Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 229/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.229/DOSAR NR-
Ședința publică din 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Dorina Rizea- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - JUDECĂTOR 3: Roxana Trif
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat dereclamantul Gîmpotriva deciziei civile nr.214 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 1 iulie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, pentru ca avocat să depună la dosarul cauzei împuternicirea avocațială, spre a face dovada calității sale de reprezentant al intimatului pârât, a amânat pronunțarea la data de 23 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr.214/Ap/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a respins cererea de repunere în termenul de apel foirmulată de apelantul, s-a respins excepția tardivității declarării apelului invocată de intimatul reclamant G și s-a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.17809/2000 pronunțată de Judecătoria Brașov pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că pârâtul nu a fost legal citat la dezbaterea cauzei pe fond care a fost finalizată la primul termen de judecată cu încălcarea dispozițiilor art.95 Cod procedură civilă și a art.6 din
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul G invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că raționamentul instanței de apel este greșit și denotă o interpretare rigidă și restrictivă a dispozițiilor art.95 Cod procedură civilă, interpretându-se astfel greșit buna-credință a reclamantului prin faptul că a depus diligențele necesare și l-a citat pe pârât prin publicitate fără ca instanța să fi dispus în acest sens.
De asemenea, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin audierea martorilor propuși reclamantul a dovedit că a fost în imposibilitate de a afla domiciliul pârâtului, conformându-se astfel, prevederilor art.95 Cod procedură civilă.
Ultima critică se referă la respingerea greșită de către instanța de apel a excepției de tardivitate a declarării apelului și a motivării în termen a acestuia, întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză și din demersurile pârâtului cu privire la situația juridică a imobilului, rezultă că acesta a cunoscut despre existența pricinii și a hotărârilor pronunțate.
Examinând decizia în raport cu motivele de recurs, curtea reține că în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
La instanța de fond, pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, pârâtul fiind citat prin afișare la ușa instanței și printr-un ziar de circulație națională, la același termen fiind audiată și martora propusă de reclamant, fără ca judecătorul de serviciu care a înregistrat cauza să dispună în acest sens.
Sentința civilă pronunțată în cauză a fost comunicată pârâtului prin afișare pe tabela de afișaj a instanței la data de 14.12.2000 iar apelul a fost declarat de această parte la data de 22 octombrie 2007.
Corect instanța de apel a reținut în speță, încălcarea dispozițiilor art.95 Cod procedură civilă, deoarece scopul și importanța citării se sprijină pe două dintre principiile procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Or, pentru a se respecta aceste principii, părțile trebuie înștiințate în mod legal pentru a se înfățișa în fața instanței pentru a da lămuririle necesare și pentru a-și susține interesele.
În cauză, pârâtul a fost citat prin publicitate la primul termen de judecată când de altfel, s-a dezbătut pe fond cauza, deși citarea prin publicitate este o modalitate excepțională ce urmează a fi apreciată ca ultima modalitate posibilă de comunicare, de președintele instanței sau de completul de judecată numai după ce reclamantul învederează instanței că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință (depunând dovezi în acest sens) nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
În cauză, reclamantul nu a învederat instanței împrejurări concrete însoțite de probe corespunzătoare din care să rezulte că deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, motiv pentru care citarea prin publicitate realizată personal de reclamant nu a fost dispusă nici de judecătorul de serviciu și nici de completul de judecată, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată cu încălcarea procedurii de citare și a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.
Prin urmare, nici comunicarea hotărârii nu poate fi apreciată ca legal îndeplinită, fiind încălcate dispozițiile procedurale cu privire la comunicarea sentinței civile întrucât pentru calcularea termenului de apel interesează doar comunicarea hotărârii.
Or, în speță, hotărârea nefiind comunicată legal pârâtului, acesta a exercitat și a menționat calea de atac în termenul legal prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, criticile formulate în recurs sunt nefondate, instanța urmând ca în baza art.312 alin.1 să respingă recursul și să mențină ca legală decizia civilă recurată.
Va lua act că intimatul nu solicită plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantulîmpotriva deciziei civile nr.214/Ap/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./17.10.2008
Dact. /29.10.2008
- 2 exemplare -
Jud. fond
Jud. apel -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Trif