Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 945/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 945
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.662 din 01 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații,.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind contestatorul și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat faptul că au fost depuse motivele contestației în anulare, după care:
S-a comunicat intimatului intimatul un exemplare de pe motivele contestației în anulare, acesta învederând instanței că nu solicită acordarea unui termen pentru a le observa.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Intimatul a solicitat respingerea contestației.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
La data de 04.02.2005 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților lor.
Prin sentința civilă nr.1516 din 12.02.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acțiunea; a fost obligat pârâtul să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1347 mp. teren arabil situat în extravilanul Municipiului C, P 8, cuprins în DP nr.550-48050/1993, conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr.2964/11.11.2000, de către BNP și să-și deplaseze gardul despărțitor către (interiorul proprietății acestuia), cu lățimea de 3,22. pe toată lungimea terenului de 418,30.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul -.
A fost obligat pârâtul -, către reclamant, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 759,15 RON, reprezentând taxă timbru și onorariu expert.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 87/22.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul declarat de apelantul - pârât -. A fost schimbată sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea cu privire la capătul de cerere în grănițuire și s-a stabilit hotarul despărțitor între proprietățile reclamantului și pârâtului -, pe actualul amplasament, adică în linie dreaptă între punctele 101 - 120, identificate de exp. -, prin expertiza efectuată în cauză și schița anexă. S-a respins capătul de cerere în revendicare. S-a menținut soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul -. A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată către apelant.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul,
Recursul a fost admis de Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia civilă nr. 662 din 1 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-. A fost modificată decizia civilă nr. 87 din 22 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-; a fost admis apelul și schimbată în parte sentința civilă nr. 1516 din 12 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul.
A fost obligat pârâtul să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1123,16mp teren arabil situat în intravilanul Mun. C, T 75, P 8, cuprins în nr. 550-48050/1993, și să-și retragă gardul despărțitor pe amplasamentul stabilit prin raportul de expertiză întocmit de subing. -, aflat la filele 45-50, în dosarul de apel.
S-a respins acțiunea față de pârâtul. A fost obligat pârâtul intimat la 1769,30 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că acțiunea reclamantului recurent a avut în fața primei instanțe două capete de cerere, respectiv un capăt de cerere în revendicare și unul în grănițuire. Din concluziile raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe a rezultat faptul că pârâtul, deși deține suprafața de teren înscrisă în acte, a deplasat întreaga sa proprietate pe terenul reclamantului, pe o lățime de 3,22 și o lungime de 418,30, ocupând astfel o suprafață de 1348 mp din terenul reclamantului. Expertiza din apel, făcută prin utilizarea unui sistem mai performant de măsurare, a stabilit că pârâtul intimat ocupă din terenul reclamantului o suprafață de 1123,16 mp.
Ceea ce interesa în soluționarea pricinii era faptul dacă vreunul dintre pârâții chemați în judecată de către reclamant, ocupa sau nu o parte din terenul reclamantului, ori, din ansamblul probelor administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, rezultă, fără nici un dubiu, că pârâtul intimat ocupă suprafața de 1123,16 mp din terenul reclamantului, neavând importanță faptul că acesta nu deține mai mult decât are înscris în acte, el trebuind să-și rezolve problema privind posesia terenului pe care îl deține în acte.
Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii judecate.
La data de 11 septembrie 2008 a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 662 din 1 septembrie 2005 pronunțată în recurs, invocând prevederile art. 318 alin. 1 și 2 din Codul d e pr. civilă. În motivarea contestației contestatorul a arătat că instanța de recurs este în eroare și nu precizează corect ce aliniament trebuie urmat și pe care coordonate; de asemenea instanța de recurs nu a admis recursul lui dar a admis apelul contestatorului și nu a indicat punctele ce ar trebui avute în vedere din expertiză pentru a se stabili linia de hotar; nu s-a pronunțat pe stabilirea liniei de hotar.
Contestația este neîntemeiată.
Potrivit art.318 Cod pr.civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin criticile formulate în motivarea contestației în anulare contestatorul nu a invocat nici una dintre situațiile menționate mai sus. Astfel cum sunt formulate aceste critici vizează în principal faptul că dispozitivul deciziei nu este suficient de clar, aspecte pentru care contestatorul a promovat o contestație la titlu la 19 septembrie 2008, litigiu ce se află pe rolul instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr.662 din 01 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații,.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehn.2 ex
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa