Actiune in raspundere civila delictuala. Speta. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.58
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul formulat împotriva sentinței civile nr.753 din 1.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Penitenciarul Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor B, Ministerul Justiției și al Libertăților B, Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Ministerul Public -Parchetul General B, Ministerul Culturii și cultelor B, Guvernul României B, Camera Deputaților B, Senatul României B și Președinția României B, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul apelant personal, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea pune în discuție recalificarea prezentei căi de atac, din recurs, în apel conform art. 282 și urm. Cod procedură civilă în raport de natura și obiectul cauzei, cu care recalificare, reclamantul se declară de acord și văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reclamantul apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 27 aprilie 2007 reclamantul a chemat în judecată pârâții Penitenciarul Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul General, Ministrul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene solicitând obligarea acestora la daune morale în valoare de 20.000.000 lei, motivând că în data de1. 03.2007, în urma unei percheziții în cameră, în lipsa sa i-au fost sparți ochelarii și ruptă o, considerând că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la libertate religioasă și posibilitatea de a se informa.
Prin sentința civilă nr. 1174/23.10.2007 Tribunalul Arada declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, însă în urma conflictului negativ de competență prin sentința civilă nr.2/17.03.2008 Curtea de Apel Timișoaraa stabilit competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad.
Prin sentința civilă nr.753 din 1.10.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arad - secția civilă - admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul General, Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene, față de care respinge acțiunea.
Admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Penitenciarul Arad și obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlu de despăgubiri.
Respinge cererea reclamantului pentru obligarea pârâtului la despăgubiri morale în cuantum de 20.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Penitenciarul Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul General, Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene prima instanță consideră că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât între reclamant și pârâți nu există nici un raport juridic, nefiindu-i încălcate drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Constituția României și tratatele constitutive ale Uniunii Europene, spargerea unor ochelari și ruperea unei neducând în mod automat la lipsirea dreptului de a se informa sau la îngrădirea libertății religioase fiind doar o expresie a unor daune materiale suferite de reclamant,dar nu și morale.
Pe fondul cauzei, prima instanță mai reține că din declarațiile martorilor (fila 117) și (fila 190) rezultă aspectul conform căruia, cu prilejul unei percheziții, din 1.03.2007 i-a fost distrusă pereche de ochelari și o aparținând reclamantului, fapt care nu poate constitui decât obiectul unui prejudiciu material, fiind vorba de angajați ai Penitenciarului Arad care au produs această pagubă în dauna reclamantului, valoarea acestui prejudiciu fiind în sumă de 100 lei.
În consecință, urmează ca în baza art. 998, 999 cod civil să fie admisă în parte acțiunea reclamantului și obligat pârâtul Penitenciarul Arad la plata către reclamant a sumei de 100 lei cu titlu de despăgubiri și se va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în sumă de 20.000.000 lei.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel în termen legal, reclamantul, solicitând rejudecarea cauzei sub aspectul acordării unor despăgubiri materiale și morale echitabile, majorate, chemând în garanție totodată instituțiile pârâte și anume: Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul General, Guvernul României, Camera deputaților, Senatul, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene.
Intimatul pârât Ministerul Justiției și al Libertăților precum și Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor B, prin întâmpinările (16-18 și respectiv 20-21) solicită respingerea apelului reclamantului, motivând că nu au calitate procesuală în cauză, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice B, solicită, tot, prin întâmpinare (18-19) respingerea cererii reclamantului de chemare în garanție, ca inadmisibilă.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de probele de la dosar administrate la prima instanță coroborate și cu dispozițiile art.282 raportat la art.295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul de față al reclamantului este nefondat,urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, soluția primei instanțe fiind corectă.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința apelată este legală și temeinică, întrucât prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzută de art.998 și 999 cod civil, când a admis în parte acțiunea reclamantului în modul arătat, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă schimbarea hotărârii apelate, bine și cu temei fiind deci soluționată acțiunea reclamantului, în sensul menționat și pentru considerentele expuse judicios de către prima instanță, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în apel nefiind întemeiate.
Astfel, din studiul probelor de la dosar, Curtea reține că rezultă în mod clar că doar prejudiciul material în suma sus amintită este dovedit în cauză, acesta fiind produs de către angajații pârâtului menționat, în persoana căruia a fost corect antrenată răspunderea civilă delictuală, în condițiile și în înțelesul prevederilor art.998 și 999 Cod civil, nefiind cazul majorării însă a cuantumului acestor despăgubiri civile materiale, patrimoniale acordate cum solicită reclamantul apelant, căci o asemenea majorare nu este justificată și dovedită în dosar,iar apelantul reclamant nu a propus în apel vreo altă probă - legală, concludentă pertinentă cauzei - prin care să dovedească o altă stare de fapt, în sensul determinării măririi acestei sume acordate, fiind deci cazul respingerii apelului reclamantului sub acest aspect.
De asemenea, Curtea mai constată că obligarea aceluiași pârât intimat și la acordarea de daune morale, cu caracter nepatrimonial nu se justifică în speță, nefiind întrunite cerințele legale ale acestui gen de răspundere civilă, în raport de natura și obiectul prezentei pricini civile, astfel că și sub acest aspect - al obligării pârâtului menționat la contravaloarea unor daune morale, nejustificate în cauză - apelul aceluiași reclamant nu este întemeiat și va fi respins ca atare, bine și cu temei fiind admise și excepțiile lipsei de calitate procesuală pasivă sus-numiților pârâți, față de care, în mod corect a fost respinsă acțiunea aceluiași reclamant, câtă vreme în dosar este dovedit că pentru a avea calitate de parte într-un proces civil, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului de juridic de drept material dedus judecății.
Or, în dosar este evident că între reclamant și pârâții de mai sus ( în număr de 11), nu există nici un fel de raport juridic, de natură a crea în sarcina acestor pârâți obligații referitoare la plata drepturilor bănești pretinse de reclamant și deci toți acești 11 pârâți intimați nu au calitate procesuală pasivă în dosarul de față.
Tot așa, urmare a pronunțării prezentei decizii civile de apel, în modul menționat, respectiv de respingerea apelului reclamantului, Curtea stabilește că cererea de chemare în garanție formulată de același reclamant împotriva acelorași (11) pârâți intimați nu este admisibilă și o respinge ca atare, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 61 alin.2 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție făcută de reclamant se poate depune până la închiderea dezbaterilor, doar înaintea primei instanțe, instituția chemării în garanție reprezentând acea formă de participare a terților la activitatea de judecată, care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, rezultând deci, din cele expuse, că această instituție - a chemării în garanție - se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire, care însă în acest dosar nu poate exista în sarcina acestor pârâți, chemați în garanție.
Așadar cererea de chemare în garanție este una incidentă, pe care reclamantul -sau pârâtul - o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea lui, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor de bani pretinse, temeiul unei astfel de cereri trebuind deci să-l constituie obligația de garanție ce revine chematului în garanție, în baza legii ori a unui contract sau în baza unei obligații de restituire, condiții legale ce nu se regăsesc însă în prezenta cauză, unde între apelantul reclamant și acești pârâți chemați în garanție nu există nici un fel de raport juridic ori vreo obligație de garanție, iar simplul fapt că reclamantul solicită ca instanța să-i constate încălcarea unor drepturi pentru care să fie despăgubit, nu-i conferă acestuia nici un drept legal de a fi despăgubit de către intimații -pârâți - chemați în garanție, pentru eventualele sume ce ar trebui să i-le plătească acestuia.
Soluția respingerii în acest mod a cererii de chemare în garanție este în concordanță, atât cu doctrina juridică, cât și cu practica judecătorească în materie, prin care s- statuat constant și s-a motivat pe considerentul că nu există raporturi juridice, obligaționale între reclamant și acești pârâți - chemați în garanție.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în apel nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către prima instanță, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest apel al reclamantului, menținând în vigoare sentința civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței, apelantul nedovedind temeiuri - de fapt și de drept - care să poată determina schimbarea - în tot sau în parte - a hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 753/1.10.2008, pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Arad - secția civilă.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul General, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 31.03.2009
Dact.NF/31.03.2009
Ex.2
Tribunalul Arad Președinte.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
