Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 256/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - grănițuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 256
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 9 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Crisitna
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
GREFIER: - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții G și, ambii cu domiciliul în loc. Cîmpulung M,-, județul S, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr. 67 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul cu nr-.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică de la 2 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 9 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la data de 17.10.2007 și înregistrată sub nr. 3241/206, reclamanta a chemat în judecată pârâții G și, solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună grănițuirea proprietăților lor învecinate și stabilirea liniei de hotar reale care le desparte; obligarea pârâților la restituirea suprafeței de 12 mp pe care o dețin fără drept din terenul limitrof proprietății sale și respectarea dreptului de proprietate și liniștită posesie asupra acestui teren, urmând ca pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 480, 584 și 1327 din Codul civil, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2332 din 20.06.2002 de BNP a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 242 mp teren, împreună cu o anexă gospodărească, identic cu parcela nr. 2668/102 din 15.038 a comunei cadastrale Câmpulung M, nou formată, prin schimbarea configurației și suprafeței între parcelele 2280 și 2668/102 din 8468, conform încheierii de rectificare nr. 1362/2002 a BNP. Că terenul a fost dobândit de autoarea ei, prin cumpărare de la pârâți, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 647/02 și a încheierii de rectificare respective.
După încheierea celor două contracte, pârâții, profitând de faptul că reclamanta nu și-a îngrădit proprietatea dobândită, au fixat abuziv pe un traseu aleatoriu semne de hotar la limitele celor două proprietăți, acaparând din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 12 mp.
Pârâții au formulat întâmpinare, arătând că sunt de acord cu stabilirea liniei de hotar conform semnelor vechi existente pe teren, care se suprapun cu actualul gard edificat de autoarea reclamantei în vara anului 2003 și că acțiunea în revendicare este nejustificată. Pe calea cererii reconvenționale, pârâții au solicitat instanței să oblige reclamanta să modifice acoperișul și streașina de la casă, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul proprietatea acesteia și să plătească cheltuieli de judecată.
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc prin sentința civilă nr. 1171/26.06.2008 a admis acțiunea în prestație tabulară, formulată de reclamanta împotriva pârâților G și și, în consecință, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 1-11-17-18-15-14-13-7-6, marcată cu culoare roșie în planul de situație care însoțește raportul de expertiză întocmit de expert; a obligat părțile să restituie reclamantei suprafața de 10 mp care se identifică cu parte din parcela nr. 2668/102 din 15.038 a comunei cadastrale Câmpulung M, să-i respecte dreptul de proprietate și liniștită posesie asupra acestei suprafețe, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională și a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat pârâții la 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în urma efectuării expertizei ordonate în cauză că terenul reclamantei este identic cu parcela 2668/102 din nr. 15-038 a comunei cadastrale Câmpulung M și are suprafața de 232 mp, mai puțin cu 10 mp față de cât justifică prin contractul de vânzare cumpărare, iar pârâții ocupă o suprafață de 540 mp teren, identic cu parcela 2280 din 8468 a comunei cadastrale Câmpulung M, astfel că, în limita a 10 mp, a apreciat justificată acțiunea în revendicare. În ce privește limita de hotar, instanța a avut în vedere că hotarul din partea nordică terenului reclamantei este reprezentat de peretele construcției C3 garaj, identificat în raportul de expertiză, întrucât planul de situație încheiat cu ocazia vânzării terenului către reclamantă nu reflectă o situație reală. pârâților a fost respinsă cu motivarea că apele pot fi și sunt dirijate să se scurgă pe terenul reclamantei, iar linia de hotar nou creată urmărește proiecția la sol a acoperișului casei reclamantei.
Pârâții au formulat apel.
În cauză, a formulat cerere de intervenție, solicitând respingerea apelului, cu motivarea că promovarea cererii de către soția sa, reclamanta, reprezintă un act de conservare, astfel că nu era necesar acordul său pentru formularea acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 67 din 17.02.2009, Tribunalul Suceavaa admis excepția lipsei calității procesuale active depline a reclamantei și a admis apelul.
Cererea de intervenție accesorie a fost respinsă ca nefondată. Sentința civilă a fost schimbată, în parte, în sensul că a fost respins capătul de cerere privind revendicarea, ca inadmisibil. Celelalte dispoziții au fost menționate iar intimata a fost obligată să plătească apelanților suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamanta a cumpărat terenul în litigiu ca bun comun, împreună cu soțul său, intervenientul iar, fiind vorba despre o proprietate comună în devălmășie acțiunea în revendicare trebuie formulată de toți proprietarii. În ceea ce privește acțiunea în grănițuire, Tribunalul a apreciat că sentința este legală și temeinică.
Împotriva deciziei civile mai sus arătate, au formulat recurs, în termen legal, pârâții G și.
În motivare, au arătat că și acțiunea în hotărnicie este inadmisibilă, întrucât trebuia formulată de toți proprietarii pentru că stabilirea hotarului poate afecta însuși obiectul dreptului de proprietate. Pe fondul cauzei, au arătat că linia de hotar stabilită de expert nu ține cont de limitele suprafețelor cu care sunt intabulate părțile, urmărind doar streașina casei reclamantei să cadă pe terenul acesteia, astfel că pârâții vor trebui să mute gardul și să-i cedeze reclamantei o porțiune din terenul cu care sunt intabulați.
Cât primește cererea reconvențională, pârâții au solicitat modificarea streașinii casei reclamantei și nu doar efectuarea unor amenajări pentru scurgerea apelor pluviale. Un supliment la raportul de expertiză putea să lămurească toate aspectele necesare dar cererea apelanților în acest sens a fost respinsă, nejustificat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
În doctrină și jurisprudență s-a susținut în mod constant că acțiunea în grănițuire nu este un act de conservare ci unul de dispoziție întrucât poate implica dreptul de proprietate însuși, cu privire la întinderea acestuia. Având natura unui act de dispoziție, acțiunea în grănițuire trebuie introdusă de către toți titularii dreptului de proprietate, iar, în cazul bunului în devălmășie, aceasta trebuie formulată de ambii soți. În speță, acțiunea a fost introdusă de un singur soț, astfel că aceasta este inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei. Și cererea reconvențională este inadmisibilă întrucât, în lipsa stabilirii liniei de hotar pentru motivele arătate mai sus, nu poate fi dispusă obligarea reclamantei să-și modifice acoperișul casei sale, astfel încât picătura streașinii și zăpada de pe acoperiș să cadă pe terenul proprietatea sa.
A proceda la soluționarea unei asemenea cereri ar echivala cu o prejudecare a unei acțiuni în grănițuire, în condițiile în care aceasta nu a fost formulată de către toți titularii dreptului de proprietate.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va dispune, conform dispozitivului de mai jos.
Văzând și art. 274 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții G și, ambii cu domiciliul în loc. Cîmpulung M,-, județul S, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr. 67 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul cu nr-.
Modifică în parte decizia civilă nr. 67 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Suceava, menținând dispozițiile referitoare la admiterea apelului, respingerea cererii de intervenție accesorie, schimbarea în parte a sentinței civile, respingerea capătului de cerere privind revendicarea și plata cheltuielilor de judecată din apel.
Respinge capătul de cerere privind grănițuirea ca inadmisibil, dată fiind lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea reconvențională.
Menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
Obligă reclamanta intimată să plătească pârâților recurenți suma de 110 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel /
Jud. fond
Tehnored.
9.10.2009/2 ex.
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Crisitna, Ciută Oana