Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1254/
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.27/A pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 3 februarie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 20.10.2009, apoi, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 27.10.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 7648/19.06.2001 pronunțată de Judecătoria Brașov în dos. nr. 8156/1997 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții și împotriva pârâtelor și și, în consecință: pârâtele au fost obligate să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 467,25 mp situat în com., nr. 111, jud. B, înscris în nr. 2646, nr. top 1508/1. S-a stabilit linia de graniță între terenul proprietatea reclamanților situat în com., nr. 111, jud. B, înscris în nr. 2646, nr. top 1508/1 și terenul proprietatea pârâtelor situat în com.,-, jud. B, înscris în nr. 2234, nr. top 1407, ca fiind situat la o distanță de 1,60 de peretele șurii proprietatea pârâtelor, potrivit raportului de expertiză tehnică și a schiței din planșa nr. 2, întocmite de ing. expert ce face parte integrantă din sentință. S-au respins restul pretențiilor: S-a luat act de renunțarea la judecată împotriva pârâților, G, și;
- pârâtele au fost obligate să plătească reclamantelor suma de 4.467.000 ROL, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 27/A/03.02.2009 Tribunalul Brașova admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în acțiunea în grănițuire, invocată din oficiu. A admis apelul declarat de apelanta pârâtă și cererea de aderare a apel formulată de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 7648/19.06.2001 pronunțată de Judecătoria Brașov în dos. nr. 8156/1997, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A respins petitul având ca obiect grănițuire, formulat de reclamanții inițiali și, decedați în cursul procesului, acțiune continuată de reclamanții, și, născută, ca urmare a transmisiunii calității procesuale active, în contradictoriu cu pârâta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A stabilit linia de graniță între terenul proprietatea apelantei pârâte, situat în com.,- (fost 221), jud. B, înscris în nr. 2234, sub nr. top 1407 și terenul proprietatea intimatei reclamante, născută, situat în com.,- (fost 142), jud. B, înscris în nr. 2646, sub nr. top 1508/1, ca fiind muchia albiei majore, pe linia dintre punctele GH - 316 S, potrivit anexei nr. 1 raportului de expertiză tehnică topografică - răspuns la obiecțiuni și completare la raport nr. -/16.12.2008, întocmit de expertul judiciar - și care face parte integrantă din sentința civilă apelată. A respins petitul formulat de reclamanții inițiali și, decedați în cursul procesului, acțiune continuată de reclamanții, și, născută - ca urmare a transmisiunii calității procesuale active - în contradictoriu cu pârâții inițiali și, acesta din urmă decedat în cursul procesului - calitate procesuală transmisă pârâtei - având ca obiect obligarea pârâtelor la respectarea dreptului de proprietate și posesie al reclamanților. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței civile, relative la dispoziția de admiterea în parte a acțiunii introductive, la dispoziția de respingere a restului pretențiilor reclamanților și la actul de renunțare la judecată al reclamanților. A obligat apelantele pârâte și la plata sumei de 780 lei reprezentând diferență onorariu expert în favoarea expertului judiciar tehnic topograf -. A obligat pârâta să plătească reclamanților, și suma de 208,355 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și înlătură dispozițiile sentinței civile relative la obligarea pârâtelor și la plata sumei de 446,70 lei (4.467.000 lei ROL) în favoarea reclamanților. S-a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții -, și - întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 Cod procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor recurenții arată faptul că, prin perioada de 12 ani scursă de la introducerea acțiunii și până la soluționarea cererii a fost încălcat termenul rezonabil statuat de art. 6.1 din CEDO, iar soluția instanței încalcă principiile înscrise în art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, având în vedere că deși nu s-a contestat întinderea dreptului de proprietate, respectiv cei 1300 mp, s-a ajuns la o limitare cantitativă a dreptului lor prin reducerea suprafeței la 890 mp.
Chestiunea de drept dezvoltată în cuprinsul recursului se referă la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. 3 și alin. 31din Constituția României, art. 135 alin. 5 din Constituție, art. 481 cod civil și cerințele impuse de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, cerințe ce au fost încălcate.
Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este nefondat.
Recurenții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă care se referă la cazul în care instanța, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. Din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă încă care forme de procedură sunt încălcate și în ce constă încălcarea, expunerea recursului rezumându-se la analizarea pretinselor încălcări ale dispozițiilor constituționale și ale art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
Un alt temei al recursului l-a constituit pct. 6 al art. 304 Cod procedură civilă care se referă la cazul în care instanța a dat mai mult decât ceea ce s-a cerut sau ori ceea ce nu s-a cerut.
Din perspectiva acestui motiv recurenții invocă faptul că prin acțiune nu s-a cerut instanței să constate că ei ar fi ocupat o suprafață mai mare de teren decât cea asupra cărora sunt proprietari și nici pârâții nu au formulat cerere reconvențională în acest sens, de aceea, nu este posibilă micșorarea suprafeței de teren de la 1300 mp la 890 mp.
Prezenta acțiune, promovată de către reclamanții - recurenți este o acțiune în grănițuire, pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea lor și cea a pârâților. Este știut că alăturat unei acțiuni în grănițuire se formulează și un petit privind revendicarea unei porțiuni de teren, cel pretins a fi ocupat de către vecini prin schimbarea liniei de graniță, ceea ce chiar reclamanții au solicitat prin acțiune. În urma probatoriului administrat s-a constatat că linia de hotar nu este cea pe care au pretins-o reclamanții așa încât, stabilind granița dintre cele două proprietăți instanța, în baza expertizei efectuate în cauză a stabilit și întinderea cantitativă a dreptului de proprietate al reclamanților și pârâților. Suprafața de teren înscrisă în cartea funciară, așa numita întindere cantitativă a dreptului de proprietate, cum o numesc recurenții este singurul element pe care înscrierile din cartea funciară nu le garantează ca fiind exacte.
În aceste condiții nu subzistă motivul prevăzut de pct. 6 al art. 304 Cod procedură civilă, instanța pronunțându-se exact pe ceea ce a fost cerut de către reclamanți, respectiv stabilind linia de graniță, în funcție de schițele topografice și făcând cuvenitele rectificări ale suprafețelor înscrise în cf față de proprietarii vecini.
Recurenții și-au întemeiat recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă care prevede cazul în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ori a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de recurs nu este aplicabil acțiunii în grănițuire având în vedere că în cauză nu este vorba de interpretarea de către instanță a clauzelor cuprinse într-un act juridic sau de calificarea unui act juridic, între părți neexistând un contract care să fi fost supus cenzurii instanței. Motivul de recurs invocat este aplicabil în cazul în care prin acțiune s-ar fi solicitat interpretarea clauzelor contractuale dintre părți, ori instanța, deși se afla în fața unui contract de vânzare-cumpărare aplică dispozițiile legale de la contractul de donație, schimbând natura actului peste voința părților și peste cuprinsul intrinsec al acestuia.
Un ultim motiv de recurs se referă la pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În ceea ce privește prima teză a acestui articol hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal, ceea ce face aplicabile doar celelalte două ipoteze, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din acest punct de vedere recurenții invocă încălcarea dispozițiilor art. 481 Cod civil, art. 41 alin. 3 și alin. 31și art. 135 alin. 5 din Constituție coroborate cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
Dispozițiile alineatelor menționate din art. 41 din Constituție se referă la expropriere și la naționalizare, respectiv la modalitățile prin care statul poate prelua proprietatea de la o persoană fizică sau juridică pentru o cauză de utilitate publică sau pe baze discriminatorii, ceea ce nu este cazul în speța de față, având în vedere că ne aflăm în fața unei acțiuni în grănițuire, între persoane fizice, statul neavând nici un amestec.
Art. 135 alin. 5 din Constituție, invocat de recurenți consacră principiul inviolabilității proprietății private, cu amendamentul respectării legii organice, acest principiu neputând conduce la ideea pe care vor să o acrediteze recurenții potrivit căreia în nici o circumstanță nu se poate aduce atingere acesteia, atâta timp cât chiar textul invocat face trimitere la legea organică. O altă interpretare ar conduce la ideea absurdă că nici o acțiune în revendicare, nu în grănițuirea ca cea de față, nu ar putea fi primită.
În ceea ce privește art. 481 din Codul civil el se referă la cedarea silită a proprietății și nu la imposibilitatea introducerii unei acțiuni în justiție prin care să se tindă la restituirea imobilului luat în stăpânire de o altă persoană decât proprietarul sau la trasarea liniei de graniță dintre două proprietăți vecine.
Referitor la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 al CEDO instanța constată că cele susținute de către recurenți nu sunt fondate.
Cauza de față cuprinde o acțiune în grănițuire, așa cum este ea reglementată de art. 584 Cod civil, căreia i s-a alăturat și o acțiune în revendicare bazată pe dispozițiile art. 480 Cod civil. Este adevărat că acțiunea în grănițuire are în discuție și dreptul de proprietate, dar se referă la dreptul de proprietate al părților din litigiu, respectiv atât al reclamanților cât și al pârâților. Prin hotărârea pronunțată instanța nu a contestat titlul de proprietate al recurenților ci a făcut aplicabilitatea dispozițiilor legale cuprinse în Codul civil și menționate mai sus.
Aplicarea dispozițiilor legale în materie de grănițuire nu constituie o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate așa cum este definit de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, nefiind o expropriere de fapt, așa cum susțin recurenții, nici chiar în lumina dispozițiilor convenției. Practica Curții Europene citată în motivarea recursului face trimitere la situații în care proprietarilor le-a fost anulat sau îngrădit dreptul de proprietate prin interzicerea exercitării prerogativelor proprii oricărui drept de proprietate, respectiv posesia, dispoziția și folosința prin acte normative emise de către statul respectiv. Existența unui litigiu între proprietari persoane fizice cu privire la întinderea cantitativă a dreptului de proprietate și legalitatea stabilirii liniei de graniță între două proprietăți nu poate fi considerată o ingerință în dreptul de proprietate al persoanelor, ci, dimpotrivă o formă prin care se ocrotește dreptul de proprietate.
Instanța judecătorească nu a făcut decât să aplice dispozițiile legale în materie, sprijinindu-se pe constatările expertului și pe schițele existente la cartea funciară neexistând o ingerință care să urmărească un scop nelegitim și cu atât mai puțin putând fi luată în discuție utilitatea publică sau interesul general, nefiind vorba, așa cum am arătat mai sus de o judecată în care una dintre părți să fie statul.
Neexistând o ingerință în dreptul de proprietate, ci o aplicare a normelor legale în materie, nu se poate pune în discuție proporționalitatea ingerinței, cu atât mai mult cu cât nu este vorba de utilitate publică sau de interes general, iar din punct de vedere al scopului acesta este legitim având în vedere că orice proprietar este în drept să pretindă ca dreptul său de proprietate să fie respectat. Din nou practica judiciară invocată în motivarea recursului se referă la cazuri în care au fost puse în balanță interesele colectivității, ceea ce nu este cazul în speța de față, și exigențele protecției drepturilor fundamentale ale individului.
Cauza Lithgow contra Regatul Unit la care fac referire recurenții vizează modalități de indemnizare a acționarilor la societățile de construcție aeronautică și navală naționalizate, cauza de față nefiind o naționalizare, cauza Sporrong și Lonnroth contra Suedie vizează permisul de expropriere și interdicția de construire pe lungă durată, cauza de față nefiind o expropriere, cauza Mellacher și alții împotriva Austriei se referă l reduceri de chirie impuse în virtutea legislației, neaplicabile speței, reduceri care de altfel nu au fost considerate de curte ca fiind încălcări ale art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, cauza James și alții contra Regatul Unit are în vedere abilitarea locatarilor din și Anglia de a-și răscumpăra locuința în anumite condiții, nici această decizie neavând legătură cu speța, iar în motivarea curții se consideră că obligarea proprietarului de a vinde chiriașului locuința în condițiile impuse de lege nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 din CEDO.
În aceste condiții, practica Curții Europene invocată de recurenți nu este aplicabilă în speță, mai mult, în unele cazuri curtea reținând că nu au existat încălcări ale Convenției chiar dacă partea și-a pierdut în totalitate dreptul de proprietate, în măsura în care aceasta s-a datorat aplicării unei legi naționale, cum este și în cauza de față.
Așa fiind, pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât recurenții au căzut în pretenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 3000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 27/A/03.02.2009 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/26.11.2009
Dact. /02.12.2009
Jud. fond:
Jud. apel: -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
