Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1735/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1810/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1735
Ședința publică din 14.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul reclamant -, împotriva deciziei civile nr. 528 din 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru grănițuire.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 7 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 decembrie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10935/17.12.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții și, a constatat că proprietățile situate în B, sector 2, - la numerele 22-34, 20 se suprapun pe o suprafață de 27,45 mp, teren delimitat pe coordonatele 1-2-3-4 din anexa la raportul de expertiză judiciară refăcut de expert, a dispus granițuirea pe coordonatele A-B din anexa la raportul de expertiza refăcut de expert, fiecare parte suportând o diminuare a suprafeței pe care o dețin în fapt de 13,73 mp, a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 13,73 mp care în prezent se află în lotul lor, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților să mute gardul despărțitor dintre cele două proprietăți pe aliniamentul stabilit prin prezenta acțiune, ca neîntemeiat și a respins cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâților să desființeze construcțiile edificate pe teren, ca neîntemeiat, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 5.000 mp situat în B, sector 2,--34 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2459/05.06.2003 la BNP -, teren care se afla în imediata vecinătate a suprafeței de teren de 250 mp, proprietatea pârâților situat în B, sector 2,-, parcela 98, tarlaua 5 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3582/17.09.2004 la BNP, și.
Totodată, s-a reținut, în raport cu expertiza topografică efectuata în cauză, că reclamantul deține în fapt 4953 mp iar pârâții dețin, în fapt, o suprafața de 248,75 mp.
Prin respectarea coordonatelor existente în documentațiile cadastrale avizate de OCPI față de situația reală din teren s-a constatat o suprapunere a terenului reclamantului pe o lungime de 30 mp și o lățime de 0,97 mp peste terenul pârâților în suprafață de 27,47 mp - coordonatele 1-2-3-4 în schița-anexă la raportul de expertiză refăcut, suprapunere provenită din avizarea greșita făcuta de OCPI și din împrejmuirea greșit făcută de reclamant a terenului pe care l-a cumpărat.
În raport de acestea, prima instanță a reținut că atât reclamantul cât și pârâții dețin în fapt suprafețe mai mici de teren decât cele care rezultă din actele de proprietate, și s-a apreciat că întrucât cele două suprafețe se suprapun pe o suprafață de 27,47 mp este echitabil ca părțile să împartă această suprafață pe
S-a reținut că întrucât în prezent întreaga suprafață de 27,47 mp se află în posesia pârâților, în raport de prevederile art. 480 Cod civil, au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie și suprafața de 13,73 mp.
Cu privire la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților să mute gardul despărțitor dintre cele două proprietăți pe aliniamentul stabilit prin prezenta acțiune și obligarea pârâților să desființeze construcțiile edificate pe acest teren, judecătoria a reținut că reclamantul este cel care a construit gardul pe un aliniament greșit și că pe suprafața de teren suprapusă nu există nici o construcție, astfel încât s-au respins aceste cereri ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.528 A/13.04.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții - pârâți și, împotriva sentinței civile nr.10935/17.12.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea având ca obiect revendicarea suprafeței de 13,73 mp; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a respins cererea intimatului - reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că pentru soluționarea acțiunii în revendicare era determinant să se identifice suprafața de teren pe care există suprapunerea, cum se va realiza grănițuirea între cele două proprietăți și în cele din urmă, cine posedă în fapt suprafață de teren pe care există suprapunerea.
Primele două chestiuni au fost lămurite chiar de către instanța de fond, atât reclamantul cât și pârâții achiesând Ia soluția primei instanțe.
Cât privește ultima chestiune, cine stăpânește în fapt terenul pe care s-a realizat suprapunerea, instanța de fond a reținut că "prin respectarea coordonatelor existente în documentațiile cadastrale avizate de față de situația reală din teren s-a constatat o suprapunere a terenului părții reclamante pe o lungime de 30 ml și o lățime de 0,97 mlpesteterenul pârâților în se suprafață de 27,47 mp ".
Considerentele reținute de instanță sunt de altfel concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care impuneau concluzia că suprafața de teren pe care se realizează suprapunerea este stăpânită în întregime de reclamant, iar nu de către pârâți.
Întrucât s-a demonstrat că reclamantul stăpânește suprafața de teren pe care a înțeles să o revendice, acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat. Deși prima instanță în considerentele sentinței a reținut corect situația de fapt, acestea sunt contradictorii cu dispozitivul hotărârii în privința acțiunii în revendicare, de a obliga pârâții să lase în posesia reclamantului suprafața de 13,73 mp. În realitate, grănițuirea stabilită de instanța de fond se va realiza prin retragerea liniei de hotar înspre reclamant, iar nu prin avansarea în terenul stăpânit în prezent de pârâți cu încă 13,73 mp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul -, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și au fost aplicate greșit dispozițiile art.480 Cod civil, deoarece pârâții au în posesie o parte din suprafața de teren care lipsește reclamatului.
La 20.09.2009 au formulat întâmpinare intimații și, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurentul - reclamant a utilizat din raportul de expertiză doar anumite concluzii, fără a avea în vedere și raportul de expertiză refăcut. În prezent, intimații posedă o suprafață de 221,3 mp, deoarece din cei 248,75 mp pe care îi dețin conform măsurătorilor cadastrale, suprafața de 27,45 mp este în posesia recurentului, așa cum rezultă din raportul de expertiză și din planul de situație. ar trebui să se realizeze prin retragerea liniei de hotar înspre recurentul - reclamant, iar nu prin avansarea în terenul stăpânit de intimați, așa cum corect a reținut instanța de apel.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă coroborat cu art.312 Cod procedură civilă în majoritate l-a respins, pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat ca temei juridic al recursului declarat dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, care presupun motive contradictorii în soluționarea apelului declarat de parte și dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, care ar presupune o greșită aplicare a dispozițiilor art.480 Cod civil, deoarece recurentul a formulat atât apel, cât și recurs doar împotriva modului de soluționare al capătului de cerere privind revendicarea.
Curtea a reținut că motivarea tribunalului este clară și convingătoare și că dispozitivul este consecința firească a argumentelor instanței din considerente, astfel că nu a putut fi reținută critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, iar cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.480 Cod civil, astfel că nici această critică nu a fost reținută de C în majoritate.
Acțiunea în revendicare, ca acțiune petitorie, pune în discuție însăși existența dreptului de proprietate asupra bunului, reclamantul având ca scop la promovarea acțiunii redobândirea posesiei asupra bunului.
Ori, în prezenta cauză intimații nu au făcut niciun act prin care să afecteze proprietatea reclamantului, respectiv să îl deposedeze de o suprafață de teren.
Reclamantul este cel care a trasat linia de hotar prin montarea gardului și, implicit, el este cel care a generat litigiul.
În fila 98 dosarului expertul a concluzionat că lipsa de teren a reclamantului "nu se regăsește în totalitate la partea pârâtă, ea regăsindu-se și în aliniamentul de la actualele străzi - și -". Tot expertul a arătat că "nu pot considera și afirma că partea pârâtă a intrat peste terenul reclamantului".
Prin grănițuire, conform art.584 Cod civil, se determină limitele exterioare dintre proprietățile vecine.
Revendicarea poate constitui o chestiune prejudicială pentru acțiunea în grănițuire, deoarece în condițiile art.584 Cod civil, se determină limitele exterioare dintre proprietățile vecine. Or, împotriva soluției din grănițuire a fondului niciuna dintre părți nu a declarat apel, astfel că intrat în puterea lucrului judecat.
De altfel, în completarea expertului din 02.09.2008 aflată la fila 134 din dosarul de fond se arată că pârâții au construit o casă la roșu pe care au "ridicat-o pe amplasamentul rezultat din cadastru fără să intre în proprietatea actuală a reclamantului".
Mai arată expertul "trasarea unei noi linii de hotar între cele două părți ar însemna diminuarea și suprafeței pârâte care în prezent o are de 248,75 mp".
Rezolvarea corectă a delimitării terenurilor ar presupune chemarea în judecată a tuturor vecinilor pe toate laturile terenului.
În concluzie, cum pârâții nu au ocupat din terenul reclamantului și nu există dovezi că datorită pârâților sunt diferențe în suprafețele aflate în proprietatea părților, Curtea, în majoritate, a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.480 Cod civil.
De altfel, expertul a arătat că diminuările actuale ale terenului recurentului rezultă din împrejurarea că actuala împrejmuire cu gard - edificată de reclamant "nu a fost corect făcută".
Tot expertul a arătat că terenul pârâților "nu este delimitat de garduri". Deci, cel ce a generat prezentul litigiu este recurentul.
Curtea, în majoritate, a constatat că Tribunalul Bucureștia făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.480 și 584 cod civil și cum a fost supus criticii doar capătul de cerere privitor la revendicare, și s-a făcut dovada că nu pârâții au ocupat terenul reclamantului, recursul a fost respins ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant -, împotriva deciziei civile nr.528 A din 13.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./16.12.2009
TB-4 -;
Jud.2 -
OPINIE SEPARATĂ
în sensul admiterii recursului, modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat și luării act că nu se solicită cheltuieli de judecată
Nu sunt de acord cu opinia exprimată de către majoritate, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea (în minoritate) reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Or, sub acest aspect, constat faptul că în mod expres în cuprinsul deciziei recurate, s-a arătat că:"prima instanță, în considerentele sentinței, a reținut corect situația de fapt"(pagina 7 deciziei).
În cuprinsul sentinței apelate, s-a arătat într-adevăr, faptul că imobilele - teren ale părților se suprapun în parte, însă s-a reținut că toată suprafața de teren suprapusă, de 27,47 mp, se regăsește în posesia pârâților. Această concluzie a fost determinată de constatarea expertizei efectuate în cauză, astfel cum a fost ea refăcută:"Suprafața care îi lipsește reclamantului, nu se regăsește numai la pârâți"(pagina 135 dosar fond). Din această constatare, rezultă dincolo de orice evidență și astfel a apreciat și prima instanță de judecată, că o parte din suprafața lipsă a reclamantului, se regăsește la pârâți, judecătoria stabilind-o la 13,73 mp.
În consecință, deoarece judecătoria a reținut în cadrul situației de fapt, împrejurarea că 13,73 mp. din suprafața lipsă a reclamantului, se află în posesia pârâților, iar instanța de apel, în cadrul judecării apelului promovat, a stabilit în mod expres că situația de fapt a fost în mod corect determinată de către judecătorie, atunci prezenta C de apel, ca instanță de recurs, va fi ținută de această situație de fapt stabilită în mod definitiv de către tribunal, situație de fapt pe care se grefează controlul său exclusiv de legalitate.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Curtea constată că recurentul invocă prin criticile sale, ipoteza secundă a motivului de recurs în discuție, respectiv aplicarea greșită a prevederilor de drept substanțial ale art. 480 Cod civil, conform cărora: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege".
Într-adevăr, atât timp cât s-a stabilit în mod definitiv, împrejurarea că o parte din terenul lipsă al reclamantului - recurent, se află în posesia intimaților - pârâți, Curtea constată că tribunalul a aplicat în mod eronat, prevederile art. 480 în cauză, respingând capătul de cerere privind revendicarea. În consecință, în aprecierea opiniei prezente, se impunea admiterea recursului, Curtea neputând să procedeze la o reevaluare a probelor administrate sub aspectul situației de fapt.
De altfel, Curtea (în minoritate) constată că prin prisma acestor aprecieri ale instanțelor de fond, devin nefondate criticile apelanților-pârâți din motivele de apel, referitoare la împrejurarea că reclamantul s-ar afla în posesia întregii suprafețe suprapuse. Nu mai puțin, critica referitoare la faptul că din dispozitivul sentinței, s-ar deduce că pârâții ar fi obligați să îi lase reclamantului, suplimentar, o suprafață de 13,73 mp. pe lângă suprafața suprapusă de 27,47 mp. este nefondată, pentru că judecătoria a arătat clar în cuprinsul considerentelor sentinței sale, împrejurarea că cei 13,73 mp. reprezintă J din suprafața de 27,47 mp. arătând caracterul echitabil al împărțirii astfel.
De asemenea, Curtea (în minoritate) constată faptul că în paragraful final al motivelor de apel, pârâții - apelanți critică doar aspectul privind invocata greșită obligare la lăsarea înposesieși nu doar în proprietate, a acestei suprafețe de teren, ceea ce ar determina concluzia că dispoziția de lăsare în deplină proprietate, nu ar fi contestată de aceștia. Aceeași concluzie este determinată de solicitarea apelanților din partea finală a motivelor de apel:"pe cale de consecință nu suntem obligați să îi lăsăm în posesie nici o altă suprafață"( pag. 18 dosar apel).
Așadar, pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea (în minoritate) apreciază că se impunea admiterea ca fondat, a recursului promovat, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, luându-se act potrivit art. 274 Co Procedură Civilă, că nu se solicită cheltuieli de judecată, de către recurentul-reclamant.
Judecător
- -
Red. HM 10.01.2010
Tehnored. 13.01.2010
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Mariana Haralambe, Fănica Pena
