Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - grnițuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVIL
DECIZIA NR. 106
Ședința public din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Dumitrașcu Veronica
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol se afl judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva deciziei nr. 362 din 05 iulie 2006, pronunțat de Tribunalul Boto șani - secția civil.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint, la cea de-a doua strigare, avocat, pentru pârâții intimați și, lips fiind aceștia și reclamantul recurent, precum și avocatul acestuia,.
Procedura este legal îndeplinit.
Se face referatul cauzei, dup care avocatul pârâților intimați arat c înainte de începerea ședinței de judecat prțile s-au împcat și solicit acordarea unui termen de judecat pentru perfectarea acesteia - dat fiind faptul c reclamantul recurent se afl în strintate și în locul acestuia s-a prezentat tatl su care nu are îns mandat din partea lui - cu precizarea c exist posibilitatea realizrii unei înțelegeri chiar dac se va pronunța o hotrâre judectoreasc.
Instanța respinge cererea privind acordarea unui termen de judecat formulat oral de ctre avocatul pârâților intimați, deoarece nu exist certitudine cu privire la posibilitatea realizrii unei înțelegeri între prți. Mai mult, nu exist un mandat din partea lui pentru tatl su, de reprezentare în proces și pentru a se înțelege cu intimații.
Instanța respinge, de asemenea, cererea formulat în scris de ctre avocatul reclamantului recurent, care solicit acordarea unui termen de judecat în vederea împcrii prților, dar care depune și concluzii scrise pe fond.
Totodat, constatându-se c recursul se afl în stare de judecat, se acord cuvântul la dezbateri cu privire la acesta.
Avocatul pârâților intimați solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțat de instanța de apel ca temeinic și legal. Precizeaz c în mod corect s-a reținut c reclamantul nu are drept de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu iar gardul este edificat pe terenul proprietatea intimaților. Nu solicit cheltuieli de judecat.
Declarând dezbaterile închise, dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
La data de 12 martie 2003 reclamantul a solicitat instanței de judecat ca, în contradictoriu cu pârâții și -:
- s stabileasc linia de hotar dintre proprietțile lor, cu obligarea pârâților la
predarea suprafeței de 500. teren, ocupat fr drept;
- s oblige pe pârâți s-și ridice gardul desprțitor existent în prezent, iar pân la
îndeplinirea acestei obligații, s-i plteasc daune cominatorii de câte 100.000 lei vechi pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamantul a artat c în 18 noiembrie 2002, cu acte autentice, a cumprat de la -, suprafața de 2.525. teren aflat în intravilanul satului, com.Mihileni, jud.B, împreun cu înc 6700. La rândul su, vânztoarea cumprase cei 2.525. de la, persoan pus în posesie conform Legii nr.18/1991, la data de 10 iunie 2002. Deși pârâții cunoșteau modul în care a dobândit suprafața de 2.525. teren, au mutat un gard desprțitor, profitând c era plecat din localitate și, în acest fel, i-au ocupat 500. motiv pentru care s-a considerat îndreptțit s-i acționeze în judecat.
Pârâții, prin întâmpinare, au cerut respingerea acțiunii. a explicat c a moștenit de la prinții si o gospodrie amplasat pe 3.000. teren în vecintatea reclamantului, pentru care s-au eliberat titlurile de proprietate nr. 30416/1994 și 30411/1994. Proprietatea moștenit, locuit în prezent de fiul su, a fost întotdeauna separat de aceea a vecinului de un gard vechi de mai multe zeci de ani, iar aceas limit nu a fost contestat pân la vânzarea grdinii ctre -, care i-a cerut mutarea gardului fr nici o justificare. - a artat c a dobândit construcțiile și terenul în anul 1992, prin donație autentic, de la mama sa și c hotarul existent între ei și reclamant a fost același de pe vremea bunicului su, însemnat de acesta prin pomi fructiferi - nuci, pruni - semul distinctiv fiind o salcie aflat chiar pe hotar, care mai exist și astzi.In ceea ce-l privește nu a fcut decât s repare, în anul 1993, gardul construit de bunic, din care a mai pstrat stâlpii.
Prin sentința civil nr. 41 din 14 ianuarie 2004, Judec toria Dorohoia admis acțiunea în parte, în sensul c a stabilit linia de hotar dintre proprietțile prților pe aliniamentul A-6-7 marcat cu galben în planșa nr. 2 anex a raportului de expertiz și a obligat pe pârâți s plteasc reclamantului 2.570.000 lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecat.
Instanța a avut în vedere concluziile expertizei topo care a determinat hotarul având în vedere actele de proprietate ale prților cât și semnele vechi (nuci, ) și a evidențiat c, în realitate, reclamantul este cel care ocup 172. teren din parcela cadastral A 283, proprietate a pârâtului.
Prin decizia civil nr. 1381 din 18 mai 2004 Curtea de APEL SUCEAVAa respins, ca nefondate, apelurile declarate de toate prțile.
Aceeași instanț, prin decizia civil nr. 1924 din 18 noiembrie 2005 a admis recursurile reclamantului și pârâtului, a casat decizia cu trimiterea cauzei pentru a fi rejudecat în apel, cu motivarea c verificarea fondului nu poate fi realizat deoarece cele dou expertize efectuate la fond sunt contradictorii, nu se cunoaște de ce instanța de apel a înlturat concluziile expertizei și este necesar o cercetare local.
Investit în rejudecare, Tribunalul Boto șani, prin decizia civil nr. 362 din 5 iulie 2006 respins, ca nefondat apelul reclamantului și a luat act de retragerea apelului pârâtului.
Tribunalul a reținut c judectoria a stabilit hotarul în mod corect faț de declarațiile martorilor, de cercetarea local efectuat la 27 martie 2007 și de concluziile expertizei pe care și le-a însușit motivat, înlturând cealalt expertiz pe considerentul c msurtorile au fost efectuate pornind de la hotarul celuilalt vecin, în baza unei hotrâri judectorești neopozabil pârâtului.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei, pentru motive încadrate în dispozițiile art.3o4 punctele 7 și 9 Cod procedur civil și a artat c aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijin sau cuprinde unele contradictorii ori strine pricinii. În același timp apare a fi lipsit de temei legal și dat cu înclcarea și aplicarea greșit a legii.
În dezvoltare a artat c tribunalul a reținut ca fiind relevant lțimea la strad a terenului de 11,20. ce nu este contestat de nimeni și apare a fi aceeași în ambele expertize. La fel, nu este contestat nici gardul la captul dinspre strad, astfel c cercetarea local trebuia s stabileasc lțimea terenului reclamantului, dar și al pârâtului, la captul spre râul, unde intr în proprietatea sa, a reclamantului. De asemenea, c deși hotrârea judectoreasc menționat, ce se refer la stabilirea hotarului dintre reclamant și vecinul din partea opus pârâtului, nu este opozabil acestuia, în principiu, o limit de hotar se determin în funcție de planul parcelar al zonei și de precedentele delimitri fcute, inclusiv prin hotrâri judectorești intrate în puterea lucrului judecat.
A mai susținut reclamantul c instanța de apel nu s-a conformat indicațiilor din decizia de casare nr.1924 din 18 noiembrie 2005 Curții de APEL SUCEAVA, date în sensul examinrii titlurilor de proprietate. Dac ar fi fcut acest lucru ar fi observat c în titlul emis pentru defunctul, tatl pârâtului a fost trecut, în plus faț de registrul agricol, o suprafaț de 600. teren care reprezint adevrata cauz a litigiului, astfel c pârâtul are dreptul la o suprafaț de teren mai mic, de 2.364. și nu de 2.964. cât a msurat expertul.
Judecata recursului a fost suspendat între 24 noiembrie 2006 și 6 februarie 2008, pe temeiul prevzut de art. 244 pct.1 Cod procedur civil, avându-se în vedere c în dosarul nr- al Judec toriei Dorohoi, a cerut constatarea nulitții absolute parțiale a titlului nr.30411/1994 eliberat pe numele lui.
Recursul se dovedește a fi neîntemeiat, dup cum se va arta în continuare:
Textul art.3o4 pct.7 Cod proc civil are în vedere situații care conduc la concluzia nemotivrii unei hotrâri judectorești, cum sunt contradicția dintre considerente și dispozitiv, contradicția chiar între considerente, absența motivrii soluției, o motivare superficial ori constând în argumente strine de pricin.
Aceste ipoteze nu sunt întrunite dat fiind c, pe de-o parte, în susținerea primului motiv al recursului, reclamantul invoc în realitate, netemeinicia unei probe, respectiv a expertizei, aspect ce nu este cenzurabil în recurs. Apoi, instanța de apel și-a însușit aceast expertiz, cu înlturarea celeilalte, în baza unor argumente detaliate în considerentele deciziei, ce se circumscriu obiectului cauzei, nu contravin nici între ele și nici cu dispozitivul. Pe de alt parte, este de reținut c, în respectarea obligației de motivare a hotrârii pronunțate, judectorul nu este ținut s rspund tuturor argumentelor invocate de prți, ci numai tuturor capetelor de cerere pe care acestea le formuleaz.
Cu referire la cel de-al doilea motiv al recursului, încadrabil în art.304 pct.9 Cod procedur civil, ce vizeaz greșita aplicare a art. 584 cod civil și înclcarea dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedur civil, se rețin urmtoarele:
Acțiunea de grnițuire întemeiat pe art.584 Cod civil presupune restabilirea hotarului între fondurile învecinate și marcarea lor prin semne vizibile, fr ca instanța investit s se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate în întregul su, ci numai asupra formei terenurilor limitrofe, pe porțiunea învecinat. Stabilirea hotarului poate rezulta din aflarea semnelor vechi, din titlurile de proprietate, examinate fr cenzurarea drepturilor, din ascultarea prților, martorilor, din cercetarea la fața locului, expertize topo, dar și înscrisuri cadastrale concludente.
În speț, instanța de apel a respectat aceste operațiuni ale grnițuirii, neavând a verifica dreptul de proprietate al pârâtului, nici în baza legii și nici în baza deciziei de casare nr. 1924 din18 noiembrie 2005 Curții de APEL SUCEAVA, cum pretinde reclamantul, aflat în eroare. Astfel, toate înscrisurile depuse de reclamant în recurs, pentru a demonstra c persoanele de la care pârâtul a dobândit dreptul de proprietate au beneficiat în reconstituire, de un plus nejustificat de 600.teren nu au putut fi reținute datorit nerelevanței în grnițuire. De altfel, este de remarcat c titlul de proprietate nr.30411/1994 a fost menținut irevocabil, în procesul separat ce a fcut obiectul dosarului nr-.
Întrucât faț de cele mai sus expuse nu subzist niciunul dintre motivele de modificare invocate și constatând c, în esența lor, nemulțumirile reclamantului privesc o pretins netemeinicie a unor staturi de fond care, odat cu abrogarea punctelor 10 și 11 din textul art. 304 Cod procedur civil, nu mai pot constitui obiectul unor verificri în recurs, curtea nu poate decât ca în temeiul art. 312 alin 1. Cod procedur civil s se pronunțe în sensul respingerii.
Având în vedere c pârâții, prin avocatul lor, au artat c nu înțeleg s pretind cheltuieli de judecat, curtea va lua act de aceast opțiune.
In final, instanța trebuie s precizeze c, dac este adevrat dorința prților de a se înțelege și a rezolva disputa pe cale amiabil, dup cum au pretins în absența oricrui indiciu, nimic nu le împiedic s fac acest lucru în temeiul principiului disponibilitții, ce guverneaz procesul civil, inclusiv în faza de executare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul B, împotriva deciziei nr. 362 din 05 iulie 2006, pronunțat de Tribunalul Boto șani - secția civil.
Ia act c pârâții - intimați nu au solicitat cheltuieli de judecat din recurs.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 19 martie 2008.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red.
Jud.
Ex. 2
18.03.2008
Președinte:Dumitrașcu VeronicaJudecători:Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela, Surdu Oana