Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 1962/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1962/
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.116/A din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Dolj și avocat pentru intimații-reclamanți și, în baza delegației de substituire nr.30/2009, emisă de Baroul Vâlcea, lipsind intimații-pârâți Orașul, prin Primar, și intimații-chemați în garanție G și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 56,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat solicită admiterea probei cu înscrisuri care nu au fost depuse nici la fond și nici în apel, precum și acordarea unui termen mai în vederea unei eventuale înțelegeri între părți.
Avocat precizează că este prima dată când se face propunerea privind o eventuală înțelegere între părți și nu știe despre ce este vorba. Depune concluzii scrise prin care invocă excepția inadmisibilității recursului în raport de valoarea obiectului dedus judecății, acțiunea fiind evaluabilă în bani, potrivit deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea respinge cererea formulată de apărătorul recurentului-pârât privind admiterea probei cu înscrisuri și amânarea cauzei și acordă cuvântul asupra excepției invocată de intimații-reclamanți, prin apărător.
Avocat apreciază că excepția nu este admisibilă, fiind o acțiune în grănițuire și revendicare. Este adevărat că este o acțiune evaluabilă, dar hotărârea primei instanțe este supusă căii de atac a apelului și recursului. Solicită respingerea excepției, cu cheltuieli de judecată.
Avocat solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată. Valoarea obiectului dedus judecății nu depășește în niciun caz 1 miliard de lei vechi.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.06.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Gunie pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună grănițuirea proprietăților situate în, str. - lui, înscrise la numerele cadastrale 227 și respectiv 439 pe latura pe care se învecinează, să fie obligat pârâtul să respecte proprietatea și posesia fâșiei de teren ocupate prin deplasarea gardului în suprafață de aproximativ 50. și obligarea pârâtului să desființeze plantațiile și lucrările edificate pe porțiunea de teren care desparte limita dreptului său de proprietate, ori să fie autorizați reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat terenul în suprafață de 1794,59. situat în, cu numărul cadastral 227, teren evidențiat în schița care însoțește actul de vânzare-cumpărare, însă după încheierea acestui act au constatat că o parte din teren este ocupată de pârât, care și-a edificat un gard improvizat din lemn.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.412/24.07.2001 a dobândit în proprietate de la vânzătorii G și, un teren în suprafață de 1196,74. având număr cadastral 439, iar la data cumpărării terenului acesta era îngrădit, iar pe lungimea gardului existau și există și în prezent un număr mare de pomi plantați de vânzătorii săi.
Pârâtul a solicitat, de asemenea, chemarea în garanție a vânzătorilor G și, fără a se formula vreun capăt de cerere împotriva acestora privind răspunderea pentru evicțiune, ci numai pentru opozabilitate.
Prin cererea de la fila 135 dosar, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a orașului, a numitei și a
Judecătoria Brezoi, prin sentința civilă nr.769 din 8 octombrie 2008, admis în parte cererea de la fila 135 din dosar, a admis acțiunea, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul dintre punctele 19-A-B-50-167-79 din schița anexă la raportul de expertiză de la fila 207 din dosar, a obligat pe pârâtul Gunie să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 106,78. să ridice gardul din ulucă în lungime de 25,97. WC-ul din lemn și pomii fructiferi de pe acest teren, în caz contrar fiind autorizați reclamanții să efectueze lucrarea pe cheltuiala acestui pârât. Același pârât a fost obligat la plata sumei de 1247 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul Gunie ocupă din terenul reclamanților o suprafață de 106,78. pe care există un gard de ulucă de 25,97. un WC din lemn și 15 pruni, iar linia de hotar stabilită de expert este situată între punctele 19-a-b-50 prelungită de instanță până la punctul 167 și 79 pentru a fi delimitată de drumul de.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Gunie.
În ședința publică din 24 martie 2009, Tribunalul Vâlcea, învestit cu soluționarea căii de atac, a calificat calea de atac ca fiind apelul, apreciind că obiectul acțiunii este, în parte, neevaluabil în bani, nefiind astfel aplicabile prevederile art.2821Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, pârâtul a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, sentința nu este motivată și au fost interpretate în mod greșit actele deduse judecății.
În motivarea celui de-al doilea motiv de apel, pârâtul a arătat că prima instanță a reluat susținerile părților, fără a preciza însă motivul pentru care a pronunțat soluția criticată în cauză, cu atât mai mult cu cât din probe rezulta că dreptul apelantului-pârât este preferabil, întrucât a dobândit și a transcris actul înaintea reclamanților și că reclamanții ocupă din terenul său.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, pârâtul a susținut că în mod greșit prima instanță nu a ținut seama de prevederile contractelor de vânzare-cumpărare invocate de părți, stabilind că în fapt acestea privesc suprafețe de teren mai mari, și că nu există probe din care să rezulte că a existat o modificare a liniei de hotar dintre proprietățile părților - element esențial în soluționarea cererii de grănițuire.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.116/A din 15 mai 2009, respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Gunie, cu consecința obligării acestuia la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel către intimații și.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, reclamanții au invocat faptul că hotarul dintre proprietatea lor funciară și cea a pârâtului nu este bine stabilit, pârâtul ocupând în acea zonă o parte din terenul ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate.
În stabilirea situației de fapt din speță, prima instanță a avut în vedere toate probele administrate în cauză și a interpretat prevederile contractelor de vânzare-cumpărare invocate de părți în raport de voința părților acestor contracte, în sensul art.977 din Codul civil.
S-a apreciat că în mod corect prima instanță, soluționând acțiunea, a dat eficiență tuturor probelor administrate în cauză care conduceau la următoarele împrejurări de fapt: vânzătoarea (vânzătoarea directă către reclamanți și către vânzătorii către pârât) a înstrăinat tot terenul dobândit în acel loc de pe urma autorilor săi; vânzătorii G și au vândut tot terenul pe care îl cumpăraseră de la, terenurile părților au fost identificate în limitele vecinătăților înscrise în contractele de vânzare cumpărare.
Cu privire la semnul exterior aflat pe linia de hotar, respectiv gardul, s-a dovedit că pârâtul nu a efectuat personal vreo modificare a traseului acestuia, însă îi este opozabilă acțiunea săvârșită de autorul său cu titlu particular, respectiv vânzătorul care, potrivit declarației vânzătoarei, a mutat gardul înspre terenul rămas nevândut la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre și vânzătorii către pârât.
Raportând situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză la motivele apelului, tribunalul a constatat în primul rând că apelantul nu a precizat concret ce limite ale judecății au fost depășite de către prima instanță cu ocazia soluționării acțiunii. Analizând totuși această critică, tribunalul a constatat că prima instanță a soluționat cauza în limitele cu care a fost învestită de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, respectiv grănițuire, revendicare și desființare lucrări și plantații.
În legătură cu nemotivarea sentinței, tribunalul a constatat că în considerentele sentinței sunt expuse argumentele de fapt și de drept care au justificat soluția adoptată de prima instanță, iar aceste argumente nu constau numai în expunerea susținerile părților. De altfel, cu ocazia motivării unei hotărâri judecătorești instanța poate relua susținerile părților dacă acestea sunt întemeiate pe probele administrate în cauză, dacă sunt făcute trimiterile necesare la aceste probe și la dispozițiile legale aplicabile.
Criticile referitoare la interpretarea greșită a actelor deduse judecății au fost privite ca nefondate. Astfel, apelantul nu a indicat nici un element concret în raport de care să se poată concluziona că suprafețele identificate de către expert nu ar corespunde actelor de proprietate. Faptul că aceste suprafețe nu coincid, din punct de vedere numeric, cu cele indicate în acte nu este relevant, întrucât identificarea terenurilor care au format obiectul actelor de vânzare-cumpărare din cauză s-a făcut după mai multe criterii, respectiv întinderea drepturilor vânzătorilor, dimensiunile terenurilor, vecinii indicați în acte, iar în aplicarea acestor criterii și în raport de aparatura folosită la măsurători este acceptat că pot apărea anumite diferențe numerice. În fapt, aplicarea acestor criterii corespunde unui criteriu de interpretare a convențiilor, respectiv cel înscris în art.977 din Codul civil, potrivit căruia un act juridic civil se interpretează după intenția comună a părților și nu după termenii folosiți în act.
Cu privire la modificarea gardului, apreciată de către apelant drept o condiție esențială pentru promovarea unei acțiuni în grănițuire, tribunalul, în acord cu statuările anterioare, a reținut că un asemenea element nu este de esența grănițuirii, ci inexistența unor semne vizibile de hotar ori existența unor astfel de semne, dar contestate de părți. Mai mult, în cauză s-a dovedit că între înstrăinările succesive ale terenului ce a aparținut lui, gardul dintre proprietățile părților a fost modificat de către unii dintre dobânditori înspre terenul nevândut la acea dată (respectiv cel al reclamanților care au cumpărat ulterior).
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Gunie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art.3041alin.6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
Atât instanța de fond, cât și tribunalul au pronunțat hotărâri care nu s-au bazat pe probe solide, concludente cauzei, în speță fiind vorba despre un raport de expertiză tehnică, care a fost efectuat cu mijloace rudimentare, creând confuzie, precum și că nu s-au pronunțat ori s-au pronunțat greșit asupra unor cereri din dosar.
Prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a lui G și, nemotivând-o în fapt și în drept.
Se susține că în mod corect a apreciat tribunalul, în sensul că într-o acțiune în revendicare și grănițuire, prioritate are cel care a cumpărat primul și, deci, care are un titlu de proprietate mai vechi, în speță pârâtul-recurent. Mai mult, tribunalul a afirmat că intimații au primit o suprafață mai mare decât cea înscrisă în titlul de proprietate.
În ceea ce privește motivarea în drept a hotărârii, se arată că potrivit art.977 Cod civil, un act juridic civil se interpretează după intenția comună a părților și nu după termenii folosiți în act.
Cu privire la gardul despărțitor dintre cele două proprietăți, se susține că nu a fost modificat de către recurent și, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, acesta a fost trasat exact pe mijlocul suprafeței hașurate, prin urmare trebuie inclus în terenul recurentului-pârât.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului și trimiterea dosarului la fond pentru completarea probatoriilor, respectiv efectuarea unei expertize tehnice cu mijloace moderne.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
În cauza de față se revendică suprafața de 50. evaluată prin cererea introductivă la 500 RON, și efectuarea unor manopere prin care se cere revenirea la un pretins alt hotar decât cel existent, mutarea deci a semnelor de hotar materializate într-un gard și obligarea pârâtului a executa lucrarea sau, în caz contrar, autorizarea reclamanților să o execute pe cheltuiala pârâților.
Din cuprinsul art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Art.181Cod procedură civilă statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, confirmând regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare în judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
În acest sens sunt și dispozițiile art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe. Or, această valoare se stabilește, așa cum, în mod expres, s-a reținut în considerentele aceleiași decizii, prin cererea care este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
Nu se poate vorbi despre o lăsare la îndemâna reclamantului, în mod discriminatoriu, sau inegal, a dreptului de a-și alege numărul căilor de atac, câtă vreme, pârâtul poate, prealabil începerii cercetării judecătorești, să conteste valoarea indicată prin cererea de investire a instanței, dacă apreciază că valoarea disputată este una mai mare sau mai mică, atât în scopul soluționării pricinii de către instanța eventual competentă, cât și în cel al asigurării beneficiului unui număr de căi de atac corespunzător.
Față de această precizare și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate de părți fiind sub cea limită de 100.000 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concretă a obiectului cauzei dedus judecății de 500 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca, în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimaților-reclamanți, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurentul a căzut în pretenții, va fi obligat la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în C,-, județul D, împotriva deciziei civile nr.116/A din 15 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și, ambii cu domiciliul în Râmnicu V, str. - lui,.27,.C,.8, județul V, pârâții ORAȘUL, prin primar, cu sediul în, județul V și, domiciliată în Râmnicu V,-,.15,.D,.10, județul V și chemații în garanție și, ambii cu domiciliul în,-, județul
Obligă pe recurentul-pârât Gunie la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, către intimații-reclamanți și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 decembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - - --
Grefier,
Red.
Tehnored.
9 ex./06.01.2010
Jud. apel: /
Jud. fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Corina
