Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1464/
Ședința publică din 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect: "prestație tabulară", împotriva deciziei civile nr. 108/Ap din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 17 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 24 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr. 108/Ap/2009 a Tribunalului Brașova respins apelul declarat de reclamanții și împotriva st. civ. nr. 11046/13.11.2008 a Judecătoriei Brașov, pe care o păstrează. Au fost obligați recurenții-reclamanți să plătească intimatului-pârât suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
După cum rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, termenul limită stipulat pentru achitarea diferenței de preț, în sumă de 39.000 dolari, a fost acela de 1.08.2004.
Chiar dacă pârâtul a recunoscut prin întâmpinare formulată în cauză că, la solicitarea reclamanților, a fost de acord cu prorogarea succesivă a acestui termen, mai întâi până la data de 1.09.2004, apoi până în anul 2005 și apoi până în anul 2007, acest fapt nu este de natură să conducă la schimbarea hotărârii atacate, prin prisma efectelor juridice specifice contractelor sinalagmatice și, în acest context, a excepției de neexecutare.
Astfel, instanța a reținut că specifică acestei categorii de contracte este reciprocitatea și interdependența obligațiilor asumate de părți, fiecare dintre acestea având, față de cealaltă parte, atât calitate de debitor, cât și pe aceea de creditor, iar obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți, obligațiile fiind interdependente.
În raport cu aceste caracteristici esențiale, se apreciază că partea care, alegând să solicite executarea silită a contractului, pretinde celeilalte părți să își execute obligația, trebuie ca la rândul său să își fi executat obligația ce îi revine sau să fie să și-o execute.
În speță, obligațiile reciproce și interdependente ale părților (alături de celelalte obligații asumate de părți prin antecontractul încheiat) constau în obligația pe care și-a asumat-o pârâtul de a încheia actul autentic de vânzare-cumpărare și respectiv obligația reclamanților de a achita diferența de preț, până la data stipulată.
Astfel, prima instanță a reținut cu temei că, deși au solicitat ca pârâtul să își îndeplinească obligația de a face, respectiv de a încheia actul autentic, reclamanții nu și-au îndeplinit, până la data formulării cererii de chemare în judecată, obligația ce le revenea, respectiv aceea de a achita pârâților diferența de preț convenită.
În aceste condiții, pârâtul este în drept să invoce excepția de neexecutare, mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații, apărare care are ca temei juridic interdependența obligațiilor reciproce.
Dat fiind că, potrivit prevederilor art. 1020 Cod civil, condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său, pârâtul este îndreptățit să solicite rezilierea convenției, respectiv a antecontractului de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, este fără relevanță că părțile au consimțit la modificarea scadenței obligației de plată a diferenței de preț, câtă vreme nici măcar la data cererii de chemare în judecată reclamanții nu își îndepliniseră obligația ce le revenea, adică cea de plată a diferenței de preț.
Chiar dacă reclamanții au făcut dovada că au solicitat pârâtului, prin notificare, să le comunice numărul de cont și banca pentru a-i putea vira diferența de preț, iar pârâtul nu a răspuns acestei solicitări, instanța apreciază că reclamanții aveau posibilitatea de a recurge la procedura ofertei reală de plată urmată de consemnațiune, reglementată de dispozițiile art. 586 și următoarele Cod procedură civilă, pentru a face dovada că și-au îndeplinit obligația principală ce le revenea, esențial fiind ca partea care solicită executarea obligației de către cealaltă parte să facă dovada că și-a îndeplinit propria obligație, iar nu doar să afirme că și-o va îndeplini, cu atât mai mult cu cât există un mijloc juridic care face posibilă liberarea de obligație.
În aceste condiții, nu pârâtul este cel care se află în culpă, ci, așa cum a reținut și prima instanță, reclamanții, aceștia neputând invoca neexecutarea obligației de către pârât câtă vreme ei nu și-au îndeplinit propria obligație.
Chiar dacă s-ar primi susținerea recurenților-reclamanți în sensul că pârâtul ar fi fost de acord cu prorogarea termenului de plată a diferenței de preț, reclamanții au avut la dispoziție, până la data de 16 mai 2007, când au introdus acțiunea, suficient timp pentru a-și îndeplini obligația ce le revenea, inclusiv în ipoteza în care pârâtul refuza primirea sumei.
Critica din declarația de apel referitoare la greșita reținere a datei la care a fost evacuată chiriașa care locuia în apartamentul nr. 3, dată pe care prima instanță ar fi reținut-o ca fiind 14.11.2005, este neîntemeiată, deoarece apelanții se referă la această împrejurarea în susținerea afirmației potrivit căreia părțile ar fi convenit să amâne perfectarea actului autentic până la eliberarea efectivă a apartamentelor.
Astfel cum a reținut și prima instanță, aceștia cunoșteau încă de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare faptul că apartamentele nr. 3 și 5 erau ocupate de chiriași, așa cum au recunoscut la interogatoriu, însă, cu toate acestea, în cuprinsul antecontractului nu s-a menționat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra acestor apartamente este condiționată de eliberarea lor, ci, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit ca dată a încheierii contractului de vânzare-cumpărare data de 1.08.2004.
În același context, instanța de fond a procedat în mod corect înlăturând declarația martorului, potrivit căreia părțile nu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, întrucât au așteptat eliberarea celor două apartamente, întrucât, pe de o parte în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare părțile nu au stipulat o astfel de mențiune, iar pe de altă parte apartamentul nr. 5 fost eliberat încă din luna aprilie 2004, iar reclamanții au și ocupat acel apartament și au efectuat diverse lucrări de întreținere și îmbunătățire la acesta, astfel cum a arătat acest martor.
Așadar, cunoscând împrejurarea că apartamentele erau ocupate de chiriași la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (ceea ce rezultă din răspunsurile reclamanților la interogatorii - întrebarea nr. 14), aceștia nu pot pretinde că încheierea actului autentic a fost amânată în vederea eliberării acestora, reclamantul recunoscând chiar, la întrebarea nr. 15 din interogatoriu, că la stabilirea prețului s-a avut în vedere faptul că apartamentele erau ocupate.
În fine, se reține că declarația martorei Miess nu are relevanță în cauză sub aspectul ce privește executarea sau încălcarea obligațiilor contractuale ale părților, aceste chestiuni rezultând cu prisosință din celelalte probe administrate în cauză.
În ceea ce privește faptul că, în fața instanței de apel, recurenții-reclamanți au făcut dovada că au formulat pârâtului ofertă reală de plată, urmată de consemnarea la dispoziția acestuia a sumei de 39.000 dolari, Tribunalul reține că în practica instanțelor și în doctrină (, - Drept civil. Teoria generală a obligațiilor) s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia partea aflată în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale are posibilitatea să le execute, inclusiv în timpul procesului, spre a evita rezoluțiunea contractului, însă instanța judecătorească are posibilitatea să aprecieze, în funcție de circumstanțe, dacă este cazul să acorde debitorului care nu și-a executat obligațiile un termen de grație pentru aducerea la îndeplinire a acestora.
În acest sens, instanța a apreciat că, în speță, nu este cazul să se acorde un asemenea termen, întrucât, pe de o parte, reclamanții au avut la dispoziție, de la data scadenței obligației de plată a diferenței de preț și până la data sesizării instanței, aproape 3 ani pentru a-și îndeplini obligația, timp în care reclamantul nu a avut posibilitatea de a contracta cu alte persoane (potrivit clauzelor contractuale) cu privire la imobilele ce au făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte, în timpul scurs din anul 2004 și până la data ofertei reale urmată de consemnațiune au trecut aproape 5 ani, timp în care valorile imobilelor au crescut, nefiind de conceput ca partea aflată în culpă să obțină foloase materiale prevalându-se de propria turpitudine, consemnând suma de 39.000 dolari cu două zile înainte de judecata apelului, deși au susținut că aveau mijloacele materiale necesare pentru a achita prețul stabilit și că pârâtul ar fi fost cel care ar fi refuzat să încheie actul autentic.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o pe motivele de modificare prevăzute de art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Se arată în esență că probele dosarului converg la concluzia că și+au executat obligațiile contractuale, că pârâtul a fost de acord cu prelungirea termenului de încheiere a actului autentic și sunt să-și execute obligația de plată.
Recursul nu este fondat.
Privit de lege ca o cale extraordinară de atac, recursul nu poate fi exercitat decât în cazurile de legalitate reglementate expres de art. 304 Cod procedură civilă, sub rezerva de a nu fi incidente motive de ordine publică.
Urmare abrogării succesive a motivelor de la punctele 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă, critica sub aspectul netemeiniciei nu mai este permisă, fiind exterioară recursului, ce înseamnă că stabilirea stării de fapt rămâne atributul exclusiv al instanțelor de fond - primă instanță și apel.
Critica de nelegalitate trebuie să fie rezultatul incidenței vreunuia din motivele arătate la punctele 1 - 9 ale art. 304 Cod procedură civilă și să se arate în concret în ce constă încălcarea normei legale, pentru a permite exercitarea controlului în recurs. În caz contrar, instanța de recurs nu este obligată să răspundă argumentelor aduse de părți în explicitarea stării de fapt și care nu pot fi încadrate în nici unul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de textul cadru.
În speță, în susținerea recursului s-au invocat motivele arătate la punctele 7 - 9 ale art. 304 Cod procedură civilă.
Cazul de la punctul 7, în trei ipoteze distincte vizează unul și același motiv, respectiv nemotivarea hotărârii, fie că motivarea lipsește, fie că este insuficientă.
Lipsa de motivare există când hotărârea nu corespunde motivelor pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii între considerente sau acestea și dispozitiv.
Motivarea insuficientă există când hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii ce nu permit să se stabilească dacă soluția este justificată.
Simpla examinare a hotărârii recurate denotă că instanța de apel s-a preocupat de respectarea cerințelor art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă și a motivat corespunzător decizia ale cărei considerente explică soluția juridică din dispozitiv.
Instanța din apel a surprins corect raporturile juridice dintre părți și a motivat incidența excepției de neexecutare care este de natură să paralizeze acțiunea în prestație tabulară.
De altfel în recurs nu se arată în ce constă motivarea ajuridică pentru a permite controlul sub acest aspect.
Motivul de la punctul 8 vizează situația când datorită unei interpretări eronate a actului de drept material, instanța aplică regulile ce statuează asupra altuia, cum ar fi situația când se aplică contractului de vânzare cumpărare normele incidente donației.
Cazul este legat de prevederile art. 977 - 985 din Codul civil privind regulile de interpretare a convenției, însă nu se poate face abstracție de voința internă, comună a părților, exprimată în concret.
Chiar dacă în cauză părțile și-au exprimat acordul pentru prorogarea termenului de perfectare a actului de vânzare - cumpărare, nu poate fi desconsiderată lipsa de acțiune a reclamanților care până în instanța de apel nu au făcut nici un demers real de executare a obligației de plată, iar circumstanțele cauzei înlătură orice dubiu, privind neexecutarea convenției din culpa pârâtului.
Oricum o interpretare eronată a convenției nu subzistă pentru a face incidente prevederile punctului 8 în discuție, considerentele hotărârii reliefând ideea de culpă la care s-a oprit instanța în soluționarea excepției de neexecutare a contractului.
Motivul de la punctul 9 vizează încălcarea normelor de drept substanțial incidente speței.
Prin raportare la cadrul procesual stabilit în prima instanță, curtea reține că instanțele de fond au aplicat corect legea la starea de fapt reținută și fundamentată pe vina reală a reclamanților în neexecutarea obligației de plată a prețului fie și până la momentul promovării acțiunii.
Cum dispune art. 1020 din Codul civil, condiția rezolutorie, specifică actelor sinalagmatice, operează dacă una din părți nu-și îndeplinește angajamentul său. Or, în speță tocmai neexecutarea obligației de plată a prețului, cerință esențială pentru promovarea acțiunii în prestație tabulară, dă drept la rezoluțiune și nu prezintă importanță cât timp nu s-a executat, ci faptul că scadența a trecut fără ca partea contractantă să o fi îndeplinit.
De aceea, soluția instanțelor de fond este legală, fiind corect aplicate normele ce statuează asupra rezoluțiunii și care împiedică obligarea la prestație tabulară a cărei fundament dispare.
Celelalte considerente ale recursului au natura unor argumente ce conturează starea de fapt ce nu poate forma obiect al controlului judiciar.
Față de considerentele expuse, curtea reține că recursul nu este fondat, urmând ca potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să-l respingă și să mențină hotărârea atacată ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 108/Ap din 14 aprilie 2009 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/16.12.2009
Dact. /16.12.2009
Jud. fond:
Jud. apel: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea, Nicoleta Grigorescu
