Actiune in granituire fara revendicare. Încheierea /2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 30 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanții, ambii domiciliați în C N, Calea, nr. 60, - 2,. 10, județul C și pârâții, ambii domiciliați în O,-, județul în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în O,-, - 2,. C,. 2,. 46, județul B, BRD - SUCURSALA O, cu sediul în O,-, județul B, domiciliat în C N,-, județul C, ambii domiciliați în, nr. 111, județul B împotriva deciziei civile nr. 24/A din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 923 din 8 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

-av.în subsituirea av. în reprezentarea recurenților reclamanți: ( prezent), ( lipsă)

-av.,în reprezentarea recurenților pârâți ( - prezent; - lipsă)

lipsă:intimații pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:

La întrebarea instanței, părțile prezente arată că între părțile litigante nu s-a încheiat o tranzacție.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, compensarea cheltuirilor de judecată; cu cheltuieli de judecată în recurs; respingerea recursului declarat de pârâții.

Reprezentantul recurenților pârâți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate în sensul admiterii acțiunii principale, a celei reconvenționale cât și a cererii de intervenție, cu respectarea suprafeței aflată în posesia recurenților pârâți ( 2734 mp), cu păstrarea folosinței faptice a terenului în litigiu și concluziile expertizei realizată de inginer, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele. Solicită totodată respingerea recursului declarat de reclamanți.

CURTEA DE APEL

Pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise și în vederea deliberării,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de7 octombrie 2009, cam. 39

Pentru când părțile au termen în cunoștință.

Dată în ședința publică din 30 septembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător, Grefier

- - - - - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1237/R/2009

Ședința publică din 7 octombrie 2009

Președinte: - -- judecător

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanții, ambii domiciliați în C N, Calea, nr. 60, - 2,. 10, județul C și pârâții, ambii domiciliați în O,-, județul în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în O,-, - 2,. C,. 2,. 46, județul B, BRD - SUCURSALA O, cu sediul în O,-, județul B, domiciliat în C N,-, județul C, ambii domiciliați în, nr. 111, județul B împotriva deciziei civile nr. 24/A din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 923 din 8 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea; având ca obiect: grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 30 septembrie 2009 au pus concluzii asupra recursului, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru data de 7 octombrie 2009, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:

Prin sentința civilă 923/8.02.2007 a Judecătoriei Oradeaa fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul în contradictoriu cu reclamanții și.

A fost admisă acțiunea formulată de pârâtul în contradictoriu cu pârâții și.

A fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și și respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul.

S-a respins acțiunea față de BRD - Sucursala B pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanților top. 217/17 și proprietatea pârâtului cu nr. top 217/16 - pe aliniamentul a-a1-b2-b-c1-c din contraexpertiza efectuată în cauză de experții,.

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea pârâtului cu nr. top. 217/18 și proprietatea intervenienților în interes propriu cu nr. top. 217/148 pe aliniamentul f-c2-c din contraexpertiză.

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanților cu nr. top. 217/17 și proprietatea intervenienților în interes propriu cu nr. top. 217/149 și 217/148 pe aliniamentul c-z-d-d1d2-e din contraexpertiză.

S-a constatat că reclamanții încalcă proprietatea pârâtului în perimetrele din contraexpertiză notate cu b-b1-b2-b în suprafață de 6 mp și b1-b-c1-G-F-E-D-b1 în suprafață de 94 mp, pârâtul încalcă proprietatea reclamanților în perimetrul notat A-a1-b2-C-B-A în suprafață de 143 mp, intervenienții în interes propriu încalcă proprietatea pârâtului în perimetrul notat cu G-c2-c-c1-G în suprafață de 44 mp, reclamanții încalcă proprietatea intervenienților în interes propriu în perimetrul notat cu d1-J-K-d2-d1 în suprafață de 30 mp, iar intervenienții în interes propriu încalcă proprietatea reclamanților în perimetrul notat cu d1-H-c1-c-Z-d-d1 în suprafață de 147 mp - obligând părțile să respecte liniile de hotar stabilite prin dispozitiv.

În motivarea hotărârii instanța a arătat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă 8946/1993 a Judecătoriei Oradea deoarece acțiunile au cauze juridice diferite.

BRD nu are calitate procesuală pasivă deoarece acțiunea în grănițuire nu aduce atingere dreptului de ipotecă.

Cererile de chemare în judecată formulate de pârâtul față de pârâții, ia, și au fost disjunse deoarece s-a invocat excepția de tardivitate a formulării acestora.

Din examinarea CF-urilor aflate la dosar și a expertizei efectuate în cauză rezultă că între părți există încălcări ale dreptului de proprietate, liniile cadastrale nefiind stabilite corect, impunându-se stabilirea lor conform celor rezultate din expertiză. Revendicarea terenurilor pe care părțile le ocupă unele de la altele nu a făcut obiectul prezentei cauze - iar prin acțiunea în grănițuire nu se pot atribui părților situate dincolo de limita cadastrală a proprietății acestora - grănițuirea fiind doar o operațiune de delimitare - prin semne exterioare a proprietăților vecine.

Cererea reclamanților, referitoare la partea de teren dinspre drumul O B nu va fi avută în vedere, fiind formulată pentru prima dată în concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții și solicitând modificarea ei în sensul admiterii atât a acțiunii principale și reconvenționale cât și a cererii de intervenție - cu respectarea suprafeței aflată în proprietatea lor de 2734 mp.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și apelantul - arătând că, în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă 8946/20.12.1993 și că familia a avut cunoștință de proces. Mai mult aceștia au acceptat de facto linia cadastrală așa cum a fost stabilită ea până la data introducerii prezentului proces cât și apelanții și solicitând admiterea apelului în sensul includerii în dispozitivul deciziei partea de teren dinspre drumul O-B care este situat pe domeniul public - deși este proprietatea lor - care de fapt este notat pe schița d2-a1-a-e în suprafață de 44 mp.

Prin decizia civilă nr. 24/A din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții, în contradictoriu cu intimații BRD - Sucursala O, și împotriva sentinței civile nr. 923 din 8.02.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.

Din considerentele deciziei se reține că reclamanții sunt proprietari cu titlu de cumpărare asupra imobilului în suprafață de 1077 mp înscris în CF 96 - top. 217/17.

Pârâtul apelant este proprietar asupra terenurilor cu nr. top. 217/10 în suprafață de 3028 mp, 217/14 în suprafață de 988 mp, top. 217/18 în suprafață de 756 mp înscrise în CF 63 și top. 217/15 în suprafață de 1812 mp și top 217/16 în suprafață de 967 mp înscrise în CF 140.

Pârâtul este coproprietar asupra cotei de 1/7 părți din construcția situată pe nr. top. 217/17.

Intervenienții în interes propriu și sunt coproprietari asupra nr. top. 217/149 în suprafață de 250 mp și nr. top. 217/148 în suprafață de 2484 mp.

Conform lucrării de expertiză efectuată de experții, și instanța a constatat că atât reclamanții, cât și pârâții și intervenienții în fapt încalcă liniile de hotar în mod faptic unul față de celălalt.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Aspectele arătate în motivele de apel d e către intervenineții și privind cumpărarea de către ei a imobilelor cu nr. top. 217/148 și 217/149 nu au fost contestate.

În ceea ce privește stabilirea liniei cadastrale de către experți - pe aliniamentul d1-J-d2, aceasta corespunde hărții cadastrale iar proprietățile părților, așa cum rezultă din CF nu pot fi modificate cu motivarea că s-ar secționa casa reclamantului, în caz contrar ajungându-se la o împroprietărire a acestora în detrimentul celorlalți proprietari fără a exista un temei legal pentru aceasta.

Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 cod civil - respectiv că nu există autoritate de lucru judecat deoarece reclamanții nu au fost părți în proces iar aceștia pot introduce o nouă acțiune când există o îndoială cu privire la hotar, hotărârea dată în materie de grănițuire bucurându-se de o autoritate de lucru judecat relativă.

În ceea ce privește solicitarea apelanților și - capătul de cerere privind includerea în dispozitivul deciziei a părții de teren dinspre drumul O- B - situat pe domeniul public - nu a fost formulat în fața primei instanțe și nici nu poate fi formulat direct în apel.

Împotrivahotărârilor pronunțate în cauză, au declarat recurs si care au solicitat modificarea hotărârilor în sensul includerii în parcela care le-a fost identificată și a suprafeței de 44 mp care apare ca făcând parte din drumul O- B dar care în realitate este în curtea lor, precum și și care au solicitat stabilirea liniilor de hotar conform expertizei efectuată de inginer.

Recursul reclamanților și este neîntemeiat deoarece suprafața de 44 mp la care fac referire indiferent că este în domeniu public sau privat al unității administrativ teritoriale cererea lor nu poate fi cercetată decât în contradictoriu cu comuna, parte care nu a fost introdusă în prezenta cauză.

În ceea ce privește recursul soților și, acesta este neîntemeiat deoarece prin lucrarea întocmită de expertul s-a avut în vedere folosința faptică în ciuda faptului că nu a fost formulată nici o acțiune prin care să se constate dobândirea unor porțiuni de teren prin posesie de lungă durată.

nu poate fi făcută decât conform liniei cadastrale, ori aceasta a fost evidențiată în lucrarea de contraexpertiză reținută de instanța de fond și care face parte integrantă din sentință, pentru a stabili o altă linie de hotar fiind absolut necesar să se dispună concomitent și schimbarea configurației parcelelor, ceea ce nu se poate face decât dacă a fost formulată o cerere în mod expres în acest sens.

Instanța a îndrumat recurenții să tranzacționeze pe durata recursului cedarea reciprocă a suprafețelor de teren ocupate de casele acestora pe terenurile celorlalți, dar nu s-a ajuns la o înțelegere favorabilă a tuturor părților implicate.

Nimic nu împiedică, însă, pe titularii dreptului de proprietate să încheie o astfel de tranzacție după rămânerea irevocabilă a hotărârii deoarece acordului părților poate să intervină oricând.

Față de cele reținute, instanța în temeiul art. 312 alin 1 cod procedură civilă va respinge ambele recursuri ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de reclamanții, ambii domiciliați în C N, Calea, nr. 60, - 2,. 10, județul C și pârâții, ambii domiciliați în O,-, județul în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în O,-, - 2,. C,. 2,. 46, județul B, BRD - SUCURSALA O, cu sediul în O,-, județul B, domiciliat în C N,-, județul C, ambii domiciliați în, nr. 111, județul B împotriva deciziei civile nr. 24/A din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.

Președinte Judecător Judecător, Grefier

- - - - - - - -

Red dcz.

22.10.2009

Jud fond

Jud apel,

Dact IC

12 ex/26.10.2009

10 com/

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Încheierea /2009. Curtea de Apel Oradea