Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 63
Ședința publică de la 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Cristiana
Grefier
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile numărul 663 din 15.10.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și intimatul asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat depune la dosar adeverință medicală numărul 252/26.01.2009.
, apărătorii părților litigante arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat arată că a recurat hotărârea instanței de apel în conformitate cu prevederile articolului 304 pc.9 Cod procedură civilă, situația de fapt a fost expusă pe larg în motivele de recurs.
Precizează că părțile litigante au fost căsătorite, în timpul căsătoriei au construit o casă cu solarii pe terenul proprietatea lui. După pronunțarea divorțului, părțile au împărțit bunurile astfel încât imobilul a fost atribuit în exclusivitate recurentulei, cu obligația achitării unei sulte. Prin aceeași sentință de partaj s-a stabilit un drept de superficie pentru terenul proprietatea intimatului corespunzând casei de locuit, delimitat conform sentinței de partaj și a expertizei efectuată de expertul. În valoarea imobilului ce a fost supus partajului, expertul a inclus valoarea casei, a anexelor, solariilor dar și valoarea terenului și a stabilit separat și valoarea dreptului de superficie pentru suprafața de 271 mp.
Arată că în momentul de față, conform titlului executoriu, a fost executată sulta potrivit procesului verbal și chitanței depuse la dosar.A formulat o cerere prin care a solicitat ca pentru terenul ocupat de solarii, plătit de recurentă, să i se recunoască un drept de superficie.
Instanța de fond a respins acțiunea principală privind grănițuirea, cu mențiunea că sunt aplicabile dispozițiile articolului 584 Cod civil, fiind vorba de proprietăți învecinate. Instanța de apel a apreciat că părțile nu se află în situația prevăzută de articolul 584 cod civil deoarece proprietatea terenului este a lui.
Mai arată că instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a acordat dreptul de superficie pentru suprafața de 705 mp din proprietatea reclamantului pentru solariile ce au făcut obiectul partajului. Instanța de apel a admis apelul, a trimis spre rejudecare instanței de fond cererea având ca obiect grănițuirea, constatând că ar fi aplicabile prevederile articolului 584 Cod civil.
În ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta a fost respinsă pe motiv că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra solariilor. Critica se referă la soluția de acceptare a ideii că se poate efectua o grănițuire în condițiile arătate. Fiind vorba de același proprietar nu se poate realiza o grănițuire a proprietății lui.
Solicită a se observa că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra solariilor cu o serie de înscrisuri. Este vorba de expertiza avută în vedere de instanță prin hotărârea de partaj, stabilindu-se valoarea lor. Acest aspect rezultă din decizia numărul 1633/2004 a Curții de Apel Iași depusă în întregime la dosar prin care a fost respinsă acțiunea intimatului în revendicarea terenului pe care sunt amplasate solariile. Pe terenul respectiv există solarii și posesia recurentei este legitimă ca urmare a dreptului de superficie.
Consideră că hotărârea pronunțată de prima instanță este corectă, solicită admiterea recursului, respingerea apelului declarat de cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată atât pentru instanța de apel și cât și pentru cea de recurs.
Avocat având cuvântul arată că părțile litigante au fost căsătorite, după divorț a existat o acțiune de partaj bunuri comune soluționată într-un anume mod după parcurgerea mai multor căi de atac. Din actele depuse la dosar rezultă că în acțiunea de partaj bunuri comune, reclamantul a solicitat partajarea masei de împărțit constituită din casă ridicată pe suprafața de teren de 1200 mp, restul fiind bunuri mobile.
În plus, prin hotărârea de partaj s-a lichidat comunitatea de bunuri, după partaj imobilul a fost atribuit reclamantei-pârâte instituindu-se un drept de superficie pentru suprafața de 271 mp pe care se afla strict imobilul. Nu s-a solicitat de instituirea unui drept de superficie. Hotărârea de partaj bunuri comune a rămas definitivă, când s-a stabilit sulta, s-a avut în vedere cota de 80% pentru reclamantă și 20% pentru pârât. S-a avut în vedere numai imobilele ce au făcut obiectul cererii de partaj. Se poate sesiza că suma acordată drept sultă ce reprezintă cota de 20% se referă strict la bunurile ce au făcut obiectul cererii de partaj. Expertul le-a enumerat și le-a evaluat pe parcursul actelor de la dosar, chiar intimatul a recunoscut această împrejurare, solicitând atribuirea casei de locuit. a încercat să concretizeze dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1200 mp și să delimiteze suprafața de 271 mp care, deși precizată în expertiză, nu apare în hotărârea de partaj. Instanța a stabilit dreptul de superficie dar nu a prezentat terenul în fizic cu cotele de referință și s-ar ajunge ca pe terenul de 900 mp să nu-și poată exercita prerogativele. Arată că intimatul dorește să-și delimiteze suprafața de teren.
Susține că, printr-o altă hotărâre a Curții de Apel Iașis -a stabilit că o astfel de acțiune este perfect admisibilă.
În ceea ce privește calitatea procesuală a ambelor părți, pot fi reclamanți și pârâți nu numai proprietarii ci și deținătorii, beneficiarii unui drept real, pe cale de consecință, Judecătoria Pașcania respins cererea promovată de nejustificat, orice obiecțiuni formulate de au fost respinse, ajungându-se în această situație, Tribunalul Iașia calificat corect natura juridică a acțiunii iar temeiul de drept este justificat.
Consideră că nu se poate restitui un drept de superficie, cererea principală este legală și temeinică iar cererea reconvențională este inadmisibilă.
Referitor la hotărârea de revendicare, solicită a se avea în vedere că se face trimitere la faptul că, până la soluționarea acțiunii de partaj, recurenta beneficiază de un drept de folosință. Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat ce nu are legătură cu prezenta cauză.
Singura soluție solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat cu privire la motivul de recurs ce vizează acțiunea în grănițuire, celelalte vizează netemeinica.
Solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.Depune la dosar chitanța numărul 15/17.01.2009 reprezentând onorariu avocat de 1500 lei.
Interpelat care este situația actuală a solariilor, avocat arată că s-a dat o încheiere de admitere în principiu ce a fost recurată, s-a stabilit componența imobilului, de aceea nu a mai fost preluat în hotărârea de partaj. Se face referire tocmai la această decizie a Curții de Apel Iași numărul 1633/2004. Nu se pune problema că solariile nu au intrat în masa bunurilor. au fost găsite pe teren de expertul.
Avocat arată că solariile sunt construcții improvizate din lemn acoperite cu folie de polietilenă ce pot fi distruse oricând. Realitatea este că aceste solarii se află în stare de putrezire, nepracticabile și nefolosite, sunt bețe de lemn, nu au făcut obiectul partajului. Curtea de Apel Iașia instituit un drept de superficie cu despăgubirea proprietarului cu 23 milioane lei pentru suprafața de 271 mp, pentru suprafața de teren de 705 mp ar trebui despăgubiri de 50 000 lei.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentinta civila nr. 2905/18.12.2007 pronunțată de Judecătoria Pașcanis -a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul-pârât, având ca obiect grănițuire, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă.
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă și s-a acordat pârâtei-reclamante dreptul de superficie pentru suprafața de 705,72 teren, proprietatea reclamantului-pârât, identificat conform planșei nr. 2 din raportul de expertiza întocmit în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pe terenul de 1200 se află amplasate un număr de 5 solarii, astfel cum sunt înfățișate în anexa la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Reclamantul-pârât a solicitat stabilirea unei linii de hotar între suprafața de 217 mp. teren, asupra căreia pârâta-reclamantă exercită un drept de superficie, și restul suprafeței de teren proprietatea reclamantului-pârât.
Potrivit art. 584. civ. proprietarul unei suprafețe de teren poate obliga pe proprietarul vecin la grănițuirea proprietății lipite de a sa. Cu alte cuvinte, acțiunea în grănițuire sau în stabilirea linei de hotar se exercită în contradictoriu cu proprietarul suprafeței de teren vecine. Din probatoriul administrat în cauză, reiese, fără putință de tăgadă, că pârâta-reclamantă nu este proprietar peste suprafața de 217 teren în litigiu. Dimpotrivă, aceasta are doar un drept de superficie asupra acestei suprafețe, respectiv doar un drept de folosință.
Astfel, reclamantul-pârât fiind proprietarul întregii suprafețe de 1200 teren, instanța a respins acțiunea acestuia ca fiind neîntemeiată.
Cât privește cererea reconvențională, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pe suprafața de 705,72 teren, proprietatea reclamantului-pârât instanța a reținut că se află amplasate un număr de 5 solarii.
Cu privire la regimul juridic al acestor solarii, indiferent de starea în care se află acestea, instanța a apreciat că ambele părți sunt în indiviziune cu privire la aceste bunuri. Atât timp cât acestea nu au făcut obiectul acțiunii de partaj, având în vedere prezumția comunității de bunuri, instanța a considerat ca părțile sunt încă în indiviziune cu privire la solariile în cauză.
Însă având în vedere că aceste solarii sunt amplasate pe terenul proprietatea reclamantului-pârât, fostul soț al pârâtei-reclamante, aceasta din urmă poate solicita acordarea unui drept de superficie pentru a putea să aibă acces și exploata, alături de coindivizar, solariile. În lipsa unui drept de superficie, pârâta-reclamantă nu ar putea uza de calitatea sa de coproprietar asupra bunurilor, dat fiind faptul ca acestea se află amplasate pe terenul proprietatea exclusivă a reclamantului-pârât.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 663 din 15.10.2008, a admis apelul declarat de reclamantul și a desființat în tot sentința instanței de fond.
A fost trimisă spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Pașcani, cererea având ca obiect grănițuirea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că acțiunea în grănițuire intră în categoria acțiunilor petitorii, prin care reclamantul pretinde că, în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate, iar acțiunea petitorie este definită ca acea acțiune reală imobiliară, care tinde la apărarea dreptului de proprietate sau a altui drept real imobiliar.
Prin urmare, acțiunea în grănițuire poate fi folosită de sau împotriva oricărui titular al unui drept real asupra unui imobil-teren, nefiind limitată doar la raporturile dintre titularii dreptului de proprietate.
În speță, reclamantul are un drept de proprietate asupra terenului, iar pârâta este titulara dreptului real de superficie constatat prin hotărârea de partaj a bunurilor comune, drept de superficie care se întinde asupra unei părți din terenul proprietatea reclamantului, astfel încât acesta din urmă justifică pe deplin interesul de a solicita instanței stabilirea limitelor în care trebuie exercitate cele două drepturi reale, prin stabilirea traseului pe care urmează să se fixeze semnele exterioare dintre fondurile invecinate.
Cum prima instanță nu a analizat în fond cererea principală, ci a respins-o pentru argumente ce țin de inadmisibilitatea ei, tribunalul a admis apelul reclamantului si, în temeiul dispozitiilor art. 297 alin.1 civ.Cod Penal, a desființat sentinta apelată și a trimis cauza spre rejudecare cu privire la acest capăt de cerere.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă (), având ca obiect stabilirea unui nou drept de superficie asupra unei alte porțiuni din terenul proprietatea reclamantului, pe care se află edificate câteva solarii, tribunalul a reținut că soluția primei instanțe este incorectă.
Dreptul de superficie presupune existenta a doua drepturi ce aparțin unor persoane diferite: dreptul de proprietate al superficiarului, care are ca obiect construcțiile, plantațiile sau alte lucrări și dreptul de proprietate asupra terenului, care are un alt titular decât superficiarul.
În speță, în condițiile în care construcțiile nu au făcut obiectul partajului de bunuri comune, pârâta-reclamantă nu poate dovedi că deține asupra acestora un drept exclusiv de proprietate, iar în cadrul prezentei acțiuni instanța nu poate face aprecieri asupra calității de bun comun sau de bun propriu a acestor construcții, întrucât nu a fost investită cu o cerere de partajare a acestor bunuri.
În același timp, în favoarea reclamantului operează prezumția de proprietate derivată din accesiunea imobiliara artificială, prezumție prevăzută de art. 492. civ. potrivit căreia "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră".
Astfel, instanța de apel a reținut ca pârâta-reclamată nu a probat dreptul de proprietate asupra construcțiilor (solarii) pentru a putea solicita constatarea dreptului de superficie cu privire la terenul pe care sunt acestea amplasate, cererea sa fiind respinsă.
Pârâta recurentă a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că, în speță, nu este aplicabilă instituția grănițuirii proprietății deoarece reclamantul este proprietarul întregii suprafețe de teren pe care se află imobilul ce i-a fost atribuit în urma partajului.
Potrivit susținerilor recurentei grănițuirea, ca acțiune petitorie, privește însuși fondul dreptului și, ca atare, aparține numai titularului dreptului real contestat sau încălcat.
Atât timp cât proprietarul este proprietarul de drept al terenului, acesta nu poate uzita de acțiunea în grănițuire prin care se solicită delimitarea dreptului de superficie acordat prin sentința de partaj, delimitare care, de altfel, s-a efectuat prin sistarea stării de devălmășie.
Învederează recurenta că respingerea cererii sale reconvenționale este nelegală, instanța de apel reținând că nu și-a probat dreptul de proprietate asupra construcțiilor, solariilor pentru a solicita acordarea dreptului de superficie asupra terenului ocupat de acestea.
Însă, instanța de apel a ignorat o serie de înscrisuri depuse la dosar prin care recurenta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra solariilor.
Recurenta afirmă că, prin sentința civilă nr. 1731/2003 a Judecătoriei Pașcanis -a dispus partajarea bunurilor comune pe care le- realizat în timpul căsătoriei cu reclamantul, iar în lotul ei a fost inclus imobilul compus din casă de locuit și solariile pentru care fost obligată să plătească sultă fostului soț.
Din expertiza - efectuată în procesul de partaj - rezultă că solariile au fost evaluate la 9.788.060 lei (ROL).
recurenta că acest lucru rezultă și din decizia nr. 1633/2004 a Curții de Apel prin care s-a respins acțiunea intimatului în revendicarea terenului pe care se află solariile, instanța stabilind că posesia pe care ea o exercită este legitimă ca urmare a existenței dreptului de superficie asupra terenului prin atribuirea acestor construcții de către instanța de partaj judiciar.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurentă, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 548 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Astfel, acțiunea în grănițuire este o acțiune petitorie întrucât are ca scop delimitarea proprietăților limitrofe și poate fi introdusă și de un proprietar în indiviziune, de uzuar sau uzufructuar, deoarece acestea au un drept real asupra bunului.
De regulă acțiunea în grănițuire se promovează de către proprietar, însă ea poate fi promovată, de orice persoană care are un drept real asupra bunului.
Tot astfel, acțiunea în grănițuire poate fi formulată împotriva proprietarului sau titularului altui drept real asupra terenului învecinat.
În prezenta cauză, pârâta - recurentă este titulara unui drept de superficie asupra terenului pe care se află casa de locuit ce i-a fost atribuită în proprietate exclusivă ca urmare a partajului de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei cu reclamantul - intimat.
Dreptul de superficie este acel drept real imobiliar principal care constă în dreptul de proprietate al unei persoane asupra construcțiilor sau plantațiilor realizate pe terenul altei persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosință.
Având în vedere conținutul dreptului de superficie, Curtea apreciază că tribunalul a procedat la o corectă aplicare a art. 584 Cod civil atunci când a reținut că grănițuirea proprietății reclamantului - intimat este posibilă în raport de terenul pentru care pârâta - recurentă are un drept de superficie.
Împrejurarea că terenul atribuit recurentei cu titlu de drept de superficie a fost delimitat de către expertul tehnic care a determinat întinderea suprafeței de sub construcție și a celei necesare normalei folosințe a construcției nu prezintă relevanță în acțiunea de grănițuire atâta timp cât proprietara construcției ocupă întreaga suprafață de teren ce aparține reclamantului și nu doar cea pentru care i s-a recunoscut dreptul de folosință.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea reține că aceasta are ca obiect recunoașterea unui drept de superficie în beneficiul recurentei pentru terenul proprietatea intimatului ce se află sub solariile ce au fost atribuite acesteia prin hotărârea de partaj.
Este adevărat că prin sentința civilă nr. 1731 din 4 iulie 2003 a judecătorie P, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 653 din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iașis - atribuit recurentei din prezenta cauză casa tip din orașul Târgu, strada - - - nr. 54, în valoare de 975.958.400 lei (ROL).
Deși în cuprinsul hotărârilor judecătorești de partaj nu se explicitează componența casei ce a fost atribuită recurentei, din coroborarea acestora cu expertiza tehnică efectuată în cauza ce a avut ca obiect partajul de către expertul tehnic - rezultă că imobilul casă de locuit, în valoare de 975.958.400 lei include și solariile, care aveau o valoare de circulație la acel moment (aprilie 2001) de 36.145.990 lei (ROL).
În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate al recurentei asupra solariilor este dovedit fără echivoc.
Însă, dreptul de superficie constituie excepție atât de la regula înscrisă în art. 489 Cod civil, potrivit căreia proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea și a suprafeței, cât și de la regula prevăzută de art. 492 Cod civil, care stabilește că proprietatea unui bun principal se extinde asupra a tot ceea ce se unește ca accesoriu cu bunul respectiv.
Astfel, dreptul proprietarului fondului și dreptul superficiarului nu formează o singură proprietate indiviză, ci este vorba de două drepturi juxtapuse, însă deosebite.
Aceste drepturi sunt legate și dependente între ele în mod perpetuu, adică atâta timp cât există clădirile sau plantațiile, dar ele nu constituie un caz de indiviziune.
În speță, Curtea reține că solariile proprietatea recurentei reprezintă construcții provizorii edificate fără autorizație de construire și se află într-o stare avansată de degradare, astfel că nu se justifică instituirea unui drept de superficie asupra terenului pe care sunt edificate acestea,
Concluzia instanței de recurs este determinată de expertiza tehnică efectuată de ing. - în procesul de partaj, în luna aprilie 2001 și din care rezultă că solariile nu au fost utilizate în ultimi ani și de adresa nr. 15520 din 28 mai 2008, înaintată intimatului de Primăria Orașului Târgu -, din care rezultă că, pe terenul din- există patru construcții provizorii (solarii) construite fără autorizație de construire și aflate în stare avansată de degradare.
Aceste probe se coroborează cu expertiza tehnică efectuată în prezenta cauză, la instanța de fond de către inginer care a constatat că la data efectuării lucrării de specialitate - 31 mai 2007 -, din solarii au rămas doar structurile de lemn, fără folie. Expertul a mai constatat că terenul fără solarii era cultivat de către, tatăl recurentei, și că suprafața de teren pe care se mai afla scheletul de lemn al fostelor solarii are o întindere de 705,72
Întrucât dreptul de superficie există atât timp cât durează construcția sau plantația pe terenul altuia și având în vedere că solariile atribuite recurentei constituie construcții provizorii, edificate fără autorizație de construcție și aflate în grad avansat de degradare, Curtea apreciază că soluția pronunțată de tribunal în cererea reconvențională este legală, motivarea instanței de apel cu privire la acest aspect fiind substituită prin prezenta decizie.
În consecință, Curtea reține că motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză, urmând a respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta - aflată în culpă procesuală - va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat cu ocazia soluționării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 663 din 15.10.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
10.03.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Cristiana
