Acțiune în declararea simulatiei. Speță. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(889/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 19
Ședința publică din 12.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 164 din 9.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă (fostă ).
Cauza are ca obiect acțiune în declararea simulației.
La apelul nominal se prezintă recurenta reclamantă, asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. 36226/2009, eliberată de Baroul București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar recurenta a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință și un set de înscrisuri.
Avocatul recurentei solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de partea pe care o reprezintă.
Avocatul intimatei arată că nu solicită administrarea altor probe și nu se opune la administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de partea adversă.
După deliberare, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează cererea recurentei reclamante privind administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, urmând a aprecia asupra utilității în cauză a fiecăruia dintre acestea.
Având în vedere faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată și motivată.
Susține că instanța de apel trebuia să analizeze aparența contractului de vânzare cumpărare și să identifice beneficiarul acestui act.
Arată că, deși art. 1174 din Codul Civil prevede că actul autentic produce efecte depline între părți, coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 1173 și art. 1198 din Codul Civil duce la concluzia că dovada împotriva unui astfel de act se poate face fie cu înscrisuri, fie cu martori, care pot proba aspecte legate de înțelegerea reală a părților înainte de încheierea contractului.
Art. 1175 din Codul Civil prevede posibilitatea părților de a dovedi simulația, în sensul de a proba convenția lor secretă, care modifică actul și are putere mai mare decât actul în sine, în cazul în care nu se contestă și autoritatea care l-a întocmit. În acest caz, convenție secretă nu presupune încheierea unui act olograf.
Solicită, de asemenea, a se avea în vedere și principiul dreptului civil care statuează că voința reală a părților primează în fața voinței declarate.
Observă și faptul că o persoană de numai 25 de ani nu este în măsură să cumpere un apartament, neavând un serviciu stabil, întrucât urmează cursurile unui master.
Recurenta este o mamă disperată ce încearcă să-și asigure condiții de viață, dorind și apropierea de fiica sa, care a dat-o afară din casă în condițiile în care aceasta nu are o altă locuință.
De altfel, între părți a existat o înțelegere verbală privind un drept de abitație.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată
Solicită amânarea pronunțării în temeiul art. 260 din Codul d e procedură civilă și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, pe care le va dovedi în termenul de pronunțare.
Avocatul intimatei pârâte solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate și a sentinței primei instanțe, ca fiind temeinice și legale, pronunțate în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
Susține că voința reală a părților este cea cuprinsă în actul autentic, aceasta nefiind combătută în vreun mod.
Cu privire la posibilitățile materiale ale intimatei, arată că aceasta a avut permanent câte două locuri de muncă, fiind dovedite resursele financiare ale acesteia.
Nu solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține dosarul spre soluționare, urmând a aprecia asupra cererii privind amânarea pronunțării, formulată de apărătorul recurentei reclamante.
. //.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1827/10.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, de câtre Judecătoria Sectorului 5 B, s-a respins acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta (fostă ), s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta (fosta ) în contradictoriu cu reclamanta și, în consecință, s-a dispus evacuarea reclamantei din imobilul apartament nr. 22, situat în B, șos. -, nr.1, bloc 1,.2, etaj 3, sector 5 pentru lipsa titlului, s-a respins capătul de cerere din cererea reconvențională referitor la reintegrarea pârâtei în imobilul mai sus menționat, ca neîntemeiat, precum și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 344 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbrul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentic nr.1957/10.10.2001 încheiat la BNP, pârâta a cumpărat, de la vânzătorii și, apartamentul nr.22 situat în B, șos. -, nr.1. bloc 1,.2, etaj 3, sector 5.
În contract se menționează modalitatea în care vânzătorii au dobândit imobilul în patrimoniu, prețul vânzării, cu privire la care se face referirea că vânzătorii l-au încasat la data autentificării actului și faptul că pârâta dobândește proprietatea și folosința imobilului de la data autentificării înscrisului, fără nici o altă formalitate.
În drept, potrivit art.1175 Cod civil, simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea contractului față de terți și presupune existența între aceleași părți a două contracte: unul public - contractul simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității - și un altul secret - contra-înscrisul, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public. Pentru a fi în prezența simulației, este necesar ca actul secret - contra-înscrisul - să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent.
În cazul simulației prin interpunere de persoane, ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
În cadrul acțiunii în simulație, terțul care promovează acțiunea, fiind străin de contract, nu va fi ținut să facă dovada după regulile de probă prevăzute pentru actul juridic, deoarece față de terț contractul are valoarea unui fapt juridic în înțelesul restrâns al noțiunii.
În cauză, reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare încheiat de vânzătorii și cu pârâta. Referitor la acest act, se constată că se invocă de către reclamantă imposibilitatea morală de preconstituite a unui înscris datorită relațiilor dintre părți: mamă - fiică.
Instanța a constatat că din înțelegerea invocată de reclamanta nu rezultă calitatea de mandatara a pârâtei, nefiind deci în prezența unui mandat simulat prin interpunere de persoane. Un mandat simulat există atunci când o persoană mandantul - vrea să încheie un act juridic, dar în așa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terți, în acest scop mandantul dând un mandat unei alte persoane - mandatarul ocult - care, însă, contractează în nume propriu și nu în calitate de mandatar. Împrejurarea că o persoană încheie anumite acte juridice, în acest scop utilizând sume de bani aparținând unei alte persoane, nu o transformă pe prima dintre persoane într-un mandatar ocult, iar pe cea de-a doua într-un mandant, față de considerentele deja expuse. O astfel de situație, dacă este probată, conferă titularului sumei de bani un drept de creanță, ce poate fi valorificat în cadrul unei acțiuni în realizare și cu respectarea termenelor de prescripție prevăzute de lege.
În cauză, reclamanta nu a putut să dovedească caracterul simulat al contractului. Astfel, din declarația olografă a martorului - vânzător în cadrul contractului de vânzare cumpărare autentic nr.1957/10.10.2001 - s-a reținut că actul a fost încheiat la notariat, iar suma reprezentând prețul a fost achitată prin bancă. A mai constatat instanța, din declarațiile martorilor audiați, că aceștia nu au cunoștință de existența unui act secret.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea unui drept de abitație viageră, s-a reținut că acesta este un drept real, de aceeași natură ca si uzufructul, care are ca obiect o casă de locuit. Dreptul de abitație viageră se constituie și se stinge după același reguli ca și uzufructul.
Potrivit art.517 Cod civil, uzufructul se stabilește prin lege și prin voința părților, iar în prezenta cauză nu a intervenit o convenție între părți cu privire la acest aspect, astfel că, în raport de aceste considerente, instanța a respins și acest capăt de cerere.
Asupra cererii reconvenționale, s-a constatat că pârâta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului apartament nr.22 situat în B, șos. -, nr.1, bloc 1,.2, etaj 3, sector 5, calitate ce îi conferă acesteia posibilitatea de a exercita stăpânirea efectivă asupra imobilului (jus utendi).Cu toate acestea, pârâta este lipsită de exercițiul acestui atribut al dreptului de proprietate, întrucât imobilul este ocupat în prezent de reclamantă, fără a face dovada unui titlu locativ opozabil pârâtei.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.480 Cod civil, instanța a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată, în parte, și, în consecință, a dispus evacuarea reclamantei din imobilul - apartament nr.22 situat în B, șos. -, nr.1, bloc 1,.2, etaj 3, sector 5, pentru lipsa titlului.
În raport de această soluție, instanța a respins capătul de cerere din cererea reconvențională referitor la reintegrarea pârâtei în imobilul mai sus menționat, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, depunând, totodată, la dosar înscrisuri în susținerea acestuia.
În motivarea apelului, apelanta reclamantă a susținut că o primă critică vizează faptul că, deși instanța a reținut în mod corect imposibilitatea de a preconstitui un înscris secret, în mod eronat a concluzionat că din înțelegerea invocată nu a rezultat calitatea sa de mandatară, întrucât, dată fiind situația sa de despărțire în fapt, înțelegerea dintre ea și pârâtă a fost în sensul că în actul public, contractul autentic, să figureze pârâta, tocmai pentru a se evita ca imobilul să fie supus regimului comunității.
A mai criticat apelanta reclamantă decizia instanței de a înlătura declarațiile martorilor și, ultimul cunoscând cu certitudine situația de fapt, fiind un apropiat al familiei și cum nu exista în contraînscris; martorul nu ar fi avut cum să spună că exista un act secret, tot el cunoscând și de faptul vânzării de către aceasta și soțul său a unui apartament de 4 camere, aspect de care instanța nu a ținut cont, deși a fost dovedit cu acte autentice, prețul obținut fiind folosit la cumpărarea de către pârâtă a apartamentului în litigiu.
La 29.09.2008, s-a depus la dosar întâmpinare, intimata solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.164/A/9.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă, precum și cererea intimatei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Privitor la problema existenței unui mandat simulat între cele două părți în proces, respectiv calitatea apelantei de mandatară a fiicei sale în vederea cumpărării apartamentului în litigiu, tribunalul a apreciat că instanța de fond a ajuns la concluzia corectă, reținând că faptul de a se fi folosit sume de bani ce proveneau eventual de la apelantă, la cumpărarea apartamentului, nu-i conferă acesteia calitatea de mandatar, ci dă naștere unui drept de creanță ce poate fi valorificat pe calea unei acțiuni personale; împrejurările în care s-a încheiat contractul în discuție nu sunt de natură a susține existența unui mandat simulat.
În ceea ce privește chestiunea aprecierii de către instanța de fond asupra relevanței, respectiv concludenței declarațiilor celor doi martori la care face referire apelanta, tribunalul a considerat, de asemenea, nefondată această critică.
Astfel, pentru ca o probă să fie concludentă pentru rezolvarea unei cauze ea trebuie să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să conducă la aceasta, o astfel de apreciere fiind atribuită judecătorului în raport de celelalte probe administrate.
Or, așa cum a reținut și observat și prima instanță, martorul nu a fost în măsură să invoce decât amănunte cunoscute din spusele apelantei reclamante și să facă anumite presupuneri referitoare la problema folosirii unor sume de bani, la cumpărarea apartamentului în litigiu, provenind din vânzarea unui apartament din Cât privește declarația martorului, tribunalul a constatat că, într-adevăr, aceasta nu cuprinde elemente esențiale și de natură a susține situația de fapt invocată de către apelanta reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că simulația poate fi realizată prin trei procedee, respectiv prin fictivitate, prin deghizare (parțială sau totală) și prin interpunere de persoane.
Problema litigioasă pe care tribunalul o avea de rezolvat era aceea dacă contractul de vânzare-cumpărare nr.1957/10.10.2001 autentificat de este un act aparent și adevăratul beneficiar al acestei vânzări este reclamanta.
Interpretând probele din dosar, instanța de apel a ajuns la o soluție greșită și nu a făcut o aplicare corectă a legii.
Coroborând dispozițiile art.1173, 1174 și 1198 Cod civil, rezultă că și în contra actului public se poate face proba fie prin contraînscrisuri, fie prin martori și prezumții, când aceasta nu are ca scop combaterea faptelor atestate de autoritatea care autentifică înscrisul, ci declarațiile făcute de părți și consemnate în act.
Posibilitatea pentru părțile contractante de a dovedi una împotriva celeilalte, în limitele arătate, că actul autentic este simulat, în tot sau în parte, reiese și din prevederile art.1175 Cod civil, potrivit cărora convenția secretă, care modifică un act public, are putere doar între părțile contractante.
Or, în speță, sunt temeiuri a se reține că actul autentificat sub nr.1957/2001 este simulat total, în ceea ce privește beneficiarul real al bunului cumpărat.
Înțelegerea secretă a părților, conform probelor administrate, constituie actul secret, în sensul art.1175 Cod civil, înțelegere care produce toate efectele între părți, respectiv între reclamantă și pârâtă, iar contractul de vânzare-cumpărare nr.1957/2001 poate fi reținut ca un act aparent. Prin act secret se înțelege convenția părților, iar nu exclusiv înscrisul doveditor în materialitatea lui, cum rețin instanțele anterioare.
Recurenta a susținut că soluția instanței de apel nu concordă nici cu principiul dominant din dreptul civil în materia de acte juridice, conform căruia voința reală primează în fața voinței declarate.
După expunerea situației de fapt, reclamanta a arătat, în acest sens, că părțile s-au înțeles să ascundă convenția lor, aceea de a se cumpăra pentru un imobil pe numele pârâtei (fostă ), perfectând astfel actul secret anterior actului public.
Tribunalul, în mod nelegal, a înlăturat declarațiile martorilor și nu a coroborat în mod obiectiv aceste depoziții cu înscrisurile depuse la dosar, având în vedere vârsta pârâtei la data achiziționării primului apartament, precum și posibilitățile financiare ale unui tânăr la vârsta de 20 ani.
În recurs, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, în raport de dispozițiile art.305 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin motivul prevăzut la art.304 pct.8 Cod de procedură civilă se invocă încălcarea principiului înscris în art.969 alin.1 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În legătură cu acest aspect pot fi făcute mai multe precizări: atunci când este sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic, indiferent dacă este unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul care soluționează fondul trebuie să-l aplice în litera și spiritul lui, neavând dreptul să-i dea un alt înțeles; atunci când clauzele actului sunt îndoielnice, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul poate să-l interpreteze potrivit regulilor de interpretare înscrise în Codul civil.
Motivul de modificare invocat de recurentă privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind "vădit neîndoielnic", instanța de apel i-a schimbat natura și înțelesul.
Din probele administrate în cauză, în fond, rezultă fără dubiu natura juridică și conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1957/10.10.2001 de, acesta nefiind un act simulat, astfel că analiza în recurs va viza legalitatea deciziei recurate, iar nu temeinicia acesteia.
Aprecierea probelor, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond ca urmare a abrogării dispozițiilor art.304 pct.11 Cod de procedură civilă, nu mai poate fi cenzurată în recurs, singurul aspect rămas în discuție privind incidența prevederilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, criticile recurentei putând fi încadrate, față de dispozițiile art.306 alin.3 Cod de procedură civilă, și în motivul de modificare arătat.
În drept, operațiunea juridică constând în încheierea contractului public, care nu reflectă voința reală a părților, și a contractului secret - singurul corespunzător voinței reale a acestora - se numește simulație.
Spre a ne afla în fața unei simulații este necesar ca actul secret, contraînscrisul, să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
În speță, reclamanta a invocat realizarea unei simulații prin interpunere de persoane, în sensul că actul aparent s-a încheiat între pârâtă și vânzătorii, -, însă a fost însoțit de un contract secret, prin care se stipula că adevăratul beneficiar al vânzării este o altă persoană decât cea care apare în contractul public, și anume recurenta.
Potrivit art.1175 Cod civil, actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante, astfel spus prioritatea aparține voinței reale a părților.
Într-adevăr, interpretând dispozițiile art.1173, 1174 și 1198 Cod civil, rezultă că și în contra actului public se poate face proba prin martori și prezumții, când aceasta are ca scop combaterea declarațiilor părților, consemnate în act, în măsura în care este dovedită imposibilitatea preconstituirii probei scrise.
Acest aspect nu a fost contestat de instanțele anterioare, care, având în vedere relația de rudenie dintre reclamantă și pârâtă - mamă, fiică - a încuviințat și administrat proba cu martori pentru dovedirea convenției reale a părților, a beneficiarului real al bunului cumpărat.
Situația de fapt astfel stabilită în fond și apel, asupra căreia instanța de recurs nu este îndreptățită să intervină, confirmă faptul că din înțelegerea invocată de reclamantă nu rezultă calitatea sa de mandatară a pârâtei. Împrejurarea că o persoană încheie acte juridice, folosind în acest scop sume de bani aparținând altei persoane, nu o transformă pe prima într-un mandatar ocult (care contractează în nume propriu, dar pentru mandant), iar pe cea de-a doua într-un mandant. O astfel de situație, dacă este probată, conferă titularului sumei de bani un drept de creanță, care poate fi valorificat pe o altă cale decât cea a acțiunii în simulație.
Recurenta a mai susținut că tribunalul a încălcat principiul dominant din dreptul civil, conform căruia voința reală primează în fața voinței declarate, făcând trimitere la probele administrate și la concluzia dedusă din interpretarea lor, care, în opinia sa, este în sensul că părțile s-au înțeles să ascundă voința lor, aceea de a cumpăra imobilul în litigiu pe numele reclamantei.
Curtea apreciază că interpretarea contractului - actului public, potrivit susținerilor recurentei, în conformitate cu voința reală a părților trebuie să aibă ca punct de sprijin voința juridică astfel cum aceasta este delimitată prin noțiunea de cauză a actului juridic.
În speță, această definită voință reală de către reclamantă nu a fost dovedită, astfel că forma în care se prezintă manifestarea - declarația de voință este singura realitate probată; astfel spus, până la proba contrarie se consideră că ea corespunde pe deplin voinței reale.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea, față de temeiurile juridice invocate ori reținute, art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă, conform art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr.164 A din 9.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă (fostă ).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/08.03.2010
------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 5 - Veste
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
