Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA NR.105/DOSAR NR-
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea- - - JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
- - - - JUDECĂTOR 3: Marius
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat depârâtulîmpotriva deciziei civile nr.274/Ap pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 21 octombrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2009 și apoi la 3 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă 696/2008 a Judecătoriei Făgărașa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul; a fost admisă acțiunea reconvențională; s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr.54/2004; s-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a fost obligată aceasta să plătească pârâtului suma de 7.508,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta
Prin decizia civilă nr.274/Ap/21 octombrie 2008 Tribunalul Brașova admis apelul formulat de apelanta împotriva sentinței civile nr.696/2008 a Judecătoriei Făgăraș pe care a modificat-o în tot.
A admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și, în consecință, a obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în condițiile stipulate în antecontractul de vânzare-cumpărare 54/2007, în caz de refuz sentința va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A respins cererea reconvențională.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 25,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că:
Prin antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți la data de 24.01.2007 pârâtul s-a obligat să vândă reclamantei, pentru prețul de 55000 euro, întreg terenul agricol arabil în suprafață de 10.000 mp situat în extravilanul municipiului Făgăraș, identificat prin indicarea parcelelor cadastrale.
Pârâtul s-a obligat prin antecontract să încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică la data de 15.03.2007, în funcție de efectuarea documentației tehnice și întabulare.
Obligația asumată de reclamantă prin antecontract este plata prețului de 55000 euro. Din acest preț, suma de 17000 euro s-a convenit de părți a fi plătită prin predarea autoturismului.
Diferența, de 38000 euro urma a fi plătită la termenele stabilite.
Până la data înregistrării litigiului pe rolul instanței de fond, reclamanta a plătit suma de 22800 euro, echivalent in lei, prin ordine de plată.
Pe parcursul desfășurării procesului, apelanta a efectuat noi plăți pe măsură ce acestea au ajuns la scadență.
Refuzul intimatului parat de a primi aceste sume si de restituire a acestora nu poate constitui motiv de rezolutiune a antecontractului deoarece nu constituie o neexecutare a obligatiilor de catre reclamanta.
Predarea autoturismului constituia plata a mai putin de jumatate din pretul imobilului, astfel ca neexecutarea partiala retinuta nu poate duce la rezolutiunea contractului.
De altfel, prin procesul verbal din data de 9.02.2007, intimatul pârât a constatat buna funcționare a autoturismului și a acceptat starea acestuia.
Existența unor vicii ascunse în ce privește autoturismul, îl îndreptățește pe intimatul pârât la obținerea unor eventuale despăgubiri, în măsura în care se face dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 1352 și urm. Cod civil, însă nu poate duce la rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare a terenului, act în care s-a stipulat ca predarea autoturismului reprezintă parte din preț.
În consecință, soluția instanței de fond cu privire la cererea reconvențională este greșită.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, în condițiile stipulate în antecontractul de vânzare - cumpărare, este întemeiată în conformitate cu prevederile art.1073 cod civil și art. 5, titlul X din Legea 247/2005.
Reclamanta a predat autoturismul și a achitat sumele ajunse la scadență iar termenul stipulat în antecontract pentru încheierea contractului în forma autentică a fost împlinit. Încheierea contractului nu a fost condiționată decât de întocmirea documentației cadastrale și de înscrierea terenului în cartea funciară.
Față de considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 296 cod procedură civilă, instanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, iar in caz de refuz hotărârea va ține loc de act autentic și a fost respinsă cererea reconvențională.
În conformitate cu prevederile art.274 cod procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 25,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În apel nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul invocând motivele reglementate de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală determinată de o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, schimbând natura juridică a acestuia din contract de schimb în contract de vânzare - cumpărare.
Ultima critică se referă la reținerea greșită a instanței în sensul că ceea ce este esențial este plata diferenței de preț și nu obligația de predare a autoturismului întrucât plata eșalonată a prețului reprezintă o facilitate acordată cumpărătoarei și nu poate fi considerată ca esențială din prisma vânzătorului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata reclamantă solicită respingerea recursului întrucât instanța de apel a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății.
Examinând hotărârea prin prisma motivelor de recurs, curtea reține că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Critica întemeiată pe motivul reglementat de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, în sensul că, instanța a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, din contract de schimb în contract de vânzare - cumpărare, este înlăturată de curte pe considerentul că această apărare nu a fost invocată în apel și nici la fond, astfel că pârâtul nu poate formula recurs asupra unor aspecte ce nu au format obiectul apelului și al cererii de chemare în judecată, respectiv, al acțiunii reconvenționale (omisso medio) fiind pentru prima oară invocată în calea de atac a recursului.
De altfel, calificarea de către recurent a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.54/24.01.2007, drept un contract de schimb, este nefondată întrucât însăși din titulatura actului autentificat de notar, din clauzele și conținutul acestuia, rezultă clar că voința părților a fost aceea de a cumpăra și respectiv, de a vinde un teren la prețul de 55.000 Euro și nu de a da în schimbul terenului un autoturism în valoare de 17.000 Euro care valoric, este mult sub prețul terenului.
Critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă este înlăturată de curte pe considerentul că, rezoluțiunea unui contract implică o culpă pentru cazul când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul său, respectiv obligațiile asumate prin contract, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în contractele sinalagmatice conform prevederilor art.1020 și 1021 Cod civil.
Ori, în cauză, reclamanta astfel cum a reținut și instanța de apel și-a executat obligațiile asumate prin antecontract prin predarea autoturismului în condițiile acceptate de pârât conform procesului verbal de predare - primire din 09.02.2007 și prin plata sumelor la termenele stabilite.
Refuzul pârâtului de a primi o parte din preț nu poate constitui motiv ce atrage sancțiunea rezoluțiunii antecontractului.
Prin urmare, s-a reținut corect de către instanța de apel, incidența în cauză a prevederilor art.1073 Cod civil și art.5 din titlul X din Legea 247/2005, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul pârâtului urmând a fi respins.
Întrucât culpa procesuală aparține recurentului, în baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligat la plata către intimată a sumei de 5115,22 lei reprezentând onorariu avocațial conform facturii seria - nr.69 din 13.01.2009 (fila 25).
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtulîmpotriva deciziei civile nr.274/Ap/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei B suma de 5115.22 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red. /03.03.2009
Dact. /13.03.2009
- 2 exemplare -
Jud. fond -
Jud. apel -
- Șt.
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Roxana Maria Trif, Marius