Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.521/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.11.2009

PREȘEDINTE: Simona Bacșin

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Luminița Cristea

GREFIER - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâții și -, ambii cu domiciliul ales la av. cu domiciliul în Focșani, str.-.- G nr.5, Bloc 7,.3, jud.V împotriva deciziei civile nr.125/04.06.2009 a Tribunalul Vrancea pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns pentru recurenții-reclamanți, lipsă, av. în baza delegației nr.-/01.07.2009 depusă la dosar, pentru intimații-reclamanți, lipsă, și, av. în baza delegației de reprezentare nr.172 pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este timbrat conform chitanței nr.-/30.06.2009 reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, s-au depus 2 ex. întâmpinare din partea intimaților, după care;

Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurenților prin apărător care nu solicită termen pentru studierea acesteia.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul recurenților, av. având cuvântul menționează că prin decizia civilă nr.125/04.06.2009 Tribunalul Vranceaa admis apelul, a schimbat în parte sentința și a dispus grănițuirea părților pe aliniamentul A-C în loc de A-B așa cum a reținut instanța de fond. Instanța nu a fost constituită legal. Calea de atac este recursul și nu apelul, compunerea completului de judecată a fost de doi judecători în loc de trei judecători. Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat granițuirea proprietăților părților și revendicarea suprafeței de 57 mp. Reclamanții susțin că au renunțat la capătul de cerere privind revendicarea la fond ori renunțarea nu s-a făcut legal așa cum prevăd disp.art.69 al.1 pr.civilă, trebuie să existe acordul părților. Renunțarea s-a făcut prin avocat în cuvântul pe fond. In subsidiar, dacă se va considera, grănițuirea este o acțiune patrimonială, stabilirea liniei de hotar față de două proprietăți, practic acțiunea în grănițuire înglobează acțiunea în constatare a unui drept patrimonial potrivit deciziei nr.32/09.06.2008 pronunțată de B - recurs în interesul legii. In raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Focșani era de recurs și nu de apel conform disp.art.282 Cod procedură civilă. Consideră că acțiunea este patrimonială, litigiul are valoarea sub un miliard.

Cu privire la al doilea motiv de recurs - decizia pronunțată de instanța de apel este sumar motivată, reclamanții sunt cei care au modificat linia de hotar. Instanța de apel nu a analizat în nici un mod apărarea pe care pârâții au formulat-o la instanța de fond.

Cu privire la al treilea motiv de recurs - hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 pr.civilă. In mod nelegal instanța a stabilit linia de hotar pe aliniamentul A-C din schița anexă la raportul de expertiză în loc de A-B, a fost o acaparare din proprietatea pârâților. Instanța nu a ținut cont de titlurile de proprietate ale părților. Potrivit schiței cadastrale latura sudică a proprietății are lățimea de 16,06, expertul a identificat 16,06 în recurs intimații au depus o altă schiță din care 16,39 ar fi eroare, ci latura sudică trebuie să aibă 18,41 cât are pe aliniamentul A- Dacă se adună A--C se obține 22,78 chiar schița cadastrală este depășit cu 4. Conform actului de proprietate al pârâților latura sudică are 15,95 iar potrivit schiței expertului ar trebui să aibă 9,32, se diminuează cu mult în folosul reclamanților. Prin grănițuire își realizează revendicarea, dacă au renunțat la revendicare. Față de aceste motive solicită admiterea admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată, depune o copie de pe chitanța nr.-/30.06.2009.

Apărătorul intimaților, av., având cuvântul consideră că instanța de apel corect a apreciat calea de atac, reclamanții au investit instanța cu două capete de cerere, unul privind revendicarea și celălalt grănițuirea, renunțându-se la primul capăt de cerere a rămas grănițuirea. Sentința civilă pronunțată în grănițuire nu poate fi decât cu apel și nu direct cu recurs, valoarea terenului revendicat nefiind relevantă în această speță. Cauzele privind grănițuirea nu sunt cuprinse în situațiile prev. de art.2821Cod proc.civilă, aplicabile fiind cele prev. de art.282 pr.civilă. Decizia instanței de apel este judicios motivată, fiind admis apelul cu referire directă la probele administrate în cauză și la greșita interpretare făcută la instanța de fond. In final se critică decizia că ar fi dată cu aplicarea greșită a legii, că instanța de apel nu ar fi ținut cont de actele de proprietate ale părților și că ar fi stabilit o linie de hotar greșită, critica este nefondată. Consideră că instanța de apel a apreciat corect probele administrate la instanța de fond, prin stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul A-B ar fi încălcat dreptul de proprietate al reclamanților, instanță care a ignorat raportul de expertiză care atestă că linia de hotar care are în vedere actele de proprietate ale părților este aliniamentul A- Instanța când a stabilit aliniamentul A-B i-a împroprietărit pe pârâți cu o suprafață de 40 mp, conform actului lor ar fi trebuit să aibă 577 mp. iar acum posedă o suprafață de 616 mp. diferența fiind a reclamanților. Reclamanții în loc să aibă în posesie suprafața de 570 mp. au acum 529 mp. Corect a stabilit instanța de apel când a comparat titlurile de proprietate și în funcție de acestea a stabilit linia de hotar, luând în calcul expertiza tehnică. Cum s-a explicat calculul este eronat, adunarea se face pe verticală și nu pe orizontală. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.-/10.nov.2009.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâții și solicitând: stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților, obligarea să le respecte dreptul de proprietate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 4734/02.11.2001 au devenit proprietarii suprafeței de 579 mp vânzători fiind numiții și. Au susținut a momentul când s-a delimitat proprietatea cumpărată de cea a vânzătorilor, s-a comis o eroare de măsurare, delimitarea făcându-se în linie dreaptă și nu cu respectarea schiței și a distanței în lățimea de la stradă și spatele terenului. Au mai susținut reclamanții că în urma acestei erori li s-a diminuat proprietatea la 522 mp, cei 57 mp lipsă regăsindu-se în proprietatea pârâților.

Față de refuzul pârâților de înapoia suprafața deținută și care aparține reclamanților, aceștia au solicitat admiterea prezentei acțiuni.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâții au fost de acord cu stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți.

În motivare, au arătat că gardul fiind edificat pe linia de hotar, pârâții nu au acaparat nicio suprafață de teren de la reclamanți.

Prin sentința civilă nr.1257/6.03.2009 a Judecătoriei Focșanis -a admis în parte acțiunea și s-a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul A-B conform schiță anexă la raportul de expertiză.

S-a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind revendicarea.

În motivare s-a reținut că prin contractul nr. 4734/02.11.2001 (fila 25 din dosarul de fond) vânzătorii și au înstrăinat reclamanților suprafața de 579 mp în mun. Focșani,- cu vecinii: str. - -, drept de proprietate întabulat conform încheierii nr. 9988/9.11.2001 ( act fila 27).

Prin contractul nr. 3166/29.11.2005 (fila 16 din dosarul de fond) a înstrăinat pârâților suprafața de 577 mp în mun. Focșani,-C cu vecinii: str. - -,. În act a fost trecută suprafața de 577 mp deoarece acesta era dreptul ce putea fi înstrăinat de vânzătoare conform sentinței civile nr. 3107/17.10.2005 pronunțată în dosarul nr. 6959/2005 al Judecătoriei Focșani (fila 38).

Suprafața reală a pârâților în teren a fost de 596 mp conform planului de amplasament și delimitare a bunului imobil (fila 18) după ce reclamanții au cumpărat imobilul lor, dar înainte ca pârâții să fi devenit proprietari pentru terenul învecinat primului, reclamanții au construit un gard despărțitor care greșit a fost amplasat de constructor așa cum au susținut. În urma acestei amplasări eronate, suprafața reclamanților s-a diminuat la 522 mp ( înscris fila 28).

Din raportul de expertiza s-a reținut că reclamantul a fost acela care a materializat hotarul dintre cele două proprietăți construind un gard pe care l-a amplasat pe alt aliniament diminuându-se astfel suprafața cu aproximativ 35 mp.

Instanța a considerat că prin introducerea acțiunii în grănițuire reclamanții urmăresc întregirea proprietății lor cu suprafața de 35 mp pe care au pierdut-o din culpa lor, culpă pe care au recunoscut-o și că renunțând la revendicare,aceștia nu au făcut decât să recunoască limitele actuale ale proprietății lor și implicit actuala grănițuire.

Instanța de fond a concluzionat că reclamanții își invocă propria culpă, situație în care a stabilit linia de hotar pe vechiul amplasament.

Prin decizia civilă nr.125/2009 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul declarat de reclamanți, s-a schimbat în parte sentința civilă și în rejudecare, s-a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul A-C, conform schiței anexă la raportul de expertiză.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și au fost obligați intimații la 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin completarea la raportul de expertiză ing. (fila 68 din dosarul de fond) s-a stabilit că în momentul în care pârâții au cumpărat terenul de la numita gardul dintre proprietatea lor și cea a reclamanților era deja construit de către reclamanți, motiv pentru care în documentația cadastrală ce însoțește contractul de vânzare cumpărare nr.3166/29.11.2005 figurează va hotar între cele după proprietăți limita eronată pe A-B în loc de cea corectă A-

Expertul a propus ca hotarul dintre proprietăți să fie cel de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.4734/2001 respectiv cel marcat cu A-C pe schița anexă la raportul de expertiză.

Instanța de fond a considerat în mod greșit că prin renunțarea la capătul de cerere privind revendicarea se recunoaște de către reclamanți linia de hotar existentă și că aceștia își invocă propria culpă, întrucât grănițuirea trebuia să țină seama exclusiv de titlurile de proprietate ale părților și de împrejurarea că pârâții nu puteau dobândi de la autorul lor mai mult decât acesta avea în proprietate, chiar dacă schițele care au însoțit documentația cadastrală au fost greșit întocmite.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții care au criticat soluția instanței de apel sub următoarele aspecte:

1. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, instanța calificând

greșit calea de atac exercitată drept apel și nu recurs, astfel încât în mod greșit completul a fost compus din doi judecători, în loc de 3 judecători (art.304 pct.1 Cod procedură civilă);

2. Hotărârea nu este motivată (disp.art.304 pct.7 Cod procedură civilă)

Instanța a fost trasată chiar de către reclamanți

3. Hotărârea e dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă)

Instanța nu a ținut seama de titlurile de proprietate ale părților, iar expertiza a

adăugat la latura sudică a proprietății 6,39, stabilind o lățime totală de 22,78, când în realitate este de 15,95.

In concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea pentru judecarea recursului.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost stabilită calea de atac raportat la obiectul acțiunii. A mai considerat că hotărârea a fost judicios motivată, făcându-se referire la probele administrate în cauză. Nici al treilea motiv nu e întemeiat, în viziunea reclamanților întrucât recurenții deși invocă aplicarea greșită a legii, nu invocă nici un text de lege c are ar fi fost încălcat.

Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs, instanța reține că acesta este nefondat, din considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Raportat la acțiunea de grănițuire care este neevaluabilă în bani în mod

corect a fost stabilită calea de atac a apelului, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.282 ind.1 Cod procedură civilă.

2. Hotărârea este motivată, instanța de apel reținând că linia de hotar a fost

corect stabilită în funcție de actele de proprietate ale autorilor părților, acestea neputând dobândi mai mult decât au avut vânzătorii, chiar dacă soluțiile ce au însoțit documentația cadastrală au fost greșit întocmite.

De asemenea, tribunalul și-a fundamentat motivarea pe raportul de expertiză

întocmit de inginer (68 dosar fond) care a stabilit argumentat de ce linia de hotar corectă este cea A-C și nu A-

Intr-adevăr, reclamanții au cumpărat în anul 2001 de la și suprafața de 579 mp iar din schița anexă la acest contract rezultă că lățimea era de 16,06 + 2,35 mp (25-26 dosar fond). In fapt, stăpânesc doar 522 mp.

Pârâții au cumpărat în anul 2005 de la (ce a dobândit terenul prin moștenire de la autorul ei ) - suprafața de 577 mp. Deși în contract este menționată suprafața de 577 mp. schița anexă a fost greșit întocmită, pentru suprafața de 596 mp, iar latura sudică a fost stabilită mai mare, 9,40+6,35 mp (29-32 dosar fond, 37-40 dosar fond).

Sesizând aceste neconcordanțe, expertul a propus delimitarea proprietăților pe aliniamentul corect A- Faptul că înșiși reclamanții au construit gardul pe un aliniament greșit, nu-i privează de dreptul a solicita grănițuirea conform actelor de proprietate.

Deși încadrează motivul 3 în disp.art.304 pct.9 Cod proc edură civilă din dezvoltarea lui rezultă că recurenții doresc o reinterpretare a probelor și stabilirea unei alte situații de fapt decît cea din apel.

In prezent, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu mai permite analizarea motivelor de netemeinicie, ci doar aplicarea greșită a legii la o situație de fapt stabilită de instanțele de fond.

Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de pârâții și -, ambii cu domiciliul ales la av. cu domiciliul în Focșani, str.-.- G nr.5, Bloc 7,.3, jud.V împotriva deciziei civile nr.125/04.06.2009 a Tribunalul Vrancea pronunțată în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă pe recurenți către intimați la plata a 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.SB-02.12.2009

Dact.MH-04.12.2009/6 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Simona Bacșin
Judecători:Simona Bacșin, Anica Ioan, Luminița Cristea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Galati