Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 126
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în P,-,.51,.C,.42, județul P, împotriva sentinței civile nr.2736 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SRL (fostă ), cu sediul în P,-,.5B,.1,.2, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-pârât prin avocat din cadrul Baroului P, intimata-reclamantă SRL prin avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.
S-a înmânat avocatului recurentului-pârât un exemplar al întâmpinării formulate de intimata-reclamantă.
Avocat pentru recurentul-pârât, avocat pentru intimata-reclamantă, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-pârât, arată că în raport de disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de fond aplicat în mod greșit legea întrucât în cauză sunt întrunite toate condițiile generale și speciale ale acțiunii în regres, acțiune pe care ar fi trebuit să o formuleze intimata-reclamantă.
De asemenea, mai arată că prin acceptarea instanței de fond a prezentei cauze ca un litigiu de muncă îl privează de recurentul-pârât de posibilitatea de a chema în cauză și asiguratorul pentru a plăti despăgubirile aferente întrucât autovehiculul avea asigurare valabilă în momentul producerii accidentului.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât.
Avocat având cuvântul pentru intimata-reclamantă, arată că nu a existat nicio convenție între recurentul-pârât și intimata-reclamantă cu privire la plata despăgubirilor civile la care a fost obligat acesta, accidentul s-a produs din vina exclusivă a recurentului-pârât iar intimata-reclamantă nu a avut nicio vină.
Mai arată că executarea silită s-a efectuat confom Codului d e procedură civilă și nu potrivit vreunei convenții dintre recurentul-pârât și intimata-reclamantă, iar instanța de fond în mod corect a aplicat legea, dat fiind faptul că dispozițiile art.1000 alin.3 cod civil operează numai în raporturile dintre recurentul-pârât și intimata-reclamantă, față de terți, iar în prezenta cauză operează raporturile de muncă.
Totodată, precizează că recuperarea prejudiciului creat de salariat se face prin aplicarea Legii Speciale, față de norma comună, respectiv art.270 din Codul Muncii, potrivit căruia salariații răspund patrimonial în temeiul răspunderii civile, contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta - SRL (fostă Pac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 14786,15 lei, actualizată, reprezentând despăgubiri, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia penală nr.314R/25.05.2005 a Curții de Apel Târgu Mureșa fost obligată, în calitate de parte responsabilă civilmente, în solidar cu pârâtul, având calitatea de inculpat, la plata sumei de 7344,60 euro, către Serviciul de Ambulanță H, sumă pe care a achitat-o cu ocazia executării silite a acestui creditor, plus 1300 lei onorariu de executor.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în condițiile în care pretențiile solicitate decurg din răspunderea civilă delictuală și nicidecum dintr-un raport de muncă, mai ales că reclamanta a avut o culpă proprie în producerea pagubei la care trebuie să se țină seama de contribuția fiecăruia.
In cauză s-a administrat proba cu acte.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2736 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL (fostă, în contradictoriu cu pârâtul, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14786,15 lei reprezentând prejudiciu creat reclamantei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit contractului individual de muncă nr.-/2001, deciziei nr.43/16.07.2008, adresei nr.37/07.07.2008, somației nr.623/2008, chitanțelor din 16.06.2008, 13.06.2008, pârâtul a fost salariatul reclamantei începând cu 11.10.2000 și până la 16.07.2008, când i s-a desfăcut contractul de muncă, îndeplinind funcția de șofer merceolog, pe o durată nedeterminată, însă, la data de 13.06.2008, reclamanta a achitat suma totală de 14786,15 lei cu titlu de prejudiciu cauzat Serviciului de Ambulanță H, din care 13486,15 lei, sumă la care a fost obligată cu titlu de debit prin decizia penală nr.314R/25.05.2005 a Curții de Apel Târgu Mureș și 1300 lei onorariu executor.
A mai reținut instanța de fond, că prin decizia penală nr.314R/25.05.2005 a Curții de Apel Târgu Mureșa fost obligat pârâtul- în calitate de inculpat, în solidar cu reclamanta- în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 7344,6 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri în urma admiterii recursului declarat de partea civilă Serviciul de Ambulanță H, motivându-se că pârâtul a fost cel care prin fapta sa ilicită, în calitate de salariat al reclamantei, a distrus în procent de 70% autosanitara aparținând părții civile sus-menționate.
Totodată, instanța de fond a reținut că disp.art.270 al.1 Codul Muncii stabilesc că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut, că din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că pârâtul a fost salariatul reclamantei în perioada 11.10.2000-16.07.2008, în calitate de șofer merceolog, calitate în baza căreia a provocat distrugerea autosanitarei aparținând Serviciului de Ambulanță H, săvârșind o faptă ilicită, din culpa exclusivă, motiv pentru care pârâtul a fost obligat în solidar cu reclamanta în calitate de parte responsabilă civilmente (comitent) la plata c/valorii prejudiciului cauzat Serviciului de Ambulanță H în valoare de 7344,6 euro sau echivalentul în lei la data plății, prin decizia penală nr.314R/25.05.2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, caz în care, în urma executării silite a reclamantei, aceasta a achitat creditoarei sumele de 13486,15 lei despăgubiri și 1300 lei onorariu executor, în perioada 13.06-16.06.2008.
A apreciat instanța de fond, că atât timp cât pârâtul a cauzat prin fapta sa ilicită, un prejudiciu unui terț, în urma exercitării atributiilor sale de serviciu, în baza raporturilor de muncă încheiate cu reclamanta, care au atras răspunderea civilă a reclamantei față de terț, în temeiul acestor raporturi de muncă și obligarea acesteia în solidar cu pârâtul, salariatul său, la plata sumei de 7344,6 euro sau echivalentul în lei la data plății, respectiv 13486,15 lei, prin decizia penală sus-menționată, înseamnă că reclamanta are dreptul să se intoarcă împotriva pârâtului pentru încasarea debitului plătit, iar pârâtul să-i achite suma plătită deoarece, acesta i-a cauzat reclamantei un prejudiciu cu ocazia exercitării atribuțiilor sale de serviciu, faptă săvârșită din culpa sa exclusivă constând în avarierea mașinii aparținând unui terț.
S-a mai apreciat de instanța de fond, că apărările pârâtului că nu poate fi obligat la restituirea debitului în prezenta cauza, ci, numai printr-o acțiune în regres în cadrul căreia se poate stabili și culpa reclamantei, sunt neântemeiate întrucât disp.art.1000 al.3 civ. operează numai în raporturile pârâtului și reclamantei față de
terți și nicidecum între reclamantă și pârât, între care există raporturi de muncă, care au determinat răspunderea reclamantei față de terțul păgubit, iar prin decizia penală sus-menționată, s-a stabilit culpa exclusivă a pârâtului la producerea accidentului și nicidecum și a reclamantei.
Prin urmare, tribunalul, având în vedere aceste considerente, în baza art.270 al.1 Codul Muncii, a admis acțiunea după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul, domiciliat în P,-,.51,.C,.42, județul P, împotriva sentinței civile nr.2736 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SRL (fostă ), cu sediul în P,-,.5B,.1,.2, județul
Obligă recurentul-pârât la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./
dosar fond - - Tribunalul Prahova
judecători fond -
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu