Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 534/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.534/
Ședința publică din 19 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei nr.268 din 18 dewcembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.22/9.03.2009, emisă de Cabinetul individual- Baroul Argeș, pentru intimata-pârâtă, lipsind recurenta-reclamantă și intimații-intervenienți G, și.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-reclamantă nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 38,00 lei și timbru judiciar în valoare de 1,80 lei.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, precizează că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligația instituită prin decizia de apel în sensul că a achitat suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Constatând recursul în stare de judecată, curtea acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită în principal anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar, pe care le-a susținut oral în ședință. obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Deliberând, constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 4317 la data de 17.10.2006, reclamanta, a chemat în judecată pe pârâta, pentru grănițuirea proprietăților lor și pentru obligarea pârâtei să-i restituie suprafața ce o deține fără drept.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 481. ca urmare a moștenirii mamei sale decedată la data de 08.02.2002, potrivit certificatului de moștenitor nr.332/2002.
A arătat reclamanta că nu există gard între proprietatea ei și a pârâtei, că pârâta a construit niște anexe pe terenul ei și că refuză să le ridice.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 și 584 Cod ivil.
Pe cale reconvențională pârâta a solicitat chemarea în judecată a lui, G și, să se rețină nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare-cumpărare 1565 din 07.02.2001 pentru că s-au vândut 98. ce-ți aparțin ei, urmând ca reclamanta să-i lase în deplină proprietate și posesie și să se anuleze formele cadastrale pentru cei 98. în punctul "Acasă" întocmit pentru întreg imobilul proprietatea reclamantei înregistrat la nr. 1048.
A arătat pârâta că împreună cu defunctul soț au cumpărat de la o casă și o suprafață de 248. teren ce vânzătoarea l-a moștenit de la ei, care la rândul său îl cumpărase în anul 1965 prin contract autentic.
A mai arătat pârâta că între proprietatea ei și a reclamantei există gard despărțitor din beton și că a cumpărat 160. pus 223 mp, în total 383. și nu 480. cum se arată în actul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 1565 /2001 a cărui nulitate o cere.
S-a precizat că inginerul cadastral a constatat că terenul este de 480. deci mai mare decât suprafața celor două terenuri înstrăinate de soții și numitei.
În drept pârâta a invocat disp.art. 119,480 cod civil și 274 proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 614/08.03.2007, Judecătoria Câmpulunga admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei, așa cum a fost precizată.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă împotriva reclamantei - pârâte și intervenienților G, și.
A stabilit linia de hotar, grănițuind proprietățile părților pe linia de hotar 12-9-10-5 din raportul de expertiză tehnică și schiță anexă -Planșa A - inițială întocmită de ing. expert și s-a respins capătul de acțiune privind revendicarea.
A fost obligată reclamanta - pârâtă să lase în deplină proprietate și posesie pârâtei - reclamante suprafața de 15,65. situată între punctele 9-8-4-5 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. expert.
S-a constatat nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare - cumpărare autentificat de sub nr.1565 la data de 7.06.2001, actele cadastrale din punctul "Acasă" al reclamantei - pârâte pentru suprafața de 15,65. urmând a fi eliberată această suprafață în zona punctelor 9-8-4-5 din schița și expertiza ing. și s-au compensat în parte cheltuielile de judecată.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut de prima instanță că intervenienții G, și la data de 07 iunie 2001 au vândut mamei reclamantei, defuncta, suprafața de 481. și casa situată pe acest teren, imobile situate în Câmpulung,-.
Din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1565 de și cu sediul în Câmpulung, a rezultat că intervenienții aveau suprafața de 160. potrivit contractului lor de vânzare - cumpărare nr. 965/10.04.1996,iar intervenienta potrivit certificatului ei de moștenitor nr.71/1996 avea suprafața de 223. deci împreună terenurile aveau suprafața de 383. Pentru că expertul cadastral a constatat cu ocazia măsurătorilor că suprafața terenului indicat de soții și intervenienta este de 481. notarul a încheiat actul de vânzare - cumpărare pentru această suprafață.
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamanta este moștenitoarea mamei sale, decedată la data de 08.02.2002.
S-a constatat că pârâta a dobândit suprafața de 248. împreună cu soțul său prin cumpărare în anul 1990 de la numita.
Aceasta din urmă a avut terenul prin moștenire pe linie maternă de la sa, care la rândul său a dobândit terenul prin cumpărare potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1499 în anul 1965 de notariatul Raionului.
Martora a declarat că știe că între proprietățile părților să fi fost vreun gard și că între vechii proprietari nu au existat discuții cu privire la teren.
Din măsurătorile efectuate de expertul, din completarea raportului de expertiză tehnică a rezultat că reclamanta ocupă suprafața de 481. iar pârâta ocupă cu 15,65. mai puțin față de suprafața cumpărată.
Coroborând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța a admis în parte acțiunea și în condițiile prevăzute de art.584 Cod ivil a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe linia cuprinsă între punctele 12-9-10-5 din raportul de expertiză tehnică și schița anexă întocmite de ing..
În ceea ce privește capătul de acțiune prin care reclamanta a solicitat revendicarea unei suprafețe de teren de la pârâtă, instanța a respins întrucât pârâta nu-i ocupă nici o suprafață de teren.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.480 Cod ivil a admis în parte capătul de acțiune privind revendicarea formulată de pârâta - reclamantă și a obligat pe reclamanta - pârâtă să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 15,65. cuprinsă între punctele 9-8-4 și 5 din raportul de expertiză tehnică și schița anexă întocmite de ing..
La admitere acestui capăt de acțiune instanța a avut în vedere faptul că intervenienții G, și au avut acte de proprietate numai pentru suprafața de 383 mp. iar ei au vândut autoarei reclamantei 481. deci cu 98. mai mult, vânzând în acest fel un teren ce nu le aparținea.
Pârâta a cumpărat suprafața de 248. iar la baza actelor celei ce i-a vândut,respectiv, stau acte de proprietate bine caracterizate.
Pentru aceste considerente,instanța a constatat nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1565/07.06.2001, intervenit între autoarea reclamantei și intervenienții și anume pentru suprafața de 15,65. teren ce aparține pârâtei - reclamante.
În conformitate cu dispozițiile art.276.proc.civ. o parte din cheltuielile de judecată au fost compensate și în baza art.274 Cod procedură civilă reclamanta - pârâtă fiind obligată să-i plătească pârâtei-reclamante suma de 700 lei RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta care a considerat-o nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului se susține următoarele:
Instanța în mod nelegal în raport de probele administrate în cauză a pronunțat sentința apelată atunci când a stabilit linia de hotar între punctele 12-9-10-5 potrivit raportului de expertiză și a schiței anexe.
În acest sens s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă, în sensul că nu s-a stabilit adevărata situației de fapt și de drept pentru aflarea adevărului în cauză, igorându-se apărările formulate de reclamantă în raport de probele administrate în cauză și din care rezultă că pârâta are în posesie suprafața de 284 mp. inclusiv terenul aflat sub strașina casei reclamantei și nu 248 mp. cum s-a încercat ulterior a se menționa de către expert.
Astfel, deși s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în legătură cu stăpânirea suprafeței de 284 mp. mai mult decât era îndreptățită pârâta, respectiv 248 mp. instanța le-a respins, deși cu ocazia completării raportului de expertiză, expertul nu s-a mai deplasat în teren pentru refacerea măsurătorilor, precizându-se doar că pârâta ar ocupa 248 mp. cât deține și în actele sale de proprietate cu grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 12-9-10-5.
În realitate însă aceasta deține suprafața de 284 mp. în mod real, astfel că se impune refacerea raportului de expertiză, întrucât prima instanță a ignorat această situație, precum și faptul că între cele două proprietăți a existat gard despărțitor demolat cu mulți ani în urmă de către pârâți.
La data de 07.09.2007, intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că dintr-o eroare de dactilografiere s-a menționat în raportul de expertiză suprafața de teren deținută ca fiind 284 mp. în loc de 248 mp. cum în mod real ocupă în prezent pârâta.
De asemenea, s-a arătat că în mod corect s-a stabilit linia de hotar conform expertizei întocmită în cauză, iar pârâții ocupă cu 15,65 mp. mai puțin decât în titlul lor de proprietate.
În cauză, s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică, lucrare efectuată de către exp.ing., completată ulterior de către același expert
Prin decizia nr.268/18.12.2008, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta-pârâtă și a obligat-o la 800 lei, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă
Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
În susținerea și dovedirea motivelor de apel invocate de către reclamantă, tribunalul a administrat la solicitarea acesteia proba cu expertiză de specialitate topografică pentru a se identifica linia de hotar dintre proprietățile părților, dacă există un gard între acestea în prezent și dacă pârâta ocupă din terenul reclamantei în raport de actele de proprietate transpuse în teren de către expert.
Prin lucrarea întocmită de către expert inginer și completată ulterior la data de 20.11.2008 s-a concluzionat în urma transpunerii în teren a actelor de proprietate că terenul deținut în prezent de apelanta - reclamantă identificat cu culoare galbenă pe schița anexă (fila 119, 161) este în suprafață de 481 mp. în timp ce terenul deținut de intimata pârâtă conturat cu albastru este de 248 mp. cât a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din anul 1990.
Linia de hotar dintre cele două proprietăți marcată cu culoare roșie punctată a fost stabilită pe aliniamentul D-
Situația de fapt, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză menționat este în concordanță cu concluziile raportului de expertiză întocmit de către exp. ing. în fața primei instanțe, confirmând aceleași aspecte legate de faptul că reclamanta deține în prezent suprafața de 481 mp. iar pârâta 248 mp. așa cum se menționează în completarea la raport, depusă la 28.02.2007, în care se precizează eroarea materială, prin care se arată că s-au trecut în lucrare 284 mp în loc de 248 mp, cât deține în mod real pârâta în prezent.
S-a confirmat aceeași concluzie legată de faptul că linia de hotar stabilită de funcție de actele de proprietate ale părților este aliniamentul 12-9-10-5 formată dintr-un gard de beton între punctele 12-9 și de zidul magaziei și casei între punctele 9-10-5, pârâta neocupând din terenul reclamantei.
Astfel, criticile apelantei reclamante privind respingerea obiecțiunilor în fața primei instanțe, precum și efectuarea completării fără deplasare la fața locului nu mai pot fi puse în discuție în situația în care în cadrul efectului devolutiv al apelului s-a dispus refacerea raportului de expertiză în totalitate, care a confirmat aceeași situație de fapt reținută de către instanța de fond în considerentele sentinței apelate.
Cât privește existența unui gard despărțitor ce a fost demolat cu mulți ani în urmă de către pârâți, tribunalul a reținut că, apelanta-reclamantă nu a administrat nici o probă în acest sens și care să confirme aceste susțineri și nici nu a invocat faptul că hotarul despărțitor ar avea un alt taseu decât cel stabilit în prezenta cauză.
Mai mult chiar s-a reținut că apelanta reclamantă nu a invocat nici o critică în legătură cu titlul de proprietate anulat, recunoscând astfel implicit faptul că în prezent aceasta deține mai mult teren, respectiv 481 mp decât este îndreptățită la a deține și anume 383 mp.
Prin urmare s-a concluzionat, față de probele administrate, atât în fața primei instanțe, cât și în apel că în mod corect s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților între punctele 12-9-10-5, reclamanta-pârâtă fiind cea care ocupă din terenul pârâtei-reclamante, respectiv 15,65 mp. identificată prin aceeași lucrare.
Față de aceste aspecte, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul reclamantei-pârâtei, ca nefondat și a obligat-o la 800 lei, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.1, 7 și 9 Cod procedură civilă, solicitând rejudecarea cauzei.
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă se susține că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, în cauză, arătându-se că a fost atacată sentința civilă nr.614 din 8.03.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, iar instanța de apel avea obligația legală să recalifice calea de atac din apel în recurs.
Recurentul face referire la recursul în interesul legii, care a făcut obiectul dosarului nr.75/2007, recurs admis de către ICCJ, prin care s-a statuat că litigiile având ca obiect patrimonial sunt evaluabile în bani, cu consecința stabilirii competenței și a căilor de atac în funcție de valoarea litigiului.
Se menționează că obiectul cererii principale formulate de reclamanta - recurentă, precizat la data de 18.01.2007, l-a constituit revendicarea terenului de aproximativ 13,50 mp, estimat la suma de 500 lei RON și grănițuire, iar reconvenționala formulată de pârâta a avut ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr.1565 din 7.07.2001, privind terenul de 98 mp.
Se constată că obiectul cererii principale și al reconvenționalei era evaluabil în bani, încât sentința pronunțată la fond era atacabilă cu recurs, fiind necesar ca instanța de apel să recalifice calea de atac din apel în recurs și să dispună judecarea în complet de trei judecători, potrivit dispozițiilor art.2811și art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele arătate se solicită constatarea nulității deciziei pronunțate în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivul doi de recurs se susține că ambele instanțe, de fond și apel, au pronunțat soluții greșite, reținând o situație de fapt și de drept eronată, cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă.
Astfel, în mod greșit s-a reținut că autoarea reclamantei pârâte a cumpărat de la intervenienții - vânzători un teren de 481 mp, cu toate că aceștia dețineau acte de proprietate pentru suprafața de 383 mp, iar pârâta-reclamantă a dobândit proprietatea unui teren în suprafață de 248 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4017 din 3.10.1990.
Pe de altă parte, au fost reținute suprafețe de teren greșite, contrar mențiunilor din cele două titluri de proprietate, statuare greșită făcută de către experți tehnici și, precum și de către instanța de fond și de apel, expertiză la care au fost formulate obiecțiuni.
În motivul trei de apel se susține că soluțiile celor două instanțe sunt nelegale, contrar dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția privind protecția proprietății și art.6 din aceeași convenție, potrivit cărora, orice persoană are dreptul la un proces echitabil, efectuat de o instanță independentă și imparțială și într-un termen rezonabil.
În cauză au fost depuse concluzii scrise de către intimata, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, precum și excepția admisibilității și legalității recursului de față, raportat la dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului de judecată, determinarea căii de atac.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, atât modificarea servituții cât și revendicarea având o valoarea inferioară, respectiv situată sub un miliard lei, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față, prin acțiunea principală se solicită revendicarea unui teren de aproximativ 13,50 mp cu o valoare estimată de 500 lei RON și grănițuire, iar prin reconvențională se solicită constatarea nulității absolute unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul de 98 mp, cauza având un obiect patrimonial a cărui valoare se situează sub 100.000 lei, încadrându-se astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Față de soluția adoptată, este de prisos analizarea celeilalte excepții privind netimbrarea recursului având în vedere că instanța de recurs nu poate să analizeze această excepție, nefiind legal investită, din moment ce se consideră ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei nr.268 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâtă și intervenienții G,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./13.04.2009
Jud. apel;
-
Opinie separată
de noi, judecător - ---, asupra recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei nr.268 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul anulării lui ca netimbrat pentru cele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin.(3), neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru ca instanța să poată trece la verificarea admisibilității cererii cu care a fost investită, este obligată să verifice, cu prioritate, înainte de orice act de judecată, achitarea obligațiilor fiscale de către cel care adresează o astfel de cerere.
Admisibilitatea unei cereri, fie că ea este determinată de natura acesteia, respectiv dacă suscită apărarea pe calea justiției sau ar cădea în competența unor alte puteri ale statului (administrativă, legislativă etc.), fie de prevederea ei în lege, cum ar fi, în situația de față, existența unei a doua căi de atac, comportă o judecată care include atât stabilirea unei stări de fapt, cât și cercetarea legislației aplicabile în materie.
De aceea, considerăm că taxele de timbru sunt prevăzute de lege a se achita anticipat soluționării în orice mod, chiar și prin lămurirea în sensul că o asemenea cerere nu cade în competența puterii judecătorești, fie în acela că, privind un drept susceptibil de apărare în justiție, a epuizat căile pe care aceasta se poate realiza. De aceea, se impune sancționarea cererii de față, în condițiile alin.3 al textului susmenționat, fără a se putea cerceta dacă soluția primei instanțe de fond era sau nu supusă controlului jurisdicțional în una sau două căi de atac.
Judecător,
- ---
Red.-/14.04.2009
GM/2 ex.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
