Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 105
Ședința publică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.317 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurenta reclamantă și intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat netimbrarea recursului cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus dovada achitării taxei judiciară de timbru respectiv chitanța nr.--25-0076 /25.01.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei. A solicitat suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.244pct.2 Cod. procedură civilă susținând că se fac cercetări penale cu privire la înscrisurile folosite în cauză, și precizând că nu s-a dispus începerea urmăririi penale.
Instanța, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art.244 pct.2Cod. procedură civilă, motiv pentru care a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de recurenta reclamantă, prin apărător.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a invocat dispozițiile art.304, pct.9 Cod. procedură civilă, susținând că instanța de apel nu a coroborat raportul de expertiză efectuat în cauză cu celelalte probe administrate. A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise din partea recurentei reclamante.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Balș la data de 28.02.2007, reclamanta a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar între proprietățile părților.
În fapt, reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr.1977/R din 25.11.1997 a Curții de Apel Piteștia primit suprafața de 650 mp. teren intravilan în comuna, jud.O, prin atribuirea în lotul nr.2 în cadrul procesului de partaj succesoral, iar prin sentința civilă nr.1598 din 20.11.2003, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr.2429/2003, pârâta a fost obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 650 mp. teren atribuit de instanță în cadrul partajului succesoral.
Întrucât nu există un hotar între proprietăți a încercat pe cale amiabilă să intre în posesia terenului, dar s-au iscat discuții cu privire la hotar și vecinătăți, astfel că se impune stabilirea unui hotar corect care să litigiul dintre părți.
Prin sentința civilă nr. 1786/2007, Judecătoria Balșa admis acțiunea și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, astfel ca suprafața de 650. - proprietatea reclamantei, să aibă vecinătățile indicate de aceasta în acțiune și anume: la -, la - și Consiliul, la - S 1626 și la -.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia 1977/R/1997, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, reclamanta a primit în lot suprafața de 650. teren intravilan, fără să fie delimitat prin vecinătăți alături de celelalte părți, suprafață ce a fost ocupată de pârâta.
Instanța a motivat că se impune această modalitate de stabilire a hotarului despărțitor pentru a se stinge litigiul dintre părți, ce durează de peste 10 ani.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta arătând că prima instanță nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză și a nesocotit hotărârile judecătorești pronunțate în procesul de partaj și de revendicare a terenului reclamantei -în care s-au stabilit elementele de identificare a acestui teren.
Prin decizia civilă nr.317 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat în tot sentința, în sensul că s-a dispus grănițuirea proprietății reclamantei și pârâtei, situată în localitatea, jud.O, stabilind linia de hotar ce le delimitează ca fiind linia dreaptă ce unește de la la Vest, punctele A și B din raportul de expertiză, pe o lungime de 40,50. astfel încât în pct.B și A terenul reclamantei să aibă o lățime de 16,50. conform schiței de la fila 99 dosar fond, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere constatările expertizei efectuată în cauză, privitoare la identificarea proprietăților părților.
A reținut instanța de apel că prin sentința civilă nr.653/2005 a Judecătoriei Balș. rămasă irevocabilă s-a lămurit dispozitivul altei sentințe pronunțată în revendicarea terenului aparținând reclamantei, în suprafață de 650 mp. și s-a stabilit că se învecinează pe latura de Nord pe o distanță de 40,50. cu terenul pârâtei, iar pe latura de Vest are o lățime de 16,50.
A concluzionat Tribunalul Olt că prima instanță a reținut o situație diferită de cea care reiese din hotărârile judecătorești anterioare ce au putere de lucru judecat și a stabilit hotarul despărțitor cu încălcarea dispozițiilor art.584 civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului - în temeiul art.304 pct.9 pr.civ.
A susținut că instanța de apel nu a avut în vedere actele existente la dosar, respectiv decizia nr.1977/R din 25 noiembrie 1997 Curții de Apel Pitești, prin care, în procesul de partaj i s-a atribuit lotul 2 constând în suprafața de 650 mp, precum și actul de donație din 06 noiembrie 1942, prin care autorul său i-a donat suprafața de 650 mp. individualizată prin vecinătățile corecte reținute de prima instanță și că fiind un teren situat în intravilan nu era posibilă schimbarea amplasamentului, așa cum s-a propus prin raportul de expertiză.
A mai susținut că soluția adoptată de instanța de apel ar fi contrară situației consfințită prin acte autentice.
O altă critică formulată de recurentă se referă la reținerea greșită a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.653/22.03.2005 a Judecătoriei Balș în cauză, întrucât, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Primele critici formulate de recurentă, privitoare la neanalizarea unor înscrisuri depuse la dosar nu-și mai găsesc corespondent în motivele de casare și modificare prevăzute de art.304 pr.civ. pct.10 al acestui articol - care prevedea modificarea hotărârii când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii fiind abrogat prin art.I pct,111 din OUG nr.138/2000, punct introdus ulterior prin art.I pct.49 din Legea 219/2005.
Prin urmare, acest motiv de recurs nu mai era prevăzut la data pronunțării deciziei atacate și a declarării recursului astfel că nu se mai poate invoca.
Pe de altă parte, instanța de apel, la schimbarea sentinței, a avut în vedere tocmai hotărârile judecătorești pronunțate în procesele anterioare intervenite între părți - instanța invocând puterea de lucru judecat a acestor hotărâri - obligativitatea lor - ca efect al lucrului judecat - efect ce face ca părțile să se supună hotărârilor judecătorești, fără însă a reține excepția autorității de lucru judecat în cauză.
Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și în aceeași cauză, să nu mai fie cu putință, sau existența unei hotărâri se poate invoca cu putere de lucru judecat - când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Instanța de apel a avut în vedere obligativitatea hotărârilor judecătorești anterioare, prin care s-a stabilit - inclusiv prin individualizare - care este suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantei.
Astfel, în cadrul procesului de partaj succesoral (ce presupune ca la stabilirea masei succesorale se au în vedere toate bunurile ce au aparținut autorului la data decesului și, după caz, cele raportate de către donatori), prin decizia civilă nr.1977(R din 25 nov,1997 a Curții de Apel Piteștis -a atribuit reclamantei suprafața de 650 mp, teren fără construcții - casa cu 2 camere și terenul aferent fiind atribuit altui moștenitor iar fântâna și suprafața de 750 mp. a fost atribuită în lotul 3 ce a revenit soțului pârâtei -.
Acțiunea în revendicarea suprafeței de teren de 650 mp. ce i-a fost atribuită în partaj reclamantei, formulată împotriva pârâtei, s-a admis prin sentința civilă nr.1598 din 20 nov.2003, pronunțată de Judecătoria Balș în dosarul nr. 2429/2003 și a fost obligată pârâta să-i lase reclamantei în deplină proprietate suprafața de 650 mp. situată în comuna, Jud.O, având următoarele vecinătăți: N -, S -, E - Șoseaua comunală și la - Postul de Poliție.
Dispozitivul acestei sentințe a fost lămurit pe calea contestației la titlu prin sentința civilă nr.653 din 22.03.2005, a Judecătoriei Balș, în sensul că parcela de 650 mp. este amplasată în partea de Sud a proprietății - fratele contestatoarei (și soțul pârâtei)și are dimensiunile de 40,50. lungime și 16,05. lățime iar vecinătățile: N - (moștenitori), la - C; E - teren CC 1668 și V -.
La stabilirea hotarului despărțitor, instanța de apel a respectat aceste elemente de individualizare a proprietății reclamantei - pe când în varianta propusă de prima instanță s-au luat în considerare vecinătățile indicate de reclamantă - respectiv că la se învecinează cu și nu cu, cum s-a stabilit prin hotărârile judecătorești susmenționate. În această variantă se ajungea la o inversare a loturilor atribuite părților în procesul de partaj și a elementelor de identificare a suprafeței de 650 mp, ce aparține reclamantei, ceea ce înseamnă o nesocotire a puterii de lucru judecat a acestei hotărârilor pronunțate în partaj și revendicare.
Prin urmare, soluția pronunțată în apel este legală și nu există temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.9 pr.civ. urmând ca în baza art.312 pr.civ.să se respingă, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.317 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
14.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
;
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Sorin Pascu, Daniela Vijloi