Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 136/
Ședința publică din 03 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, domiciliată în comuna, județul V, împotriva deciziei civile nr.323 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă -, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.36/2008, emisă de Baroul V-Cabinet individual, lipsind intimații-reclamanți -.G și -.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei și a chitanței de plata taxei jduiciare de timbru în sumă de 18,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost tardiv declarat.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, apreciază că recursul a fost declarat în termen, având în vedere ștampila poștei aplicată pe dovada de comunicare, respectiv data de 24.01.2008.
Instanța, verificând actele dosarului, constată că ștampila aplicată pe dovada de comunicare a hotărârii și care atestă data primirii acesteia este 23.01.2008, cea data de 24.01.2008 reprezintă mențiunea de înapoiere a procesului verbal de comunicare.
Curtea, pune în discuție excepția privind inadmisibilitatea recursului în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, apreciind că acesta este admisibil.
După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare s-a prezentat avocat, care precizează că nu s-a prezentat la prima oră întrucât de acces au fost blocate ca urmare a unui accident de circulație și depune la dosar note scrise, chitanța de onorariu de avocat și bilete de transport pentru a fi avute în vedere la pronunțare.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2005, sub nr.3005/2005, pe rolul Judecătoriei Horezu, reclamanții -. G și au chemat în judecată pe pârâta -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile părților iar pârâta să le permită reclamanților trecerea pe terenul său către calea publică, întrucât aceasta a amplasat locuința pe circa 240 din terenul reclamanților, blocând accesul la calea publică.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de 7500. situat în pct."", dobândit în anul 1950, în urma actului de dotă făcut de autori, iar în partea de sud acest teren se învecinează cu cel al pârâtei. În anul 1970 autorii părților au edificat o construcție, ocupând terenul reclamanților în partea către drumul public și în aceste condiții reclamanții i-au permis pârâtei să folosească terenul transversal, spre drumul public, accesul reclamanților făcându-se prin curtea pârâtei. În ultimii 2-3 ani însă pârâta nu a mai permis accesul reclamanților cu recolta peste terenul său către drumul public.
Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr.659 din 16 iunie 2006, a admis în parte acțiunea, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile reclamanților și ale pârâtei, precum și drumul de acces al reclamanților la calea publică, pe latura sudică a terenului pârâtei. Totodată, pârâta a fost obligată la plata parțială a cheltuielilor de judecată în cuantum de 624 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că reclamanta este proprietara terenului primit prin actul de dotă de la părinții săi, teren ce se întinde pe J din suprafața aflată în pct."". S-a reținut că atât reclamanta, cât și pârâta stăpânesc terenul de câte 7500, însă în altă modalitate decât cea descrisă în actul de dotă al reclamantei. S-a constatat că terenul proprietatea reclamanților nu are ieșire la drum public, terenul fiind loc înfundat, cele două drumuri identificate cu culoare portocalie și în schița anexă a raportului de expertiză nu au calitatea de drumuri publice, de altfel acestea fiind impracticabile, terenul prezentând înclinări de circa 25 grade, iar cea mai scurtă cale pentru a ajunge la drumul public este peste terenul pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a susținut, în esență, că prima instanță a făcut o greșită interpretare a probelor de la dosar. În realitate, pârâta a folosit terenul de la drum, conform actului de dotă de peste 45 de ani, de când există ca hotar între proprietățile părților un mal situat între vecinii și și pădure.
Tribunalul Vâlcea, a calificat prin încheierea din 06.0ct. 2006, calea de atac ca fiind recurs având în vedere dispozițiile art. 282/1 cod procedură civilă și valoarea obiectului litigiului de sub un miliard și prin decizia civilă nr.1163/R//10 noiembrie 2006, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținând că, hotărârea instanței de fond este vădit nelegală, lipsa încheierii de dezbateri în cauză fiind o nulitate de ordine publică.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu sub un nou număr, respectiv -.
De asemenea, la data de 11 decembrie 2006, reclamanții -. G și au mai formulat o acțiune împotriva aceleiași pârâte -, înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu sub nr-, prin care au solicitat obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie un grajd construit pe terenul din pct."" și obligarea la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea uzufructului acestui grajd pe perioada prevăzută de lege, în cuantum de 500 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședință din 21.03.2007 (59) s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, apreciindu-se că între cele două cauze se află o strânsă legătură și sunt îndeplinite condițiile art.164 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.790 din 22 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Horezu, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții -. G și, în contradictoriu cu pârâta - și s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile reclamanților și ale pârâtei între punctele A-B de pe schița anexă a raportului de expertiză (45, dosar fond). De asemenea, s-a stabilit drept servitute în favoarea reclamanților pe drumul de acces identificat pe schița anexă la raportul de expertiză, pe latura sudică a terenului pârâtei, având lățimea de 4 și lungimea de 468,75 între punctele D-E-B-
S-a luat act că reclamanții au renunțat la judecată cu privire la capătul II de cerere din acțiunea ce formează obiectul dosarului nr-, conexat la dosarul nr-, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata uzufructului grajdului și s-a respins capătul de cerere din aceeași acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie grajdul din material lemnos, acoperit cu țiglă, ca neîntemeiat, pârâta fiind obligată să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 770 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că, terenul proprietatea reclamanților are caracter înfundat, iar varianta de acces care corespunde cel mai bine cerințelor legale este cea care trece pe terenul pârâtei, chiar dacă pe acesta se află edificate cele două construcții identificate de expert, întrucât acestea nu au fundație și pot fi mutate.
Prezumția relativă instituită de art.492 cod civil a fost răsturnată de reclamanți, întrucât aceștia au făcut dovada că ei au fost cei care au realizat construcția în discuție, dar cel care ridică o construcție pe terenul altuia, chiar dacă este de bună-credință, dobândește împotriva proprietarului terenului doar un drept de creanță, iar nu un drept real.
Împotriva acestei soluții, pârâta - a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, pentru următoarele motive:
- instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, deoarece nu a observat că cererea reclamanților este nejustificată, în condițiile în care între proprietăți exista semn de grănițuire de circa 40 de ani, respectiv un mal ce limitează proprietățile, delimitarea fiind făcută de autorul comun;
- capătul de cerere privind instituirea servituții de trecere este nefondat, atâta timp cât și peste terenul său pe latura de est traversează toți cetățenii care au terenuri alături, fiind un drum ce datează de zeci de ani; nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art.616 Cod civil, nefiind vorba de un drum înfundat;
- demolarea construcțiilor, așa cum a dispus instanța de judecată, nu este posibilă, deoarece sunt depozitate în aceste construcții, furajele pentru animale;
- greșit instanța de judecată a reținut că există un partaj de ascendent, ci doar un certificat de moștenitor, părțile fiind în indiviziune, situație față de care este inadmisibilă constituirea unei servituți de trecere.
În ședința publică din 27.11.2007, instanța a dispus calificarea căii de atac ca fiind apelul, în temeiul art.282 Cod procedură civilă, nefiind vorba de o cauză ce poate fi calificată pe baza criteriul valoric.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.323 din 18 decembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta -, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 70 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, și a dispus grănițuirea celor două proprietăți, având la bază partajul de ascendent efectuat de autorul acestora, prin actul sub semnătură privată intitulat ".", identificând hotarul real și trasarea topometrică a acestuia, ca și așezarea semnelor de hotar. Terenul proprietatea reclamanților nu are ieșire la calea publică, fiind vorba de un loc înfundat în sensul conferit de art.616-618 Cod civil, iar drumul situat în partea de est a proprietății reclamantului, pe care recurenta susține că se poate trece nu poate fi practicat, traversând pădurea și nefiind posibilă parcurgerea lui cu mijloace de transport sau utilaje agricole.
Potrivit legii, trecerea trebuie făcută pe calea cea mai scurtă de ieșire la drumul public și prin acea parte a fondului aservit pe unde înfăptuirea ei ar cauza mai puțină pagubă, criteriu respectat întocmai de primă instanță în adoptarea soluției.
În atare situație, calea de acces nu poate fi viabilă decât prin îndepărtarea acelor obstacole - construcții, ce pot fi ușor demolate care nu au fundație și pot fi mutate ușor.
Pentru aceste considerente, s-a constatat netemeinicia criticilor formulate de pârâta - împotriva sentinței, apelul fiind respins ca nefondat.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta -, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că instanța a nesocotit probele administrate, respectiv faptul că intimații-reclamanți nu au terenul înfundat, atâta timp cât și peste terenul acestora, în partea de est, trece traversal drumul pe care toți cetățenii recolta, acest lucru fiind dovedit cu însăși raportul de expertiză. Acest drum are corespondent în drumul ce leagă comuna cu comuna.
Mai mult, din capătul terenului acestora spre est pornește un drum prin pădure, care comunică tot cu drumul de care s-a făcut vorbire mai sus și acesta poate fi folosit prin efectuarea unor îmbunătățiri care nu sunt costisitoare și poate fi practicabil, întrucât nu se circulă cu mijloace auto, ci numai cu atelaje tractate de animale, neexistând nici un pericol în circulație, ca în cazul mijloacelor auto.
Se mai susține că instanța în mod greșit a reținut că cele două drumuri sunt nepracticabile, atâta timp cât pe ele recolte atât cetățenii comunei și, și pădurea este traversată de drum practicabil, pe care se circulă cu utilaje, fiind scoasă masă lemnoasă din parchet, deci drumul este practicabil, așa cum s-a arătat și de martorul.
Se arată că instanța trebuia să analizeze nu numai interesul intimaților-reclamanți, ci să țină seama de situația recurentei, care urmează să suporte consecințele servituții, întrucât aceasta are animale, păsări și prin crearea servituții trebuie să i se demoleze aceste construcții, fiind în vârstă și având în întreținere o soră cu handicap, este foarte păgubită.
Se solicită admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii formulată de intimații-reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea excepției de tardivitate invocate.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
În primul ciclul procesual, prin încheierea din 06 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, s-a calificat, raportat la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, ca fiind recurs calea de atac promovată împotriva sentinței civile nr.659 din 16 iunie 2006, fiind soluționată ca atare, prin admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Potrivit dispozițiilor art.315 alin.1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,. sunt obligatorii.
Tribunalul, prin hotărârile mai sus menționate, a calificat calea de atac față de obiectul dedus judecății ca fiind recurs, dezlegare în drept obligatorie pentru instanțele de trimitere.
Astfel, conformandu-se deciziei de casare, Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr.790 din 22 iunie 2007, a soluționat cererile conexate, calea de atac trecută în dispozitivul hotarârii fiind recursul.
Tribunalul Vâlcea, deși a fost investit cu soluționarea recursului formulat de -, prin încheierea din 27 noiembrie 2007, a recalificat calea de atac ca fiind apel, ignorand dezlegările obligatorii din decizia de casare.
Față de cele ce preced, se constată că a intrat deja în puterea lucrului judecat calificarea căii de atac și, în consecință, în raport de dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, nu mai poate fi reanalizată această dezlegare în drept.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
de a îngrădi părților drepturi consacrate constituțional, întrucât această pricină s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare decât recursul, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca, în temeiul art.2821raportat la art.299, art.312 și art. 315 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimaților, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 432 lei către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.323 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții -. și -..
Obligă pe recurenta-pârâtă - să plătească intimaților-reclamanți -. și -. suma de 432 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.04.2008
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu
