Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.63
Sedința publică din 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
La ordine fiind pronunțarea privind recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.632/A/4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din data de 23.01.2008, care face parte integranta din prezenta hotărâre și potrivit căreia a fost amânată pronunțarea, succesiv, la data de 25.01.2008, respectiv 29.01.2008.
CURTEA
Prin Decizia civilă nr. 632/A/04.09.2007 Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.4487/26.04.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 13817/2004, prin care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului, pronunțându-se o hotărâre care ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârât, în calitate de vânzător, cu privire la terenul în suprafață de 1 ha și 2300 mp înscris în titlul de proprietate nr. 28542/75 din 16.07.2003, cu consecința înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului în
Prin aceeași hotărâre s-a respins petitul privind constatarea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare între părți, cât și cererea reconvențională formulată în cauză de pârât, pentru constatarea nulității actului juridic încheiat între părți, respectiv pentru constatarea rezoluțiunii convenției în discuție.
Tribunalul a reținut legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, constatând că instanța a interpretat voința părților contractante în condițiile art. 977 Cod civil, 982 Cod civil, cadru în care a înlăturat efectele clauzei de dezicere inserată în convenția părților.
S-a apreciat că art. 2 din Legea nr. 54/1998 nu este incident în speță, față de natura actului încheiat, reprezentat de o promisiune de vânzare-cumpărare.
S-a apreciat că cele două clauze cuprinse în contract se exclud reciproc într-un proces de interpretare a convențiilor.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.8, 9, 10 Cod procedură civilă, cadru în care se susține că instanța a ignorat o clauză clar stipulată, respectiv clauza de dezicere, care reprezintă voința ambelor părți.
Apoi, se susține încălcarea dispozițiilor art.2 din Legea nr. 54/1998, cu privire la necesitatea obținerii adeverinței de preemțiune, terenul în litigiu fiind arabil extravilan.
Se susține nelegalitatea hotărârii și prin aceea că instanța a nesocotit efectele ofertei reale de plată, efectele nulității absolute a convenției, căci cerința încheierii actului în formă autentică este o cerință " ad validitatem" iar nu " ad probaționem" precum și efectele rezoluțiunii contractului, căci clauza de dezicere s-a realizat în cauză, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Verificând recursul astfel declarat, în raport și cu dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea atacată este nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că, la data de 20.03.2001, între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul, în calitate de vânzător, s-a obligat să vândă reclamantului, în calitate de cumpărător, terenul extravilan de 1 ha și 2300 mp - individualizat în adeverința de proprietate nr. 1304/15.03.2001, din Mare, contra prețului de 5 milioane lei ( ROL).
Acest act juridic a fost intitulat " contract de vânzare-cumpărare ".
Din conținutul său rezultă că părțile au inserat două clauze contractuale, și anume:
-prima vizează obligația asumată de vânzător de a încheia actul în formă autentică, în condițiile legii;
-a doua clauză stipulează o condiție pur potestativă, a cărei realizare a fost condiționată de voința exclusivă a vânzătorului.
Potrivit acestei clauze, în caz de răzgândire ( cu privire la obligația asumată prin act), vânzătorul va plăti cumpărătorului îndoitul sumei, încasate cu titlu de preț, cât și taxele suportate de acesta, legate de bun.
Din aceleași probe rezultă că, la momentul încheierii convenției, cumpărătorul a intrat în posesia bunului vândut iar cumpărătorul a achitat prețul stipulat.
În interpretarea acestui act juridic, deși se invocă dispozițiile art. 977, 982 Cod civil, se constată că ambele instanțe ignoră intenția reală a părților, astfel cum aceasta rezultă din observarea clauzelor contractului și a actului juridic în întregul său, funcție de natura sa.
Se pornește de la ideea că, în partea introductivă a actului, se precizează că pârâtul " vinde pentru totdeauna și în mod irevocabil", terenul în litigiu, fapt de natură a exclude clauza de răzgândire stipulată în contract.
Această interpretare este străină voinței părților, care trebuie raportată, inclusiv, la natura actului încheiat, context în care se impunea a se constata ineficiența mențiunii respective, întrucât, în raport cu data la care s-a încheiat actul juridic, vânzarea terenului extravilan în discuție, pentru a-și produce efectul, cel translativ de proprietate, impunea încheierea actului în formă autentică, formă cerută " ad validitatem".
Apoi, chiar în ipoteza în care actul nu ar fi fost supus cerinței de formă arătată, mențiunea în discuție putea fi valorificată de instanță, numai în măsura în care clauza de răzgândire ar fi fost stipulată îndoielnic.
Se constată, însă, că, în speță, mențiunea în discuție este lipsită de efecte juridice, potrivit cu natura actului, iar clauza de răzgândire, care ascunde o condiție pur potestativă, este clar exprimată, în termeni neîndoielnici.
Așadar, instanțele se cuveneau să constate că obligația, asumată de vânzător sub condiție pur potestativă, căci realizarea ei depinde exclusiv de voința unei singure părți, este valabilă, întrucât există și consimțământul celeilalte părți, cumpărătorul, care a semnat convenția, fără rezerve, o asemenea clauză având valoarea unei clauze de revocare unilaterală a convenției.
Asemenea clauze sunt licite, fiind expresia principiului libertății de voință, care guvernează materia actelor juridice.
Prin urmare, cererea reconvențională formulată în cauză nu putea fi primită, întrucât actul nu este lovit de nulitate absolută, cum s-a susținut, natura sa juridică fiind aceea de promisiune de vânzare-cumpărare ( necondiționată de forma autentică), iar nu de act translativ de proprietate ( de drepturi), precum nici de nulitate absolută prin prisma dreptului de preemțiune invocat, încălcarea acestui drept atrăgând, eventual, nulitatea relativă prescriptibilă și nu suntem nici în prezența unui caz de rezoluțiune, aceasta putând fi invocată, exclusiv, de partea care și-a îndeplinit obligațiile principale asumate, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Așadar, respingerea cererii reconvenționale reprezintă o soluție legală, cu amendarea motivării hotărârii primei instanțe, potrivit considerentelor de mai-sus.
Cu privire la acțiunea principală, hotărârile pronunțate sunt nelegale, întrucât cumpărătorul a pierdut posesia bunului și nu a exercitat acțiunile posesorii prevăzute de lege, în prezenta cauză, pe de o parte, iar, pe de altă parte, contractul a fost denunțat unilateral, prin efectul clauzei inserate în contract, care s-a produs, niciuna dintre părți nesolicitând în proces curmarea efectului acestei clauze sau constatarea revocării unilaterale a contractului, ambele tipuri de cereri fiind supuse prescripției extinctive, potrivit Decretului nr. 167/1958.
Așa fiind, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, admițând apelul pârâtului, în baza art. 282 și urm. Cod procedură civilă, 294-296 Cod procedură civilă, cu consecința modificării sentințe apelate, în privința modului de soluționare al acțiunii principale, care urmează a fi respinsă, ca nefondată, în raport cu dispozițiile art. 1072-1077 Cod civil, 111 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274-276 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului împotriva deciziei civile nr.632/A/4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, modifică decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtului.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 4487/26.04.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 13817/2004 în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului pentru prestație tabulară, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința de mai-sus.
Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă intimatul să plătească recurentului suma de 509 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2008, ora 1230.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED.B/29.01.2008
DACT.S/2ex/30.01.2008
Inst.fond-- Judecătoria Timișoara
Inst.apel--C- Tribunalul Timiș
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
