Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 251/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 251

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii - și împotriva deciziei civile nr. 947 din data de 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații -. și -..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul -, intimatul -., reprezentat de avocat cu de pentru avocat și procurator și intimata -. reprezentată de același avocat, lipsind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de intimații -. și -., după care;

Avocat pentru intimații -. și -., a depus la dosar concluzii scrise și copie după sentința civilă nr. 1231 din data de 15 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg Cărbunești în dosar nr-.

Instanța, constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.

Contestatorul -, a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimații -. și -., a pus concluzii de respingerea contestației în anulare ca neântemeiată, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că, deși contestatorii susțin că își fundamentează contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. 2 și 318 Cod procedură civilă, aceștia nu prezintă și motivele pe care se bazează atunci când apreciază că recursul le-a fost respins fără ca el să fie judecat pe fond.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4486/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești în dosar nr- a fost admis în parte capătul de cerere privind grănițuire din acțiunea civilă formulată de reclamanții - și, domiciliați în orașul,- (452), județul G împotriva pârâților -. și, domiciliați în orașul,-, județul

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanții - și au chemat în judecată pe pârâții -. și, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să fie stabilită linia de hotar dintre proprietatea lor și proprietatea pârâților, astfel încât să li se respecte dimensiunile și suprafața dobândită prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3544/04.06.2003 și să fie obligați pârâții să-și ridice gardurile amplasate pe terenul lor, iar în caz de refuz să fie autorizați să execute lucrarea pe cheltuiala acestora.

De asemenea, au solicitat ca pârâții să fie obligați să-și ridice orice altă construcție sau plantație aflată fie în porțiunea ocupată din proprietatea lor, fie la o distanță nelegală față de linia de hotar, iar în caz de refuz să fie autorizați să execute lucrarea pe cheltuiala acestora, precum și obligarea pârâților să le lase în proprietate și liniștită posesie suprafața ocupată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că au primit în intravilanul orașului suprafața de 2464 mp, cu vecinătățile: N - Ocolul Silvic Tg-Cărbunești, S - DJ 675, V -, E - - conform titlului de proprietate nr. -/20.11.2002, iar linia de hotar dintre proprietatea lor și cea a reclamanților nu a fost contestată niciodată de

Prin titlul de proprietate nr. -/20.11.2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtului -. pentru suprafața de 4927 mp teren situat pe teritoriul orașului, județul G, în care este cuprinsă și suprafața de 2464 mp în intravilan, învecinându-se la est cu reclamantul -.

Pe baza probatoriului administrat în cauză instanța a constatat că reclamanții dețin suprafața de 3563 mp, față de 3577 mp, iar pârâții suprafața de 2702 mp față de 2464 mp, dar care nu se datorează depășirii lățimii de 11, respectiv 12, conform schiței anexă la procesul-verbal de punere în posesie, ci faptului că între DJ 675 și Ocolul Silvic Tg-Cărbunești s-a găsit o lungime medie de 258 față de 212 din schiță; între proprietățile părților sunt edificate garduri de scândură și din plasă de sârmă, iar spre nord există o diferență de nivel de circa 20- 30 cm, actuala linie de hotar fiind considerată corectă, respectiv linia marcată cu roșu pe schița anexă 1.

Întrucât nu s-a făcut dovada că pârâții ocupă din terenul reclamanților, că nu au amplasat garduri pe terenul acestora, nu au edificat construcții și nu au înființat plantații pe terenul reclamanților, instanța, în raport de dispozițiile art. 480 cod civil și art. 1073-1077 Cod Civil, a respins capetele de cerere privind revendicarea și obligația de a face.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâții.

În apelul reclamanților a fost criticată sentința cu referire la faptul că deși s-a soluționat cauza având la bază titlul de proprietate nr.-/20.11.2002, acesta a fost contestat în instanță solicitându-se constatarea nulității absolute a titlului, acțiune ce este în curs de judecată cu referire la titlul de proprietate emis pe numele lui, fapt pentru care s-a solicitat suspendarea apelului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.

Mai mult, s-a criticat sentința și cu referire la faptul că instanța în mod greșit a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, expertul făcând o confuzie cu referire la dimensiunile terenurilor, la stradă, ce descresc spre interiorul proprietății în lățime, expertul nerăspunzând la obiecțiunile formulate de părți în legătură cu această situație, iar în ceea ce privește actele emise lui, acestea sunt eronate cu referire la lungimea proprietății, precum și la lățimea acesteia față de actele pe care le are, fapte confirmate și de martorul lui, respectiv, invocând și faptul că i-au fost încălcate și drepturile procesuale puse în discuție în ședințele în cursul judecării cauzei.

Pârâții au criticat sentința cu referire la cheltuielile de judecată.

Prin decizia nr.181 din 13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții reclamanții - și și apelanții pârâții -. și.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că instanța a administrat suficiente probatorii pentru soluționarea cauzei, fiind respinse corect obiecțiunile la raportul de expertiză, în condițiile în care actele vechi de proprietate ale părților nu prezintă relevanță, câtă vreme terenurile ce sunt grănițuite au fost restituite pe calea legilor fondului funciar, situație în care dovada dreptului de proprietate se face numai cu actele întocmite în procedura de reconstituire a dreptului.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 nov. 2009, contestatorii - și au formulat contestație în anulare prin care au solicitat reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se admită acțiunea în revendicare și obligația de a face, dispunându-se grănițuirea corectă a proprietăților și obligarea pârâților de a lăsa liberă lățimea de 14 cât are cureaua din Punctul "".

În motivarea contestației s-a susținut, în esență, că prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauză s-a ajuns la deturnarea adevărului și la pronunțarea unei soluții total greșite, în condițiile în care instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că expertul a mărit artificial suprafața deținută de recurenți în partea de nord, favorizându-i pe intimații pârâți, neavându-se în vedere depozițiile martorilor și, care au confirmat că terenul cumpărat de pârâți este de 10 lățime, reclamanții fiind neîndreptățiți prin acordarea pentru pârâți a unei lățimi care este mai mare decât cea cuvenită.

La data de 12 februarie 2010 intimații -. și -. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, arătând, în esență, că motivele contestației nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art.317 și 318 Cod pr.civ.

Contestația în anulare se va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile, numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres de art. 317 și 318 Cod pr.civ. respectiv: când procedura de chemare a păîrții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Pe calea contestației în anulare nu se poate solicita reanalizarea probelor administrate și rejudecarea fondului unei cauze, întrucât aceste critici pot face obiectul căilor de atac de drept comun ce se pot exercita împotriva unei hotărâri judecătorești, respectiv apelul și recursul.

În speță, criticile formulate de contestatori privind stabilirea incorectă a lățimii proprietăților părților, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cele privind omisiunea instanțelor de a avea în vedere depozițiile unor martori cu privire la lățimea terenului deținut de părți, sunt critici de fond ce vizează modul de soluționare a acțiunii în grănițuire, finalizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, critici ce nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare, ce nu reprezintă un recurs la recurs.

Constatând că prin contestația în anulare formulată nu s-a invocat concret existența vreuneia din situațiile reglementate expres de art. 317 și 318 Cod pr.civ. și nu s-a dovedit a fi incident vreunul din cazurile limitativ prevăzute de aceste texte legale, urmează a se respinge contestația în anulare.

În baza art. 274 Cod pr. civ. fiind în culpă procesuală, vor fi obligați contestatorii la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii - și împotriva deciziei civile nr. 947 din data de 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații -. și -..

Obligă contestatorii la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/5.03.2010

Tehnored.

Jud. recurs

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 251/2010. Curtea de Apel Craiova