Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1761/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1761
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL C împotriva sentinței civile nr.4729 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic A pentru recurenta reclamantă - SRL C, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic A, pentru recurenta reclamantă - SRL C, a susținut oral mtivele de recurs invocate în scris, arătând că în contractul individual de muncă există clauza de 10.000 euro ce trebuie plătiți în situația părăsirii intempestivă a serviciului de către angajați. A solicitat admiterea recursului, modicicarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, fără obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.4729 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta -" "SRL cu sediul în C,-, jud.D, împotriva pârâtei cu domiciliul în C,-, jud.
Pentru a se pronunța astfel. prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a ocupat funcția de gestionar la Depozitul de Materiale de Construcții din- aparținând - " "SRL, din data de 25.01.2007, așa cum rezulta din contractul individual de munca înregistrat la ITM D sub nr. 6958/12.02.2007 si până la data de 15.07.2007 așa cum rezulta din Decizia de concediere nr. 79/27.07.2007 înregistrată la ITM D sub nr. 33102/27.07.2007.
Potrivit prevederilor cap M pct 2 lit h din contractul individual de munca încheiat între părti salariatului îi incumba obligația de a nu părăsi unitatea timp de 4 ani de la data angajării, în caz contrar acesta obligându-se sa plătească suma de 10 000 Euro către unitate.
In speță reclamanta nu a probat faptul că salariata ar fi plecat de la unitate de bunăvoie în termenul prevăzut la cap M pct 2 lit h din contractul individual de munca ci, așa cum rezulta din Decizia de concediere nr. 79/27.07.2007 înregistrată la ITM D sub nr. 33102/27.07.2007, salariata a fost concediata în baza art. 61 lit a din Codul Muncii.
In ceea ce privește suma pretinsă de reclamanta cu titlu de despăgubire instanța retine ca potrivit art. 10 muncii, contractul individual de munca este acel contract in temeiul căruia o persoana fizica - salariatul - se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica in schimbul unei remunerații -salariu. Părtile prejudiciate in cursul executării contractului individual de munca au dreptul la despăgubire, in condițiile reglementate de Codul Muncii.
Art. 270 muncii prevede ca salariații răspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legătură cu munca lor, daca sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
Astfel, pentru a exista răspundere patrimoniala trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicita si personala a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția salariatului.
In ceea ce privește prejudiciul, pentru a da naștere răspunderii, acesta trebuie să fie real si cert, adică evaluarea pagubei să se stabilească pe baza unor date economice concrete iar determinarea întinderii lui să se facă prin evaluare precisa intr-o suma de bani, dovada certitudinii prejudiciului căzând in sarcina angajatorului.
In speță, reclamanta solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 10 000 Euro, fără însă să îndeplinească sarcina probei instituită de art. 287 muncii, și fără să prezinte dovezi din care sa rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
In raport de aceste considerente instanța constată că în cauza nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatei si in consecință urmează să respingă acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală determinată de o greșită apreciere a stării de fapt precum și a dispozițiilor legale incidente.
Se arată că obligarea pârâtei de plata sumei de 10.000 euro rezidă în contractul încheiat între părți.
Ori, potrivit convenției încheiate între părți plecarea pârâtei din unitate, cum este speța de față, a dat naștere obligației pârâtei la despăgubiri în cuantumul specificat în contract. Astfel sancționarea pârâtei cu desfacerea contractului de muncă pentru plecarea din serviciu,constituie dovada îndeplinirii condiției impuse de contractul de muncă privind acordarea sumei de către angajat.
Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este nefondat astfel încât în temeiul art,304 pct.9 Cod pr.civilă rap.la art.312 Cod pr.civilă urmează a-l respinge.
Soluția adoptată de către prima instanță este corectă însă cu motivarea ce urmează a fi prezentată în continuare.
Realizând o confuzie între răspunderea contractuală reglementată de art.269 și urm. cod civil și răspunderea patrimonială reglementată de art.270 Codul muncii, reclamantul a solicitat, prin acțiunea promovată obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, conform dispozițiilor contractului individual de muncă cap.M pct.2 lit.
Chiar dacă răspunderea contractuală este o specie a răspunderii civile delictuale, nu înseamnă că cele două răspunderi se confundă sub aspectul regimului juridic.
Astfel în cauza de față ne aflăm în fața unui contract de muncă, în care părțile, de comun acord, prevăd pentru angajat obligația oneroasă de plată a unei sume de bani, în condițiile în care angajatul părăsește unitatea timp de 4 ani de la angajare.
Este o clauză contractuală, ce angajează răspunderea părților semnatare. Aceasta naște drepturi și obligații pentru ambele părți, și astfel vorbim despre răspunderea contractuală a părților pentru nerespectarea clauzelor contractuale, cu este cazul în speța de față.
De aceea, analiza sumei solicitate de către reclamant prin prisma răspunderii patrimoniale este eronată, atâta timp cât nu ne aflăm în prezența condițiilor impuse de art.270 Cod pr.civilă, respectiv paguba materială produsă angajatorului din vina și în legătură cu munca angajatului.
Clauza contractuală, respectiv nerespectarea dispozițiilor acesteia va fi analizată numai în raport de termenii contractului convenit între părți, spre deosebire de răspunderea patrimonială a angajatului pentru paguba materială adusă, ce va fi analizată numai în raport de prejudiciul efectiv suferit de către angajator, aspecte ce au fost confundate și de către prima instanță.
Deci, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale instanța urmează a analiza cauza de față sub acest aspect. Astfel se constată că în cauză nu avem întrunite cerințele răspunderii contractuale, în ceea ce privește nerespectarea clauzei din convenția de muncă prevăzută la Cap., art.2 lit.
Se observă că starea de fapt, probată în cauză, nu face dovada acțiunii unilaterale a angajatului de a părăsi unitatea în interval de 4 ani de la angajare,în condițiile menționate în contractul de muncă.
Acesteia, i se desface contractul de muncă în condițiile răspunderii disciplinare, măsură unilaterală dispusă de angajator, și care nu poate fi interpretată ca fiind voința angajatului de a părăsi unitatea astfel cum este ea impusă în contractul de muncă.
Faptul că pârâtul a semnat contractul de muncă și fișa postului precum și alte acte ulterioare nu semnifică acordul acestuia la antrenarea răspunderii contractuale, cum greșit susține recurentul, fără a se face dovada încălcării dispozițiilor contractuale.
De altfel, clauza contractuală de a nu părăsi locul de muncă în interval de timp, cum este cazul de față pune în discuție însăși legalitatea acestei clauze, căci ea vine să înfrângă libertatea contractuală a părților, astfel cum este ea prevăzută de art.10 și urm. Codul muncii.
Împrejurarea că reclamantul recurent nu a constituit garanții la angajarea pârâtului nu poate fi imputată decât primului, care era obligat să își ia toate măsurile pentru activitatea de gestiune, permise de lege.
Luarea acestor garanții nu se confundă cu drepturile și obligațiile părților impuse de libertatea contractuală a părților în stabilirea regimului de muncă, cum greșit se susține de către angajator.
Față de considerentele expuse mai sus, se constată că acțiunea formulată de către reclamant este neîntemeiată, astfel încât se va menține hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL C împotriva sentinței civile nr.4729 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - -, - -, - -,
Grefier,
Red.-
Tehn.2 ex.
,
30.04.2008
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara
