Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1213/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6265/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1213/
Ședința publică din data de 26 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți și, împotriva sentinței civile nr. 2582 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 5528/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SA, având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 26.02.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2582/26.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea precizată a reclamantei SC SA, dispunându-se următoarele:
- obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 50.361,115 lei;
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 25.369,885 lei.
Pârâții au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului pârâtului s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- reclamanta nu a dovedit existența prejudiciului, că acesta nu a fost reparat și nici caracterul real, cert, actual și direct al acestuia;
- în mod nelegal acțiunea a fost admisă doar pe baza afirmațiilor reclamantei;
- în cauză nu a fost administrată proba cu expertiză contabilă, astfel că nu s-a făcut dovada existenței certe a prejudiciului pretins de reclamantă;
- inexistența prejudiciului este evidentă C puțin pentru spargerile ce au avut loc în perioada în care reclamanta nu a avut încheiat contract de asigurare pentru activitățile de producție, comerț și servicii;
- instanța ar fi trebuit să solicite relații de la organele penale privind cuantumul sumelor de bani/produselor recuperate de reclamantă în dosarele penale privind spargerile înregistrate și în care s-a constituit parte civilă împotriva pârâtului;
- rezultă că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiției privind nerepararea prejudiciului;
- nu s-a dovedit nici existența faptei ilicite a pârâtului, neproducându-se nici o probă în acest sens;
- instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărării pârâtului privind lipsa culpei în producerea pretinsului prejudiciu;
- instanța nu a arătat care sunt motivele pentru care a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 271 alin. 2 din Codul Muncii, prevederi care au caracter de excepție de la regula stabilită de art. 271 alin. 1, potrivit cu care "când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei;
- sub acest aspect ar fi trebuit să se țină seama de faptul că pârâtul avea funcția de director general, răspunzând în mod indirect de inventariere, în timp ce pârâta îndeplinea funcția de revizor gestiune, răspunzând în mod direct și faptic de inventariere.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat, în esență, următoarele aspecte:
- instanța a reținut fără temei că în cauză erau îndeplinite cerințele prevăzute de art. 271 alin. 1 din Codul Muncii privind răspunderea patrimonială a salariatului față de angajator;
- din fișa postului pârâtei nu rezultă că aceasta ar fi avut ca atribuție de serviciu întocmirea dosarelor de spargere și raportarea lor la Departamentul de Asigurări al Central;
- din nota de lichidare nr. 323/04.04.2006 rezultă că pârâta nu datora nici o sumă de bani reclamantei;
- din nici un act de la dosar nu rezultă fapta ilicită și personală a pârâtei, precum și prejudiciul la care a fost obligată;
- instanța a admis acțiunea doar pe baza susținerilor reclamantei, în condițiile în care nu s-a administrat nici o dovadă din care să rezulte întinderea prejudiciului (expertiză, martori).
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în speță și a prevederilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele, dând astfel și posibilitatea reaprecierii probelor administrate), Curtea va admite recursurile și va modifica în tot sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea Tribunalului se bazează pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante în cauză, dar și pe o eronată apreciere a materialului probator administrat în cauză.
Prin acțiunea formulată de intimata-reclamantă, astfel cum a fost precizată ulterior, s-a solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata unor despăgubiri în valoare totală de 75.731 lei, pentru prejudiciul cauzat societății în perioada 17.05.2004-22.01.2006.
De menționat faptul că recurentul a avut funcția de director agenție, iar recurenta a ocupat postul de revizor contabil, iar fapta ilicită care li s-a imputat a constat din neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau, atribuții în virtutea cărora erau obligați să trimită Departamentului Asigurări B al SC SA, eventualele dosare de spargere de la punctele de lucru din raza lor de activitate. Mai precis, recurenții nu au luat măsurile necesare pentru a înainta un număr de 20 asemenea dosare în termen util, astfel încât prejudiciul cauzat în urma spargerilor de la punctele de lucru de care răspundeau, nu a mai putut fi acoperit în temeiul contractului de asigurare de care beneficia intimata-persoană juridică.
Răspunderea patrimonială a salariaților față de angajator se angajează în condițiile prevăzute prin dispozițiile art. 270 și urm. din Codul Muncii.
Conform art. 270 alineatul 1 din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că salariații răspund patrimonial față de angajator potrivit principiilor răspunderii civile contractuale, ceea ce presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: să se facă dovada existenței faptei ilicite a salariatului, a prejudiciului cauzat, a legăturii de cauzalitate dintre primele două elemente și a vinovăției.
Instanța de fond a considerat că în speță toate aceste condiții sunt întrunite, formându-și convingerea în acest sens doar pe baza documentelor depuse la dosar de către intimata-reclamantă.
Însă, nici unul dintre aceste documente (cuprinzând diverse liste de inventar, procese-verbale de inventariere, declarații gestionar pentru inventar, facturi fiscale, etc.) nu sunt opozabile recurenților-pârâți și nu pot produce efecte împotriva acestora. Cele mai multe dintre aceste acte emană de la intimata-reclamantă, fiind întocmite de prepuși ai acesteia. Ca atare, ele nu pot fi considerate nici înscrisuri autentice în sensul art. 1171 și urm. din Codul Civil și nici măcar înscrisuri sub semnătură privată în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 1176 și urm. din același cod, câtă vreme nu emană de la recurenți.
C mult aceste documente ar putea fi asimilate unor începuturi de dovadă scrisă conform art. 1197.civ. dar ele trebuiau completate cu alte probe, pentru a avea deplină putere doveditoare și a constitui baza necesară admiterii acțiunii.
În situația din speță, având în vedere împrejurarea că sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului conform art. 287 din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât acesta a avut și calitatea de reclamant (obligația de probațiune revenindu-i oricum conform art. 1169 din Codul Civil) și întrucât documentele de la dosar erau insuficiente din punct de vedere probator, intimata-reclamantă avea datoria de a propune și administra o probă absolut esențială pentru justa soluționare a pricinii, respectiv expertiza contabilă. Numai în acest fel s-ar fi putut dovedi, prin coroborare și cu celelalte dovezi, întinderea exactă a prejudiciului suferit de intimata-reclamantă. Or, pe parcursul judecății în fond, autoarea acțiunii nu a înțeles să solicite proba cu expertiză și nici alte dovezi, expunându-se singură riscului ca pretențiile sale să fie considerate neîntemeiate (căci ceea ce nu este dovedit, se consideră a nu exista), cu toate consecințele ce decurg dintr-un asemenea comportament procesual.
Așa fiind, și întrucât nu s-a probat întrunirea condiției referitoare la paguba materială prevăzută de art. 270 alin. 1 din Codul Muncii (prejudiciul trebuind să fie actual, cert și determinat ori determinabil), recursurile urmează a fi admise, cu consecința modificării sentinței atacate și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Oricum, intimata-reclamantă are calitatea de persoană vătămată prin infracțiunile de furt (denumite "spargeri" în motivarea acțiunii) săvârșite în dauna sa, putând să se constituie parte civilă în procesul penal (conform dispozițiilor relevante ale Codului d e Procedură Penală) și să-și recupereze prejudiciul de la persoanele vinovate de comiterea acestor infracțiuni. Nu trebuie uitat faptul că, în realitate, prejudiciul constă din contravaloarea bunurilor sustrase din patrimoniul intimatei-reclamante și a fost creat nemijlocit prin faptele penale anterior menționate și nu prin vreo acțiune ori inacțiune a recurenților-pârâți. Prin urmare, paguba trebuie recuperată de la persoanele fizice care vor fi condamnate penal definitiv pentru infracțiunile de furt, acestea fiind răspunzătoare de prejudiciul produs intimatei.
Ca atare, nu se poate reține întrunirea în persoana recurenților nici a celorlalte condiții impuse de lege pentru angajarea răspunderii lor civile față de SA, întrucât nu se poate vorbi în cazul acestora de comiterea faptei de furt prin care s-a creat paguba materială și nici de vinovăția lor sub acest aspect.
În baza art. 316.proc.civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a prevederilor art. 274 alin. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți și, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SA, împotriva sentinței civile nr. 2582/26.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă la 2500 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./18.03.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
