Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 156/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 156/2009
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul - "" - S împotriva sentinței civile nr. 915/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru reclamantul recurentă și av. pentru pârâtul intimat, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită soluționarea cauzei.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în dezbateri.
Avocatul pârâtei recurente susține recursul, solicitând ca în baza art. 304, 3041cod pr. civilă admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris, modificarea în totalitate a sentinței atacată ca fiind nelegală și netemeinică și rejudecând admiterea acțiunii așa cum a fost promovată. Cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocata pârâtului intimate pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacată ca fiind legală și temeinică pentru aceleași motive arătate în întâmpinarea depusă la instanța de fond.. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând, asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în răspundere patrimonială înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, reclamanta " " Sac hemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 279.312,81 lei, cu titlu prejudiciu în urma facturilor emise și neplătite;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 141.184,77 lei, reprezentând majorări de 0,2% conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2567/28.04.2004;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 35.326 lei, reprezentând diferență de adaos comercial.
În motivarea acțiunii, a arătat că reclamantul a fost salariatul societății reclamante, în funcția de manager general, conform contractului individual de muncă nr.920/12.02.2007, încheiat pe durată nedeterminată. De asemenea între părți s-a încheiat și un contract de performanță, în temeiul căruia, de comun acord au stabilit atât drepturile bănești ale pârâtului precum și clauza de loialitate și confidențialitate, în temeiul căreia managerului îi era interzis să presteze activități în beneficiul său sau al altor societăți comerciale care contravin intereselor reclamantei.
Cu toate acestea, pârâtul și-a încălcat aceste obligații, încheind la data de 28.04.2007, un contract de vânzare -cumpărare înregistrat sub nr.2567/28.04.2007, cu " ", societate în cadrul căreia acesta are calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 33,33%.
În urma efectuării procedurii de inventariere s-a constatat că în temeiul acestui contract au fost emise o serie de facturi prin acre pârâtul a vândut marfă societății la acare este asociat, rezultând o sumă de 317.672,83 lei, sumă plătită parțial în urma punerii ei în întârziere prin conciliere directă făcută cu " ", de către reclamantă. Datorită punerii în întârziere a " " au rezultat penalități de întârziere în cuantum de 141.184,77 lei, reprezentând 2% pe zi de întârziere.
Sub un ultim aspect, reclamanta a susținut că pârâtul în mod intenționat a practicat în cazul acestei societăți la acre este asociat un adaos comercial mai mic la produsele pa care le-a facturat, rezultând o diferență de adaos de 35.326 lei.
În consecință, reclamanta a susținut că prejudiciul total cauzat de pârât reclamantei, din vina lui și în legătură cu serviciul, se ridică la suma de 455.823,58 lei.
În drept, a invocat art.270 Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, pârâtul invocat sub un prim aspect, lipsa calității procesual pasive a pârâtului în acest litigiu față de împrejurarea că pretențiile reclamantei vizează o persoană juridică, respectiv " " și izvorăsc din raporturile contractuale încheiate cu aceasta din urmă.
Prin urmare, calitatea de asociat a pârâtului, în cadrul " ", nu constituie o nerespectare a atribuțiilor de serviciu, așa cum susține reclamanta deoarece această calitate este anterioară, celei de angajat al societății reclamante. În plus, pârâtul a arătat că între reclamantă și cealaltă societate comercială s-a încheiat un contract comercial semnat, însușit și acceptând e către conducerea reclamantei, că profilul de activitate la reclamantei este vânzarea de mărfuri către terți, că " ", în calitatea de terț a achiziționat mărfuri de la reclamantă și că în cauză nu s-a dovedit sub nici o formă săvârșirea vreunei fapte ilicite de către pârât.
A mai arătat că în calitatea sa de manager a convocat societatea debitoare la conciliere prealabilă, în data de 4.08.2007, că emis o notificare-somație și că a pretins și obținut instrumente bancare de garanție pentru marfa livrată, respectiv file CEC și bilete la ordin, astfel încât nu se poate reține că nu acționat împotriva debitoarei și că nu a apărat interesele comerciale ale reclamantei.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ. art.270 alin.2 Codul muncii și art.274 Cod proc.civ.
Prin sentința civilă nr.915/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a respins acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta " " S împotriva pârâtului.
În temeiul art.274 Cod proc.civ. reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 520 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond, a constatat după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că în cauză nu s-a demonstrat existența vreunui prejudiciu deoarece societatea reclamantă are posibilitatea legală de a recupera facturile neachitate de la beneficiarul mărfii, respectiv de la." ", în termenul general de prescripție, conform Codului comercial și având în vedere clauzele stipulate în contractul comercial încheiat între cele două entități juridice.
Referitor la adaosul comercial practicat în relația cu debitorul " ", s-a reținut raportat la expertiza contabilă efectuată în cauză că acest tip de adaos a fost aplicat și altor beneficiari, nu doar societății la care este asociat pârâtul astfel că nu se poate vorbi despre o favorizare a acestui furnizor, din acest punct de vedere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția primei instanțe se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor care reglementează răspunderea patrimonială și că din probațiunea administrată în cauză rezultă cu certitudine că în cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii patrimoniale, respectiv prejudiciul, care constă în pierderea suferită de reclamantă, în urma neachitării facturilor și a penalităților de întârziere și a practicării unui adaos preferențial, fapta ilicită săvârșită cu intenție, pârâtul fiind asociat la societatea debitoare, legătura de cauzalitate care subzistă cât timp prejudiciul s-a născut și subzistă ca urmare a faptei ilicite a pârâtului și calitatea sa de salariat cu funcție de conducere al reclamantei.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele considerente:
Art. 270 alin.1 Codul muncii, statuează că "Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor."
Deci, pentru existența acestei forme de răspundere trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe condiții: să fie vorba de o pagubă materială; paguba să se datoreze vinovăției salariatului și ea să aibă legătură cu munca celui vinovat.
În cauza dedusă judecății, prejudiciul invocat de reclamantă se compune din suma de 279.312,81 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neplătite de către cumpărătorul " " L, suma de 141.184,77 lei reprezentând majorări de întârziere de 0,2% conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2567/2007 încheiat de reclamantă cu " " L și suma de 35.326 lei, reprezentând diferență de adaos comercial.
Susținerile reclamantei recurente, potrivit cărora în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.270 din Codul muncii, care reglementează răspunderea patrimonială a salariatului sunt nefondate pentru motivele care vor fi expuse în continuare:
În baza contractului de vânzare cumpărare nr.2567/28.04.2007 (6), între reclamanta " " S - Complex comercial, în calitate de vânzător, și " " L, în calitate de cumpărător, recurenta furnizat acesteia din urmă, produse conform anexelor la contract.
La cap. V, art.5.1 din contract, s-a stipulat obligația beneficiarului de a asigura plata prețului produselor ce fac obiectul contractului cu fila CEC scadentă la 60 de zile de la data facturării iar la art.5.2 s-a prevăzut că la împlinirea termenul scadent pentru plata facturilor, beneficiarul va fi pus de drept în întârziere, fără a mai fi necesară notificarea debitorului, în condițiile prevăzute de art.1079 alin.2 pct.2 Cod civil. De asemenea, la art.5.3 din contract s-au stipulat penalități de întârziere de 0,2% din valoarea facturii, pe zi de întârziere.
Raportat la clauzele contractuale de mai sus, se constată că prejudiciul invocat de recurentă nu a fost cauzat de către pârât, ci de către " " L, care nu a înțeles să respecte obligațiile de plată a prețului pentru produsele cumpărate de la recurentă, paguba derivând din nerespectarea unor clauze de natură comercială și nu din încălcarea sarcinilor de serviciu, de către intimatul. Prin urmare, pârâtul nu și-a încălcat nici o sarcină de serviciu deoarece acesta din urmă avea abilitarea de a încheia contracte comerciale, potrivit funcției deținute și în conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile prevăzute în fișa postului.
Faptul că acesta are calitatea de asociat al " " L, nu are nici o relevanță juridică în cauză, câtă vreme paguba invocată de recurentă reprezintă c/valoarea facturilor emise pe numele societății cumpărătoare, care nu au fost achitate de către aceasta la termenele și în condițiile stipulate în convenția încheiată între cele două entități juridice și a cărei răspundere contractuală trebuie angajată, în condițiile stipulate în contract.
Mai mult decât atât s-a dovedit cu procesul verbal de conciliere directă nr.4217/20.08.2007 (9) și notificarea somație (10) înregistrată sub nr.6214/16.10.2007 și adresa nr.6923/10.11.2007 că pârâtul a depus eforturi pentru recuperarea creanțelor de la societatea debitoare, în condițiile în acre conform contractului de vânzare cumpărare simpla întârziere la plată pune debitorul de drept în întârziere, fără a mai fi necesară o somație în acest sens.
Legat de adaosul comercial practicat cu " ", se constată, raportat la concluziile expertizei judiciare contabile efectuate în cauză că adaosul comercial, exprimat în cote procentuale, practicat în relația cu societatea debitoare este regăsit și în relația cu ceilalți beneficiari analizați, astfel încât nu se poate reține că această societate comercială a beneficiat de un adaos preferențial.
În consecință, instanța de fond constatat în mod corect că nu sunt întrunite cerințele angajării răspunderii patrimoniale, în persoana pârâtului și că în cauză ne aflăm unei creanțe rezultată din neîndeplinirea unor obligații de plată, de către o societate comercială, care are încheiate raporturi juridice de natură comercială cu reclamanta.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru acre în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta " "
Văzând și dispozițiile art.274 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul - "" S împotriva sentinței civile nr. 915/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului - suma de 1785 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored./2 ex.
Jud. fond.;
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu
