Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1080/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1080/
Ședința publică din 25 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta -, cu sediul în Tg.M,- și de pârâtul, domiciliat în P,-.35 D.B.26, jud.P, împotriva sentinței civile nr.1433 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentei reclamante -, consilier juridic, lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru, iar recurentul pârât a depus un exemplar de recurs semnat.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul, solicitând admiterea lui și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește recursul pârâtului, solicită respingerea lui ca nefondat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1433 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - T-M în contradictoriu cu pârâtul, obligând pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 617,96 lei reprezentând cheltuieli formare profesională. Restul pretențiilor reclamantei au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta - T-M și pârâtul.
Reclamanta - a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii integrale a acțiunii formulate de societate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că între părți datorită specificului activității s-a încheiat contractul de adaptare profesională nr. 3390/2005, prin care pârâtul s-a obligat că la data finalizării perioadei de formare profesională să rămână în societate timp de 3 ani, în caz contrar obligându-se să plătească echivalentul în lei a sumei de 3000 euro.
S-a mai arătat că în cazul de față formarea profesională consta tocmai în dobândirea de competențe cognitive și funcționale care nu implicau scoaterea din producție, doar pentru susținerea examenului de autorizare pentru prevenirea erupțiilor și tratarea manifestărilor eruptive. În perioada stagiului de 6 luni de formare profesională absolventul nu avea nicio răspundere, avea o dublură și trebuie să învețe de la fiecare compartiment din societate.
În baza principiului libertății contractuale reglementat de art. 969 Cod civil, s-a apreciat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 2000 euro, întrucât a rămas la societate numai un an de la semnarea contractului de adaptare profesională.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii integrale a acțiunii formulate de reclamantă, invocând în drept prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta nu a putut prezenta nici un fel de dovadă a efectuării unor cheltuieli de formare profesională în ceea ce îl privește, situație care a fost reținută în mod corect de către instanța de fond. Examinarea personalului în vederea obținerii certificatului de autorizare pentru prevenirea erupțiilor și tratarea manifestărilor eruptive, nu constituie o formă de formare profesională ci o autorizare în sensul art. 56 lit. h din Codul muncii, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut că tariful de examinare a personalului în vederea obținerii certificatului sus-menționat ar constitui o cheltuială de formare profesională și s-ar afla sub efectele contractului de adaptare profesională. Examinarea anuală periodică în vederea obținerii certificatului de autorizare este obligatorie pentru toți angajații care lucrează în formația de foraj sonde.
S-a mai invocat faptul că taxa de examinare în vederea obținerii certificatului de autorizare, nu cade sub incidența contractului de adaptare profesională de care se prevalează reclamanta și a prevederilor art. 195 din Codul muncii, acesta fiind un act care vizează securitatea în muncă. Față de prevederile art. 168 din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 201 din Codul muncii, rezultă cu claritate că obținerea unei autorizări pentru toți membrii formației de lucru nu putea avea valoare de act de formare profesională.
Conform prevederilor art. 195 din Codul muncii suportarea de către salariat a cheltuielilor de formare profesională poate fi solicitată numai dacă participarea acestuia la formarea profesională a presupus scoaterea din activitate pe o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de muncă, însă în speță nu s-a probat faptul că ar fi intervenit o scoatere din activitate în condițiile art. 195 din Codul muncii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Pârâtul a fost angajatul reclamantei -, cu sediul în T-M în funcția de inginer foraj, începând cu data de 2 august 2005, conform contractului individual de muncă încheiat între părți.
Cu ocazia încheierii contractului individual de muncă între părți s-a încheiat și contractul de adaptare profesională nr. 3390 din 1 august 2005 pe durată de 6 luni, având ca obiect adaptarea salariatului la o funcție nouă sau în cadrul unui colectiv nou. În contract s-a prevăzut că după finalizarea perioadei de adaptare/formare profesională pârâtul se obligă să rămână în cadrul societății pârâte timp de 3 ani, iar în cazul în care va părăsi societatea din inițiativa lui, se obligă să restituie suma de 3000 de euro, reprezentând cheltuielile ocazionate de adaptarea/formarea sa profesională.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 31 ianuarie 2007 în temeiul art. 79 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a demisiei pârâtului.
În contextul în care pârâtul a lucrat în cadrul societății pârâte doar un an după încetarea efectelor contractului de adaptare profesională, reclamanta a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 2000 de euro, conform contractului, proporțional cu perioada rămasă din termenul de 3 ani la care s-a făcut referire mai sus.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 195 din Codul muncii care reglementează obligațiile salariaților ulterior formării profesionale. Conform acestor prevederi legale, salariații care au beneficiat de stagiu de formare profesională cu scoaterea parțială sau totală din activitate, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii stagiului, în acest sens urmând a fi încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, în caz contrar salariatul urmând să fie obligat la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
Trebuie precizat că din clauzele contractului de care se prevalează reclamanta, rezultă că între părți nu a intervenit un contract care intră sub incidența prevederilor art. 195 din Codul muncii, ci un contract de adaptare profesională, reglementat de art. 201 din Codul muncii și care se încheie în vederea adaptării salariaților debutanți la o funcție nouă, un loc de muncă nou sau în cadrul unui colectiv nou.
De altfel, în cauză nici nu s-a dovedit faptul că reclamantul ar fi participat la vreun stagiu de pregătire profesională în condițiile prevăzute de art. 194 din Codul muncii.
Dimpotrivă, conform art. 203 din Codul muncii, indicat și în contractul de adaptare profesională a fost numit în calitate de formator numitul, care îndeplinea funcția de șef departament foraj, iar la împlinirea termenului prevăzut în contract, pârâtul a fost supus unei evaluări în cadrul societății, aspect confirmat de martorii și.
În aceste condiții, curtea apreciază că pretențiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 2000 euro reprezentând cheltuieli de formare profesională, sunt nefondate, atâta timp cât astfel de cheltuieli nu au fost efectuate. Pe de altă parte, contractul încheiat între părți nu este un contract de formare profesională, care intră sub incidența prevederilor art. 195 din Codul muncii, ci un contract de adaptare profesională, reglementat de art. 201 și urm. din Codul muncii, care nu presupune efectuarea unor cheltuieli. De altfel și persoana care a fost desemnată în calitate de formator a precizat că a desfășurat această activitate ca sarcină de serviciu.
Împrejurarea că în contract s-a prevăzut că pârâtul va fi obligat să restituie suma de 3000 de euro dacă va părăsi societatea, nu poate justifica pretențiile reclamantei, pe temeiul art. 969 Cod civil, deoarece după cum s-a mai arătat, aceasta nu a dovedit că a efectuat astfel de cheltuieli. De asemenea, această clauză din contract este contrară prevederilor art. 38 din Codul muncii care prevede că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate de societatea reclamantă cu ocazia examinării pârâtului în vederea obținerii certificatului de autorizare pentru prevenirea erupțiilor și tratarea manifestărilor eruptive, instanța de recurs reține că obținerea unui astfel de certificat nu reprezintă un act de formare profesională, ci o autorizare în sensul prevederilor art. 56 lit. h din Codul muncii, în lipsa căreia salariatul nu își putea exercita profesia în cadrul societății. De altfel, la examinarea organizată în vederea obținerii certificatului sus-menționat s-au prezentat și alți angajați ai reclamantei, certificatul respectiv fiind obligatoriu pentru toți angajații din formația de foraj sonde și nu doar pentru pârât. Pârâtul a participat la această examinare în virtutea faptului că își desfășoară activitatea în această formație și nu în virtutea faptului că a încheiat cu reclamanta contractul de adaptare profesională.
În consecință, cheltuielile respective nu intră sub incidența prevederilor art. 194 și art. 195 din Codul muncii, astfel că în mod greșit instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata lor.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, constatând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale aplicabile în materie, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 Cod procedură civilă, curtea admite recursul declarat de pârât și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge integral acțiunea civilă formulată de reclamanta - T-M, împotriva pârâtului. Totodată, recursul declarat de reclamantă, fiind nefondat urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta -, cu sediul în T-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1433 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în P,-.35 D.B.26, județul P, împotriva aceleiași hotărâri.
Modifică sentința atacată, în sensul că respinge integral acțiunea civilă formulată de reclamanta - T-M, împotriva pârâtului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
GREFIER,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Prim Grefier,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-22.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
