Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 416

Ședința publică de la 30 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Marica

Grefier - -

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 85 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns revizuentul personal și intimata personal și asistată de avocat care reprezintă și pe intimatul.

Procedura legal îndeplinită,

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care a învederat netimbrarea cererii cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, cât și faptul că au fost atașate dosarele de fond necesare soluționării cererii de revizuire, după care:

Revizuentul a depus chitanța nr.-/20.03.2009 și timbru judiciar pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Interpelat de instanță cu privire la decizia împotriva căreia înțelege să formuleze revizuire, revizuentul a indicat ca obiect al revizuirii hotărârea care avut în vedere expertiza efectuată în cauză.

Instanța a luat act că revizuentul a indicat drept obiect al revizuirii decizia care a avut în vedere expertiza efectuată în cauză și s-a constatat că această decizie este decizia pronunțată de Tribunalul Dolj, în apel.

Față de precizările formulate de revizuent, instanța a pus în discuție competența de soluționare a Curții de Apel în soluționarea cererii de revizuire.

Revizuentul a lăsat la aprecierea instanței cu privire la competența Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea cererii.

Avocat, pentru intimați, a solicitat a se declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

La data de 20 august 2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească hotarul despărțitor dintre părți.

Ulterior și- precizat acțiunea, solicitând pe lângă grănițuirea celor două proprietăți și obligarea pârâtului să-și retragă construcțiile în interiorul curții sale.

A motivat că sunt vecini și că pârâtul a încălcat linia de hotar, iar unele din construcții le-a amplasat chiar pe terenul reclamantului.

Pârâtul și soția sa, au formulat acțiune separată împotriva reclamantului, solicitând, în dosarul nr.1864 / 2004, grănițuirea hotarului prin stabilirea liniei de hotar, obligarea celeilalte părți să lase în proprietatea acestora terenul ocupat și să desființeze servitutea de vedere pe care au creat- contrar legii.

Dosarul nr. 1864 a fost conexat, prin încheierea din 21 septembrie 2004, la dosarul nr. 1855 / 2004.

Prin sentința civilă nr. 219 din 01 aprilie 2005, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr. 1855 /2004, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtului și în parte acțiunea formulată de și.

A fost stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților în linie dreaptă pe o distanță de 26,5 m, începând de la stradă în interiorul proprietăților, între punctele A - B, conform schiței anexă la raportul de expertiză, distanță pe care în prezent nu există gard despărțitor, fiind obligat reclamantul pârât să zidească o fereastră de vedere cu dimensiunile de 1,60 / 1,10 m, aflată pe peretele casei sale spre proprietatea celorlalte părți.

Capetele de acțiune în ridicarea construcțiilor formulate de reclamantul și în revendicare imobiliară formulate de și au fost respinse, fiind compensate cheltuielile de judecată.

Pentru pronunța astfel, instanța reținut că reclamantul a dobândit în indiviziune terenul intravilan de 200, prin titlul de proprietate nr. 5024 - 59461 / 2000, iar pârâții au dobândit terenul de 1000 prin contractul de vânzare - cumpărare autentic nr. 1601 /1996 și că nici una din părți nu ocupă din terenul celeilalte, având în vedere proba testimonială.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâții și.

Prin decizia civilă nr. 2024 din 13 septembrie 2005, Curții de APEL CRAIOVA, s-a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea Tribunalului Dolj, față de dispozițiilor art. 2, pct. 2 Cod pr. civ. și de art. II pct. 2 din Legea nr. 219/2005.

Prin decizia civilă nr. 79 din 28.02.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, s- admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.210 din 1 aprilie 2005, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr. 1855/ 2004.

S-a respins apelul declarat de pârâții și împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată în parte sentința civilă arătată, în sensul că s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului, din B, str. -, nr.141 și terenul proprietatea pârâților, situat în B,-, pe aliniamentul evidențiat cu culoarea roșie în schița la varianta I, propusă de expert -, aflată la fila 56, în dosarul Tribunalului, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în varianta solicitată de apelantul reclamant se asigură un front stradal de 20 peste acesta și un front stradal de 9 pentru pârâți, terenul reclamanților având 2102 mp. față de 2000, înscriși în actul de proprietate, iar terenul pârâților 964, față de 1000, înscriși în actul de proprietate. În această variantă, pârâții nu au acces la parcela 23/120/ 1, situată la sud de Stația ce se interpune între această parcelă și terenul aferent casei.

În termen legal, au declarat recurs atât reclamantul pârât, cât și pârâții reclamanți și, considerând hotărârea nelegală, motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ.

Prin decizia civilă nr. 1097 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, au fost admise ambele recursuri declarate de reclamantul și pârâții și împotriva deciziei civile nr.79 din 28 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

A fost casată decizia civilă și fost trimisă cauza spre rejudecare apelului la Tribunalul Dolj.

Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut investirea instanței de judecată cu un petit privind grănițuirea, completat ulterior cu obligația de ridicare a construcțiilor, precum și un petit reconvențional privind grănițuire, revendicare și servitute de trecere.

Prin decizia civilă nr. 413 din 08 septembrie 2008, Tribunalul Dolja admis apelul declarat de apelantul reclamant și a respins apelul declarat de apelanții pârâți și .

A schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a admis acțiunea în grănițuire stabilindu-se linia de hotar pe aliniamentul actual; între pct. 11 - pct.30- pct.31; pct.31 - pct.15; pct. 15-16-18, pct.18 - pct.C, conform raportului de expertiză efectuat de expert -, în dosarul -.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate, dispunându-se obligarea intimaților pârâți la plata sumei de 209 RON cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de expert judiciar și taxă judiciară de timbru suportată în apel, de către apelantul.

-se astfel, instanța a reținut că apelantul reclamant a înțeles să investească instanța de judecată cu soluționarea unei cereri în grănițuire, prezentând ca fundament al dreptului de proprietate contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 916 din 31 august 1978, prin efectul căruia a dobândit casa de locuit cu 3 camere, bucătărie și hol situată în B,-, menționându-se că suprafața de teren aferentă de 184 mp, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea 58/1974.

Împotriva acestei decizii a declarat și motivat recurs în termen reclamantul considerând-o ca fiind nelegală, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurentul a invocat faptul că instanța de apel a soluționat cauza fără a administra proba solicitată de reclamant, respectiv contraexpertiza, pentru stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, precum și identificarea construcțiilor intimaților pârâți ce se află pe terenul recurentului reclamant.

Prin decizia civilă nr. 85 din 29.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 413 din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și .

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a avut în vedere faptul că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, soluția adoptată fiind rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei decizii civile a formulat cerere de revizuire reclamantul, în conformitate cu dispoz. art. 322 pct. 5 Cod pr. civ. motivând că instanța de recurs a greșit că nu a avut în vedere decizia civilă nr. 290/21.02.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, reținând în mod greșit o altă suprafață de teren.

La termenul de judecată din data de 30.03.2009, revizuientul a depus concluzii scrise și a precizat, în fața instanței de judecată, că a indicat ca obiect al cererii de revizuire însăși decizia civilă nr. 413/08.09.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj.

. art. 323 (1) Cod pr. civ. prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

Având în vedere că revizuientul a precizat ca obiect al cererii revizuirea deciziei civile nr. 413/2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, urmează ca, în conformitate cu dispoz. art. 323 (1) Cod pr. civ. coroborate cu dispoz. art. 158 alin.1 și alin.3 Cod pr. civ. instanța să decline competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 85 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, la Tribunalul Dolj.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./24.04.2009

-

-

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Alexandrina Marica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Craiova