Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 472/
Ședința publică din 12 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr.227 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenții-reclamanți, și avocat pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.114/2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 24,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții-reclamanți prezenți depun concluzii scrise.
Avocat depune la dosar concluzii scrise și invocă dispozițiile art.3021Cod procedură civilă, respectiv faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate.
Curtea, pune în discuția părților excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac, raportat la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, precum și excepția nulității recursului prevăzută de art.3021raportat la alin.4 Cod procedură civilă.
Recurentul-reclamant apreciază că recursul este admisibil și solicită respingerea excepțiilor.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită admiterea excepției privind inadmisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă. În cazul în care instanța va trece peste această excepție, solicită să se constate nul recursul, având în vedere că nu au fost indicate motivele de nelegalitate.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.06.2005, reclamanții, și a chemat în judecată pe pârâta, solicitând stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor și obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie fâșia de teren pe care a acaparat-o din terenul lor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că în urma operațiunilor de delimitare a celor două proprietăți au fost deposedați de o suprafață de teren de 35 S-a susținut de către reclamanți că pârâta nu a contestat măsurătorile, așa încât se impune delimitarea așa cum a fost realizată de experții ce au efectuat măsurătorile pentru cartea funciară.
La data de 25.11.2005 reclamanții și-au precizat capătul doi al acțiunii, arătând că înțeleg să revendice de la pârâtă suprafața de 35.
Judecătoria P, prin sentința civilă nr.2287/19 mai 2006 a respins acțiunea reclamanților, reținând în motivare că, prin sentința civilă nr.2754/17.05.1988 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin decizia civilă nr.144/07.02.1989 a Tribunalului Argeș, s-a dispus ieșirea din indiviziune a moștenitorilor defunctei, respectiv a numiților, și
Prin această hotărâre lui i-a fost atribuit, pe lângă două camere și o sală închisă, un teren loc de casă în suprafață de 230, bunuri aflate în Pitești,-, județul A, iar pârâtei anumite imobile situate în comuna, județul A, alături de alte bunuri mobile.
La data de 24.12.1986 a decedat și, iar în anul 1993 pârâta a promovat o nouă acțiune împotriva lui, prin care a solicitat ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma acestui defunct.
Prin sentința civilă nr.4680/23.06.1997 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.524/17.02.1998 a Tribunalului Argeș, pârâtei i-a fost atribuită casa cu 2 camere și terenul de 43,66, ambele situate în Pitești,-, județul A, iar lui i-a revenit sulta corespunzătoare.
Pentru o suprafață de 267 s-a menținut starea de indiviziune a celor doi, datorită faptului că terenul nu este comod partajabil în natură.
Ulterior, la data de 31.03.2002 a decedat și, moștenitorii acestuia fiind reclamanții din cauza de față, după cum reiese din certificatul de moștenitor nr.21/28.06.2004.
Aceștia au solicitat în anul 2004, în contradictoriu cu pârâta, partajarea suprafeței de 267 pentru care fuseseră lăsați în indiviziune.
Prin sentința civilă nr.421/31.01.2005 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr.773/23.06.2005 a Tribunalului Argeș, s-a dispus respingerea acțiunii reclamanților, menținându-se starea de indiviziune asupra terenului.
Prin prezenta cauză, s-a solicitat grănițuirea proprietăților părților și obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 35, acaparată în mod abuziv.
Pentru clarificarea situației s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care a concluzionat că reclamanții posedă 251. teren, în loc de 230. cât le-a revenit prin moștenire, astfel că acțiunea în revendicare este neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților părților, instanța a apreciat că este de asemenea neîntemeiat, din moment ce acestea au fost menținute în indiviziune forțată pentru terenul de 267, tocmai pe considerentul că s-ar împiedica exploatarea normală a terenului pentru cele două gospodării.
Apreciindu-se că prin această cerere de grănițuire se încearcă, ocolit, partajarea terenului aflat în indiviziune forțată, instanța de fond a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva sentinței civile sus menționate au declarat apel reclamanții, și, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.790/28 noiembrie 2006, Tribunalul Argeșa admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea, stabilind linia de hotar pe aliniamentul marcat cu roșu în schița de la fila 71 dosar primă instanță și a obligat pârâta să respecte proprietatea și posesia reclamanților asupra terenului de 34. identificat în schița de la fila 46 cu culoare gri. Totodată, a fost obligată intimata la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reluat considerentele primei instanțe privind succesiunea moștenirilor și modalitatea de dobândire de către părți a terenurilor învecinate, reținând că reclamanții, moștenitori ai lui, stăpânesc un teren loc de casă în suprafață de 230. care este distinctă de suprafața 267. asupra căreia, în urma partajului de pe urma defunctului, părțile au rămas în indiviziune.
Transpuse în teren titlurile părților, a rezultat faptul că reclamanții dețin în proprietate un teren de 247. (230 scriptic conform deciziei nr.144/1989), iar pârâta folosește un teren în suprafață de 284. (267 scriptic conform deciziei nr.244/1989).
Ambele suprafețe de teren sunt faptic mai întinse decât ceea ce se reține în titlurile părților, astfel că prima instanță nu putea aprecia selectiv, numai pentru o parte, că dacă deține în realitate mai mult decât ceea ce se menționează în titlul său, această diferență justifică respingerea cererii de revendicare.
Instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile acțiunii în grănițuire promovate de către reclamanți, între cele două proprietăți neexistând în prezent o delimitare exterioară vizibilă, iar pe de altă parte, s-a ținut seama și de faptul că delimitarea exterioară a celor două proprietăți nu poate impieta utilizarea celor două fonduri, dat fiind și faptul că la momentul efectuării partajului de pe urma defunctei instanța a constatat ca posibilă constituirea loturilor nr.1 (267.) și nr.2 (230.), cuprinzând fiecare câte o suprafață de teren din corpul de proprietate aflat la adresa Pitești, B-dul. -, nr.139.
Urmare a delimitării prin semne exterioare de hotar a celor două proprietăți s-a constatat că ocupă o suprafață de 34. reprezentată cu hașur gri pe schița de la fila 46 dosar primă instanță, teren care se cuvine, conform partajului operat de pe urma defunctei, reclamanților.
Împotriva deciziei pronunțate de tribunal în apel, a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.100/R/16.02.2007, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul pârâtei, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, pentru efectuarea unui nou raport de expertiză pentru a transpune în teren proprietatea reclamanților în suprafață de 230. și terenul în suprafață de 267. aflat în indiviziune, acesta din urmă în raport de configurația stabilită prin decizia civilă nr.524/1998 a Tribunalului Argeș. După delimitarea acestor terenuri s-a dispus a se stabili linia de hotar dintre proprietățile părților, inclusiv acapararea sau neacapararea de către pârâtă a vreunei porțiuni din terenul de 230. proprietatea reclamanților. Totodată, s-a dispus ca expertul să identifice și canalul colector despre care recurenții-reclamanți pretind că este pe terenul aflat în indiviziune, urmând a preciza dacă se găsește pe acest teren, pe terenul reclamanților sau o parte din terenul ocupat eventual de pârâtă.
În rejudecare, Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.227 din 25 noiembrie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, cu consecința obligării acestora la plata sumei de 2225 lei cheltuieli de judecată către intimată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că prin raportul de expertiză efectuat cu obiectivele dispuse, expertul desemnat a arătat că pârâta, contrar susținerilor reclamanților, nu ocupă din terenul proprietatea acestora, iar în ceea ce privește grănițuirea, s-a constatat că potrivit prevederilor art.584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Or, așa cum se observă, textul de lege menționat privește proprietăți lipite, ceea ce nu este cazul în speță, în care se solicită grănițuire față de un teren aflat în indiviziune.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, și, invocând motive ce vizează fondul dedus judecății.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008, pronunțată de Secțiile Unite, că cererea este actul de investire a instanței,. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, valoarea terenurilor ce au constituit obiectul partajului dintre părți, precum și al prezentei acțiuni, este de sub 100.000 lei.
În cauza de față s-a solicitat de către reclamanți grănițuirea proprietăților și revendicarea suprafeței de 35. acțiune care este patrimonială, evaluabilă, prin raportare la valoarea terenului estimată prin cererea introductivă de instanță, la 3.500 lei.
În raport de natura evaluabilă a cauzei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimatei, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretenții, vor fi obligați la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 169, 170 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr.227 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta .
Obligă pe recurenții-reclamanți, și să plătească intimatei-pârâte suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./18.03.2009
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
