Obligație de a face. Decizia 554/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr.554
Ședința publică de la 23 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.453 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria comunei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, SC - SRL și Consiliul Județean G, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, asistat de avocat, și intimații pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la dosar, SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, reprezentată de director general, SC - SRL, reprezentată de avocat, lipsind intimații pârâți Primăria comunei și Consiliul Județean
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, prin serviciul registratură, recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de SC - SRL, iar intimatul pârât SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, a depus concluzii scrise; a mai învederat faptul că intimatul pârât Consiliul Județean Gas olicitat judecarea cauzei în lipsă.
Director general, reprezentant al SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, a depus o copie de pe plângerea penală formulată împotriva numitului și expertului tehnic, la data de 21 aprilie 2009, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile a instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.
Consilier juridic, reprezentant al intimatului pârât Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Avocat, pentru intimatul pârât SC - SRL, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Director general, reprezentant al intimatului pârât SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3812 din 19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul Județean A fost respinsă acțiunea față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria. A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților Primăria, Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, SC SA prin lichidator judiciar, SC SRL și Consiliul Județean Pârâții au fost obligați să desființeze lucrările ce nu respectă proiectul inițial și pentru care s-a emis autorizație de construcție și să readucă terenurile afectate de executarea lucrărilor ce nu corespund proiectului inițial și pentru care s-a emis autorizație de construire, la starea inițială, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâților. Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să refacă lucrările în concordanță cu proiectul inițial a fost respins.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că terenul pe care s-au efectuat investițiile face parte din perimetrul Primăriei iar Consiliul Județean G nu are calitate în raportul dedus judecății, fiind doar o structură funcțională care are drept atribuții eliberarea autorizațiilor de construire.
În ceea ce privește Primăria, s-a reținut că este o instituție implicată în acest proiect având calitatea procesuală pasivă în cauză. Reclamantul este proprietarul unui teren în intravilanul satului, din comuna. La cererea DADR Gaf ost emis certificatul de urbanism nr.109/23.09.2002 în vederea executării lucrărilor de ameliorare în perimetrul, " respectiv, în extravilanul localității, cu realizarea a 6 podețe, reprofilarea canalelor de desecare existente și construirea de canale de desecare noi, executarea lucrărilor de scarificare, nivelare, amendare și fertilizare a terenului.
S-a mai reținut că a fost emisă autorizația de construire nr. 55 din 02.10.2002 în baza proiectului elaborat de pârâta SC SRL B, prin adresa cu nr.773/28.08.2003, SC SRL aducând la cunoștința DADR că la faza de aprobare a documentației s-au obținut toate avizele și acordurile legale, inclusiv acordul deținătorilor de terenuri, iar conceperea unei alte scheme de evacuare a apelor din zonă ar conduce la crearea de noi trasee cu consecință imediată scoaterea din producție a unor terenuri agricole cât și schimbarea lor hidrologic și hidrogeologic, precizând totodată că există un refuz al unor deținători de terenuri agricole.
Că la data de 15.10.2004 aceeași pârâtă a emis dispoziție de șantier prin care se renunță la execuția unor canale ( și ), efectuarea unui nou traseu mai scurt și schimbarea amplasamentului din extravilan în intravilanul comunei, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că a fost realizată o modificare față de proiectul inițial în baza unei dispoziții de șantier, prin modificările efectuate schimbându-se amplasamentul lucrării din extravilanul în intravilanul localității fiind indirect afectată proprietatea reclamantului care este astfel obligat să realizeze podețe de acces către terenul său, teren care are o lățime de 76 la DN 67.
Cu privire la lucrarea referitoare la renunțarea la executarea canalului pe ultimul tronson și continuarea acestuia către, renunțarea la executarea canalului ce făcea legătura între și Pârâul s-a reținut că pârâții nu au putut depune la dosar documente legale aprobate, în acest sens normele tehnice de aplicare a Legii 50/1991 prevăzând că dispoziția de șantier este suficientă în cazul în care au loc modificări locale ale soluțiilor tehnice din proiectele autorizate fără emiterea unei noi autorizații de construire, numai dacă prin acestea nu se modifică condițiile de amplasament, alcătuirea structurală de ansamblu, ori aspectul construcției sau dacă nu sunt periclitate rezistența și stabilitatea clădirilor învecinate.
Întrucât lucrările s-au executat pe un teren ce aparține domeniului public fără autorizație de construire a reținut instanța că sunt aplicabile disp.art.33 din Lg.50/1991, ele putând fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția fără sesizarea instanțelor judecătorești.
Că, lucrările efectuate de către pârâte în mod defectuos au adus atingere dreptului reclamantului la viața privată, autoritățile statului trebuind să asigure un just echilibru între interesele economice ale comunității și asigurarea protecției efective a dreptului reclamantului, prin amplasarea canalelor în fața proprietății acestuia fiindu-i obstrucționată proprietatea, el trebuind să realizeze podețe pentru a ajunge la terenul său, în acest mod justificându-și interesul în promovarea cererii de față.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele prin lichidator judiciar, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, Primăria Comunei și în temeiul dispozițiilor art.293 Cod procedură civilă a formulat cerere de aderare la apelul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G pârâta SRL criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Pârâta SC SRL Baf ormulat cerere de aderare la apelul
Prin decizia nr.453 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, au fost admise apelurile civile. S-a schimbat sentința menționată în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.
S-a reținut că, prin realizarea lucrării în cauză nu a fost afectată proprietatea reclamantului, lucrarea fiind executată pe domeniul public. Pe marginea drumului național DN 67 Tg.J - B de A exista deja la data respectivă șanțul de siguranță a acestui drum, iar prin canalul realizat de către apelante s-a făcut de fapt o amenajare prin betonare a șanțului.
Accesul la terenul reclamantului era și este asigurat prin podețul care exista în dreptul canalului C4, acest podeț fiind refăcut odată cu executarea canalului. Concluziile raportului de expertiză sunt că, prin lucrarea efectuată, nu este afectată în mod direct proprietatea reclamantului. Susținerea că există totuși o afectare indirectă prin aceea că s-ar fi obstrucționat accesul la proprietate, scăzând gradul de interes pentru acesta, nu poate fi luată în considerare atâta timp cât șanțul care exista deja nu permitea oricum accesul direct. Terenul are oricum ieșire directă și la un drum (drumul școlii).
Nu a fost reținută aprecierea instanței de fond că reclamantului, prin lucrările efectuate, i-a fost adusă atingere dreptului acestuia la viața privată, atâta timp cât, așa cum s-a arătat și anterior accesul la teren era deja limitat de existența șanțului de protecție al șoselei peste care nu existau alte podețe în afara celui existent deja și care a fost îmbunătățit odată cu edificarea canalului.
În termenul legal reglementat de art.301 Cod pr.civilă a declarat recurs în cauză reclamantul, solicitând modificarea deciziei pronunțate în apel în sensul respingerii apelurilor declarate de intimate.
În motivarea recursului recurentul susținut că decizia este nelegală și netemeinică întrucât dispoziția de șantier din 15 octombrie 2004 fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, fără a fi luate avizele și acordurile necesare, lucrările fiind executate fără autorizație de construire. Chiar intimata Primăria prin adresele 1862/2007 și 3938/2008 precizează că modificarea proiectului și executarea lucrărilor necesitau obținerea acelorași avize și acorduri legale ce au fost necesare pentru proiect. Proprietatea reclamantului este afectată prin excluderea accesului direct din drumul național la teren, imposibilitatea executării unor lucrări pe baza liberei inițiative și imposibilitatea parcelării suprafeței respective, susținându-se că au fost încălcate astfel mai multe dispoziții legale, din Constituție, din Legea nr.50/1991, din Ordinul nr. 1943/2001, din Legea nr.18/1991 și din OG 43/1997. Prin construirea canalului supradimensionat nu s-a realizat în fapt o amenajare a șanțului existent prin betonarea acestuia, ci s-a executat un canal adânc de 1,2 -1,5 și lat de 3 - 4. În condițiile șanțului anterior era posibil accesul la teren prin amenajarea unor căi de acces (podețe) cu cheltuieli reduse.
Recursul este nefondat.
Este stabilit în cauză și necontestat de către recurentul reclamant faptul că lucrările de îmbunătățiri funciare au fost executate pe un teren ce aparține domeniului public, nu pe terenul proprietatea recurentului. În aceste condiții recurentul justifică interes în susținerea acelor critici care vizează dacă și în ce mod i-a fost afectat dreptul său în legătură cu suprafața de teren pe care o deține în vecinătatea terenului pe care s-au efectuat lucrările de îmbunătățiri funciare. Nu prezintă, deci, interes în cauză, în ce măsură executarea lucrărilor s-a efectuat pe baza proiectului inițial, ori dacă acest proiect a fost modificat și în ce condiții.
Cât privește proprietatea recurentului, față de starea de fapt stabilită, este incontestabil că aceasta are acces la calea publică. Modificarea valorii de circulație a proprietății recurentului ca urmare a realizării investiției pe domeniul public nu constituie un argument pentru a se solicita desființarea acestei investiții. Cât privește parcelarea terenului, aceasta urmează să fie făcută de recurent conform legii, respectiv cu respectarea cerințelor Legii nr. 50/1991 (art. 6 alin 6), care impun obligația obținerii unui certificat de urbanism pentru terenurile situate în intravilan.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 453 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria comunei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G, SC SA prin lichidator judiciar Tg.J, SC - SRL și Consiliul Județean
Decizie irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehn.2 ex/29.04.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Costinela Sălan, Tatiana Rădulescu