Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 909/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 909/
Ședința publică din 25 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 51/Ap din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă asistată de avocat -, lipsind intimații pârâți, și.
Procedura este îndeplinită.
Se face referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea camerei de consiliu din aceeași dată s-a admis cererea de asistență judiciară formulată de recurenta și s-a redus taxa judiciară de timbru la suma de 202 lei.
Curtea apreciază că nu se impune comunicarea înscrisurilor notariale depuse la dosar împreună cu motivele de recurs, având în vedere că acestea au fost depuse și în dosarul instanței de apel, iar părțile au luat cunoștință despre acestea.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recursului.
Avocat -, pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat, considerând că instanța de apel și cea de fond au pronunțat hotărâri nelegale, ce se impun a fi casate. Instanțele au reținut că s-a edificat în continuarea casei de lemn existente pe terenul în litigiu. Or, în fapt, casa de lemn a fost demolată, în locul ei ridicându-se de către părți o casă de cărămidă, iar ulterior atașându-se la această construcție o cameră, ridicată pe fostul amplasament al grajdului gospodăriei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 2580 din 13.03.2008 a Judecătoriei Brașovs -a respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată de pârâți.
S-a respins acțiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii, si, ca neintemeiata.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata pe seama paratilor, constand in onorariu avocatial.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16.11.1973 s-a incheiat casatoria dintre numitii si antecesoarea reclamantei, ( fosta ), astfel cum rezulta din copia certificatului de casatorie depus la 10.
Aceasta casatorie a încetat la data de 08.08.2000, prin decesul lui.
La data de 17.01.2005 a decedat antecesoarea reclamantei,.
La data de 17.11.1998, s-a incheiat intre si, contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.3307/17.11.1998, prin care cel dintai, in calitate de vanzator, transmite acestuia din urma dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF 404, la + 1, nr. top. 311, reprezentand gradina in suprafata de 313,20. si sub nr. top.312, reprezentand casa si curte in suprafata de 302,40.
Cu privire la prescriptia dreptului material la actiune, instanta de fond a retinut faptul ca, potrivit art. 9 din Decretul nr. 115/1938 "prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic incepe sa curgă de la data când aceasta a incetat. In caz de viclenie ori eroare, ori in celelalte cazuri de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-I incuviinteze actele a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului".
Din coroborarea acestor dispozitii legale, prima instanta a retinut faptul ca termenul de prescriptie in anularea contractului de vanzare-cumparare a inceput sa curga cel mai tarziu pentru la data de 08.02.2002, respectiv in termen de 18 luni ( termen obiectiv) de la data incetarii casatoriei, data pana la care cursul acesteia a fost suspendat.
Prin urmare, introducerea acestei cereri de chemare in judecata a intrerupt termenul de prescriptie, conform art. 16 din D-l 167/1958, astfel incat prezenta actiune este formulata in interiorul termenului de prescriptie.
Reclamanta a sustinut prin actiunea formulata faptul ca imobilul constructie este bun comun, intrucat sotii au edificat pe terenul proprietatea lui o constructie noua din mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri, daramand vechea constructie existenta pe acesta.
Aceasta afirmatie nu a fost dovedita in cauza.
Instanta de fond a retinut faptul ca declaratiile martorilor propusi de catre parati se coroboreaza cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, rezulta ca la data de 30.05.1972 s-a eliberat pe numele lui autorizatia pentruextindere lucrari, constand in edificarea unei camere si a unui antreu, cu valabilitate 1 an, deci anterior incheierii casatoriei intre sotii, aceasta din urma avand loc la data de 16.11.1973.
La dosarul cauzei nu s-a depus o autorizatie de constructie, act administrativ necesar in ipoteza sustinuta de catre reclamanti, respectiv daca admitem faptul ca sotii au edificat din temelii o constructie noua, cu mijloace bunuri comune.
de aceste considerente, instanta de fond a respins exceptia de prescriptie si a respins si pe fond actiunea formulata, aceasta nefiind intemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta,
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 51/24.02.2009 a respins apelul formulat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 2580/2008 a Judecătoriei Brașov.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel, instanța a reținut că din autorizația pentru executare de lucrări nr. 30/1972 rezultă că numitul a fost autorizat sa execute lucrari de extindere a locuintei existente in localitatea,str.- cu o camera si un antreu.
Acest inscris se coroboreaza cu depozitiile martorilor si,din care rezulta ca imobilul in litigiu a fost extins,prin adaugarea unei camere si a unui antreu,in urma demolarii garajului.
Depozitiile martorilor propusi de reclamanta au fost inlaturate din ansamblul materialului probator intrucat nu se coroboreaza cu inscrisul prezentat de catre parati,respectiv autorizatia pentru executare de lucrari nr.30/1972 si nici cu depozitiile martorilor si.
Intrucat reclamanta nu a facut dovada transformarii imobilului intr-unul complet nou,actiunea sa este neintemeiata.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând casarea deciziei și a sentinței și pronunțarea unei hotărâri în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanțele de judecată, atât la fond, cât și în apel au soluționat litigiu și au motivat hotărârea doar pe înscrisul intitulat autorizație pentru executare hotărâri nr. 30/30.05.1972.
Autorizația are valabilitate un an și nu presupune că lucrările au fost efectuate, atâta vreme cât mergând pe argumentația instanței, nu există un certificat de urbanism - act obligatoriu de întocmit la finalizarea unei lucrări de construire.
Este de notorietate faptul că, la țară din motive financiare se execută lucrări de construire fără autorizații.
depusă la dosarul cauzei care se coroborează cu depoziția martorilor, se dovedește faptul că a fost dărâmată casa din lemn și edificată o casă nouă.
Instanța nu motivează în niciun fel declarațiile notariale, depuse în probațiune, considerentele hotărârii fiind lipsite de consistență și lacunare.
Singura concluzie reală și pertinentă este aceea că imobilul a fost ridicat prin efortul comun al soților și, dobândind astfel regimul juridic de bun comun.
Din declarațiile martorilor propuși de pârâți, nu se desprinde cu claritate și fără dubiu care este situația imobilului. Pârâții nu au făcut dovada efectuării pretinselor lucrări.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 30 alin. 3 din Codul familiei, care instituie prezumția relativă de comunitate de bunuri, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Îmbunătățirile sau reparațiile capitale efectuate în timpul căsătoriei, care au dus la transformarea radicală a imobilului, astfel ca acesta să devină cu totul deosebit, fac ca în acest caz imobilul să devină bun comun.
Examinând decizia atacată în raport de motivele invocate în recurs și probele administrate, instanța constată că recursul este nefondat.
implicit al criticii în recurs se referă la declarațiile judiciare și extrajudiciare ale martorilor propuși de recurentă și înlăturate de către instanță sau neluate în considerare.
În raport cu obiectul cauzei, prin care se urmărește de fapt dobândire unui drept real de proprietate, prin includerea acestuia în masa succesorală, proba testimonială nu este suficientă, în lipsa unor înscrisuri doveditoare și nici utilă soluționării cauzei, fiind de natură să ducă la pierderea unui alt drept de proprietate.
Astfel, afirmația recurentei potrivit căreia,vechea construcție a fost demolată și edificată prin efortul comun de muncă și bani ai soților și, nu este probată în sensul impus de art. 1169 Cod civil. Situația de fapt prezentată este infirmată de celelalte probe administrate în cauză - extras de carte funciară, autorizație de construcție, declarații contradictorii.
Simplele depoziții ale unor martori și acelea contradictorii nu sunt de natură se le confere forța probatorie specifică dreptului comun pentru determinarea regimului proprietății de bun comun.
Potrivit art. 30 alin. 3 Codul familiei - invocat în recurs ca și temei a prezumției relative de comunitate - calitatea de bun comun nu ar trebui dovedită.
Orice bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră bun comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează, într-una din categoriile prevăzute de art. 31 din Codul familiei.
În speță, caracterul propriu al bunului imobil rezultă dintr-un act juridic, respectiv extrasul de carte funciară.
Ca urmare a dobândirii unui bun imobil (de către un soț) prin act juridic ad validitatem, dovada contrară nu se poate face prin orice mijloc de probă, decât cu acte care au aceeași forță juridică.
Autorizația administrativă constituie o condiție pentru validitatea unei anumite categorii de acte, probând totodată anterioritatea faptului juridic prin care s-a realizat extinderea construcției existente, aflată deja în patrimoniul antecesorului pârâților, anterior căsătoriei acestuia.
Pe de altă parte, depozițiile martorilor nu sunt utile soluționării cauzei, întrucât dreptul de proprietate comună asupra unui imobil neîntabulat ca atare în cartea funciară nu poate fi fundamentat pe împrejurarea că soțul neproprietar a efectuat în timpul căsătoriei extinderi sau renovări la imobil, deoarece această situație nu conferă celui în cauză un drept e proprietate asupra imobilului, ci numai un drept de creanță pentru lucrările efectuate.
În regim de carte funciară, determinant pentru existența dreptului de proprietate este numai intabularea în CF potrivit Decretului - Lege nr. 115/1938.
Contractul de vânzare - cumpărare a cărui anulare este solicitată, cuprindea de fapt numai obligația transmisiunii unui imobil astfel cum era menționat în cartea funciară la acea dată. În condițiile în care acest imobil nu se află în patrimoniul comunitar al ambilor soți, și deci consimțământul nu putea fi pretins, este lipsit de relevanță sub acest aspect o eventuală îndeplinire ulterioară a acestei condiții de întabulare pe numele celuilalt soț.
depusă la dosarul cauzei nu are semnificația probatorie pe care o atribuie recurenta în sensul demolării vechii construcții și edificării uneia din cărămidă, deoarece aceasta atestă doar schimbarea unui acoperiș și nu poate identifica perioada în care a avut loc renovarea.
Declarațiile extrajudiciare depuse în vederea susținerii motivelor de recurs, nu sunt utile soluționării cauzei, dar și inadmisibile în raport cu dispozițiile art. 305 Co procedură civilă, care limitează posibilitatea administrării unor probe noi, cu excepția înscrisurilor.
În acest context, declarațiile extrajudiciare nu au valoarea unor înscrisuri, păstrându-și însă particularitățile dovezii respective, mai ales că au fost folosite și într-o etapă procesuală anterioară și respinse tocmai ca urmare a lipsei de forță probantă. Această limitare instituită de dispozițiile procedurale este determinată de faptul că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă ci un mijloc procedural prin care se realizează un control al hotărârii judecătorești sub aspectul legalității.
Pentru toate considerentele relevate mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins, iar decizia atacată menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.51/24.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Pt. - -, plecată - -
în concediu de odihnă, semnează
Președintele instanței,
Grefier,
- -
Cu opinia separată,
În sensul casării cu reținere în temeiul art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă.
JUDECĂTOR,
Pt. - -, plecată în concediu de odihnă,
semnează Președintele instanței,
OPINIE SEPARATĂ
În speță, fără a discuta fondul cauzei cu care a fost investită instanța, ci numai modul de desfășurare a procedurii, respectiv modul de administrare a dovezilor, se impune concluzia că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil.
Astfel, în fața instanței de fond probele au fost contradictorii, motiv ce ar fi impus instanței de apel administrarea unui nou probatoriu și nicidecum respingerea ca nedovedită a acțiunii, în condițiile în care, prin încheierea din 18 februarie 2009 respins proba cu declarațiile notariale fără a pune în discuția părților necesitatea respectării principiilor nemijlocirii și cel al contradictorialității, neglijând rolul activ prev. de art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă, în lumina hotărârii CEDO 2009 GSM vs. Ungaria.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a definit principiul contradictorialității în felul următor:
"Sarcina judecătorului este de veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți".
Aceeași instanță a arătat că "elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața părților, în ședință publică în vederea unei dezbateri contradictorii".
Prin urmare, nefiind respectate garanțiile procedurale în ansamblul lor, dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO fiind știrbit, se impune casarea cu reținere spre rejudecare.
JUDECĂTOR,
Pt. - -, plecată în concediu de odihnă,
semnează Președintele instanței,
Red. CJ - 14.07.09
Red. op. sep. LV - 25.06.09
Dact. EP - 17.07.2009
2 ex.
Jud. apel,
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu
