Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 347
Ședința publică de la 16 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 44 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatorul, personal și asistat de avocat și intimatul, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței depunerea de către contestator de precizări și decizia civilă nr. 212/24.03.2008 a Tribunalului Gorj, precum și note de ședință de către intimatul, după care;
Avocat, pentru contestatorul, a depus la dosar motivarea în fapt și în drept a contestației în anulare, comunicând un exemplar intimatului.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat, pentru contestatorul, a susținut oral, motivele formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea contestației în anulare potrivit motivelor formulate în scris, anularea deciziei civile contestate și fixarea unui termen de judecată pentru rejudecarea recursului, în vederea analizării motivelor de recurs în totalitatea lor, raportat la înscrisurile invocate ca emanând de la Primăria, ale căror efecte au fost ignorate.
Intimatul, a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 30050/2004 la Judecătoria Motru, reclamantul A chemat în judecată pe pârâtul, pentru fi obligat la grănițuirea proprietăților învecinate situate în punctul "La ", din comuna, sat, județul G
Prin sentința civilă nr. 338 din 9.03.2005 Judecătoria Motru admis acțiunea reclamantului și a dispus grănițuirea proprietății părților situate în punctul "La ", potrivit variantei doua a raportului de expertiză și a deciziei Curții de Apel Craiova nr. 3090/2003.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și prin decizia civilă nr. 256 din 22.03.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 410/2006 s- desființat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că nu a fost soluționat fondul cauzei, iar în raport de dispozitivul sentinței, aceasta nu poate fi pusă în executare.
Prin sentința civilă nr. 913 din 26 martie 2007, s- admis acțiunea reclamantului și s- dispus grănițuirea proprietăților părților prin linia de demarcație reprezentată de gardul pârâtului pe lungime de 43,6 și pe încă 41,4 în continuare pe o linie situată la 3., față de gardul actual al reclamantului.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 450 lei cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale.
În considerentele sentinței s- reținut că terenurile celor două părți se învecinează, că acestea au făcut dovada calității de proprietar, reclamantul deținând în mod efectiv suprafață de teren mai mică decât cea rezultată din actele de proprietate.
S- apreciat că reclamantul deținând teren mai puțin este îndreptățit la grănițuirea proprietății potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert.
Împotriva sentinței declarat apel pârâtul, arătând că proprietățile părților nu se înveninează, că acestea sunt despărțite de o cale de acces constatată prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 3090 din 6 oct. 2003, pronunțată în dosarul nr. 2954/2003 și că acțiunea a căpătat un caracter de revendicare.
A precizat că dobândit terenul printr-un înscris sub semnătură privată, înscris ce face obiectul unor cercetări penale, întrucât în mod intenționat s- inclus în acesta și calea de acces.
Apelantul a apreciat că în mod greșit instanța și- însușit concluziile raportului de expertiză întocmit de expert, că a formulat obiecțiuni cu privire la acest raport, pe care instanța nu le-a încuviințat.
Prin decizia civilă 334 din 06 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de apelant pârât și a fost schimbată sentința, în sensul că s-a respins acțiunea.
S-a reținut că, potrivit art. 584 cod civil "orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu sa ".
Din decizia civilă nr. 3090 din 6 oct. 2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2934/2003, rezultă că terenul din litigiu reprezintă calea de acces și greșit a fost inclus în terenul vândut de ultimul cumpărător reclamantului.
S-a mai reținut că acest teren face parte din tarlaua 50, are suprafață de aproximativ 145 mp. și intră în categoria de folosință drumuri, iar ca situație juridică se află în administrația drumuri și poduri conform registrului cadastral din anul 1988.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, de către expert rezultă că terenul este același cu cel la care s- făcut referire prin decizia nr. 3090/2003 a Curții de Apel Craiova.
Că, greșit instanța de fond apreciat că reclamantul deținând în fapt teren mai puțin decât cel înscris în sentința civilă nr. 1826 din 26.07.2001, este și proprietarul restului de teren până la proprietatea pârâtului.
Terenul în litigiu potrivit adreselor nr. 2263/2002 și 904/2003 reprezintă drum de acces și se află în administrația drumurilor și podurilor conform registrului cadastral din anul. 1988.
S-a mai reținut în același timp că greșit instanța de fond admis acțiunea în grănițuire, fără analiza că pe această cale s-a pronunțat de fapt asupra unei acțiuni în revendicare pentru suprafața de 145 mp. care anterior fusese respinsă irevocabil, situație în care reclamantul avea obligația să facă dovada dreptului de proprietate, dovadă pe care nu a realizat-o potrivit aceleiași decizii a Curții de Apel Craiova.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, raportat la prevederile art. 584 Cod civil.
A susținut că instanța de apel a interpretat greșit actele depuse la dosar, fapt ce a dus la interpretarea greșită a legii.
A mai susținut că instanța de fond a apreciat corect probele administrate în cauză și ca o consecință, în mod corect a reținut că pretinsul drum nu aparține Primăriei -ești, părțile fiind vecine, motiv pentru care se impune delimitarea prin semne vizibile de hotar.
Cu privire la decizia civilă nr.3090/6 octombrie 2003 Curții de Apel Craiova, a arătat că aceasta a avut la bază o adresă a Primăriei -ești, în raport de care în mod greșit s-a stabilit că între reclamant și pârât există drum public, câtă vreme acest drum nu apare în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei -ești.
A mai susținut că proprietățile părților sunt vecine, iar acest aspect rezultă din actele de proprietate ale acestora.
Prin decizia civilă nr.44 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- a fost respins recursul declarat de recurentul reclamant, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că susținerile referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor vizează în exclusivitate netemeinicia deciziei pronunțate în apel, și nu mai pot fi supuse cenzurării în recurs.
Critica de nelegalitate bazată pe interpretarea greșită a dispozițiilor art. 584 Cod civil a fost apreciată ca nefondată, întrucât condiția de admisibilitate a acțiunii în grănițuire, respectiv vecinătatea proprietăților ce se cer a fi grănițuite, nu este îndeplinită. Între proprietățile părților litigante există o cale de acces, regimul acestei căi de acces fiind tranșat irevocabil prin decizia civilă nr.3090/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, statuându-se că acest teren greșit a fost inclus în terenul vândut de ultimul cumpărător reclamantului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul.
În motivarea contestației, contestatorul susține că instanța de recurs a dat o interpretare greșită, în sensul că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește existența unei suprafețe de 145. situată între proprietățile părților.
Că, existența acelei căi de acces în suprafață de 145. a fost tranșată irevocabil prin decizia civilă nr.3090/2003 a Curții de Apel Craiova și a stat la baza soluționării recursului, dar că în prezent primăria locală nu-și mai menține acest drum în inventarul și planul cadastral actual, deci situația de fapt s-a schimbat.
A susținut contestatorul că instanța de recurs nu a analizat adeverințele emise de primărie, care atestă schimbarea stării de fapt.
În consecință, contestatorul a solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii pronunțate în recurs, fixarea unui nou termen în vederea analizării înscrisurilor emanate de la Primăria.
În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 Cod pr. civilă( necompetență și vicii de procedură) și art. 318 Cod pr. civilă ( greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs.
În speță, contestatorul invocă o greșeală în aprecierea înscrisurilor emanate de la primărie, datorită căreia situația de fapt reținută de instanța de recurs ar fi eronată. Aceasta este însă o greșeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare.
Față de considerentele mai sus - expuse, urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 44 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
-
Grefier,
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
20.05.2008
Jud.rec.
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana