să nu încaseze pe viitor impozitul pe terenul arătat.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, așa cum rezultă din planșele eliberate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, cele două parcele de teren sunt situate în raza administrativ-teritorială a comunei, iar pârâții au încasat nelegal impozitul aferent, care trebuia încasat de comuna în a cărei rază teritorială este amplasat terenul.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111.c Cod Penal, în ce privește primul petit și art. 256 alin. 2. fiscal, art. 992, 995, 1092.civ. în ce privește celelalte petite.
Pârâții au depus întâmpinare, arătând că, în urma solicitării făcute la ADS B, comuna a primit terenuri pentru care au fost eliberate și titluri de proprietate emise pe raza comunei, astfel că încasările impozitului la bugetul local s-a făcut în mod legal.
Prin sentința civilă nr. 12165/04.12.2007 pronunțată în dosarul susmenționat, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții Comuna, prin Primar și Consiliul Local în contradictoriu cu pârâții Comuna, prin Primar și Consiliul Local, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea, în temeiul art. 111. a faptului că două parcele de teren se află situate pe raza administrativ-teritorială a comunei, se tinde la constatarea unei situații de fapt, care nu poate fi făcută pe calea acțiunii în constatare reglementată de art. 111.
Pe de altă parte, exercitarea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor trebuie să se facă conform documentațiilor de amenajare a teritoriului, existând în acest sens reguli generale cuprinse în legea de amenajare a teritoriului și urbanism, completate cu regulile speciale din legea fondului funciar, însă, în cazul încălcării dreptului de proprietate, mijlocul care trebuie folosit de titularul dreptului este acțiunea în revendicare și nu cea în constatare, această acțiune devenind inadmisibilă dacă titularul are la îndemână acțiunea în realizare.
S-a concluzionat că acțiunea întemeiată pe art. 111. nu poate fi folosită în speță, o dată, pentru că se cere constatarea unei situații de fapt și nu a unei situații de drept, iar, pe de altă parte, pentru că reclamanții au la îndemână acțiuni în realizarea dreptului în cazul încălcării dreptului de proprietate privată al comunei prin nerespectarea limitelor determinate de documentațiile de amenajarea teritoriul și urbanism.
Celelalte două capete de cerere au ca obiect obligarea pârâtelor de a restitui impozitul încasat nelegal și de nu mai încasa pe viitor impozitul pentru acest teren, temeiul de drept indicat fiind art. 256 alin. 2. fiscal și art. 992, 995, 1092.civ. privind plata nedatorată.
Plata nedatorată constă în raportul juridic în temeiul căruia o persoană care a făcut o plată la care nu a fost ținută poate să solicite restituirea de la cel care a primit-
În speță, pentru ca reclamanții să solicite restituirea în temeiul plății nedatorate, ei trebuie să aibă în primul rând, calitatea de solvens, adică să fi făcut din eroare o plată către pârâți, plată care nu există din punct de vedere juridic, dându-le astfel dreptul la restituirea ei.
Or, reclamanții nu au calitate de solvens, în sensul că nu ei au plătit impozitul din eroare pe care să îl solicite pârâților, cum nici aceștia nu au calitate de accipiens într-un raport juridic cu reclamanții născut din plata nedatorată.
Nefiind îndeplinite astfel condițiile plății nedatorate, conform art. 992, 993 și 995.civ. și nici cele prevăzute de art. 256 alin 2. fiscal, întrucât acest text de lege vizează obligația de a plăti impozit de către orice persoană care are în proprietate teren și care se datorează către bugetul local al localității în care este amplasat terenul, drept de proprietate care este necontestat, or, în speță, reclamanta deduce judecății tocmai drepturile litigioase privind posesia și implicit proprietatea terenurilor în litigiu, astfel că instanța de fond a respins și celelalte două capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Comuna, prin Primar și Consiliul Local, solicitând desființarea în tot a hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, cerere înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș sub nr. dosar - la data de 08.02.2008.
În motivare, se arată că, prin petitul 1 al acțiunii nu a încercat decât să arate că parcelele nr. A 319 și A 323/1 se află pe raza teritorial administrativă a comunei și nu pe cea a comunei; ea nu este proprietara acelor terenuri, ci alte persoane fizice care au obligația achitării către bugetul local a impozitului aferent imobilelor deținute, conform art. 256. fiscal. Autoritatea locală competentă să încaseze acest impozit este autoritatea unde este amplasat terenul.
Pârâta nu a încălcat nici un drept de proprietate față de apelantă, întrucât ea nu este proprietara terenurilor situate pe teritoriul administrativ al comunei, așa cum rezultă din planșele eliberate de OCPI În cauză, nu a fost modificată structura administrativ teritorială stabilită de Legea nr. 2/1968, potrivit procedurii prev. de art. 22 din Legea nr. 215/2001 rep.
În ceea ce privește petitele 2 și 3 ale acțiunii, se arată că realul creditor al plății impozitului pentru terenurile situate în parcelele A 319 și A 323/1 este comuna, conform art. 256 alin 2. fiscal, iar pârâta nu are nici un drept să încaseze acest impozit, fiind vorba de o plată nedatorată lor.
S-a formulat prezenta acțiune pentru a evita obligarea proprietarilor la plata, din nou, a impozitului pe teren deja achitat pârâtei, precum și procedura greoaie prin care persoanele fizice pot recupera de la pârâtă suma plătită.
În drept, s-au invocat prev. art. 256 alin 1 și 2. fiscal.
Intimatul Consiliul Local al Comunei a formulat întâmpinare ( 9-10), prin care a solicitat respingerea prezentului apel, ca neîntemeiat, hotărârea atacată fiind conformă cu legislația în vigoare. Reclamanta nu are calitatea de solvens și nici el nu are calitatea de accipiens.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în limitele prev. de art. 295.c Cod Penal, față de disp. art. 282 și urm. c Cod Penal, art. 111 și 137.c Cod Penal, tribunalul constată că prezentul apel este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că parcelele de teren A 319 și A 323/1 se află situate pe raza administrativ-teritorială a comunei, cu motivarea că reclamanta solicită constatarea unei situații de fapt, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că reclamanta are la îndemână acțiuni în realizarea dreptului în cazul încălcării dreptului de proprietate privată al comunei prin nerespectarea limitelor determinate, de documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, astfel că, în ambele situații, art. 11. nu permite calea unei acțiuni în constatare, ce este inadmisibilă.
Concluzia primei instanțe sub aspectul inadmisibilității primului petit din cererea de chemare în judecată, este eronată, deoarece această solicitare nu urmărește constatarea unei stări de fapt, ci a unei situații juridice. Nu se urmărește constatarea fizică a amplasamentului parcelelor ( ce nici nu este contestată de nicio parte), ci a faptului că parcelele se situează în aria de competență teritorială a reclamantei, respectiv, faptul că aceasta are calitatea de unitate administrativ teritorială în sensul prev. art. 256. fiscal, având deci dreptul de a percepe de la titularii dreptului de proprietate asupra acestora ( persoane fizice ) impozitul pe teren. Nu este o stare de fapt ce se cere a fi constatată, ci o situație juridică, acțiunea fiind, deci admisibilă sub acest aspect.
În ceea ce privește concluzia primei instanțe în sensul că reclamanta avea la dispoziție calea unei acțiuni în realizare pentru protejarea dreptului său, respectiv, acțiunea în revendicare, și aceasta este greșită.
Acțiunea în revendicare poate fi folosită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamanta nu invocă un drept de proprietate asupra terenurilor, ce s-ar afla în posesia pârâtei. Ea nu este titulara nici unui drept real asupra parcelelor, ci invocă dreptul său de percepe impozit pe teren de la proprietarii persoane fizice, a căror calitate nu este contestată.
În consecință, reclamanta nu poate uza de acțiunea în revendicare și nici de o altă acțiune în realizare, calea prev. de art. 111.pr. fiindu-i deschisă.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că, în mod eronat, prima instanță a respins acest petit ca inadmisibil, soluționând pricina fără a intra în cercetarea fondului, astfel că se impune, față de prev. art. 297 și 111.civ.Cod Penal admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
Față de prioritatea motivului de desființare reținut și de prev. art. 137.civ.Cod Penal, tribunalul nu se va pronunța asupra motivelor de apel ce privesc fondul pricinii, inclusiv în ceea ce privește celelalte capete de cerere, urmând ca acestea să fie avute în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta Comuna, prin Primar și Consiliul Local, cu sediul procedural ales în T, nr. 1,. 13 cam. 8, județ T, împotriva sentinței civile nr. 12165/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimata Comuna, prin Primar și Consiliul Local, cu sediul în comuna -, județ
Desființează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Timișoara.
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Purcărița Trandafir, Lucian Lăpădat
