Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 97/

Ședința publică din data de 5 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: George Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier

-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către reclamanta-pârâtă, cu sediul în comuna, județul G, împotriva deciziei civile nr. 211 din 18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant CONSILIUL LOCAL AL COM. JUDEȚUL G și intervenientul ).""), domiciliat în comuna, județul G, în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 februarie 2008.

CURTE

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 5142/09.12.2005 reclamanta - în contradictoriu cu Consiliul Local al comunei a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietatea următoarelor imobile:

1.-suprafața de 93,124,00 mp, din care ocupată cu construcții 10.862,00 mp suprafață care se află în perimetrul Fermei nr. 4 din cadrul -, potrivit documentației întocmită de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartografie al județul G;

2.-suprafața de 113.124,00 mp din care ocupată cu construcții 17.777,00 mp care se află în perimetrul fermei nr. 5 din cadrul -, potrivit documentației întocmită de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartografie a județului

3.-o situată în comuna, județul G, cu terenul aferent în suprafață de 1.602,00 mp, din care o suprafață construită de 305,00 mp, potrivit documentației întocmită de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartografie a județului

În fapt, în motivarea acțiunii s-a arătat că, la data de 19.06.1991 societatea reclamantă prin reprezentant legal a cumpărat prin licitație publică de la Comisia de lichidare a fostei CAP Calea Nouă suprafața de 93.124 mp, iar de la Comisia de lichidare a fostei CAP "Drumul " a cumpărat 113.124 mp, ce sunt ocupate parțial cu construcții, așa cum s-a arătat în petitul acțiunii.

S-a mai arătat că tot la licitație publică și la aceeași dată a cumpărat și o cu teren aferent 1.602 mp, iar procesul verbal de adjudecare a celor trei imobile a fost transmis în registrul de al Judecătoriei Tecuci și la Biroul de Carte Funciară.

Se mai menționează că în baza proceselor verbale s-a emis factura serie - nr. 59/20.11. 1991 și factura nr. 58/22.11. 1991 și că acte active au fost înscrise în evidențele Consiliul Local, județul

În drept au invocat disp. art. 109. și 111.

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză topo.

În acest sens a depus la dosar următoarele acte în xerocopii:

-proces verbal de vânzare prin licitație nr. 54 din 19 iunie 1991; factura seria - nr. 59 din 20.11.199; documentația făcută de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartografie a județului G, făcută pentru ferma nr. 4 din cadrul -; documentația făcută de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartografie a județului G pentru ferma nr. 5 din cadrul -;documentația făcută de Direcția de Cadastru, Geodezie și Cartogfrafie a județului G, pentru din comuna, județul G;adeverința nr. 4378 din 05.12.2005 eliberată de Consiliul Local al comunei, județul G; adeverința nr. 4296 din 29.11. 2005 eliberată de Consiliul Local al comunei, județul

S-au mai depus: adresa 563/2006, adeverința 1079/2003, certificatele fiscale 931/2001,432/2001, 425/2005, 2209/2001,2210/2001,70/2005, extrase de carte funciară, certificat de atestare fiscală, adresa 2189/2006 emisă de OCPI

Pârâta Consiliul Local a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

S-a mai invocat prin întâmpinare excepția de netimbrare considerându-se că este o acțiune evaluabilă în bani.

Pe fondul cauzei s-a arătat că din procesul verbal de lichidare nu rezultă că s-ar fi achiziționat terenuri ci doar" mijloace fixe" și că nu există chitanță fiscală care să ateste faptul că s-au cumpărat terenurile.

S-a mai arătat că la registrul agricol societatea reclamantă nu a figurat niciodată cu teren aferent Fermei nr. 4 și 5 și, acesta aparținând domeniului privat al comunei și nu s-a achitat impozit deoarece nu au fost depuse declarații de impozitare pentru aceste terenuri.

Se mai menționează prin întâmpinare că nu sunt întrunite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune conform art. 1847. civ.

Pârâta, prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 1996/03.05.2006 la rândul său a chemat în judecată pe reclamantă pentru ca să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a facturii seria - nr. 59/20.11. 1991 emisă de fostul CAP în favoarea referitor la pct. 2 unde se menționează 20 ha teren intravilan.

S-a arătat în motivarea cererii că terenul nu a fost obiectul licitației și cu toate acestea în momentul emiterii facturii s-a trecut și s-ar fi cumpărat terenul deși acesta nu a fost trecut în caietul de sarcini al licitației, nu s-a stabilit un preț și nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la vânzarea la licitație a terenurilor, în sensul că nu fost stipulat nici un preț de achiziție, iar vânzarea terenurilor în acest mod era interzisă.

Existând o evidentă legătură între cele două cauze s-a dispus conexarea dosarului 1996/2006 la dosar 5142/2005.

A mai invocat pârâta - reclamantă excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, întrucât reclamanta - pârâtă avea la îndemână calea acțiunii de realizare și posibilitatea de a se adresa cu cerere conform legii fondului funciar(încheierea 15.05.2006)

În dovedirea acțiunii conexe și în combaterea acțiunii principale pârâta - reclamantă a solicitat proba cu interogatoriu și înscrisuri.

A depus la dosar interogatoriul, certificate fiscale nr. 2209 și 2210, trei titluri de proprietate și chitanța nr. -/2005.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, intervenientul solicitat respingerea acțiunii principale ca inadmisibilă și a cerut să se constate nulitatea absolută parțială a facturii fiscale 59/1991, întrucât dețin titlu de proprietate 1590-74/1994 pentru suprafața de 1906 mp iar acțiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva sa i-a fost respinsă prin sentința civilă 225/2005.

Prin Sentința Civilă nr. 1536/2006 Judecătoria Galați respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea principală, cererea de intervenție în interes propriu și acțiunea conexă și a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra fermelor 4 și 5, cu terenul aferent de - și asupra unei brutării, formată din construcții situate pe un teren de 1602. S-a constatat nulitatea absolută parțială a facturii seria -, nr.59/20.11.1991, în sensul că terenul aferent celor două ferme nu este de 20 ha, ci de -

A reținut în motivare că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu ar fi putut uza de dispozițiile art. 35, 36 din legea 18/1991, care se referă la alte situații, ca urmare nu avea la îndemână o acțiune în realizare.

Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:

Conform art. 26 din Legea 18/ 1991 la desființarea cooperativelor agricole de producție comisia de lichidare va proceda în termen de 9 luni la desființarea cooperativei la realizarea activului și la plata pasivului.

Rezultă din adresa 563/2006- fila 193 că prin decizia 132/1991 Prefectura Gaa probat constituirea comisiei de lichidare a patrimoniului fostei CAP și pentru că pe perioada funcționării comisiei nu s-au înființat asociații de tip privat cu personalitate juridică care să primească în proprietate construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și ale asemenea mijloace fixe ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii și pomi prevăzute de art. 28 din Legea 18/1991, comisia de lichidare a procedat la vânzarea acestora pentru acoperirea datoriilor fostului CAP.

Conform art. 28 construcțiile agrozootehnice - și alte asemenea mijloace fixe se vând cu terenurile de sub acestea, precum și cu cele necesare utilizării lor normale, iar comisia de lichidare nu avea posibilitatea legală să le înstrăineze în alt mod(fără terenurile de sub acestea, precum și fără cele necesare utilizării lor normale)

Terenul de sub construcție și cel afectat utilizării normale al acesteia nu apare inventariat cu valoarea contabilă în momentul vânzării, motivat de faptul că nu s-a prevăzut o modalitate de evaluare a terenurilor proprietatea fostului CAP, ele urmând regimul juridic al construcției.

Ca o dovadă a faptului că împreună cu construcțiile au fost vândute și terenurile o reprezintă factura prin care se menționează suprafața de 20 ha teren.

Este adevărat că vânzarea unor terenuri nu putea fi perfectată în acest mod dar tocmai acesta este motivul pentru care reclamanta - pârâtă a formulat prezenta acțiune, factura făcând numai dovada obiectului vânzării și achitării prețului, reprezentând deci un document de plată.

Mai mult atât procesul verbal de licitație cât și factura au fost transcrise în Registrul de transcripțiuni și la Cartea Funciară, fiind astfel opozabile erogo omnes; iar din adeverințele 4377,4296 și 4378/2005 rezultă că imobilele respective figurează în registrul agricol.

Așa cum rezultă din fișa bunului imobil /fila 7) suprafața din măsurători a terenului aparținând fermei nr. 4 este de doar 70715 mp și nu 93.124 mp așa cum s-a susținut și în lipsa unor schițe întocmite la data vânzării din care să rezulte că terenul ce a fost cumpărat avea suprafața pretinsă, instanța a reținut că, nu putea fi vândut mai mult decât era această suprafață.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtul-reclamant Consiliul Local și intervenientul, solicitând schimbarea în totalitate a ei și respingerea acțiunii în constatare ca nefondată.

În motivare apelului său Consiliul Local a arătat că la data de 19.06.1991 s-au scos la vânzare prin licitație publică doar mijloacele fixe indicate în procesul-verbal, nu și suprafețele de teren, care nu au fost trecute în caietul de sarcini și nu s-a stabilit un preț de evaluare a acestora. Ca urmare nu a operat o transmisiune reală a vreunei suprafețe de teren.

Chiar dacă în factura fiscală apare și terenul de 20 ha, transmiterea proprietății nu se putea face prin acel document fiscal, fiind necesară încheierea unui act autentic.

Consideră că art. 28 din legea 18/1991, reținut de instanța de fond se referă la situația când se înființau asociații de tip privat, or în speță lipsa acestor asociații a dus la vânzarea prin licitație a bunurilor aparținând fostelor CAP.

În motivare apelului său, intervenientul a arătat că o parte din terenul care face obiectul litigiului îi aparține, conform titlului de proprietate 1590-74/10.08.1994. În baza acestui titlu i s-a eliberat autorizația de construire nr. 1018/14.05.2003, potrivit căreia a edificat o construcție.

Deși reclamantul pretinde că a cumpărat și teren, în procesul-verbal de licitație nu se menționează că s-ar fi vândut și suprafața de teren, motiv pentru care solicită să se constate nulitatea absolută a facturii fiscale nr. 59/20.11.1991.

În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr.din 18.04.2007 a Tribunalului Galația fost admis apelul pârâtului Consiliul Local și a fost schimbată în parte hotărârea instanței de fond, în sensul că a fost respinsă acțiunea principală ca fiind inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul are la îndemână acțiunea în realizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - - care susținut că față de obiectul acțiunii, cererea formulată este admisibilă întrucât s-a urmărit recunoașterea și consolidarea unui drept de proprietate contestat.

Intimata a invocatexcepția lipsei calității procesuale active a reclamanteimotivat de faptul că la licitația organizată pentru vânzarea bunurilor în litigiu a participat Avicola și nicidecum - -.

Recurenta,la rândul ei,a invocat excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Consiliul local de a formula apel, întrucât hotărârea instanței de fond s-a pronunțat în contradictoriu cu Primăria comunei matca.

Analizând cele două excepții invocate de părți, Curtea le consideră neîntemeiate pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Verificând conținutul procesului verbal de licitație încheiat la data de 19 iunie 1991 rezultă că la ședința organizată la sediul CAP participă primarul, un inspector bancar, Avicola și

Din toate actele depuse de reclamantă (adresă de la Registrul Comerțului, adresa Direcției pentru Agricultură și Industrie Alimentară cât și un număr de 3 declarații autentificate) rezultă fără putință de tăgadă că denumirea de "Avicola" era folosită de cetățeni la nivelul comunei, însă fosta Asociație Economică pentru Creșterea pentru s-a reorganizat potrivit Legii 31/1990 și devenit - -.

După data de 22 mai 1991 toate operațiunile economice ale fostei asociații

s-au derulat sub noua denumire.

În aceste condiții, considerăm că excepția invocată nu este întemeiată întrucât la licitație a participat reclamanta, Avicola neexistând ca societate așa cum rezultă și din adresa emisă de Registrul Comerțului

Nici excepția invocată de reclamantă nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din petitul acțiunii, reclamanta a chemat în judecată Consiliul Local al comunei.

Judecata s-a purtat cu această instituție în calitate de pârâtă și numai dintr-o eroare materială, în dispozitivul hotărârii instanței de fond apare ca fiind pârâtă Primăria comunei.

Potrivit dispozițiilor art.108 pct.4 cod procedură civilă "nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt".

Verificând și cererea de apel, Curtea constată că aceasta a fost formulată în numele Consiliului Local, purtând ștampila acestei instituții și nu de către Primăria comunei, care așa cum arătam a fost trecută din eroare în dispozitivul hotărârii instanței de fond.

Pentru considerentele arătate, urmează să fie respinsă și această excepție.

Recursul declarat de reclamantă este întemeiat pentru motivele pe care le vom expune mai jos.

Pornind de la acțiunea formulată de reclamantă, Curtea constată că aceasta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că este proprietara mai multor imobile dobândite prin vânzare la licitație publică.

Reclamanta a formulat această acțiune ca urmare faptului că dreptul său de proprietate nu este recunoscut de către Consiliul Local al comunei.

În motivarea cererii sale reclamanta a susținut că este proprietara bunurilor în litigiu în baza procesului verbal de licitație, însă, solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să ateste acest fapt.

Din conținutul acțiunii rezultă că reclamanta considerându-se proprietara imobilelor în litigiu în baza procesului verbal de licitație, dorește emiterea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de titlu de proprietate și care să fie opozabil pârâtei.

În aceste condiții, considerăm că încadrarea juridică stabilită de reclamantă cât și de instanța de apel este greșită, acțiunea reclamantei nefiind una în constatare, ci una în realizarea dreptului pretins.

Așa fiind, instanța de apel, în mod nelegal respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă, motivând că aceasta are la îndemână o acțiune pentru realizarea dreptului invocat.

Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art.304, 312 în referire la art.296 cod procedură civilă urmează să admită recursul reclamantei și casând hotărârea instanței de apel, va trimite cauza spre rejudecare la această instanță.

În rejudecare, tribunalul va analiza susținerile reclamantei sub aspectul dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile indicate în acțiune, a actelor doveditoare depuse de părți și va pronunța o hotărâre în sensul solicitat prin acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepțiile invocate de către reclamanta-pârâtă - -, județul și de către pârâtul-reclamant Consiliul Local al comunei, județul

Admite recursul civil declarat de către reclamanta-pârâtă, cu sediul în comuna, județul G, împotriva deciziei civile nr. 211 din 18.04.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Casează decizia civilă nr. 211 din 18.04.2007 a Tribunalului Galați și

trimite cauza spre rejudecare la această instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.GP/07.02.2008

VM/08.02.2008

3 ex/08.02.2008

Fond: Judecătoria Tecuci - jud.

Apel: Tribunalul Galați - jud: +

Președinte:George Popa
Judecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Galati