Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 165
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL cu sediul în comuna Vadu Pașii, sat G, județul B, împotriva sentinței civile nr. 996 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât G domiciliat în comuna, sat, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 05 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante - SRL să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2008, iar apoi având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, întrucât unul din membrii completului, respectiv d-na JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Țolu se află în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea la 19 februarie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Reclamanta - SRL Vadu Pașii a solicitat Judecătoriei Buzău prin cererea înregistrată sub nr.5936/2005, chemarea în judecată a pârâtului G pentru a fi obligat la plata sumei de 123.006.314 lei reprezentând daune și amenzi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul a fost salariatul acesteia cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, în postul de conducător auto, calitate în care în luna ianuarie 2005 efectuat o cursă în Franța cu autotrenul înmatriculat sub nr.-.
A mai susținut reclamanta că pârâtul a plecat în cursă la data de 19 ianuarie 2005 și urma să descarce marfa în Franța la data de 25 ianuarie același an, primind de la societate toate instrucțiunile necesare, însă prin nerespectarea acestora, el a ajuns la destinație abila la 29 ianuarie 2005. Încălcând indicațiile transmise privind traseul, încărcarea și vămuirea mărfii, pârâtul, pârâtul a revenit la garajul societății reclamante abia la 4 martie 2005-după 44 zile de la plecare - iar la 7 martie 2005 nu s-a prezentat la serviciu pentru justificarea cheltuielilor efectuate, producând astfel societății o serie de pagube al căror cuantum însumează 123.006.314 lei.
Prin sentința civilă nr.4762/12 oct.2005, Judecătoria Buzăua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău pe rolul căreia aceasta a fost înregistrată într-un prim ciclu procesual sub nr.538/2006.
Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare.
S-a dispus și efectuat o expertiză contabilă la solicitarea reclamantei.
Pe baza acesteia, reținând incidența dispozițiilor art.270 din codul muncii, prima instanța a stabilit răspunderea patrimonială a pârâtului și, admițând acțiunea, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2747,56 euro-reprezentând contravaloarea prejudiciului creat societății reclamante, prin sentința civilă nr.832 din 13 septembrie 2006.
Această hotărâre a fost casată de Curtea de APEL PLOIEȘTI care prin decizia nr.244 din 20.03.2006, a admis recursul pârâtului G și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal cu îndrumarea de a se efectua o expertiză tehnică auto care să verifice dacă defecțiunile survenite la autotrenul condus de pârât pe parcursul transportului( spargerea parbrizului, ruperea butucului roții dreapta spate) au legătură de cauzalitate cu comportamentul conducătorului auto sau au cauze obiective și nu implică neglijența șoferului. În plus, expertiza va stabili dacă defecțiunile constatate au prilejuit o pierdere necontrolată de motorină, astfel încât șoferul nu putea să prevadă cantitatea necesară de combustibil și dacă avea card de alimentare cu motorină cu credit nelimitat.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-.
Pe linia deciziei de casare, a fost efectuată expertiza tehnică auto de către expert, care a verificat aspectele ce au făcut obiectul îndrumărilor deciziei instanței de recurs.
Pe baza tuturor mijloacelor de probă administrate în dosar, prima instanță, prin sentința civilă nr.996 din 29 octombrie 2007, respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că la plecarea pârâtului în cursă, în Franța aceasta nu i-a înmânat documentul cuprinzând ruta ( traseul) ce trebuia urmat, durata aproximativă a parcurgerii distanțelor, stațiile de alimentare cu combustibil care acceptă cardul, așa încât nu s-a putut stabili consumul real de carburant, fapt ce nu-i poate fi imputat conducătorului auto.
De asemenea, instanța fondului a mai reținut că pârâtul a ajuns cu întârziere la destinație datorită defecțiunilor intervenite la autotren-respectiv ruperea buticului unei roți, spargerea parbrizului pe teritoriul sloven-care l-au obligat să se întoarcă de la graniță și să parcurgă un traseu ocolitor; acest fapt a generat un consum mai mare de motorină, astfel că pe o autostradă franceză a rămas fără carburant, fără posibilitatea de a alimenta de la orice stație prin utilizarea cardului, care nu avea credit nelimitat.
În plus, tribunalul a constatat că 2 din cele 3 intervenții tehnice efectuate în Franța și România au constituit reparații ale autotrenului, cea din Slovenia-constând în înlocuirea parbrizului spart - neputându-i fi imputabilă pârâtului, cum nici contravaloarea asistenței tehnice pentru tractarea autotrenului rămas fără combustibil sau ruperea butucului roții drepte nu-i pot fi imputate, așa cum rezultă din expertiza auto.
Drept consecință, constatând lipsa dovezilor ce trebuiau făcute de reclamantă pentru a proba culpa pârâtului și celelalte condiții necesare antrenării răspunderii patrimoniale, acțiunea în pretenții a fost respinsă, cu consecința obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată însumând 900 lei.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanta - SRL Vadu Pașii a exercitat recurs ( filele 4-6).
Într-o primă critică, recurenta a susținut că instanța fondului avea obligația de a se limita la îndrumările date prin decizia de casare iar nu să extindă verificările asupra aspectelor lămurite deja în primul ciclu procesual.
În mod greșit s-a reținut prin sentința recurată, folosirea unor argumente străine de natura pricinii pentru a se justifica neîndeplinirea cerințelor răspunderii patrimoniale a pârâtului care avea obligația ca la intrarea pe teritoriul fiecărui stat străin parcurs sa-și cumpere cartelă telefonică pentru a comunica cu angajatorul, cum avea și obligația de a se informa pe Internet despre rutele de transport cele mai avantajoase. S-a mai susținut de către recurentă că pârâtul a avut asupra sa o sumă de bani avansată de societate pe care o putea folosi pentru a cumpăra combustibil, dacă vreuna din stațiile de alimentare ar fi refuzat plata cu cardul.
O altă critică a vizat depășirea limitelor verificării dispuse prin decizia de rejudecare care trebuiau limitate la a se stabili numai dacă cardul avea credit nelimitat și nu dacă putea fi folosit în orice stație de alimentare.
Sub un ultim aspect, recurenta a criticat sentința în sensul modului defectuos de administrare a probelor; astfel, tribunalul a respins nejustificat excepția nulității expertizei care s-a efectuat fără convocarea părților, greșita respingere a obiecțiunilor formulate și a efectuării unei noi expertize auto precum și neluarea în considerare a mijloacelor de probă administrate în primul ciclu procesual și care dovedesc culpa pârâtului în producerea prejudiciului.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și în principal modificarea sentinței în sensul admiteri acțiunii, iar in subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea unei noi expertize tehnice auto, cu respectarea normelor de procedură, depunând în același sens si note scrise (filele 20-22).
Intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond și a depus concluzii scrise (fila 19).
Curtea, verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse de recurentă, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041cod pr.civ. constată nefondată calea de atac exercitată, pentru considerentele care succed:
Situația de fapt constând în existența unei pagube materiale în patrimoniul angajatorului, produse ca urmare a cursei efectuate în Franța, de pârâtul-intimat cu autotractorul cu remorcă aparținând societății recurente, nu a fost tăgăduită, fiind necontestată împrejurarea că pe parcursul transportului, autovehiculul a suferit unele defecțiuni și a suportat unele reparații, în disputa juridică a părților aflându-se culpa pârâtului, invocată de recurenta-reclamantă drept temei al acțiunii sale, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului.
În mod legal și temeinic, justificat de mijloacele de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut că cele 3 intervenții tehnice efectuate la autovehicul nu se află în legătură de cauzalitate cu faptele pârâtului și nu-i pot fi imputate.
Astfel, expertiza auto efectuată în cauză a concluzionat că reparația auto din Slovenia a constat în înlocuirea parbrizului care s-a spart în timpul circulației; reparația făcută la B la semiremorcă (înlocuirea componentelor butucului de la dreaptă ) s-a datorat uzurii normale și efectuării necorespunzătoare a lucrărilor de întreținere periodică, iar rămânerea fără combustibil pe o autostradă din Franța și care a necesitat cheltuieli cu tractarea autotractorului, a fost cauzată de imposibilitatea alimentării de la orice stație cu cardul -, care nu este acceptat de unele stații de alimentare cu carburanți.
Potrivit art.270 alin.1 din codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Așadar pentru a exista răspundere este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: calitatea de salariat a persoanei angajate, fapta ilicită a acesteia, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Recurenta-reclamantă nu a dovedit existența culpei intimatului-pârât și nici a legăturii de cauzalitate între faptele sale și paguba creată de reparațiile necesare identificate prin expertiza tehnică auto, deoarece niciuna dintre acestea, nici costul asistenței tehnice acordate in Franța și nici depășirea consumului de combustibil nu pot fi imputate șoferului.
Recurenta a criticat sentința sub acest aspect, fiind evident că intre mijloacele de probă aflate în dosar-inclusiv cele administrate în primul ciclu procesual-nu se regăsește nicio dovadă din care să rezulte contrariul, deși sarcina probei revenea reclamantei-recurente; motivele de recurs vizează pretinsa depășire a limitelor judecății, în raport de îndrumările deciziei de casare, nerespectarea dispozițiilor procedurale privind modul de administrare a dovezilor și reținerea unor argumente străine de natura pricinii.
Criticile nu se justifică.
Curtea constată că instanța de fond a procedat la o nouă judecată a cauzei în limitele învestirii sale și prin respectarea dispozițiilor din decizia de casare, fără a extinde în vreun fel obiectul verificărilor.
În acest scop, s-a dispus și efectuat expertiza recomandată prin decizia instanței de rejudecare, care a verificat susținerile reclamantei din acțiune și apărările pârâtului, prin raportare la documentele aflate la sediul societății.
Ambele părți au fost încunoștiințate de efectuarea expertizei, reclamanta punând la dispoziția expertului documentele necesare lucrării, așa cum rezultă și din răspunsul dat de expert la cererea primei instanțe și a dovezilor anexate de acesta la filele 32-33 dosar fond dar și din declarația orală a avocatului ales al societății, în ședința dezbaterilor.
Respingerea ca neîntemeiată a cererii de refacere a expertizei cu convocarea părților este justificată de prima instanță în mod corect, fiindcă expertul nu avea obligația convocării părților cu scrisori recomandate cu confirmare de primire decât atunci când este necesară o cercetare la fața locului și care nu se impunea în cauză (fila 34).
Susținerea recurentei că intimatul-pârât era obligat să se informeze prin Internet despre ruta cea mai avantajoasă pentru a ajunge la destinație și aceea de a-și cumpăra cartele telefonice pentru a comunica cu societatea angajatoare, reprezintă o modalitate de a încerca suplinirea obligației sale de a înmâna conducătorului, la plecarea într-o cursă externă a documentelor necesare pentru un transport de mărfuri dus-întors înafara granițelor naționale: ruta și localitățile de pe traseu, durata aproximativă și distanțele de parcurs, punctele și modalitățile de comunicare cu angajatorul, stațiile de alimentare de pe traseul stabilit care acceptă plata cu cardul -.
Cum în mod justificat prima instanță a constatat că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale pe de o parte și nu a administrat probe care să confirme culpa pârâtului și legătura de cauzalitate între faptele pretins ilicite ale acestuia și paguba materială, pe de alta, soluția de respingere a acțiunii în răspundere patrimonială este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă, în conformitate cu prevederile art.312 cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - SRL cu sediul în comuna Vadu Pașii, sat G, județul B, împotriva sentinței civile nr. 996 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât G domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
--- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. SB/SȘ
2 ex./3.03.2008
f- Tribunalul Buzău
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
