Actiune in raspundere contractuala. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR. 40/
Ședința publică din data de 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin, cu sediul în C, B-dul. - nr. 18, județul C, împotriva deciziei civile nr. 445/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,-, -.31,. D,. 46, județ C și intimatul pârât REGIA AUTONOMĂ "EXPOLATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT", cu sediul în C, B-dul. 1 - nr. 21, -.18, parter, județul C, având ca obiect "acțiune în răspundere contractuală".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat pentru intimata reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1/07.01.2010 și avocat pentru intimatul pârât C, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. -/25.10.2010, lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod proc. civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că, recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, prin cererea de recurs solicitându-se judecarea cauzei și în lipsa părților, după care:
Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 1/07.01.2010 la care este atașată chitanța seria - nr. 0281 din 07.01.2010, înscris cu care face dovada cheltuielilor de judecată-onorariu de avocat și precizează că nu are înscrisuri noi de depus, cauza fiind în stare de judecată.
De asemenea, apărătorul intimatului pârât C depune la dosar seria - nr. -/25.10.2010 la care este atașată chitanța nr. 137/27.01.2009 din 07.01.2010, înscris cu care face dovada cheltuielilor de judecată-onorariu de avocat și precizează că nu are înscrisuri noi de depus, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței atașate la dosar.
Învederează că, Statul Român și-a fundamentat motivele de recurs pe aplicabilitatea art. 50 din Legea nr. 10/2001 și art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind în eroare întrucât nu este vorba de anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și
Arată că, titlul de proprietate al intimatei reclamantei nu a fost desființat, nu a fost anulat și nu s-a stabilit reaua-credință. Statul Român nu a contestat temeiul acțiunii reclamantei, titlul de proprietate fiind valabil.
Chiar jurisprudența statuează că Statul trebuie să răspundă pentru pierderea dreptului de proprietate, iar intimata reclamantă are titlu de proprietate.
Având cuvântul, apărătorul intimatei chemată în garanție solicită respingerea apelului ca nefundat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței atașate la dosar.
Se apreciază că recursul promovat de Statul Român nu vizează soluția atacată raportat la obiectul acțiunii. Hotărârile pronunțate de instanță în apel și fond sunt legale raportat la obiectul acțiunii deduse judecății și calitatea de mandatar a lui
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de fata;
La 25 februarie 2008 reclamanta a chemat in judecata Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței să oblige pârâtul să-i restituie valoarea de circulație a apartamentului nr. 5 din C,-, cu titlu de prejudiciu material pentru privarea reclamantei de proprietatea bunului revendicat și să oblige pârâtul să-i plătească daune morale în cuantum de 8000 euro pentru repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și incertitudinii timp de 11 ani de procese pentru recuperarea proprietății.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că a cumpărat apartamentul în litigiu la 14 mai 1997, printr-un contract încheiat cu C în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, contract a cărui valabilitate a fost confirmată prin decizia civilă nr. 762/21.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel Constanta.
În procesul de revendicare pornit la cererea reclamantelor si s-a stabilit irevocabil, prin decizia civilă nr. 248/C/07.05.2007, că în procedura de comparare a titlurilor deținute pentru imobil trebuie să triumfe fostul proprietar al cărui titlu prezintă o dată mai veche, comparativ cu titlul pârâților cumpărători, care provine de la un neproprietar, respectiv Statul
A mai arătat reclamanta că jurisprudența CEDO a statuat că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credință, constituit în baza Legii nr. 112/1995 și validat în dreptul intern printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel că în circumstanțele cauzei partea care a dobândit imobilul cu bună credință și cu respectarea prevederilor legale nu poate fi adusă în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a preluat în trecut imobilul.
Paratul a depus întâmpinare și a formulat cerere de chemare în garanție prin care a arătat că, potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se va face de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul Legii nr. 112/1995.
A mai arătat pârâtul că o parte din valoarea imobilului în cauză a fost încasat de mandatarul C în temeiul art. 9 alin. 3 din același act normativ astfel că, în situația în care s-ar proba că pentru bunul în cauză statul nu deține nici un titlu, reținerea comisionului nu mai are temei legal.
Cu privire la daunele morale a apreciat pârâtul că este necesar ca reclamanta sa probeze existenta elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 si urm. din Codul civil.
Prin sentința civilă nr. 2399 din 10 februarie 2009 Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Statul Român la plata sumei de 176.227,648 lei către reclamantă, reprezentând prețul de circulație al imobilului situat in Constanta,-,. 5 și la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1790 lei. Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român a fost respinsă ca nefondată și a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în condițiile în care titlul reclamantei a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta beneficiază de un bun în sensul Convenției și pentru că dreptul său este protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convențieși de art. 50 din Legea nr. 10/2001, are dreptul la restituirea prețului de circulație a bunului de care a fost evinsă.
În privința chemării în garanție a Constanta s-a stabilit că, în condițiile în care aceasta a avut numai calitatea de mandatar în contractul de vânzare cumpărare al imobilului, efectele contractului, printre care și încasarea prețului, nu s-au produs în patrimoniul său, cererea de chemare în garanție fiind considerată neîntemeiată.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul Statul Român, prin care a susținut că vânzarea bunului în cauză, fără titlu, s-a realizat ca urmare a neîndeplinirii mandatului legal, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 445/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța.
În considerentele deciziei tribunalul a explicat că prin dispozițiile Legii nr. 112/1995 s-a făcut o distincție clară între noțiunea de "preț al imobilului înstrăinat" și aceea de "comision încasat la operațiunea de vânzare a unui imobil", iar, ca unitate specializată, a încasat doar comisionul de vânzare în timp ce prețul imobilului a intrat în fondul extrabugetar constituit în temeiul legii. S-a stabilit ca remunerația pentru instrumentarea întregii proceduri de vânzare a imobilelor în condițiile Legii nr. 112/1995 este datorată către unitățile specializate indiferent de soarta contractelor de vânzare cumpărare cu privire la aceste imobile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C care a susținut că în mod nelegal instanța nu a obligat C la restituirea comisionului de 1% din prețul de vânzare al apartamentului, deși în sistemul Legii nr. 112/1995 această regie a acționat ca mandatar legal al Statului Român, având obligația de a analiza situația juridică a imobilului vândut și de a aprecia asupra aspectelor ce țin de valabilitatea titlului statului. Apreciază recurentul că în condițiile în care în revendicare s-a dovedit că statul nu deține un titlu valabil, aceasta reprezintă o neîndeplinire a mandatului legal încredințat C iar comisionul reținut de mandatar în situația în care evicțiunea subdobânditorului a avut loc, nu mai are temei legal. Arată că Legea nr. 112/1995, deși prevede deducerea comisionului de 1% din valoarea de vânzare a imobilelor înstrăinate foștilor chiriași de către societățile/instituțiile abilitate, nu prevede ce se întâmplă în situația în care contractul este declarat nul, astfel că, în lipsa unor asemenea dispoziții și din Legea nr. 10/2001, se procedează potrivit dreptului comun cu privire la îmbogățirea fără just temei.
Recursul nu este întemeiat.
Deși în recurs pârâtul solicită respingerea acțiunii principale, prin care reclamanta a solicitat despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului de care a fost evinsă în urma admiterii acțiunii în revendicare formulate de fostul proprietar, criticile dezvoltate prin motivele de recurs se limitează la respingerea cererii de restituire de către Cac omisionului de 1% din prețul încasat pentru imobil în conformitate cu art. 9 alin. 5 din Legea nr. 112/1995. Se constată astfel că apărările dezvoltate în recurs nu vizează nici dreptul reclamantei de a fi despăgubită de vânzătorul Statul Român pentru lipsirea sa de bunul cumpărat cu bună credință, dar nici cuantumul despăgubirilor stabilite cu titlu de preț de circulație a bunului, ci numai apărări care au fost formulate de pârât în cererea de chemare în garanție, respectiv în cererea de obligare a la restituirea comisionului de 1% încasat din vânzarea imobilului.
Judecând în aceste limite stabilite prin chiar recursul formulat, respingerea acțiunii principale așa cum se solicită în recurs nu se poate dispune, pe de o parte pentru că soluția în ceea ce privește acțiunea principală a intrat în puterea lucrului judecat, critici în legătură cu considerentele ce au fost avute în vedere de prima instanță la admiterea acțiunii reclamantei nefiind formulate de pârât nici în apel, iar pe de altă parte pentru că instanțele au stabilit corect că reclamanta are un drept la indemnizație pentru bunul de care a fost privată, dreptul reclamantei fiind protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului în condițiile în care acest drept s-a constituit în baza Legii nr. 112/1995 și a fost validat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, reclamanta fiind considerată un cumpărător de bună credință. Acțiunea reclamantei a fost considerată în mod corect întemeiată și din perspectiva prevederilor art. 501din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, text care recunoaște dreptul la indemnizare al proprietarilor ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În privința criticii referitoare la nerestituirea către pârât a comisionului de 1% încasat de către C, Curtea constată că și aceasta este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 60 din Codul d e procedură civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
În raport de obiectul acțiunii principale - angajarea răspunderii statului pentru evicțiune totală și avându-se în vedere faptul că Caa cționat cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 28680/14.05.1997 conform Legii nr. 112/1995, în calitate de mandatar legal al statului, în mod corect au reținut instanțele că nu este ținut să restituie comisionul încasat.
Locuința în litigiu a fost înstrăinată de pârât printr-un mandatar, C, însă acest mandatar nu răspunde pentru evicțiune, cu excepția cazului în care acesta s-ar fi purtat ca vânzător aparent (mandat simulat prin interpunere de persoane), ceea ce nu este cazul în speță. Comisionul de 1% nu reprezintă decât prețul legal al mandatului, a cărui restituire poate fi discutată în cadrul unei acțiuni rezultate din contractul de mandat, cauza de răspundere neavând izvor în același raport juridic.
Pe de altă parte, prin mandatul încredințat de lege - art. 9 alin. 5 coroborat cu art. 29 din Legea nr. 112/1995 - C, ca unitate specializată în vânzarea imobilelor, avea obligația de a întocmi documentația cerută pentru vânzare și de a urmări încasarea ratelor și a dobânzilor aferente stabilite potrivit legii. Aceste obligații au fost îndeplinite de mandatara C și nu se poate stabili răspunderea sa atâta vreme cât nu s-a stabilit că mandatarul și-a depășit limitele puterilor încredințate ori că prin executarea mandatului a săvârșit un fapt generator de daune (art. 998, 1000 și 1546 Cod civil).
În consecință, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de pârât, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin, cu sediul în C, B-dul. - nr. 18, județul C, împotriva deciziei civile nr. 445/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,-, -.31,. D,. 46, județ C și intimatul pârât REGIA AUTONOMĂ "EXPOLATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT", cu sediul în C, B-dul. 1 - nr. 21, -.18, parter, județul C, ca nefondat.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli de judecată către C și la 1190 lei către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel -/
Red.dec.recurs jud./29.04.2010
Tehnored.gref./2ex./29.04.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Gabriel Lefter, Daniela Petrovici
