Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 358/
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții -, -A, A, împotriva sentinței civile nr.320/5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - B, MINISTERUL FINANȚELOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 02 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 320/05.03.2008 Tribunalul Galația admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-au constatat prescrise drepturile solicitate de reclamanții pentru perioada 21.05.2004-25.11.2004 și pentru perioada 1.07.2004-25.11.2004.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, a, a, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție ca nefondată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și cererile de chemare în garanție formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Au fost respinse excepția inadmisibilității și necompetenței materiale a instanței ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 26.11.2007 reclamanții, a, a si au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justitie-Directia Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice,in calitate de chemat in garanție, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată către fiecare din reclamanți sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din legea 50/1996.Pentru acest spor a fost solicitat începând cu data de 21.05.2004,pentru a începând cu data de 16.10.2006,pentru aaf ost solicitat începând cu data de 15.03.2006, iar pentru a fost solicitat pentru perioada 01.07.2004-15.02.2006.
În fapt s-a arătat că potrivit art.47 din legea nr.50/1996, republicată" Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din legea nr.50/2006, abrogare ce a fost înlăturată prin dispozițiile art. 41 din ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal auxiliar din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
S-a ajuns la această concluzie motivat de faptul că în timp ce Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 prevedea expres în art. 50 că se abrogă și Legea nr.50/1996, în art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
În această situație apreciem că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuia acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut.
Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții, după opinia noastră, nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat întrucât odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite care, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.
Considerăm că acțiunea noastră este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, neputând pune sub semnul legii între lege și ordonanțele guvernului.
Pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că art.47 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea:
"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Însă textul de lege mai sus menționat a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Susținerile reclamanților conform cărora o lege poate fi modificată sau abrogată printr-u act cu aceeași forță juridică nu prezintă relevanță în cauză, deoarece abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 este permisă în raport cu dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
Totodată, susținerile reclamanților potrivit cărora, prin abrogarea Legii nr.50/1996 prin adoptarea nr.OG 83/2000 s-a încălcat principiul ierarhiei actelor juridice, și anume că o lege organică a fost abrogată printr-o lege ordinară, sunt vădit netemeinice față de prevederile legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care la art. 62 alin. 3 dispune că " Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Tot astfel, apărările reclamanților potrivit cărora dreptul prevăzut la art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare nu pot fi luate în considerare, deoarece acest act normativ a fost abrogat prin nr.OG83/2000, deci anterior apariției nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 la care fac referire reclamanții.
Considera ca acțiunea este inadmisibilă întrucât admiterea acesteia ar echivala cu depășirea puterii judecătorești, având in vedere intervenția instituției abrogării dreptului de la data de 01.10.2000.
A invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 21.05.2004-21.- pentru reclamanta si pentru perioada 01.07.2004-21.11.2004 pentru.
A invocat excepția necompetentei materiale a instanței, considerând ca sunt incidente disp. art 36 din OUG nr. 27/2006,potrivit cărora competenta ar aparține Curții de Apel București.
A chemat in garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând sa fie obligat sa rectifice bugetul si sa includă sumele solicitate de reclamanți.
Direcția Națională Anticorupție a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 21.05.2004-21.11.2004 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. A chemat in garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând rectificarea bugetului prin includerea sumelor solicitate de reclamanți.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere cu privire la chemarea in garanție formulata de reclamanți, precum si lipsa calității procesuale pasive fata de cererile de chemare in garanție. Considera ca cererea de chemare in garanție nu putea fi făcută decât de pârâți, părți ce ar cădea in pretenții si nu de reclamanți. Pe de altă parte, intre acesta si pârâți nu a existat niciodată un raport obligațional.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii. Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice.
Conform art.1 si art.3 din DL.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia. Drepturile au fost solicitate începând cu data de 21.05.2004, respectiv 01.07.2004 iar acțiunea a fost promovata la data de 26.11 2007.Întrucat sunt incidente disp. legale mai sus invocate, va admite excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 21.05.2004-25.11.2004 pentru reclamanta si pentru pentru perioada 01.07.2004.
Consideram ca instanța poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma căreia reclamanții solicita despăgubiri civile si asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, daca analizam acest text rezulta ca poți fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat si in alte drepturi. Aceasta rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar si din lege! La art. 18 alin.1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata apreciem ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Pentru aceste considerente va respinge excepția inadmisibilității ca nefondată. In ce privește excepția necompetentei materiale a Tribunalului G secția civila(cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale) instanța urmează aor espinge ca nefondata motivat de faptul ca in raport cu obiectul acțiunii si calitatea părților ne aflam in prezenta unui raport juridic de munca a cărui soluționare cade in competenta Tribunalului G secția civila (cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale) conform disp. art. 2 alin 2 lit.c din Codul d e procedura civila.
Cu privire la fondul cauzei, pentru o corectă soluționare s-a impus analiza evoluției actelor normative.
Legea Nr. 50 din 21 iunie 1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea în art. 47 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Prin Ordonanța Nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a abrogat art 47.
Ordonanța a fost aprobată prin Legea Nr. 334 din 6 iulie 2001.
Ulterior s-a emis Ordonanța de Urgență Nr. 177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin LEGEA Nr. 347 din 10 iulie 2003 ce prevede in art. 50 ca, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă art. 1^1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
În Ordonanța de Urgență Nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se menționează că la data intrării în vigoare a acesteia se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, precum si orice alte dispoziții contrare( deci și cele din legea 50/1996, nu așa cum susțin reclamanții, că parte din lege, respectiv art. 47 ar fi încă în vigoare ).
În combaterea susținerilor reclamanților se reține că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat anterior OUG 177/2002, prin OG 83/2000. Potrivit Legii Nr. 24 din 27 martie 2000 (art. 62), privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. În consecință, art. 47 din Legea 50/1996 este abrogat.
Faptul că în activitatea reclamanților activitatea este caracterizată printr-un accentuat risc și o suprasolicitare neuropsihică deosebită nu îi îndreptățește decât să urmeze căile legale, solicitând modificări legislative care să le recunoască activitatea și să o remunereze corespunzător.
Ultimele modificări legislative în materia salarizării au ținut cont de întreg specificul activității, pentru care reclamanți au fost remunerați cu o sumă globală, în care s-au inclus toate criteriile pentru care în legea 50/1996 erau acordate sporuri distincte.
Cu privire la legalitatea abrogării unei dispoziții a unei legi printr-o ordonanță, act normativ cu putere inferioară legii, cât timp aceasta a fost aprobată ulterior printr-o lege, nu vedem nici un considerent pentru care ordonanța să nu-și producă efecte.
Instanța a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la CEDO, pentru că prin noțiunea de bun în cauză se înțelege un anumit cuantum al salariului, o sumă de bani, primită cu titlu de salariu, indiferent dacă este indemnizația de bază sau un spor, sumă care nu a fost afectată de modificările legislative, în sensul că nu a fost diminuată. În concluzie, nu s-a produs nici o ingerință asupra unui bun al reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții -, a, a și considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că dreptul la un spor salarial nu se încadrează în noțiunea de bun în sensul Protocolului nr.1 al, fără să motiveze această susținere arătând că reclamanții, cu privire la acest aspect nu au invocat vreo discriminare în raport cu alte persoane.
Recurenții au invocat și Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr.5/2008, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În concluzie au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul celor menționate anterior cu mențiunea acordării drepturilor bănești în ceea ce privește pe a începând cu data de 15.03.2006 iar pentru a începând cu data de 16.10.2006.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat în mod temeinic și legal că nr.OG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției menționează că la data intrării în vigoare a acesteia se abrogă nr.OUG177/2002 precum și orice alte dispoziții contrare (deci și cele din Legea nr.50/1996, nu așa cum susțin reclamanții) că parte din lege, respectiv art.47 ar fi încă în vigoare.
Corect instanța de fond a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO pentru că prin noțiunea de bun în cauză se înțeleg un anumit cuantum al salariului, o sumă de bani primită cu titlu de salariu, indiferent dacă este indemnizația de bază sau un spor, sumă care nu a fost afectată de modificările legislative, în sensul că nu a fost diminuată, astfel că nu s-a produs nici o ingerință asupra unui bun al reclamanților.
Admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești având în vedere instituției abrogării dreptului de la data de 1.10.2000.
Astfel, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000, deci cu mult înainte de intrare în vigoare a OUG nr.177/2002.
În acest context este evident că voința legiuitorului a fost expres și ferm exprimată în cuprinsul nr.OG 83/2000 în sensul abrogării textului de lege pe care reclamanții și-a întemeiat acțiunea.
Prin încheierea din 23 iunie 2008 Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza disp. art. 11 din nr.OUG 75/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.
Prin decizia nr. 558/23. ianuarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați.
La Curtea de Apel Galați, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurenți cât și sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 304 și 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.
În cauză, la data de 10.03.2008, s-a pronunțat decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea rn. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, apărările formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi reținute ca întemeiate, iar recursul promovat de reclamanți este fondat întrucât decizia s-a emis după pronunțarea hotărârii primei instanțe, devin incidente disp. art. 305 Cod procedură civilă fiind vorba de înscrisuri noi.
În ceea ce privește critica recurenților adusă hotărârii instanței de fond referitor la neacordarea drepturilor bănești și pentru viitor nu poate fi reținută deoarece nu a făcut obiectul judecării cauzei la fond așa cum rezultă din petitul acțiunii.
Potrivit disp, art. 312 în referire la art. 294 al.1 Cod procedură civilă, în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
În consecință, în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care judecătorii de fond nu au aplicat legea în soluționarea pricinii sau cu privire la situația de fond reținută în raport de probele administrate.
Mai mult, greșelile ce se consideră a fi săvârșite de către instanța a cărei hotărâri se atacă, trebuie să poată fi încadrate în unul din cele 9 motive de casare prev. de art. 304 Cod procedură civilă.
Așadar, nu poate fi primită cererea recurenților de a se acorda sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor, deoarece aceasta a fost făcută pentru prima oară în recurs.
În consecință, în baza disp. art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamanți, se va modifica în parte sentința civilă nr.320/5.03.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligă pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,- - 81, sector 1, să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară după cum urmează:
- -, de la 26 noiembrie 2004 până la 1 februarie 2007;
- - a, de la 15 martie 2006 până la 1 februarie 2007;
- a de la 16 octombrie 2006 și până la 1 februarie 2007;
- de la 26 noiembrie 2004 până la 15 februarie 2006, sumele cuvenite urmând a fi reactualizate la data plății.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, -A, A și, toți cu domiciliul ales în G,-, împotriva sentinței civile nr.320/5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr.320/5.03.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și obligă pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,- - 81, sector 1, să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară după cum urmează:
- -, de la 26 noiembrie 2004 până la 1 februarie 2007;
- - a, de la 15 martie 2006 până la 1 februarie 2007;
- a de la 16 octombrie 2006 și până la 1 februarie 2007;
- de la 26 noiembrie 2004 până la 15 februarie 2006, sumele cuvenite urmând a fi reactualizate la data plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04. 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /13.04.2009
:DC/ 2 ex/13.04.2009
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
