Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 2343/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2343/R/2008

Ședința publică din 27 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Chiș

JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de revizuire declarată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 34 din 29 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul intervenient și pe intimații pârâți, și, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta revizuienților, av. din Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă, asistată de av. din Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar, care îl reprezintă și pe intimatul intervenient, lipsă fiind celelalte părți din proces.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatelor depune la dosar întâmpinare, arătând că aceasta a fost comunicată reprezentantei revizuienților anterior începerii dezbaterilor.

Nefiind excepții de ridicat și nici cereri prealabile de formulat, curtea închide faza probatorie, constată prezenta cerere de revizuire în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentanta revizuienților susține cererea de revizuire așa cum este formulată, solicită admiterea ei, anularea în parte a deciziei civile atacate cu privire la stabilirea liniei de hotar și revendicarea aceleiași suprafețe de 68 mp teren și menținerea dispozițiilor stabilite prin hotărârea instanței de fond în ce privește pe pârâta.

Reprezentanta intimaților pârâți susține întâmpinarea de la dosar, solicită respingerea cererii de revizuire potrivit susținerilor din întâmpinare și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 372/5 aprilie 2005 Judecătoriei Șimleul S, pronunțată în dosarul nr. 1330/2004,a fost admisă excepția autorității de lucru judecat privind capetele de cerere de grănițuire și revendicare din cererea de intervenție principală formulată de, raportat la dispozițiile deciziei civile nr. 162/2003 Tribunalului Sălaj, fiind admisă acțiunea principală exercitată de reclamantul, fiind admise în parte cererea reconvențională formulată de pârâta a și cererea de intervenție principală formulată de împotriva reclamantului și pârâtelor, și, pârâta fiind obligată să predea în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de 68 mp teren, dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra parcelei cu nr.top 799/2/2/a prin formarea a două loturi, intabularea dreptului de proprietate al părților asupra loturilor atribuite și stabilindu-se linia de hotar dintre parcelele cu nr.top 779/1 proprietatea reclamantului și 779/2/a/2 proprietatea pârâtei în urma partajului, conform expertizei efectuată în cauză.

Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională și intervenientul principal fost respins prin decizia civilă nr. 191/27.10.2005 Tribunalului Sălaj, iar recursul declarat de aceștia a fost inițial anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 437/20.02.2006 Curții de Apel Cluj.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 2468/3.11.2006 Curții de Apel Cluj, a fost admisă contestația în anulare, iar, în rejudecarea recursului,prin decizia civilă nr. 2772/15.12.2006 aceleiași instanțe, a fost admis recursul pârâtei și intervenientului împotriva deciziei civile nr. 191/2005 Tribunalului Sălaj de a fost casată și apelul trimis spre rejudecare pe fond aceluiași tribunal.

În considerentele acestei decizii, curtea reține că reclamantul a pornit executarea silită a deciziei civile nr. 162/2003 a Tribunalului Sălaj, față de care s-a reținut autoritatea de lucru judecat prin sentința inițială pronunțată în prezentul dosar, decizie prin care intervenientul (pârât în acel dosar) a fost obligat să-i predea reclamantului 68 mp teren, însă formele de executare au fost anulate prin sentința civilă nr. 778/7.09.2004 a Judecătoriei Șimleul S, pronunțată în dosarul nr. 534/2004, pe motiv că, imobilul revendicat este bun comun al intervenientului și soției acestuia, care a și formulat contestația la executare și căreia hotărârea nu-i este opozabilă, nefiind parte în acel proces. Raportat la această situație, capetele de cerere din cererea reconvențională și intervenția principală având ca obiectsistarea stării de indiviziune și stabilirea liniei de hotar nu au fost soluționate pe fond, expertiza efectuată în dosarul nr.866/2003, avută în vedere de prima instanță, nefiind opozabilă pârâtei,impunându-se efectuarea unei noi expertize topografice și completarea probațiunii pentru stabilirea condițiilor în care a avut loc un partaj voluntar între reclamant și foștii coproprietari ai imobilului cu nr.top 779, existenței unor semne exterioare de hotar între parcelele 779/1 și 779/2, precum și folosinței concrete terenului de către părți din anul 1997.

Prin decizia civilă nr. 34/29.05.2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, în rejudecarea după casare, fost admis apelul pârâtei și cel al intervenientului principal, sentința civilă nr. 372/5.04.2005 Judecătoriei Șimleul S fiind schimbată în sensul rejudecării cauzei pe fond, admiterii în parte tuturor cererilor din dosar și partajării parcelei cu nr.top 779/2/a conform expertizei efectuată în acest stadiu procesual de ing. exp., prin formarea a două parcele cu nr.top noi, parcela cu nr. top nou 779/2/a/1 în suprafață de 1105 mp, cu casă de locuit, fiind atribuită pârâtei și intervenientului, parcela cu nr.top nou 779/2/a/2 în suprafață de 720 mp fiind atribuită celorlalte pârâte, cu intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, stabilindu-se linia de hotar între parcela cu nr. top 779/1 proprietatea reclamantului și parcela cu nr.top nou 779/2/a/1 proprietatea pârâtei și intervenientului, potrivit aceluiași raport de expertiză, iar, față de modul de stabilire a liniei de hotar, fost respins capătul de cerere din acțiunea principală privind revendicarea suprafeței de 68 mp teren.

Această decizie rămas irevocabilă, prin respingerea recursului reclamantului, prin decizia civilă nr. 1787/29.09.2008 a Curții de Apel Cluj, în considerentele căreia instanța de recurs reține că,deși prin decizia civilă nr. 162/2003 Tribunalului Sălajs -a stabilit altfel linia de hotar între parcelele cu nr.top 779/1 și 779/2, hotărârea nu este opozabilă părților din dosarul prezent, pentru că acel proces s-a purtat în contradictoriu doar cu intervenientul, pârât în acea cauză, aspect asupra căruia curtea s- mai pronunțat în decizia nr.2772/15.12.2006, când a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

Reclamantul formulat cerere de revizuire pe motiv de contrarietate între decizia civilă nr. 34/29.05.2008 Tribunalului Sălaj și decizia civilă nr. 162/2003 Tribunalului Sălaj.

În motivarea cererii sale, reclamantul arată că, prin decizia civilă nr. 34/2008 a Tribunalului Sălaj, s-a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea sa și cea proprietatea pârâtei și intervenientului potrivit raportului de expertiză efectuat de ing. exp. i, fiind respins ca nefondat capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 68 mp, fără a se ține seama că, prin decizia civilă nr. 162/2003 Tribunalului Sălaj, fost stabilită altfel linia de hotar și admis capătul de cerere privind revendicarea, împrejurare reținută corect de prima instanță, prin sentința civilă nr. 372/2005 a Judecătoriei Șimleul S, care a și admis excepția autorității de lucru judecat și a stabilit în același mod linia de hotar, admițând și capătul de cerere de revendicare.

fost parte în ambele procese, astfel că, față de acesta, subzistă autoritatea de lucru judecat, așa cum s- constatat inițial de către prima instanță, iar cererea sa de intervenție nu mai trebuia admisă pe fond prin a doua hotărâre, a cărei anulare se cere.

Intimații și, prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, pe motiv că, în cel de-al doilea proces, instanța s- pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 322 pct. 7 Cod proc.civ. ce presupun necunoașterea existenței primei hotărâri de către instanța care pronunțat hotărârea contradictorie ori nepronunțarea de către această ultimă instanță asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de părți.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 322 pct. 7 Cod proc.civ. curtea apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât, într-adevăr, pentru a subzista contrarietatea de hotărâri este necesar ca instanța care pronunțat ultima hotărâre, al cărei dispozitiv contravine primei, să nu fi cunoscut ori să nu se fi pronunțat asupra existenței primei hotărâri.

În realitate, în cel de-al doilea dosar, deja în primul recurs, prin care s- dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 2772/2006, Curtea de Apel Clujs - pronunțat asupra inexistenței autorității de lucru judecat raportat la dispozițiile deciziei civile nr. 162/2003 a Tribunalului Sălaj, pe motiv că imobilul revendicat este bun comun al soților, iar unul dintre aceștia, respectiv pârâta din prezentul proces, nu fost parte în primul proces, nesubzistând, astfel, cerința identității de părți rezultând din disp. art. 1201.civil.

În al doilea recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 1787/29.09.2008 Curții de Apel Cluj, instanța a și reținut această împrejurare.

Așadar, în procesul în care a fost pronunțată doua hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 34/29.05.2008 a Tribunalului Sălaj, ce a evocat fondul, a fost cunoscută existența deciziei civile nr. 162/2003 a aceleiași instanțe, fiind respinsă excepția autorității de lucru judecat pentru neîndeplinirea condiției privind identitatea de părți, astfel că nu subzistă contrarietatea de hotărâri în sensul art. 322 pct. 7 Cod proc. civ.

În temeiul art. 326 alin. 3 Cod proc. civ. curtea, pentru motivele arătate, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. reclamantul revizuient va fi obligat să le plătească intimaților și cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 29.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 34 din 29 mai 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă recurentul să le plătească intimaților și suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/3.12.2008

Jud. apel:,

Președinte:Andrea Chiș
Judecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 2343/2008. Curtea de Apel Cluj