Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1762/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1762
Ședința publică de la 31 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2619 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SRL, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă SC SRL, a depus concluzii scrise, pe care le-a susținut oral, arătând că unitatea a achitat integral sumele reprezentând diferențela salariale, iar cerea de complinire nu poate fi analizată în cadrul acestei cauzei. A pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2619 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins acțiunea cu precizarea ulterioară formulată de petentul, împotriva intimatei SC SRL Tg-J.
S-a dispus obligarea petentului la 300 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Prin acțiunea inițială petentul a solicitat obligarea intimatei la plata diferenței de drepturi salariale, respectiv între salariul efectiv încasat și salariul menționat în carnetul de muncă, plata orelor suplimentare și a sporului de noapte pe anii 2006 și 2007.
Din expertiza efectuată în cauză, a rezultat că pe perioada anilor 2006 și 2007, s-au înregistrat diferențe de drepturi salariale de 1.446 lei ce au fost achitate de intimată la data de 28.06.2007, ștatul de plată fiind semnat personal de către petent, aceste diferențe reprezentând ore suplimentare și spor de noapte.
Instanța constatat că la data de 28.06.2007, petentul a dat o declarație prin care recunoaște încasarea sumei respective, precizând că numai are alte pretenții.
La termenul din 12.09.2007 petentul a depus o cerere prin care a solicitat obligarea intimatei la plata diferenței de drepturi bănești și pe anul 2005,cerere ce reprezintă o modificare a obiectului acțiunii, făcută după prima zi de înfățișare,fiind încălcate dispozițiile art.132 proc.civ.și totodată nu se poate dispune nici disjungerea acesteia, aceasta fiind prevăzută numai în caz de intervenție, chemare în garanție în cazul cererii reconvenționale sau a cauzelor conexate.
Petentul are posibilitatea formulării unei noi acțiuni cu privire la anul 2005.
Cu privire la obiecțiunile formulate, expertul a precizat în răspunsul formulat că acestea reprezintă noi cereri față de acțiunea inițială, respectiv spor vechime, contravaloare bonuri de masă și a diferenței de încadrare la salariu de la muncitor necalificat la agent de pază.
Aceste obiecțiuni reprezintă de fapt tot o completare a acțiunii inițiale, cu încălcarea prevederilor art.132 civ petentul având posibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.
Susține că expertul nu a calculat sporul de vechime, orele suplimentare nu au fost calculate corect, nu a fost obligată pârâta să rectifice carnetul de muncă prin înscrierea mențiunilor referitoare la diferențele de drepturi salariale, nu a fost obligată pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă solicitate, iar pentru anul 2005 nu a fost calculată diferența de bani solicitată.
Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului. Arată că expertul contabil a calculat diferența de drepturi salariale aferente anilor 2006-2007 la suma de 1446 lei, sumă care fusese achitată reclamantului la data de 28.06.2007.
Mai susține intimata că în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Gorj recurentul a promovat o nouă acțiune în care urmează să se verifice doar dacă există diferențe de natură salarială pentru anul 2005.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 18.06.2007, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pentru anii 2006 și 2007, plata orelor suplimentare efectuate și a sporului pentru muncă în timpul nopții.
La 12.09.2007, reclamantul și-a completat cererea (fila 67 dosar fond), solicitând obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale și a sporurilor solicitate în acțiunea introductivă și pentru anul 2005.
la 21.11.2007, reclamantul a formulat o nouă precizare, arătând că în acțiunea formulată s-a referit la toate drepturile bănești care îi reveneau în perioada octombrie 2004- 30 mai 2007, reprezentând diferență de salariu de la muncitor necalificat la agent de pază, câte 160 de ore suplimentare lucrate în fiecare lună, sporul de vechime aferent drepturilor bănești ce i se cuveneau lunar, contravaloarea a 13 bonuri valorice de masă lunar, precum și efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, precum și cheltuieli de judecată.
Cu privire la criticile referitoare la nepronunțarea asupra cererilor privind plata drepturilor bănești aferente anului 2005, sporul de vechime, tichetele de masă diferența de încadrare la salariu de la muncitor necalificat la agent de pază, Curtea apreciază:
În cazul în care considera că, pentru soluționarea acestor cereri, era nevoie de probe suplimentare, iar cererea inițială era în stare de judecată, instanța de fond era obligată să disjungă cererile formulate după prima zi de înfățișare, în temeiul dispozițiilor art. 165 din Codul d e procedură civilă.
Instanța de fond a apreciat greșit că disjungerea nu se poate realiza, deși este evident că petitele formulate de reclamant în cursul desfășurării judecății în fond sunt în strânsă legătură de conexitate cu cererea principală, toate obligațiile pretinse de către reclamant a fi în sarcina societății pârâte având același izvor: contractul individual de muncă.
Instituția disjungerii sau a judecării deosebite, tratată de art. 165 Cod procedură civilă Cod procedură civilă, impune o singură condiție pentru aplicarea ei: una din pricini să întârzie judecata celeilalte, care se află în acest stadiu.
Instanța de fond a primit cererile de modificare a acțiunii, le-a atașat la dosarul cauzei, fără a se pronunța în vreun fel asupra lor prin încheierile de ședință de la 12.09.2007, respectiv 21.11.2007 și doar la momentul motivării sentinței, 10.12.2007, se pronunță în sensul că reclamantul are posibilitatea să promoveze aceste cereri pe cale separată. Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că pretențiile reclamantului au vizat perioada octombrie 2004 - 30 mai 2007, perioadă precizată expres în cererea de la 21.11.2007. Or, în situația în care reclamantului i se comunică la data de 24.12.2007(data comunicării hotărârii) faptul că instanța nu a judecat cererea sa în forma în care a fost modificată, acesta este lipsit practic de dreptul său de a-i fi soluționate cererile, dat fiind că termenul de prescripție de 3 ani se împlinise pentru o parte din perioada solicitată.
Prin urmare, instanța de fond avea la dispoziție două posibilități: (1) fie să soluționeze cererea astfel cum a fost modificată, existând raport de conexitate evident, soluție care servea cel mai bine intereselor unei bune administrări a dosarului, de vreme ce erau depuse înscrisuri și efectuată o expertiză, ale cărei obiective puteau fi suplimentate, (2) fie să facă aplicarea dispozițiilor art. 165 din Codul d e procedură civilă și să disjungă cererile care ar fi tergiversat soluționare cererii inițiale.
Asupra modului de soluționare a cererii introductive, Curtea constată că instanța de fond s-a raportat la concluziile expertului contabil, reținând că în perioada anilor 2006 și 2007 s-au înregistrat diferențe de drepturi salariale de 1446 lei.
Din examinarea cuprinsului raportului de expertiză, Curtea reține că expertul contabil nu a efectuat niciun calcul, ci s-a mărginit la a preciza că pârâta a procedat la calcularea sumelor restante și tot pârâta a concluzionat că restanțele sunt în sumă de 1446 lei. Aceste aspecte fuseseră de altfel precizate de pârâtă prin întâmpinare, expertul fiind desemnat în cauză pentru a efectua calcule cu privire la drepturile salariale cuvenite. De aceea a fost necesară administrarea acestei probe. Se constată astfel că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite de instanța de fond.
Preluând concluziile expertului, instanța a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce atrage casarea sentinței în condițiile art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
În rejudecare, Tribunalul va analiza toate capetele de cerere formulate de reclamant, se va dispune eventual întrunirea pricinilor aflate în raport de litispendență potrivit art. 163 din Codul d e procedură civilă.
Pentru soluționarea cauzei se va verifica dacă la nivelul unității pârâte există încheiat contract colectiv de muncă reglementând plata sporului de vechime și a tichetelor de masă, dacă s-au acordat tichete de masă celorlalți salariați, pentru a verifica dacă la nivelul societății s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 142/1998, dacă reclamantului i-a fost achitat salariul integral, dacă a efectuat ore suplimentare, dacă a prestat ore muncă în timpul nopții și dacă pârâta a achitat reclamantului toate drepturile cuvenite, administrând în acest sens toate probele pertinente și concludente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2619 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, având ca obiect drepturi bănești.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --- - - - -
Grefier,
24.04.2008
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/
/ și
St.
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara