Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 29

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții - decedat, și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 368 din data de 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat și recurenții pârâți personal și asistat de avocat, reprezentată de același avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă, după care;

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar după întâmpinarea formulată de recurenta reclamantă, apărătorului recurenților pârâți.

Avocat pentru recurenții pârâți și, arată că nu solicită termen pentru observare.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra recursurilor.

Avocat pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii și omologarea raportului de expertiză în varianta II, arătând că, instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 615 Cod Civil, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru recurenții pârâți și, solicită în principal admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul Dolj iar pe fond admiterea acțiunii și omologarea raportului de expertiză în varianta I, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Față de recursul formulat de reclamanta, pune concluzii de respingere.

Avocat pentru recurenta reclamantă, cu privire la recursul formulat de pârâții și, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA

La data de 25.05.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar ce desparte cele două proprietăți, să fie obligați pârâții să modifice streașina casei la limita liniei de hotar și documentația cadastrală conform acestei linii, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.1407 din 11.12.2006, Judecătoria Calafata admis acțiunea formulată de reclamanți, a stabilit linia dreaptă de hotar pe direcția vest-est, a instituit servitute de picătura streșinii pentru casa pârâților, urmând ca aceștia să asigure scurgerea apelor pluviale pe proprietatea proprie.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii deoarece atât în considerentele hotărârii cât și în dispozitiv se menționează că linia de hotar dintre cele două proprietăți se stabilește la distanțele de 12 ml și respectiv 18,69 ml față de marginile exterioare ale celor două proprietăți, dar în același timp instituie și o sarcină pentru una din proprietăți, în sensul că stabilește servitute de picătura streșinii pentru fondul ce constituie proprietatea reclamanților deși în actele de proprietate nu este menționată vreo sarcină pentru vreunul dintre fonduri.

S-a încuviințat expertiza care, în mare parte a ținut cont numai de actul de proprietate al reclamanților așa încât deși în actele de proprietate ale pârâților apare suprafața de 744mp, iar reclamanții au în acte 250 mp, îngustează proprietatea pârâților apelanți, la distanța de 20 ml de latura de vest, încât pârâții la această distanță au o lățime mai mică decât l stradă, când ar fi putut să stabilească linia de hotar, la limita streșinii pârâților apelanți, că și așa reclamanții au mult mai mult teren din măsurători față de actele de proprietate.

Expertul nu stabilește limitele exterioare ale celor două proprietăți, u verifică dacă ceilalți vecini au lucrări de cadastru efectuate, dacă lor le mai rămâne sau dacă au în plus teren, în raport de măsurătorile și de jalonările făcute de el.

Prin decizia civilă nr.308 din 13 iunie 2007, Tribunalul Dolja admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere calificat ca servitute de picătura streșinii; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În motivele de apel pârâții au arătat că le-a fost instituită o servitute de picătura streșinii, care nu a grevat niciodată fondul lor, iar linia de hotar este la distanța de 12. respectiv 18. Faptul că această servitute nu a fost stabilită în actele de proprietate mai vechi, nu este un argument suficient pentru a constata inexistența ei, deoarece această servitute derivă din lege ca urmare a stării de vecinătate și nu neapărat din titlu. Cu toate acestea, această critică a apelanților, că le-a fost instituită o servitute, poate fi primită, în sensul că instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut, adică a instituit o servitute de picătură a streșinii, deși nu fusese investită prin acțiune decât cu o obligație de a face. Astfel, observând acțiunea și încheierea din 12.06.2006, când s-au discutat probatorii, se reține că instanța de fond, din oficiu, a pus în discuție efectuarea unei expertize pentru servitute, deși nici una dintre părți nu ceruse sau nu se apărase de o asemenea manieră. Așadar, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil, a dat altceva decât s-a cerut și implicit a încălcat drepturile procesuale ale pârâților.

Criticile apelanților referitoare la stabilirea hotarului dintre cele două fonduri și la expertiză referitoare la grănițuire, nu au fost primite pentru că apelanții nu au formulat obiecțiuni la expertiza pe acest aspect, au fost prezenți la măsurători, iar expertul a avut în vedere actele de proprietate ale părților, iar pe de altă parte, în chiar motivele de apel inițiale se arată că actele părților din 1966 și 1971 menționează aceste dimensiuni de 12. și 18,6. Având în vedere că obiectul judecății este numai grănițuirea celor două proprietăți vecine, instanța a apreciat ca excedând cadrului procesual susținerea apelanților că expertul nu a verificat latura nordică a proprietății pârâților cu vecinul, care nu este parte în proces.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

În motivarea recursului declarat de și s-a arătat că expertiza pe baza căreia fost stabilită soluția este superficială, rudimentară, fixându-se linia de hotar astfel încât s-a sporit suprafața de teren proprietatea reclamanților de la 250. cât este înscris în actul de proprietate, la 305. ceea ce înseamnă că instanța a dat mai mult decât s-a cerut. Recurenții pârâți au susținut că prin modul în care s-a stabilit linia de hotar au fost, practic, expropriați de suprafața de 55. teren și au solicitat modificarea soluției instanțelor de fond prin fixarea liniei de hotar în conformitate cu actele de proprietate ale părților.

Reclamanții au motivat recursul arătând că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 304 pct 6 c, deoarece prin motivele de apel apelanții nu au criticat încălcarea principiului disponibilității. S-a susținut că eronat s-a considerat că nu a fost investită instanța cu o cerere privind stabilirea servituții picăturii streșinii, deoarece prin acțiune s-a solicitat să fie obligați pârâții să modifice streașina la limita liniei de hotar, fiind respectate dispoz. art 615 civ. S-a criticat decizia și din prisma dispoz. art 304 pct 9 c, deoarece instanța a interpretat greșit prevederile art 584 civ. și art 615 civ.

Prin decizia civilă nr.1227/20 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, au fost admise recursurile declarate de reclamanții, și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 308 din 13 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

A fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că reclamanții au investit prima instanță cu o acțiune având mai multe capete de cerere, și anume: stabilirea liniei de hotar, modificarea documentației cadastrale. Judecătoria, după ce a admis primul capăt de cerere și a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, a soluționat cea de-a doua cerere impunând pârâților să asigure scurgerea apelor pluviale pe proprietatea proprie, însemnând că astfel se instituie servitutea de picătură streșinii.

În apelul declarat de pârâți s-au adus critici modului de stabilire a hotarului, măsurătorilor făcute de expert, făcându-se referire implicită și la modul în care au fost obligați să asigure scurgerea apelor de pe acoperișul clădirii, dar nu s-a criticat faptul că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității, că s-ar fi acordat altceva decât s-a cerut.

În analiza apelului, tribunalul era ținut de limitele investirii sale, una din aplicațiile principiului disponibilității în căile de atac fiind ceea că este supus analizei instanței numai ceea ce este criticat, de la acest principiu făcând excepție doar motivele de ordine publică, pe care instanța de control judiciar, din oficiu, le poate pune în discuția părților.

Tribunalul a făcut o interpretare greșită a criticilor apelanților pârâți privitoare la picătura streșinii, fără a observa că această critică este strâns legată de cea referitoare la stabilirea liniei de hotar, deoarece pârâții, susținând că proprietatea lor a fost îngustată prin însușirea măsurătorilor expertului de către instanță, au criticat și faptul că au fost obligați să aducă modificări scurgerii apelor pluviale.

Instanța de recurs a mai reținut că expertul nu a făcut referire în lucrarea sa la suprafața terenurilor părților, nu a stabilit linia de hotar astfel încât să țină seama de dimensiunile laturilor înscrise în actele de proprietate și să respecte suprafața de teren de 250 mp pentru reclamanți și 774 mp pentru pârâți, iar instanța de apel și prima instanță au validat un raport de expertiză incomplet și care nu lămurește situația de fapt a terenurilor, în care nu se argumentează modul în care a fost stabilită servitutea de picătură a streșinii, iar în schița anexă la raport nu este precizată poziția construcțiilor pârâților pentru a se observa distanța la care cade picătura streșinii față de hotar și de construcția pârâților.

Rejudecând așadar cauza conform indicațiilor dispuse prin decizia de casare, tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize granița dintre proprietățile părților în raport de construcțiile existente, picătura streșinii și terenul efectiv ocupat de părți.

În raport de concluziile expertizei care a stabilit concret că părțile dețin suprafețe de teren în plus față de cele dovedite prin actele de proprietate și față de linia

vechiului hotar, instanța prin decizia civilă nr. 368/2008 stabilește hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți pe vechiul amplasament cu obligarea pârâților să-și monteze jgheaburi de colectare și burlane de scurgere a apelor pluviale existente către domeniul public.

Totodată intimații au fost obligați să plătească apelanților suma de 350 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții recurenți, cât și pârâții recurenți și.

În recursul lor reclamanții și au solicitat casarea deciziei atacate arătând că expertul a pus concluzii eronate și că instanța a analizat greșit probatoriul din dosar, ceea ce a dus la trasarea unei linii de hotar care le încalcă dreptul de proprietate.

La rândul lor pârâții și au solicitat casarea deciziei atacate cu omologarea unei alte variante care le este mai favorabilă. Recurenții susțin că expertiza efectuată în cauză este contradictorie, iar concluziile expertului le limitează și diminuează dreptul de proprietate.

Recursurile sunt nefondate. Criticile formulate de recurenți sunt critici de netemeinicie ce nu pot fi luate în considerare de către instanță.

Concluziile expertizei efectuate în cauză sunt cât se poate clare și concise, iar varianta aleasă de către instanță este singura variantă care respectă dispozițiile ambelor părți, dar și indicațiile instanței de casare.

Obiectivele expertizei efectuate de către instanța de apel au fost dispuse în raport de indicațiile obligatorii ale instanței de casare cu trimitere. Ori, în raport de aceste indicații care au vizat în principal verificarea stării de fapt deja existente și respectate de către părți până în prezent, este cât se poate de firesc ca expertul propună, iar instanța să-și însușească păstrarea vechii linii de hotar.

Această graniță respectă pe deplin toate drepturile părților, ea a fost deja respectată de către părți, iar o foarte perioadă de timp nici nu a fost contestată.

Iar în raport de starea deja existentă instanța a dispus și rezolvarea problemei litigioase legată de colectarea și scurgerea apelor pluviale de așa manieră ca proprietatea reclamanților să nu mai fie afectată.

În atare situație se poate concluziona că criticile formulate de recurenți sunt nefondate. Instanța a avut în vedere indicațiile deciziei de casare, indicații ce nu mai pot fi contestate sau atacate prin motivele de recurs.

Expertiza efectuată în cauză rezo9lvă problemele litigioase ale părților în raport de obiectivele dispuse de decizia de casare, iar instanța a stabilit în mod corect linia de hotar în raport de aceste concluzii de natură tehnică.

Recursurile părților sunt așadar nefondate, Curtea urmând a dispune respingerea lor conform considerentelor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții - decedat, și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 368 din data de 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

2 ex/14.2009

Tehn.red.

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Craiova