Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 552/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA Nr.552
Ședința publică de la 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 594 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.591 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat și recurenta reclamantă, reprezentată de același avocat, lipsind intimata pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței timbrarea recursului, după care;
Avocat, pentru recurenții reclamanți și, a depus împuternicire avocațială nr.- și chitanța nr.53 din 23.04.2009, în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri noi, potrivit dispozițiilor art.305 Cod procedură civilă, în susținerea motivelor de recurs, constând în adresa nr.8386/2009 emisă de Primăria Mun.B, privind rolul agricol, o autorizație executare lucrări, certificat de moștenitor nr.87/2003, cerere formulată de numitul, de înscriere în CAP și copie după chitanța privind plata impozitului.
Curtea, a respins cererea formulată de avocat, pentru recurenții reclamanți, apreciind că nu este utilă cauzei administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenții reclamanți și, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj. A solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
1. Prin sentința civilă nr. 655 din 12 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr.1948/2005, a fost respinsă acțiunea și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamanții și împotriva pârâtei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit expertului reclamanții dețin 1174. iar pârâta 1480. și chiar dacă prin contractul de întreținere reclamanții au dobândit suprafața de 1200. de la numitul, conform titlului de proprietate al vânzătorului, acesta avea în proprietate numai 1100.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.
Au arătat că instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 584 cod civil considerând acțiunea în grănițuire inadmisibilă, întrucât ea nu este condiționată de existența unor neînțelegeri cu privire la teren.
S-a mai criticat sentința pentru considerentul că Judecătoria Băilești nu a dat o interpretare corectă actelor de proprietate ale reclamanților, concluzionând că aceștia ocupă în plus teren când, în realitate, așa cum rezultă și din expertiză, dețin în minus.
Calea de atac a fost calificată drept recurs, avându-se în vedere valoarea de sub l miliard lei a terenului ce formează obiectul capătului principal de cerere -în revendicare, precum și dispozițiilor art. 282 ind. 1.pr.civ.
2. Prin decizia civilă nr. 2059 din 28 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 4190/CIV/2006, fost admis recursul declarat de recurenții reclamanți și împotriva sentinței civile nr.655 din 12 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr.1948/2005, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
A fost casată sentința civilă arătată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că reclamanții au dobândit, în anul 1993 dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 1200 de la, care este și tatăl reclamantei.
În contractul autentic încheiat s-a făcut mențiunea că terenul nu a ieșit din circuitul civil și nu a trecut în patrimoniul statului fiind dobândit de vânzător prin moștenire de la părinții săi.
La fila 13 în dosar există adeverința nr. 205 /1993 eliberată de Consiliul Local B, potrivit căreia vânzătorul figura în Registrul Agricol al anului 1990 cu imobilul compus din suprafața de o,12 ha curți clădiri și o casă de locuit, imobil ce nu a ieșit din circuitul civil ( în anii 1959 - 1963, acesta figurând cu 0,16 ha teren intravilan, conform adeverinței și paginile din Registrul Agricol de la filele 53 - 54 din dosarul de fond ).
În raport de susținerea vânzătorului inserată în contractul autentic de întreținere încheiat cu reclamanții și de cele menționate în adeverința nr.205 / 1993, dată fiind și afirmația reclamanților din cuprinsul acțiunii potrivit căreia vânzătorul nu mai avea în proprietate în anii 1970 decât 250. instanța constatat că era necesar a se suplimenta probatoriul pentru a se stabili care a fost regimul juridic al terenului intravilan ce i-a aparținut vânzătorului până în anii 1990, dacă acesta a fost preluat și în ce măsură - de către CAP sau stat, astfel încât să se poată concluziona că numai terenul reconstituit vânzătorului putea fi transmis legal reclamanților vânzători.
În caz contrar, sau dacă se va ajunge la concluzia că pe lângă terenul preluat de CAP și reconstituit în temeiul Legii nr.18 /1991, vânzătorul mai deținea în proprietate diferența de 100. înstrăinată, tribunalu - prin decizia de casare, a stabilit ca se va dispune completarea raportului de expertiză, expertul urmând să aibă în vedere dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 1200. menționată în actul lor de proprietate.
Instanța de recurs reținut de asemenea, că trebuie suplimentat probatoriul și în privința capătului de cerere în grănițuire pentru stabilirea corectă a stării de fapt.
3. Prin sentința civilă nr. 591 din 14 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții și, împotriva pârâtei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului a cărui grănițuire au solicitat-o, nu este justificat de înscrisurile pe care aceștia le invocă ca titlu de proprietate.
Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză au arătat că potrivit măsurătorilor, reclamanții posedă suprafața de 1174 mp, iar pârâta suprafața de 1480 mp.
Actul juridic prin care reclamanții au dobândit imobilul situat în B,- este contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1690/12.05.1993, act translativ de proprietate între vii cu titlu oneros ce privește doar suprafața de 1200 mp.
Fiind un act translativ de proprietate între vii, intrat în circuitul civil, nu se poate revendica o suprafață mai mare de teren decât cea care a format obiectul contractului sus menționat.
Pe de altă parte, chiar dacă din măsurători reiese că reclamanții ocupă mai puțin teren decât cel inserat în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, respectiv 1174 mp iar nu 1200 mp, pentru diferența de 26 mp nu s-a făcut dovada ocupării acesteia de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că, deși martorii au declarat că pârâta și-a mutat în mod repetat gardul înspre curtea reclamanților, instanța de fond a reținut contrariul.
Deși s-a dispus de către instanța de recurs completarea raportului de expertiză, iar prin actele depuse a făcut dovada că tatăl și respectiv socrul său au avut în proprietate, înainte de colectivizare suprafața de 1600 mp, instanța a respins nejustificat completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanța de fond a recunoscut că prin contractul de întreținere au primit 1200 mp dar nu le-a acordat și diferența de 26 mp, arătând că nu au titlu de proprietate, însă nici pârâta nu are titlu de proprietate pentru suprafața de 480 mp deținută în plus față de titlul său de proprietate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304, pct. 8 și 9.
În ședința publică din 05.10.2007 s-a dispus suspendarea judecății, ca urmare a lipsei nejustificate a părților, cauza fiind repusă pe rol la data de 23.09.2008.
În ședința publică din 17.10.2008 instanța, având în vedere obiectul pricinii - grănițuire - s - a calificat apel calea de atac declarată în cauză.
În fața instanței de apel a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost respinsă proba cu expertiza tehnică, ca nefiind utilă soluționării cauzei în acest stadiu procesual.
4. Prin decizia civilă nr. 594/21.nov. 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți și ,împotriva sentinței civile nr. 591/14 05 2007, pronunțată de Judecătoria Băilești, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Astfel, în ce privește critica potrivit căreia deși martorii au declarat că pârâta și-a mutat în mod repetat gardul înspre curtea reclamanților,iar instanța de fond a reținut contrariul, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, cât timp doi dintre cei trei martori audiați în mod nemijlocit de prima instanță au declarat că nu știu să existe neînțelegeri între părți cu privire la gardul despărțitor.
Martora este singura care a declarat că a fost prezentă când reclamantul se certa cu pârâta pentru că ar intenționa să-și mute gardul înspre proprietatea acesteia (fila 36 dosar fond), fiind de altfel, singurul aspect pe care-l cunoștea cu privire la gardul despărțitor dintre cele două părți.
Or, prin această declarație nu s-a făcut dovada că gardul despărțitor ar fi fost mutat înspre proprietatea reclamanților, astfel că pârâta ar fi acaparat în acest mod din terenul proprietatea reclamanților apelanți.
În ce privește cea de-a doua critică, potrivit căreia Judecătoria Băilești nu a ținut cont de îndrumările instanței de recurs, respingând nejustificat completarea raportului de expertiză, instanța a apreciat-o de asemenea neîntemeiată, în decizia nr. 2059/28.11.2006 a Tribunalului Dolj prevăzându-se în mod clar că, instanța de fond va dispune completarea raportului de expertiză numai în cazul în care se va ajunge la concluzia că vânzătorul mai deținea în proprietate diferența de teren de 100 mp înstrăinată, pe lângă terenul preluat de CAP și reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991.
Cum reclamanții nu au făcut o astfel de dovadă, tribunalul a reținut că în mod corect instanța a apreciat că nu se mai impune completarea raportului de expertiză.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, instanța nu l-a mai analizat, apreciind că excede obiectului cauzei.
5. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen, motivat și timbrat apelanții reclamanți.
Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit s-a respins apelul și s-a păstrat sentința primei instanțe prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei chemată în judecată pentru stabilirea liniei de hotar care departe proprietățile lor învecinate și pentru a fi obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren acaparată în timp de aceasta, din proprietatea reclamanților; arată astfel că, în mod greșit prin hotărârea pronunțată, s-a reținut în principal că reclamanții nu au făcut dovada acaparării terenului prin mutarea gardului de către pârâtă, deși în ceea ce privește linia de hotar nu s-a analizat poziționarea gardului în raport cu bondocul de stradă - ca semn vechi de hotar, ceea ce ar fi confirmat declarația martorei; în mod greșit instanța de apel a respins completarea raportului de expertiză, care era utilă în stabilirea clară a starii de fapt cu privire la suprafețele deținute de părți în prezent în raport cu drepturile lor dobândite succesiv, în așa fel încât niciunul dintre vecini să nu ocupe mai mult decât i se cuvine în detrimentul celuilalt.
Recursul este motivat în drept în temeiul disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-au depus: taxă timbru și împuternicire avocațială.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Recursul de față este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În temeiul art. 584 Cod civil, grănițuirea - ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, dar și în situația în care există, dar sunt controversate, ori părțile s-au mai judecat și starea de fapt s- modificat.
Rezultă că actiunea în grănițuire - actiune reala, este menita sa apere dreptul de proprietate, fiind astfel exercitata in scopul stabilirii traseului real pe care trebuie sa-l urmeze hotarul despartitor, putând fi solicitată si dispusă atat in cazul inexistentei unei delimitari intre proprietati, dar si in situatia existentei unor semne exterioare, dar care sunt contestate de parti, cum este cazul in speta.
Totodata, concomitent cu granituirea dispusa prin hotarare judecatoreasca, se rezolva in mod necesar contestatiile si pretentiile partilor cu caracter revendicativ, tinandu-se seama de transformarile produse in configuratia terenurilor, imputabile sau neimputabile partilor, pentru ca in final sa se asigure o folosinta utila, dar si conforma cu intinderea dreptului, a proprietatilor.
In cauza, indiscutabil, odata cu formularea cererii de stabilire a liniei de hotar, reclamantii au solicitat si revendicarea suprafetei de teren proprietatea lor pretinsă a fi în posesia paratei chemată in judecata, prin mutarea în timp gardului de catre aceasta pe o linie deviata de la linia reala de hotar.
Prin urmare, respingerea acțiunea civile în grănițuire, pentru motivul că nu s-au făcut dovezi în sensul modificării în timp a elementelor exterioare și ca urmare nu s-ar fi făcut nici dovada acaparării vreunei suprafețe de teren de către pârâtă, fără a se stabili din capul locului care este hotarul real despărțitor al proprietăților - ca linie imaginară și măsura în care gardul existent în prezent este amplasat sau nu pe linia reală de hotar, este greșită.
În grănițuire nu se verifică doar amplasarea fizică a gardului ca semn exterior, ci se stabilește linia de hotar ca traseu imaginar și chiar și în situația în care amplasamentul gardului coincide și se suprapune în totalitate peste linia de hotar trasată, doar acțiunea în revendicare se respinge ca neîntemeiată, chiar dacă părțile dețin suprafețe diferite de cele din acte, iar acțiunea în grănițuire nu se respinge, ci se stabilește linia de hotar în conformitate cu starea de fapt demonstrată prin probe.
Numai în situația în care părțile s-au mai judecat pentru grănițuire, hotărârea fiind pusă în executare, este necesar a se face în primul rând verificări cu privire la o modificare a stării de fapt reținută în procesul anterior, caz în care dacă a operat modificarea - se dispune o nouă grănițuire și în cazul în care nu s-au produs modificări, cererea se respinge, dar nu ca neîntemeiată, operând autoritatea de lucru judecat.
Prin soluționarea cererii în revendicare nu se poate susține că cealaltă cerere este rezolvată implicit, întrucât acțiunea principală este grănițuirea, iar nu revendicarea, astfel că o soluție legală și temeinică în revendicare depinde de grănițuire judicioasă, nu invers.
Or, prima instanță a analizat cu precădere revendicarea, de aceea a apreciat că sentința este supusă doar recursului raportat la valoarea terenului, iar cererea în grănițuire a fost expediată prin motivarea sumară a împrejurării că gardul este corect amplasat, nefiind mutat de către pârâtă.
Tribunalul, deși a calificat corect calea de atac pornind de la premisa ca cererea principală respectiv grănițuirea, nu este evaluabilă în bani, a rezolvat greșit apelul analizând soluția primei instanțe exclusiv prin prisma revendicării, iar în ceea ce privește grănițuirea s-a reținut că nu există probe care să ateste modificarea liniei de hotar.
Omisiunea instanței de apel d a analiza dacă sentința de fond este sau nu legală și temeinică în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materia grănițuirii și probele administrate de această instanță - respectiv, omisiunea de a stabili care este traseul liniei de hotar despărțitor al proprietăților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, în sensul art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.
Față de prioritatea în examinare a motivului de recurs privind soluția dată în grănițuire și soluția care s-a impus de casare cu trimitere și reluare a judecării apelului, apare inutilă analizarea motivului de recurs privitor la soluția pronunțată în revendicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr. 594 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.591 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect grănițuire și revendicare.
Casează această decizie și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. TR/4ex
22.05.09
Jud.apel RS
M
Jud.fond M
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Costinela Sălan, Tatiana Rădulescu
