Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 181
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim Eliza Marin
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții și, ambii domiciliați în,-,.1, județul P, împotriva deciziei civile nr. 607/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în -,.1, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă personal și intimatul-reclamant personal și asistat de avocat din Baroul d e Avocați P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.1169/31.01.2008, lipsind recurentul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4,50 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.1745/4.01.2008 și 0,30 lei timbru judiciar anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin intermediul serviciului registratură al instanței recurentul-reclamant a depus întâmpinare iar recurentul-pârât a depus o cerere de amânare a judecării cauzei însoțită de o adeverință medicală, arătând că din motive medicale nu se poate prezenta în instanță la acest termen de judecată și nici nu și-a putut angaja un apărător.
Avocat pentru intimatul-reclamant, cu privire la cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant, arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul are adeverință medicală care atestă că se află în repaus la pat, iar potrivit art.1141pr. civilă, citația a fost emisă cu 15 zile înainte de termenul de judecată de astăzi, astfel încât părțile puteau să-și angajeze un avocat, respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant.
Părțile având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile părților prin apărători, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată că instanța de apel în mod greșit a respins apelul, menținând sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești, astfel încât partea adversă care a avut în proprietate de casă, prin pronunțarea acestei hotărâri a ajuns proprietara întregii case.
Mai arată că apartamentul este astfel împărțit încât permite folosirea sa, pe unități separate atât de către intimat, cât și de recurenți, iar acest aspect a fost avut în vedere la momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare și instituirii dreptului de abitație în favoarea intimatului.
Consideră că instanța fond și cea de apel trebuiau să aibă în vedere faptul că intimatul-reclamant a înstrăinat recurenților-pârâți numai din apartamentul asupra căreia s-a instituit un drept de abitație viageră, iar cealaltă cotă de recurenții au dobândit-o de la alte persoane fizice.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 607/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, iar pe fond respingerea acțiunii.
Solicită compensarea cheltuielilor de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant, arată că în mod neîntemeiat susțin recurenții că instanța de apel a greșit menținând hotărârea Judecătoriei Ploiești, pentru că simpla voință a intimatului-reclamant de evacuare a recurenților -pârâți nu este suficientă.
Menționează că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare intimatul-pârât și-a rezervat dreptul de abitație viager asupra apartamentului cumpărat de recurenți, aceștia urmând a intra în stăpânirea de fapt a imobilului, după decesul acestuia.
Apreciază că în mod legal și temeinic cele două instanțe au reținut că intimatul folosește apartamentul în baza unui drept real, în timp ce recurenții nu și-au dovedit dreptul de a locui împreună cu intimatul.
Precizează că în cauză nu există dovada manifestării exprese sau tacite a intimatului, de renunțare la dreptul de abitație viager asupra apartamentului în întregul său, drept instituit prin contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea în solidar a recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 15446/2005 reclamantul a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea necondiționată a pârâților din imobilul situat în,-, județ
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 5.02.2002, împreună cu, a vândut pârâților imobilul situat la adresa de mai sus, iar în contractul autentificat s-a stipulat clauza ca pârâții să intre în stăpânirea de fapt a imobilului după decesul reclamantului.
Arată acesta că a fost de acord ca pârâții să locuiască o perioadă împreună, dar pe parcurs au apărut grave neînțelegeri care fac conviețuirea în comun imposibilă.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La termenul din 6.03.2006, pârâții și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii față de faptul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 301 din 2002, au cumpărat apartamentul reclamantului, iar acesta a fost de acord să locuiască împreună, situație în care și-au vândut proprietatea din P. Față de această situație, pârâții au arătat că dreptul de abitație viageră, astăzi este inexistent, ținând cont de voința părților contractuale.
Au mai arătat pârâții că în această perioadă au adus numeroase adăugiri și îmbunătățiri la apartament și au avut grijă de reclamant în mod corespunzător, deși nu exista în acest sens clauză.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri și interogatorii pentru fiecare dintre părți, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr. 2802/3.04.2006 prin care a admis acțiunea și a dispus evacuarea necondiționată a pârâților și din imobilul situat în,-, județ
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamantul împreună cu și au vândut pârâților apartamentul proprietatea lor, situat în,-,.1, județ P în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 301/5.02.2002 la BNP Asociați din
Prin contract s-a stipulat clauza privind stăpânirea în fapt a acestuia și anume,cumpărătorii vor intra în stăpânirea de drept a apartamentului vândut începând de azi data autentificării,iar în stăpânirea de fapt vor intra după decesul meu al vânzătorului, deoarece înțeleg să-mi rezerv un drept de abitație viageră asupra apartamentului".
Din probele administrate în cauză instanța a constatat că părțile locuiesc împreună cu consimțământul reclamantului și față de situația că reclamantul nu mai înțelege să le mai permită părților să locuiască în apartament, a găsit întemeiată acțiunea în evacuare, față de clauza stipulată în contractul de vânzare cumpărare respectiv dreptul de abitație viager.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că simpla voință a intimatului reclamant ca recurenții pârâți să nu mai locuiască cu acesta în imobil nu este suficientă pentru temeinicia acțiunii în evacuare.
Prin încheierea din 4.07.2006 Tribunalul Prahovaa calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul cum s-a indicat în mod greșit la fond,având în vedere obiectul acțiunii.
În motivarea cererii de apel se arată că intimatul a recunoscut susținerile recurenților că aceștia și-au vândut proprietatea pe care o dețineau pentru a cumpăra apartamentul respectiv și a locui împreună cu intimatul în acest apartament, fiind vorba de consimțământul titularului dreptului de abitație ca proprietarii de drept ai imobilului să locuiască în imobilul asupra căruia au acest drept.
Se mai susține de apelanți că instanța de fond trebuia să aibă în vedere că una din modalitățile stingerii dreptului de abitație este și renunțarea la acesta, situație prevăzută în art.561 Cod civil, renunțarea putând fi expresia tacită atunci când este unilaterală, nefiind supusă niciunei formalități.
Instanța de fond, deși a recunoscut apelanților faptul locuirii, a apreciat greșit în cauză dispozițiile legale, respectiv a considerat că pentru ca dreptul de abitație să fie stins era necesar ca voința intimatului să fie consfințită într-o declarație de renunțare.
Susțin apelanții că atitudinea intimatului de a locui în bune condiții cu aceștia imediat după ce au cumpărat apartamentul este aceea care creează efecte juridice respectiv reprezintă renunțarea tacită de către intimat la dreptul său de abitație.
Totodată, prima instanță nu a avut în vedere faptul că intimatul reclamant a înstrăinat apelanților pârâți numai din apartamentul asupra căruia s-a instituit un drept de abitație viageră, cealaltă cotă de apelanții dobândind-o de la alte persoane fizice.
Prin urmare, apelanții arată că asupra celeilalte cote de dobândite de la alte persoane fizice, au intrat în stăpânire de drept dar și de fapt încă de la momentul încheierii actului autentic.
La data de 30.06.2006 intimatul reclamant a formulat întâmpinare la cererea de apel, considerând hotărârea pronunțată de Judecătoria Ploiești legală și temeinică, iar motivele invocate de pârâți nefondate.
Susține intimatul reclamant prin întâmpinare că dreptul la abitație asupra apartamentului a fost instituit prin contract și încetează tot prin convenție sau printr-o declarație autentificată de renunțare din partea sa. În cauză nu sunt întrunite niciuna din cerințele prevăzute de lege pentru încetarea dreptului de abitație, iar faptul că a permis recurenților să locuiască o perioada de timp cu el,nu constituie o renunțare expresă sau tacită la dreptul său.
Intimatul învederează că este neîntemeiată și susținerea că dreptul său de abitație viager s-a instituit numai asupra cotei de din apartament în fapt clauza menționată din contractul de vânzare cumpărare fiind neechivocă în sensul că își rezervă un drept de abitație viageră asupra apartamentului.
În ședința publică din data de 4.09.2006 apelanții au solicitat suspendarea judecării cauzei în baza disp.art. 244 pct.1 Cod pr.civilă până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești având ca obiect încetarea dreptului de abitație viageră, având în vedere că între cele două acțiuni există o strânsă legătură.
Instanța găsind întemeiată cererea formulată a dispus suspendarea judecării cauzei conform art.244 Cod pr.civilă până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului 11582/2005.
Pentru termenul din data de 4.09.2006 apelanții și au formulat o cerere de completare a motivelor de apel, prin care au solicitat completarea probatoriilor cu doi martori și interogatoriul intimatului pentru a face dovada că intimatul a renunțat în mod definitiv la dreptul de abitație, precum și proba cu acte.
La data de 21.09.2007 intimatul reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei, învederând că dosarul nr- a fost soluționat definitiv și irevocabil prin respingerea apelului de către Curtea de APEL PLOIEȘTI.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Urmare examinării motivelor de apel, Tribunalul Prahova - secția civilă prin decizia civilă nr. 607/22 octombrie 2007 respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, obligându-i la 250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 301 din 5.02.2002 reclamantul din prezenta cauză împreună cu numiții și, au înstrăinat soților și apartamentul proprietatea lor situat în -.1, județ
De asemenea tribunalul a reținut că în contract s-a folosit termenul de,drept de abitație viager asupra apartamentului" și nu asupra unor încăperi din acesta.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termen pârâții și, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
În mod greșit instanța de apel a respins apelul, a menținut sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul admiterii acțiunii în evacuare formulată de reclamantul intimat, considerând că simpla voință a acestuia ca recurenții pârâți să nu mai locuiască cu el în imobil este suficientă pentru temeinicia acțiunii în evacuare.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere că una din modalitățile stingerii dreptului de abitație este și renunțarea la acest drept, situație prevăzută în art.561 Cod civil, stingerea dreptului de abitație se face prin aceleași modalități ca și dreptul de uzufruct.
Or, așa cum s-a arătat atât în practica cât și în teoria judiciară renunțarea la dreptul de abitație poate fi expresă sau tacită, iar când renunțarea este unilaterală nu este supusă unei formalități.
Astfel, atitudinea intimatului de a locui în bune condiții cu recurenții imediat după ce aceștia au cumpărat apartamentul, este aceea care creează efecte juridice: respectiv reprezintă renunțarea tacită de către intimat la dreptul său de abitație.
Totodată instanțele au nesocotit tocmai dreptul de proprietate al recurenților - cu toate atributele sale, în speță folosința asupra cotei de dobândite de la alte persoane fizice.
De altfel, apartamentul este de așa natură împărțit încât permite folosirea sa, pe unități separate, atât de către intimat,cât și de către recurenți.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate iar pe fond respingerea acțiunii.
Curtea examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Este evident și de necontestat că prin contractul de vânzare cumpărare s-a prevăzut drept de abitație viager asupra apartamentului cumpărat de recurenți. Împrejurarea că intimatul a permis recurenților să locuiască o perioadă de timp împreună în apartament nu poate fi folosit ca un argument, împotriva acestuia, care nu a făcut decât să dovedească înțelegere față de recurenți.
Reclamantul intimat locuiește și folosește imobilul în baza dreptului de abitație prevăzut în contract în timp ce recurenții locuiesc în apartament fără drept, aceștia urmând să intre în stăpânire de fapt a imobilului după decesul vânzătorului.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la renunțarea tacită la dreptul de abitație viager pentru că a permis recurenților să locuiască o perioadă de timp împreună în apartament.
Conform art. 565 cod civil dreptul de uz și abitație se stabilesc și se prevăd ca și uzufructul, iar conform art. 518 Cod civil, uzufructul se stabilește prin lege sau,voința omului".
Prin urmare dreptul de abitație instituit prin contract nu poate înceta decât tot prin contract sau eventual printr-o delegație autentică de renunțare, ceea ce în speță nu este cazul.
Concluzionând, pentru cele ce preced, Curtea, conform art.304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și prevederile art.274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și, ambii domiciliați în,-,.1, județul P, împotriva deciziei civile nr. 607/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în -,.1, jud.
Obligă recurenții la 350 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. EG/BA
2 ex./ 29.02.2008
15446/2005 Jud.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Rodica DuboșaruJudecători:Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Eliza Marin
