Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 186
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 3: Mona
Grefier:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 383 din 8.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata -, lipsă fiind contestatorul și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul de registratură o cerere formulată de contestator de suspendare a cauzei până la pronunțarea Inaltei Curți de Casație și Justiție, anexând alăturat certificatul de grefă din dosarul nr-, adresa către Inalta C, certificatul de grefă din dosarul -, s-a atașat la dosar, din oficiu, fișa de site a dosarului nr- al Inaltei Curți de Casație și Justiție B din care rezultă că prin decizia nr. 5006 din data de 29.04.2009 s-a respins recursul ca inadmisibil.
Instanța lasă dosarul la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorii părților litigante.
La reluarea cauzei, instanța respinge cererea de suspendare având în vedere că Inalta C s-a pronunțat în recurs la data de 29.04.2009.
Față de referatul grefierului referitor la respingerea ca inadmisibil a recursului de către Inalta C de Casație și Justiție B, instanța, din oficiu, pune în discuția părților admisibilitatea contestației în anulare raportat și la motivele invocate și la încadrarea în prevederile articolului 317 Cod procedură civilă.
Avocat solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, motivele nu pot fi încadrate în prevederile articolelor 317 și 318 Cod procedură civilă. Arată că nu solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 383 din 8.10.2008, Curtea de Apel Iașia respins cererea formulată de privind revizuirea deciziei civile nr. 284 din 25 iunie 2008 și a încheierii din 17.09.2008, pronunțate în dosarul nr- al aceleiași instanțe.
Pronunțând această decizie, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art.322 alin.1 Cod procedură civilă "revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire".
În cauză, însă, revizuientul nu a invocat nici un fel de motive care să atragă incidența dispozițiilor sus-citate, deși în drept cererea acestuia de revizuire a fost întemeiată pe acest articol 322 al.1 Cod procedură civilă.
Nici celelalte motive invocate de revizuent, respectiv nesocotirea certificatului de moștenitor nr. 250 din 1998, sau hotărârile anterioare nu sunt de natură a putea fi încadrate în cazurile prevăzute la art.322 punctele 1-9 Cod procedură civilă.
a formulat contestație în anularea acestei decizii, conform art. 317 alineat 2 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației se susține că - nu a făcut dovada că actul autentificat este simulat, atât timp cât cumpărătoarea - a decedat.
Susține contestatorul că instanța nu poate lua în considerare acte false și, mai ales, trebuia să verifice declarația lui care a arătat că "autentificarea actului a fost amânată întrucât - avea banii depuși la bancă cu dobândă și nu dorea să piardă această dobândă".
Mai afirmă contestatorul că certificatul de moștenitor nr. 250/1990 a fost analizat de instanțe, însă acesta a fost modificat în ceea ce privește moștenitoarea, soră cu defuncta, iar - nu l-a atacat.
Legal citați, intimații -, și nu au formulat întâmpinări în cauză.
Analizând contestația în anulare, în raport de susținerile contestatorului și de prevederile legale incidente, Curtea reține că aceasta nu este admisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Astfel cauza contestației în anulare este nelegalitatea hotărârii ce se atacă, nelegalitate constând în una din deficiențele indicate limitativ de art. 317 și de art. 318 Cod procedură civilă.
În speța dedusă prezentei judecăți, și-a întemeiat în drept contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, însă criticile formulate vizează fondul litigiului ce a fost finalizat prin hotărâri irevocabile și nu motivele de contestație prevăzute limitativ la alineatul 1 al art. 317.
Mai mult, potrivit alineatului 2 al art. 317 Cod procedură civilă contestația în anulare poate fi primită pentru motivele arătate la alineatul 5 în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Din prevederile textului, rezultă că pot forma obiect al contestației în anulare, reglementate de alienatul 2 al art. 317, numai hotărârile instanțelor de recurs, nu și hotărârile pronunțate în revizuire, cum este cazul în speță.
Având în vedere că, deși a formulat contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțate în calea extraordinară de atac a revizuirii, acesta a formulat critici care vizează hotărârile pronunțate în căile de atac de reformare, iar decizia pronunțată în revizuire nu poate forma obiect al contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare și va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 383 din 8.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași (dosar nr-) pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 8 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex.
27.05.2009
Curtea de Apel Iași
Jud. -
Jud.
Jud.
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta Protea, Mona