Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 179/

Ședința publică de la 13 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

Judecător - - -

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil declarat de către pârâta, împotriva deciziei civile nr. 437 din 8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, în acțiunea civilă având ca obiect grănițuire.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009, când instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.03.2009, când,

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Reclamanții și prin cererea înregistrată sub nr.7919/23.11.2006 la Judecătoria Galați au solicitat în contradictoriu cu pârâta, grănițuirea proprietăților lor, edificarea unui gard prin contribuție comună, obligarea pârâtei la demolarea gardului ridicat cu încălcarea servituții de lumină, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În fapt au susținut că părțile sunt vecini din anul 2006. Pârâta, nemulțumită de orientarea ferestrelor aferente proprietății, a edificat un gard din tablă cu o înălțime de 5 care le obturează lumina. Deoarece această conduită îi lezează și nu au reușit soluționarea divergențelor pe cale amiabilă au promovat prezenta cerere.

În drept au invocat art.584,1070-1074.civ.

În susținerea acțiunii au solicitat proba cu acte și expertiză topometrică.

Pârâta nu a fost de acord cu admiterea acțiunii cu motivarea că neînțelegerile au fost generate de reclamanți. Aceștia au refăcut construcția casă de locuit,nu au respectat proiectul de construire și au amplasat ferestrele cu încălcarea normelor civile care reglementează servitutea de vedere Cu privire la servitutea de lumină a solicitat să se constate că nu au fost încălcate dispozițiile invocate de reclamanți în apărare.

În cauză, la cererea reclamanților, s-a instrumentat o expertiză topometrică prin care să se stabilească vecinătățile celor două proprietăți și respectiv modul în care se respectă servituțile de vedere și de lumină.

Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr.1307/19.02.2008,a admis acțiunea și a dispus grănițuirea proprietăților pe actualul aliniament,prin ridicarea unui gard cu contribuția comună a părților. A obligat pârâta să desființeze gardul din tablă cutanată ridicat pe lungimea de 24. A obligat pârâta să achite reclamanților suma de 669,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut concluziile raportului de expertiză întocmit de d-na expert potrivit cu care părțile sunt proprietari și vecini pe- și respectiv 44. Între cele două proprietăți există un gard care respectă limitele cele două proprietăți astfel că nu se pune problema ca pârâta să fi încălcat dreptul de proprietate al reclamanților.

Deoarece reclamanții au procedat la refacerea casei de locuit și au amplasat ferestrele spre proprietatea pârâtei, acesta a edificat la rândul său un gard din tablă cutanată cu o înălțime de 5 . Acest gard este construit în interiorul proprietății sale și nu aduce atingere dreptului de proprietate la reclamanților.

În privința servituții de vedere s-a reținut că obligația respectării acesteia revine reclamanților în conformitate cu art. 612.civ. deoarece ei au construit greșit cu nerespectarea proiectului de construire,astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză. Și pârâta are la rândul său aceleași obligații,deoarece a cumpărat imobilul în cunoștință de cauză și a fost în măsură să perceapă direct disconfortul creat de apropierea celor două imobile.

Între părți, în ceea ce privește delimitarea proprietăților, sunt aplicabile disp. art.590 și urm civ. potrivit cu care ambii vecini au obligația de a construi un gard comun,pe cheltuială comună,dar cu o înălțime care să respecte servitutea de vedere la care are dreptul pârâta dar și servitutea de lumină la care au dreptul reclamanții.

În consecință s-a concluzionat că litigiul dintre părți poate fi soluționat prin demolarea gardului construit de pârâtă și care încalcă servitutea de vedere a reclamanților,pe vechiul aliniament și cu respectarea servituții de vedere la care are dreptul pârâta.

Potrivit art.274 proc.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Împotriva sentinței civile nr. 1307/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Galați au declarat apel reclamanții, precum și pârâta.

În motivele de apel reclamanții au solicitat Tribunalului să completeze raportul de expertiză și să dispună asupra modului de construire a gardului despărțitor (din ce material trebuie ridicat,la ce înălțime ). Au criticat modul în care instanța a dispus cu privire la plata cheltuielilor de judecată cu motivarea că nu li s-au acordat toate cheltuielile efectuate cu susținerea procesului.

În replică, pârâta a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanți cu motivarea că aceștia formulează o cerere nouă în apel,iar cheltuielile de judecată au fost corect calculate și acordate.

Prin motivele de apel, pârâta a criticat soluția instanței cu motivarea că este confuză. A susținut că a edificat un gard în interiorul proprietății sale și din acest punct de vedere nu există motive pentru admiterea cererii de grănițuire și al capătului de cerere referitor la demolarea acestui gard. A solicitat să se rețină că reclamanții nu respectă servitutea de picătură a streșinii, că litigiul a fost generat de aceștia deoarece nu au respectat proiectul de construire obținut pentru refacerea casei de locuit și au amplasat ferestre care-i aduc atingere dreptului său la intimitate. A ridicat gardul pe care a fost obligată să-l demoleze având toate autorizațiile la care obligă Legea 50/1991. A criticat soluția instanței pe motiv că a apelat la teoria primului venit și pe baza acestui raționament a stabilit în sarcina sa obligații suplimentare care au ca efect încălcarea dreptului său de proprietate astfel cum este reglementat de art.480 civ.

În replică, reclamanții au solicitat respingerea apelului declarat de pârâtă cu motivarea că edificarea unui gard din tablă cutanată și cu o înălțime de 5 încalcă normele de urbanism și le lezează servitutea de lumină.

Prin decizia civilă nr.437/08.10.2008 Tribunalul Galația admis apelul declarat de către reclamanții și domiciliați în G-, schimbă în parte sentința civilă nr. 1307/19.02.2008 a Judecătoriei Galați și, în consecință:

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 679,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în loc de 669,15 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și înlătură dispozițiile contrare prezentei decizii.

A respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta domiciliată în G- împotriva sentinței civile nr. 1307/19.02.2008 a Judecătoriei Galați.

A respins ca nefondată cererea reclamanților și pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Cererea reclamanților de stabilire a modului în care se impune edificarea viitorului gard despărțitor este o cerere nouă în apel, care contravine art.294 proc.civ. Instanța a răspuns strict la obiectul acțiunii, iar Tribunalul nu poate decide mai mult deoarece ar încălca art.129 alin.final proc.civ.

Cu privire la cheltuielile de judecată, din verificarea chitanțelor de plată a taxelor judiciare de timbru,a timbrului judiciar, a chitanțelor de plată ale onorariilor achitate expertului și avocatului se constată că reclamanții au suportat cheltuieli în sumă de 679,15 lei în loc de 669,15 lei.

Cu privire la apelul declarat de pârâta se rețin următoarele:

Potrivit teoriei abuzului de drept, unei conduite contrare normelor de drept nu este permis a se răspunde tot printr-un abuz.

Din speța dedusă judecății se rețin următoarele:

Problema servituții picăturii streșinii și a ferestrelor construite de reclamanți prin nerespectarea proiectului de construire a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8947/2007 pronunțată de Judecătoria Galați definitivă prin decizia civilă nr. 225/2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Reclamanții sunt proprietari pe imobilul cu nr. 46 din strada - din anul 1998, iar pârâta este proprietară la nr.44 din anul 2006. Instanța nu a dat eficiență teoriei primului ocupant cum susține pârâta ci a dorit să evidențieze că la momentul vizionării imobilului pe care l-a cumpărat putea și trebuia să anticipeze că apropierea celor două imobile poate genera divergențe în condițiile în care cei doi vecini proprietari nu înțeleg să-și exercite în limite normale atributele dreptului de proprietate.

Ca urmare era corect și moral ca pârâta să aștepte soluția din dosarul cu nr- și eventual să acționeze în condițiile permise de autorități.

În cauză, ambele părți prin conduite nepotrivite au încercat să-și rezolve nemulțumirile generate de raporturile de vecinătate.

Astfel, reclamanții nu au respectat proiectul de construire,au amplasat ferestre spre proprietatea pârâtei și nu au respectat indicația dată în autorizația de construire pentru a respectata servitutea de vedere pe care pârâta o are în temeiul art.611 civ.

La rândul său, pârâta, pentru a-și proteja intimitatea,a edificat un gard în interiorul proprietății sale, pe o lungime de 24, din tablă cutanată și cu o înălțime de 5m,conduită care a generat încălcarea servituții de lumină.

Ambele părți trebuie sancționate pentru astfel de conduite.

Reclamanții au fost sancționați prin decizia civilă nr.225/2008 pronunțată de Tribunalul Galați, iar pârâta a fost sancționată prin soluția ce face obiectul prezentului apel.

Este adevărat că nimeni nu poate fi oprit a efectua în interiorul proprietății sale orice lucrare în virtutea drepturilor conferite de art.480 civ. dar astfel de lucrări nu trebuie să lezeze drepturile altor persoane.

În cauză, este cert că pârâta poate construi pe proprietatea sa ce dorește și cât dorește,dar astfel de construcții trebuie să respecte reguli minime de urbanism,estetică și bună vecinătate.

Un gard de 24 m, construit din tablă cutanată și înalt de 5m nu este recomandabil și potrivit pentru o așezare urbană. Coroborând această concluzie cu atingerea adusă servituții de lumină pe care o au reclamanții,se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție echitabilă, morală și legală, care nu se impune a fi reformată.

Orice neînțelegere cu privire la gardul comun (menținerea celui existent, edificarea altuia sau întreținerea celui deja existent) trebuie rezolvată în conformitate cu art.590 și urm. civ. și din acest punct de vedere în mod corect s-a admis cererea de grănițuire.

Având în vedere că prezentul litigiu a fost generat de conduita ambelor părți, potrivit art.276 proc.civ. Tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate în prezentul apel.

Impotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art.613 cod civil și 584 cod civil.

Susține pârâta, în dezvoltarea motivelor de recurs, că atât timp cât reclamanții și au fost primii care au nesocotit prevederile art.613 cod civil - în sensul că și-au practicat ferește pe zidul nordic al clădirii, fără a respecta proiectul pentru ridicarea construcției și cu o deschidere largă spre proprietatea sa, greșit au reținut instanțele (de fond și apel) că se impune desființarea gardului pe care ea a fost nevoită să-l ridice tocmai pentru a contracara efectele generate de conduita reclamanților.

Astfel, greșit s-a reținut că existența gardului (cu o înălțime de 5 ) în apropierea ferestrelor respective le-ar afecta dreptul reclamanților la lumina solară.

Susține pârâta că greșit s-a soluționat și capătul de cerere referitor la grănițuire, atât timp cât chiar zidul construcției reclamanților constituie prin el însuși, pe porțiunea cât ține construcția, linie de hotar.

In argumentarea acestei critici, pârâta invocă însă nesocotirea actelor de proprietate și a celor două rapoarte de expertiză instrumentate în cauză, aspecte ce vizează practic interpretarea greșită a probelor.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârilor în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind nefondată.

Recursul declarat este nefondat.

Este adevărat că situația conflictuală existentă între părți a fost generată de atitudinea necorespunzătoare a reclamanților - prin edificarea construcției cu nerespectarea întocmai a autorizației de construcții emise în baza Legii nr.50/1991, aceștia au încălcat și disp.art.613 cod civil, dar - corect reține Tribunalul că atitudinea reclamanților a fost deja sancționată, prin decizia civilă nr.225 din 30.04.2008 a Tribunalului Galați aceștia au fost obligați să zidească deschiderile de vedere spre proprietatea pârâtei, cu teracotă "Nevada".

In acest context, existența gardului de 5 înălțime și 24 lungime nu se mai justifică, servitutea de vedere prev. de art.613 cod civil fiind respectată prin opacitatea teracotei "Nevada".

Corect reține astfel Tribunalul că nimeni nu poate fi oprit de la efectuarea în interiorul proprietății sale a oricărei lucrări - în virtutea drepturilor conferite de art.480 Cod civil, dar, aceste lucrări nu trebuie să lezeze drepturile altor persoane.

Cum, prin înălțimea sa, gardul edificat de către pârâtă le afectează dreptul reclamanților la lumină naturală, obligarea pârâtei la desființarea acestuia este pe deplin justificată și se impune menținerea acestuia ca atare.

este și critica aplicării greșite a disp.art.590 cod civil atât timp cât instanța, în urma obligării pârâtei la desființarea gardului din tablă cutată, a dispus grănițuirea proprietăților, pe actualul aliniament, prin ridicarea unui gard - cu contribuția comună.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, critica aplicării greșite a legii nefiind justificată.

In drept, fiind aplicabile disp.art.312 pct.(1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursuldeclarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 437 din 8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 Martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.-08.04.2009

Dact.AP-10.04.2009/2 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Irina Alexandra Boldea
Judecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Galati