Obligație de a face. Decizia 7286/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5829/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.7286/R Ședința publică de la 09.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Măria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC INTERESUL P SRL împotriva sentinței civile nr.5627/25.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6042/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică. Depune la dosar note scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5627/25.06.20096 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul SC Interesul Public SRL.
A obligat pârâta să înregistreze la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și să efectueze mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă începând cu 15.07.2008 în carnetul de muncă al reclamantului.
A obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariate în cuantum lunar net de 3000 lei, pentru perioada octombrie - noiembrie 2008.
A obligat pârâta să vireze contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada 15.07.2008-30.11.2008.
A respins cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art.16 din Codul muncii instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, în situația neîndeplinirii acestei obligații părțile convenției putând face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă.
De asemenea potrivit art. 1 și art. 2 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, angajatorul are obligația de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii, la inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de a depune carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea păstrării și completării acestora. Art.39 alin.1 lit. a) din Codul muncii prevede dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și implicit obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi. Totodată, art.40 alin.2 lit. c) și f) din Codul muncii reglementează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Prin depoziția martorului, fost salariat al pârâtei, s-a făcut dovada faptului că în perioada iulie 2008 - noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de reporter, că între părți s-a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, că reclamantul, ca și martorul, și-au încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.
Astfel, instanța a apreciat că prin proba testimonială reclamantul a dovedit existența premisei angajării răspunderii pârâtei, respectiv că între acesta și pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă, și implicit a îndeplinirii obligației de a presta muncă în favoarea pârâtei și a obligațiilor corelative ale pârâtei de a înregistra contractul individual de muncă la inspectoratul teritorial d e muncă, de a asigura completarea carnetului de muncă cu mențiunile corespunzătoare, de a plăti reclamantului drepturile salariale aferente muncii prestate și de a reține și vira contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată.
În consecință, fiind dovedită existența raporturilor de muncă dintre părți în perioada 15 iulie - 31 noiembrie 2008 și având în vedere că pârâta, care are sarcina probei potrivit art.287 din Codul muncii, nu a depus la dosar înscrisul constând în contractul individual de muncă, a cărei deținere rezultă din refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriu, ce constituie început de dovadă în folosul reclamantului, potrivit art.225 cod procedură civilă, și din depoziția martorului, instanța apreciază ca fiind dovedită întinderea prejudiciului suferit de reclamant, constând în contravaloarea drepturilor salariale lunare.
Pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de muncă, respectiv că a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, că a efectuat mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă în carnetul de muncă al reclamantului, că a achitat salariatului său drepturile salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2008 și că a virat contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată de reclamant. Față de această situație, se constată că obligațiile menționate cad în sarcina angajatorului.
Reclamantul nu a dovedit că prin neîndeplinirea acestor obligații ce-i incumbau pârâtei i s-au produs prejudicii morale, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul SC Interesul Public SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea pronunțata de către instanța de fond este nelegala si netemeinica deoarece obiectul litigiului nu îl constituia un conflict de drepturi in sensul prevăzut de Legea nr. 168/1999, in cauza nefiind vorba de un litigiu de munca ci de un litigiu civil din materia drepturilor de autor, astfel încât prezenta cauza a fost judecata la fond de o instanța necompetenta funcțional.
În mod destul de facil instanța de fond si-a însușit toate afirmațiile reclamantului fără sa verifice daca in speța era vorba cu adevărat de raporturi de munca sau de raporturi de alta natura, cum sunt cele care deriva dintr-un contract de cesiune de drepturi de autor.
În realitate intre subscrisa si reclamant nu au existat nici un moment raporturi de munca in sensul celor avute in vedere de Codul muncii, astfel încât recurenta nu se află in prezenta unei spete in care sa se aplice legislația din domeniul dreptului muncii cu tot ce implica ea, începând cu instanța speciala care, potrivit trebuie sa judece litigiile de dreptul muncii, respectiv conflictele de munca (colective sau individuale ).
Reclamantul, la fel ca si alți reclamanți din cauze ce au avut același obiect si au fost judecate la termenul din 14.05.2009 precum și la termenul din 25.06.2009, a avut un contract de cesiune de drepturi de autor si in nici un caz un contract de munca cu recurenta.
De altfel chiar din preambulul hotărârii atacate rezulta că recurenta se află in unui litigiu civil ce poate avea eventual ca obiect plata remunerației pentru dreptul ( drepturile ) de autor cesionate către recurentă avocatul reclamantului a depus precizarea acțiunii si a menționat ca nu se poate depune contractul de cesiune de drepturi de autor pentru ca nu i-a fost înmânat exemplarul îndreptățit, deși a fost semnat de ambele părți.
Conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor a drepturilor conexe autorul poate ceda prin contract altor persoane drepturile patrimoniale, cesiunea putând fi exclusive si neexclusiva.
Art. 42 din aceeași lege stabilește ca existenta si conținutul contractului de cesiune se poate dovedi numai prin forma scrisa, cu excepția contractelor ce au ca obiect opera utilizate in presa.
Din însăși afirmațiile reclamantului, reținute ca atare de instanța, rezulta fără nici un dubiu ca recurenta se află in prezenta unui litigiu civil si nu de dreptul muncii, ca in discuție se putea pune problema plații remunerației pentru dreptul de autor al creației publicistice (fiind vorba de ziariști) si nu de plata unor drepturi salariale, de plata asigurărilor sociale sau de înscrierea acestor drepturi in cartea de munca.
În acest caz instanța competenta sa judece speța nu era secția de litigii de munca a Tribunalului București ci una din secțiile civile ale Tribunalului București (respectiv secția III a civila si de proprietate intelectuala).
Hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, întrucât instanța a admis in mod greșit acțiunea prin care reclamantul a solicitat pe baza obligației de a face, obligarea pârâtei să înregistreze la ITM B contractul individual de muncă încheiat între ei si sa efectueze mențiunile referitoare la existenta raporturilor de munca începând cu 15.07.2008 in carnetul de muncă al reclamantului, deoarece, așa cum a arătat deja nu se află în prezenta unui litigiu de munca.
În opinia recurentei hotărârea instanței de fond este nelegala si netemeinica, motivat de faptul ca pârâtul nu a depus la dosarul de fond contractul individual de muncă, întrucât nu s-a semnat nici un contract de acest gen cu acesta, iar hotărârea pronunțata de către instanța de fond s-a dat doar in baza unei depoziții de martor.
Prin depoziția martorei, fost salariat a pârâtei, s-a făcut dovada faptului că în perioada iulie 2008 - noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de redactor, că între părți s-a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, că reclamantul, ca și martora și-au încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.
Astfel instanța de fond apreciază in mod greșit "ca prin proba testimoniala reclamantul a dovedit existenta premisei angajării răspunderii paratei, respective ca intre acesta si parata au existat raporturi contractuale de munca, si implicit a îndeplinirii obligației de a presta munca in favoarea paratei".
În fapt, în realitate intre părți nu s-a încheiat si nu s-a semnat nici un contract individual de munca, in consecința instanța nu putea sa admită cererea si sa oblige pe recurentă, care nu a avut calitatea de angajator de reclamantul-intimat sa înregistrez vreun contract de muncă
individual cu acesta la ITM si nici sa efectuez înregistrarea mențiunilor in cartea de munca, după cum nu putea fi obligata nici sa ii plătesc salariul si asigurările sociala si de sănătate.
Între recurentă și reclamant nu au existat raporturi de dreptul muncii in consecința nu se puteau retine in sarcina recurentei obligații specifice unui angajator. în cazul raporturilor aflate sub imperiul legii privind dreptul de autor nu exista decât obligații specifice acestui domeniu (plata remunerației, neînstrăinarea către un terț a drepturilor de autor cesionate, etc.) si in nici un caz obligații specifice calității de angajator.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Așa cum rezulta din declarația martorului audiat in cauza, proba ce se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv copiile ziarului editat de recurenta, dar si cu prezumțiile simple rezultate din lipsa răspunsului la interogatoriu, potrivit art.225 Cod procedura civila si din dispozițiile art.287 si 288 Codul muncii, intre păți au existat raporturi juridice de munca in perioada iulie 2008-decembrie 2008, intimatul-reclamant fiind angajatul recurentei-parate în funcția de redactor.
Martorul audiat, fost salariat al aceleiași societăți, a arătat ca intimatul-reclamant a semnat un contract individual de munca, aspect pe care îl cunoaște de la directorul paratei, dar si faptul ca acesta se ocupa cu afișarea pe internet articolele ziarului, fiind remunerat pentru activitatea prestata.
În mod corect, prima instanța a reținut ca intre părți a existat un contract individual de munca, aspect dovedit cu probele menționate.
Curtea nu poate retine susținerile recurentei in sensul ca raporturile dintre părți au aparținut materiei dreptului proprietății intelectuale si nu celor de munca.
Curtea constata ca in cauza nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedura civila, hotărârea fiind pronunțata de o instanța competenta.
Așa cum am arătat, intre parti s-au stabilit raporturi juridice de munca si in cauza nu s-a făcut dovada existentei unui contract de cesiune de drepturi de autor, așa cum a afirmat recurenta.
Curtea retine ca aceasta avea sarcina probei susținerilor făcute, atat in caliate de recurent, intemeiul art.1169 Cod civil, cat si in calitate de anagajtor, potrivit art.287 Codul muncii.
Recurenta nu a probat existenta contractului de cesiune, dar a recunoscut ca reclamantul, ca si alte persoane, a lucrat ca ziarist. Chiar recurenta afirma ca existenta si conținutul contractului de cesiune se pot dovedi doar prin înscrisuri, dar nu a depus la dosar un astfel de contract
În aceste condiții, in cauza este vorba de un litigiu de munca in baza art.281 Codul muncii si nu despre unul de proprietate intelectuala, instanța de fond fiind competenta in soluționarea acestuia, in baza art.284 Codul muncii si art.2 pct.1 lit. c) Cod procedura civila.
Curtea constata ca hotărârea instanței de fond este legala si temeinica.
Astfel, existenta in fapt a raporturilor juridice de munca a fost probata, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art.16 din Codul muncii, care instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă.
Textul de lege amintit arata expres ca obligația de a încheia contractul in forma scrisa aparține angajatorului si în situația neîndeplinirii acestei obligații, părțile convenției pot face dovada prevederilor contractuale prin
orice mijloc de probă. Din declarația martorului a rezultat funcția îndeplinita de către reclamant si perioada in care s-au desfășurat raporturile de munca.
Potrivit art.1 și art.2 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, angajatorul are obligația de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii, la inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de a depune carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea păstrării și completării acestora.
Recurenta-intimata nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, deși aceasta avea sarcina probei potrivit art.287 Codul muncii.
În aceste condiții, Curtea constata întemeiata cererea intimatului-reclamant, instanța de fond in mod legal si temeinic dispunând obligarea recurentei-parate sa înregistreze la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și să efectueze mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă începând cu 17.07.2008 în carnetul de muncă al reclamantului.
In ceea ce privește pretențiile acestuia cu titlu d drepturi salariale, Curtea retine incidența in cauza a dispozițiilor art.39 alin.1 lit. a) din Codul muncii, care prevede dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și implicit obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi.
În temeiul art.154 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Salariul se plătește in bani cel puțin odată pe luna, la data stabilita in contract, in baza art.161 Codul muncii, iar dovada plații salariului se face prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit, in condițiile art.163 Codul muncii.
Parata nu a făcut dovada plații drepturilor salariale pretinse de către reclamant, motiv pentru are in mod legal si temeinic prima instanța a dispus in consecința.
În baza art.40 alin.2 lit. c) și f) din Codul muncii reglementează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale
de muncă și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
În baza art.55 alin.1 si 2 din Codul fiscal, a Legii 19/2000, Legii nr.95/2006, Legii nr. 346/2002, Legii nr.76/2002, angajatorul avea obligația sa retina si sa vireze impozitul si contribuțiile către bugetele speciale de asigurări sociale, pensie si șomaj, atât pentru angajator, cat si pe cele datorate de angajat.
Recurenta nu a făcut dovada plății acestor contribuții, motiv pentru care hotărârea este temeinica si sub acest aspect.
de toate aceste considerente de fapt si de drept, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă SC INTERSUL P SRL, cu sediul ales la și în-,.39, SC.B,.48, sector 1 B, împotriva sentinței civile nr.5627/25.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6042/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales în B,-,.4. sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
/th.red. CP 2ex-28.12.2009 Jud.fond: PM
Președinte:Măria CeaușescuJudecători:Măria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
