Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 178/R-CM
Ședința publică din 27 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta DE CREDIT MUNTENIA PITEȘTI, cu sediul în P, B, -. județul A, împotriva sentinței civile nr.604/CM din 5 octombrie 2007,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-reclamantă de Credit Muntenia P, avocat pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.6 din 19 februarie 2008, emisă de Cabinet individual-Baroul A, avocat pentru intimatul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.313, emisă de Cabinet individual-Baroul A, intimatul-pârât asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, emisă de Cabinet individual-Baroul A și intimatul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul recurentei-reclamante susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, desființarea sentinței instanțe de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Precizează că societatea a trimis părțile în judecată pentru recuperarea prejudiciului cauzat, tribunalul prin sentința dată a motivat că nu sunt dovezi suficiente pentru a stabili răspunderea patrimonială a acestora, deși recurenta-reclamantă consideră că se fac vinovate de producerea acestuia.
Arată că în procesul penal prin care fost judecată, fosta casieră a cooperativei, pentru infracțiunile de înșelăciune și delapidare, recurenta-reclamantă a avut dublă calitate: de persoană vătămată și s-a constituit și parte civilă pentru recuperarea prejudiciului cauzat, însă instanța nu s-a pronunțat și asupra acțiunii civile.
Vinovate de producerea prejudiciului sunt casiera, contabilul șef, președintele. Președintele este cel care în 2001 a emis o decizie prin care a dat carnetele de membru cooperator în gestiunea casierei, deși acestea trebuia să fie la contabilul șef.
Profitând de această situație casiera a dat carnete unor persoane în numele unității, recurenta-reclamantă fiind prejudiciată prin această acțiune, motiv pentru care are dreptul să se îndrepte împotriva persoanelor pe care le consideră vinovate, respectiv, intimații-pârâți din prezentul dosar, în baza art.270 alin.1 Codul Muncii, solicitând obligarea acestora la plata prejudiciului.
Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimatului pârât, arată că în primul motiv de recurs se critică soluția, susținându-se că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii potrivit art.304 pct.7 Cod.pr.civilă.
Potrivit acestui motiv de recurs, hotărârea este casabilă numai atunci când nu este deloc motivată. Tribunalul în considerentele sentinței a analizat în mod detailat probele existente în dosar, făcând trimitere expresă la acestea în motivarea soluției și reținând că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada insolvabilității inculpatei.
Recurenta-reclamantă era obligată să facă dovada certă a insolvabilității inculpatei și din momentul constatării acestei stări care trebuia să aibă loc ulterior în cursul executării, intervine răspunderea nu pentru fapta proprie, ci subsidiară, a părții pe care o asistă.
De asemenea, arată că la dosar există sentința civilă nr.72/2006 a Judecătoriei Topoloveni (80), prin care s-a respins acțiunea formulată de recurenta-reclamantă care a cerut partajarea bunurilor comune ale soților, soluție care nu a fost atacată cu apel, rămânând definitivă și irevocabilă, ceea ce demonstrează că recurenta-reclamantă are culpă în nepromovarea căii de atac.
La dosar există contractul de garanție suplimentară încheiat la 17 mai 2002(445) prin care soții constituiau ipotecă pentru eventualele pagube produse de inculpată pe un imobil cu dependințe și o suprafață de teren, precizând expres că sunt bunuri comune.
Recurenta-reclamantă nu a formulat acțiune revocatorie-pauliană-împotriva partajului voluntar, încheiat de soții, la care era obligată conform dispozițiilor art.975 Cod civil, întrucât acest partaj a fost făcut în mod fraudulos în dauna creditorilor. Nu a procedat la executarea silită a acestor bunuri, dimpotrivă a stat în pasivitate, mai mult, a acceptat în mod voit ca aceștia să încheie partajul prin fraudarea creditorilor, astfel că în această situație nu se poate vorbi de starea de insolvabilitate a inculpatei.
Cu privire la răspunderea prevăzută de art.270 alin.1 și 2 Codul Muncii, invocată de recurenta-reclamantă, arată că textul de lege se referă la răspunderea pentru fapta proprie, pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca angajatului. În prezenta cauză nu este vorba de răspunderea proprie a intimatului-pârât.
Art.30 lit.c din Legea nr.22/1969, modificată, stabilește răspunderea subsidiară a celui vinovat de îndeplinirea oricărei îndatoriri de serviciu, dacă fără încălcarea acestora paguba s-ar fi putut evita, dar în această situație se cere însă să se constate motivat că acesta și-a încălcat îndatoririle de serviciu, învederându-se în concret ce anume îndatoriri de serviciu și presupusa pagubă, în sensul că, fără încălcarea acestora, paguba ar fi putut evitată.
Arată că cel pe care îl asistă nu răspunde nici măcar în subsidiar, pentru paguba produsă de inculpată, pe de o parte, pentru că acesta a îndeplinit funcția de președinte numai de la data de 7 martie 2002, iar activitatea infracțională a inculpatei a cuprins perioada 11 octombrie 2000-31 martie 2003, conform rechizitorului.
Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului-pârât precizează că prin casarea sentinței și obligarea instanței de trimitere să verifice dacă numita era insolvabilă, Curtea de Apel a statuat implicit că în speță este vorba despre o răspundere subsidiară în ceea ce-i privește pe intimații-pârâți. iar datorită faptului că nu a fost demonstrată insolvabilitatea casierei, instanța a respins acțiunea.
Temeiul juridic al recursului declarat de recurenta-reclamantă de Credit Muntenia P îl constituie dispozițiile art.270 alin.1 din Codul Muncii, acțiunea întemeiată pe aceste dispoziții fiind una în răspundere pentru fapta proprie, iar nu una în răspundere pentru fapta altuia. Condițiile acesteia fiind: săvârșirea unei fapte ilicite culpabile, existența unui prejudiciu și o legătură de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu.
Precizează că în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale. Astfel, potrivit fișei postului, intimatului-pârât pe care-l reprezintă, și a prevederilor legale atribuțiile de control financiar intern îi reveneau contabilului șef, iar nu președintelui.
Avocat pentru intimatul-pârât, arată că au fost efectuate controale, revizii, precum și inventarierea periodică a casieriei, dar nu s-a reușit depistarea la timp săvârșirea infracțiunii de către casieră.
Pe de altă parte, imposibilitatea descoperirii faptei casierei s-a datorat modului de operare al acesteia. Astfel, aceasta nu elibera chitanțe și nu opera în registrele cooperativei sumele de bani încasate de la deponenți. Or, și inventarierea și celelalte controale nu se puteau efectua decât prin verificarea documentelor primare pe care casiera trebuia să le întocmească și pe care aceasta nu le-a întocmit.
Nu există astfel legătură de cauzalitate între fapta care se impută și prejudiciul produs.
Solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Avocat pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Arată că recurenta-reclamantă a făcut acțiunea pentru a demonstra că a făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului, dar fără reușită, însă aceasta nu a vrut să o execute pe inculpata, deși era solvabilă.
Fapta prin care s-a cauzat prejudiciul a fost săvârșită prin înșelăciune și a
fost descoperită în urma unei plângeri.
Numita a intentat divorț, iar la 12 zile după pronunțarea hotărârii s-a făcut partajul voluntar.
Recurenta-reclamantă a făcut partaj, care a fost respins pe lipsă de probe, iar hotărârea dată nu a fost atacată.
Nu se poate vorbi de răspundere directă nu se poate discuta, iar pe cea subsidiară intimatul-pârât nu poate răspunde deoarece nu a ținut contabilitatea.
De asemenea, arată că pe timpul cât a fost contabil șef președintele a dat o decizie prin care a conferit casierei puteri depline.
Depune concluzii scrise.
Având cuvântul intimatul-pârât, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta de Credit Muntenia P i-a chemat în judecată pe pârâții, și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 104.232 lei (1.042.319.074 lei ROL) reprezentând prejudiciul cauzat cooperativei de credit, din vina și în legătură cu munca lor, la care se adaugă dobânzile aferente.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că fosta salariată a Cooperativei de Credit T, a produs un prejudiciu în sumă de 699.310.741 lei ROL în dauna deponenților și 102.980.733 lei ROL în dauna cooperativei.
Urmare a sentinței penale nr.245/15.12.2003 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, rămasă definitivă prin decizia penală nr.553/11.11.2004 a Curții de APEL PITEȘTI, salariata împreună cu de Credit au fost obligate să achite suma de 699.310.745 lei ROL către părțile civile creditori.
Ca urmare a fuziunii realizate, Taf ost absorbită de către de Credit Muntenia P, respectiv reclamanta, care a preluat astfel activul și pasivul unității absorbite.
S-a ajuns în acest fel ca reclamantă să achite deponenților creditori suma de 104.232 lei pentru care s-a îndreptat împotriva fostei salariate printr-o acțiune în regres.
De vreme ce aceasta nu a avut bunuri proprii, fiind și în executarea sentinței penale și, pe cale de consecință, neavând posibilități de plată, consiliul de administrație al reclamantei a hotărât tragerea la răspundere în vederea recuperării prejudiciului, a salariaților cu funcții de conducere, din cadrul fostei Cooperative de Credit și a revizorului contabil, respectiv pârâții.
S-a mai arătat de către reclamantă că pârâții sunt vinovați de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în calitate de persoane cu răspundere privind controlul financiar intern, respectiv de faptul că nu au evitat păgubirea Cooperativei de Credit de către salariații cu funcții de gestiune din subordine.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare, în termen legal, prin care a învederat faptul că acțiunea este inadmisibilă, reclamanta folosind ca temei juridic art.270 Codul Muncii, care în fapt se constituie într-o răspundere pentru fapta proprie, ci nu într-una pentru fapta altuia, apreciind totodată că se cere angajarea răspunderii sale pentru fapta casierei, care și-a însușit sumele depuse de diverse persoane. Același pârât a considerat că, prin prezenta acțiune, reclamanta a urmărit în fapt constituirea unui al doilea titlu executoriu pentru recuperarea aceluiași prejudiciu.
S-a mai arătat și că reclamanta, în exercitarea dreptului său de opțiune consacrat de dispozițiile art.14 Cod procedură penală, s-a constituit parte civilă în procesul penal și nu mai poate formula și o acțiune civilă distinctă pentru același prejudiciu.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a precizat că nu se face vinovat de încălcarea atribuțiunilor de serviciu, art.271 Codul Muncii nefiind aplicabil în cauză. Imposibilitatea descoperirii faptei casierei s-a datorat modului de operare al acesteia, care a condus la imposibilitatea verificării documentelor primare de gestiune financiar contabilă, de vreme ce acestea nu erau întocmite conform dispozițiilor legale în materie.
Pârâtul a arătat prin întâmpinarea formulată că, în persoana sa nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale instituite de dispozițiile art.271 Codul Muncii, nefiind încălcate nici una dintre atribuțiile sale de serviciu. Pentru o răspundere subsidiară, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile Legii nr.22/1969, se poate reține doar vinovăția pârâților și, în calitatea pe care aceștia au avut-o, de contabil șef și respectiv revizor contabil.
Și pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a învederat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art.270, art.271 Codul Muncii și nici cele cuprinse în nr.OUG97/2000. Reclamanta a fost executată de creditorii săi în baza unei sentințe penale pentru prejudiciul cauzat de salariata sa.
Hotărârea penală de condamnare a acestei din urmă salariate prezumă autoritate de lucru judecat și nu i se poate reține vreo culpă în calitate de parte responsabilă civilmente, de vreme ce nu a avut aceasta calitate în procesul penal.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, solicitând în schimb, înaintarea de către reclamantă a unor înscrisuri care ar conduce la dovedirea nevinovăției sale.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2005 s-a dispus suspendarea cauzei potrivit art. 244 pct. 1.pr.civ. până la soluționarea cererii de partaj.
La data de 26.05.2006 cauza a fost repusă pe rol de către reclamantă și precizată ulterior de către aceasta, solicitându-se obligarea pârâților în solidar și la plata sumei de 3.416,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, efectuate de către reclamantă în cadrul dosarului nr. 336/2005 al Judecătoriei Topoloveni, concluzionându-se că pârâții trebuie obligați în solidar la plata sumei de 107.648.52 lei.
Prin sentința civilă nr.908/CM/15.12.2006 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligată aceasta să plătească pârâtului suma de 3.000 lei, pârâtului - suma de 1.500 lei și pârâtului suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că pârâții au fost salariați ai Cooperativei de Credit "" T, îndeplinind următoarele funcții: - președinte în perioada 6.03.2002-31.01.2003; președinte în perioada 11.10.2000 -6.03.2002; - contabil șef în perioada 1990 - 31. 1.2003; revizor contabil în perioada 1.10.1990-31.01.2003.
Ca urmare a fuziunii realizate între de Credit "" T și de Credit Muntenia, prin absorbție, prima a dispărut, activul și pasivul acesteia fiind preluate de către reclamantă.
Prin sentința penală nr.245/15.12.2003 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, reclamanta, ca succesoare a Cooperativei de Credit "" T și în calitate de parte responsabilă civilmente a fost obligată, în solidar, cu fosta salariată, casiera, la acoperirea prejudiciului cauzat prin activitatea frauduloasă a acesteia din urmă, creditorilor deponenți și care s-a ridicat, în final, la suma de 104.232 lei.
Sentința penală în cauză a rămas definitivă prin decizia penală nr.553/11.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
Urmare a acestei situații, reclamanta a procedat la inițierea unei acțiuni în regres împotriva condamnatei pentru recuperarea sumelor achitate cu titlu de despăgubiri, creditorilor deponenți.
Având în vedere starea civilă a fostei casiere, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților și, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite de aceștia în timpul căsătoriei.
Această acțiune a fost formulată la data de 22.02.2005 la udecătoria Topoloveni.
Prin sentința civilă nr.72/24.02.2006 în dosarul nr.336/2005, Judecătoria Topolovenia respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada existenței unei stări de insolvabilitate la data introducerii acțiunii în patrimoniul pârâtei, care să o îndrituiască la promovarea acțiunii de partajare a bunurilor comune ale soților.
Conform mențiunii efectuate de grefa Judecătoriei Topoloveni, sentința menționată a rămas definitivă, prin neapelare.
Deosebit de aceasta, tribunalul a reținut că prin actul de partaj voluntar încheiat între soții și autentificat prin încheierea biroului notarului public nr.5272/28.12.2004, aceștia au stabilit partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, prin atribuirea în patrimoniul fiecăruia a lotului stabilit conform înțelegerii.
În legătură directă cu cele arătate, tribunalul a reținut și că la data efectuării partajului voluntar, procesul penal prin care a fost stabilită vinovăția și deci, condamnarea inculpatei pentru activitatea frauduloasă desfășurată în perioada 11.10.2000-31.01.2003, era finalizat prin pronunțarea de către Curtea de APEL PITEȘTIa deciziei rir.553/11.11.2004.
Urmare a prezumției stării de insolvabilitate a fostei casiere, reclamanta a promovat prezenta acțiune, solicitând obligarea pârâților din prezentul dosar la acoperirea prejudiciului care nu a putut fi recuperat de la, fiind evident, așadar, caracterul subsidiar al cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește acționarea în instanță a persoanelor cu funcții de conducere, responsabile pentru nesupravegherea activității salariaților din subordine.
Cu toate acestea, temeiul de drept pe care reclamanta și-a întemeiat în principal pretențiile îl constituie disp.art.270, 271 Codul Muncii, care reglementează răspunderea patrimonială pentru fapta proprie a salariatului, care în activitatea desfășurată, cauzează angajatorului un prejudiciu.
În ceea ce privește aplicarea în cauză a prevederilor nr.OUG97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, acest act normativ reglementează conducerea activității zilnice a acestui tip de unitate, activitățile ce trebuie îndeplinite și condițiile necesare pentru ca o persoană si poată desfășura servicii strict legate de activitatea unei cooperative de credit.
Ordonanța amintită trebuie analizată prin perspectiva și a Legi: nr.22/1969, în privința căreia tribunalul a reținut necesitatea îndeplinirii unor condiții strict delimitate de lege pentru ca o persoană să aibă calitatea de gestionar, cu trimitere concretă la unul financiar contabil, cazul fostei casiere.
Legea nr.22/1969 instituie o prezumție relativă de vinovăție a gestionarului în producerea unui prejudiciu unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea, care poate fi răsturnată prin dovada contrară.
Dispozițiile legii gestionarilor fac trimitere, prin art.28-30, la existența unei răspunderi cu caracter subsidiar, care antrenează vinovăția celui vinovat de angajarea, trecerea sau menținerea unei persoane în funcția de gestionar, fără respectarea condițiilor strict delimitate de lege, precum și a neluării măsurilor de înlocuire a gestionarului care nu-și îndeplinește atribuțiile în mod corespunzător.
Cu toate acestea, pentru a putea solicita incidența unei astfel de răspunderi, trebuie, fără dubiu, făcută dovada că salariații în cauză și-au încălcat îndatoririle de serviciu, prin arătarea concretă a acestora, urmând a fi stabilită și legătura de cauzalitate între încălcarea acestor îndatoriri și paguba suferită.
Tribunalul a mai reținut și faptul că răspunderea subsidiară, prin însăși natura ei, intervine, pe latură patrimonială, numai în momentul în care au fost epuizate toate căile posibile de recuperare a pagubei create de salariatul gestionar responsabil.
Din acest ultim punct de vedere, tribunalul a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă, neexistând posibilitatea recunoscută de legislația românească în vigoare, de a înlătura starea de pasivitate a creditorului în recuperarea pagubei de la adevăratul debitor și încercarea acoperirii prejudiciului prin chemarea în judecată a unor posibili debitori subsidiari.
Astfel, urmare a promovării cererii de chemare în judecată privind partajul bunurilor dobândite de soții în timpul căsătoriei, Judecătoria Topoloveni, pronunță sentința civilă nr.72/ 24.02.2006 prin care respinge acțiunea promovată de de Credit Muntenia. Starea de pasivitate a reclamantei este dovedită prin nedeclararea căilor legale de atac împotriva hotărârii pronunțate care, prin neapelare, a rămas definitivă și pe cale de consecință și irevocabilă.
Pe de altă parte, cu toate că împotriva fostei casiere fusese desfășurat un proces penal finalizat prin condamnarea acesteia, dar și prin obligarea sa în solidar cu reclamanta la acoperirea prejudiciului cauzat deponenților creditori, la data de 24.12.2004 a fost încheiat actul de partaj voluntar între soții, prin care aceștia și-au împărțit bunurile dobândite în căsătorie.
În calitatea sa de creditoare a fostei salariate, reclamantei îi erau pe deplin aplicabile disp.art.975 cod civil care reglementează acțiunea pauliană (revocatorie) și care permite creditorului atacarea unui act pe care debitorul l-a făcut în fraudarea intereselor sale, prin crearea sau mărirea unei stări de insolvabilitate, însă aceasta a rămas și de această dată în pasivitate.
că este în imposibilitate de a recupera prejudiciul cauzat de casiera, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu face dovada insolvabilității acesteia, moment în care ar putea interveni o eventuală răspundere subsidiară.
Pe cale de consecință, a acorda satisfacție reclamantei prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată, s-ar ajunge la acoperirea prin intermediul instanței a stării acesteia de pasivitate în neurmarea tuturor căilor principale de recuperare a prejudiciului, deci a culpei sale și apelarea la răspunderea subsidiară.
De altfel, față de nici unul dintre pârâți, reclamanta nu arată în concret care sunt acele atribuțiuni de serviciu pe care aceștia le-au încălcat în mod concret, putându-se stabili totodată legătura de cauzalitate între încălcarea îndatoririlor și paguba suferită, respectiv a faptului că în lipsa unor astfel de încălcări, prejudiciul nu s-ar fi produs.
Mai mult chiar, prin contractul de garanție imobiliară suplimentară, reclamanta a acceptat crearea de către soții a unui drept de ipotecă în favoarea sa numai până la concurența sumei de 10.000 lei pentru eventualele pagube pe care casiera le-ar putea provoca, limitându-și în acest fel posibilitatea de recuperare a prejudiciului.
Reținând că reclamanta nu a făcut dovada insolvabilității fostei casiere, rămânând în pasivitate, tribunalul în temeiul disp.art.284 Codul Munciia respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta de Credit Muntenia P, criticând-o pentru netemeinicie.
Prin decizia nr. 258/R-CM/08.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- s-a admis recursul reclamantei, s-a casat sentința iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că Tribunalul Argeșa respins acțiunea ca inadmisibilă, fără să intre în cercetarea fondului, soluție apreciată ca fiind greșită.
S-a mai reținut că, în cazul în care despăgubirea derivă din fapta penală comisă de un salariat, poate interveni răspunderea subsidiară a altor persoane din neglijența cărora s-a produs infracțiunea, în sensul că sunt ținute să despăgubească unitatea în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul ei direct, din momentul constatării insolvabilității acesteia așa încât, o acțiunea în pretenții formulată de către unitate împotriva altor persoane decât autorul faptei penale, persoane despre care se pretinde că, prin neglijența lor, au făcut posibilă săvârșirea infracțiunii, nu este inadmisibilă, ci ea poate fi formulată, în condițiile arătate mai sus. Într-o atare acțiune instanța trebuie să verifice 2 aspecte: dacă persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii și obligată la despăgubiri este insolvabilă și, în caz afirmativ, dacă pârâții, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au făcut posibilă săvârșirea acestei infracțiuni.
Ca atare, Curtea a apreciat că, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea pe excepție, aceea a inadmisibilității și că în mod eronat nu a cercetat fondul cauzei.
Cauza s-a întors în rejudecare la ribunalul Argeș iar la data de 24.09.2007 reclamanta a precizat faptul că începând cu data de 22.06.2007 de Credit Muntenia P și-a schimbat denumirea în BANCA COOPERATISTĂ MUNTENIA - PITEȘTI ( 52-55).
Din actele existente în primul dosar de fond, precum și din actele depuse cu ocazia rejudecării, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Pârâții au fost salariați ai Cooperativei de Credit "" T, îndeplinind următoarele funcții: - președinte în perioada 6.03.2002-31.01.2003; - președinte în perioada 11.10.2000 -6.03.2002; - contabil șef în perioada 1990 - 31.01.2003; - revizor contabil în perioada 01.10.1990-31.01.2003.
Ca urmare a fuziunii realizate între de Credit "" T și de Credit Muntenia, prin absorbție, prima a dispărut, activul și pasivul acesteia fiind preluate de către reclamantă.
Prin sentința penală nr.245/15.12.2003 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, reclamanta, ca succesoare a Cooperativei de Credit "" și în calitate de parte responsabilă civilmente a fost obligată în solidar cu fosta salariată, casiera, la acoperirea prejudiciului cauzat prin activitatea frauduloasă a acesteia din urmă, creditorilor deponenți în cuantum de 104.232 lei.
Sentința penală în cauză a rămas definitivă prin decizia penală nr.553/R/11.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr. 824/2003.
Urmare a acestei situații, reclamanta a procedat la inițierea unei acțiuni în regres împotriva condamnatei pentru recuperarea sumelor achitate cu titlu de despăgubiri către creditorii deponenți.
Având în vedere starea civilă a fostei casiere, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților și, solicitând partajarea bunurilor comune dobândite de aceștia în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr.72/24.02.2006, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr.336/2005, s-a respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada existenței unei stări de insolvabilitate la data introducerii acțiunii în patrimoniul pârâtei, care să o îndrituiască la promovarea acțiunii de partajare a bunurilor comune ale soților și mai mult, bunurile enumerate în cuprinsul acțiunii nu erau bunuri comune ale soților
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Anterior însă, la data de 28.12.2004, soții încheiaseră un act de partaj voluntar, autentificat sub nr. 5272 la BNP Asociați și, prin care își împărțiseră bunurile dobândite în timpul căsătoriei (căsătorie ce a fost desfăcută prin divorț în timpul procesului penal în care soția era inculpată), numitei revenindu-i numai suma de 40.000.000 lei ROL.
Se poate observa astfel că, la data efectuării partajului voluntar, procesul penal prin care a fost stabilită vinovăția și deci, condamnarea inculpatei pentru activitatea frauduloasă desfășurată în perioada 11.10.2000-31.01.2003, era finalizat în mod definitiv prin pronunțarea de către Curtea de APEL PITEȘTIa deciziei rir.553/11.11.2004.
Întrucât numita nu avea bunuri proprii și nici alte posibilități de plată, reclamanta a promovat prezenta acțiune, solicitând obligarea pârâților din prezentul dosar la acoperirea prejudiciului care nu a putut fi recuperat de la aceasta.
La mai multe termene, cu ocazia rejudecării, instanța a insistat ca reclamanta să-și indice temeiul legal al acțiunii, în condițiile în care acest lucru era posibil, dat fiind faptul că aceasta a avut apărare calificată.
S-a depus și precizarea temeiului legal al acțiunii, fiind invocate în susținerea acesteia prevederile art. 270 alin. 1 și art. 271 din Codul Muncii.
Potrivit celor două texte legale, alariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor, iar când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Textul art. 271 din Codul Muncii statuează în continuare la alin. 2 că, dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net, de la data constatării pagubei.
Apărătorii pârâților au susținut că cele două texte legale sunt aplicabile, în cazul instituirii unei răspunderi directe a angajatului pentru pagubele aduse angajatorului, pe când, în cauza de față este vorba de o răspundere subsidiară a pârâților, în măsura în care paguba pricinuită de către numita nu a putut fi recuperată de la aceasta, datorită insolvabilității sale.
Faptul că este vorba despre o răspundere subsidiară a pârâților reiese și din considerentele deciziei nr. 258/R-CM/08.05.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, prin decizia de casare impunându-se instanței de fond să verifice doar două aspecte pentru a putea interveni această răspundere subsidiară, respectiv dacă persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii și obligată la despăgubiri este insolvabilă și, numai în caz afirmativ, dacă pârâții, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au făcut posibilă săvârșirea acestei infracțiuni.
Potrivit celor dispuse prin decizia de casare s-a solicitat reclamantei să se facă dovada că numita este insolvabilă.
S-a depus la dosar numai actul de partaj voluntar încheiat de aceasta și fostul soț (de care divorțase prin acord cu doar 12 zile înainte de încheierea acestuia), act ce nu a fost atacat niciodată de către reclamantă cu acțiune revocatorie, pentru a se verifica dacă a fost încheiat sau nu, cu scopul fraudării intereselor creditorilor, printre care se afla și reclamanta.
În februarie 2005 reclamanta a solicitat împărțirea bunurilor comune dobândite de soții în timpul căsătoriei, însă acțiunea a fost respinsă, reținându-se că bunurile solicitate a se partaja nu făceau parte din categoria bunurilor comune ale foștilor soți. Din considerentele sentinței ce s-a pronunțat în această cauză, respectiv din sentința civilă nr. 72/24.02.2006 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, reiese că la acea dată reclamanta avea cunoștință de existența actului de partaj voluntar intervenit între foștii soți la data de 28.12.2004.
În aceste condiții, instanța a apreciaat că reclamanta nu a făcut pe deplin dovada stării de insolvabilitate a numitei. Pe cale de consecință, dat fiind că nu s-a făcut dovada insolvabilității persoanei vinovate de producerea prejudiciului și care a și fost obligată la repararea acestuia, nu poate interveni instituirea unei răspunderi subsidiare.
Cu toate acestea instanța a verificat și cel de-al doilea aspect indicat de către instanța de recurs prin decizia de casare, respectiv dacă pârâții au făcut posibilă săvârșirea infracțiunii prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce le reveneau fiecăruia în parte.
a desfășurat activitatea frauduloasă ce a avut ca urmare crearea prejudiciului ce se urmărește a fi recuperat de la pârâți, în perioada 11.10.2000-31.01.2003.
Pârâtul a fost angajatul reclamantei începând cu data de 06.03.2002, așa că pentru el se analizează aspectul numai pentru intervalul 06.03.2002 - 31.01.2003. În această perioadă pârâtul a fost președintele reclamantei.
Pârâtul a fost angajatul reclamantei în funcția de contabil șef. Din fișa postului acestuia reiese că avea, printre alte atribuții, și obligația de a efectua lunar inventare inopinante la casieria unității, de a valorifica inventarele periodice și de a reflecta rezultatele acestora în bilanțul contabil ( 28).
Pârâtul a fost și angajatul reclamantei în funcția de revizor, iar ârâtul p. a fost și el angajatul reclamantei, în perioada 2000-05.03.2002, îndeplinind chiar funcția de președinte al reclamantei.
Din actele depuse la dosar (129-169) a reieșit că în perioada 06.03.2000-11.02.2003 s-au efectuat controale financiare ale gestiunii reclamantei, în care nu se regăsesc mențiuni privind constatarea unor nereguli.
Din sentința penală de condamnare a numitei reiese că infracțiunea s-a materializat în neevidențierea contabilă a unor sume de bani pe care le lua de la deponenți dar evidențiate numai în carnetul deponenților, fără eliberarea vreunei chitanțe pentru suma încasată, prin întocmirea unor ordine de plată pe care le semna în fals în locul deponenților, toate cuprinzând sume cu mult mai mici decât cele reale sau pur și simplu prin încasarea banilor de la deponenți, fără a mai redacta vreun act evidențiabil în contabilitate, făcându-se o simplă mențiune în carnetul de evidență al deponenților.
Dată fiind modalitate de operare a casierei, care pentru sumele însușite nu elibera acte ce ar fi putut fi evidențiate în contabilitate, nu se poate vorbi de o posibilitate a vreunuia dintre cei patru pârâți de a putea controla ceva ce nu se regăsea înscris în vreun document, pe care ar fi avut obligația de a-l verifica.
În consecință, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cele două condiții necesare și suficiente pentru angajarea subsidiară a răspunderii pârâților ( dacă persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii și obligată la despăgubiri este insolvabilă și, numai în caz afirmativ, dacă pârâții, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au făcut posibilă săvârșirea acestei infracțiuni), drept pentru care a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta de Credit Muntenia P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civilă.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 se susține că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, se menționează că instanța nu motivează soluția dată, atunci când susține că nu se aplică pârâților dispozițiile art.270 alin.1 Codul Muncii. Explicația instanței în sensul că cei patru pârâți nu puteau să controleze activitatea inculpatei, fostă casieră, deoarece activitatea acesteia nu se regăsea înscrisă în documentele unității, dovedește superficialitatea instanței în aprecierea probelor administrate. În mod greșit nu a fost reținută vinovăția președintelui, contabilului șef și a revizorului contabil în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, situație în care s-a creat posibilitatea săvârșirii infracțiunii de către.
Recurenta consideră că era suficientă inventarierea carnetelor de membru cooperator cu regim special pentru a se observa înregistrările false, precum și a infracțiunii de delapidare, situație pe care instanța de fond nu a analizat-
De asemenea se susține că instanța de fond, în mod greșit nu a reținut că recurenta a făcut dovada insolvabilității casierei, atât prin adeverința emisă de Consiliul Local, jud. A, precum și cu celelalte înscrisuri. Pe de altă parte s-a dovedit că bunurile sechestrate de poliție pe timpul cercetării și judecării procesului penal erau bunurile proprii ale soțului inculpatei, iar promovarea unei acțiuni pauliene ar fi condus la o sumă de 4.000 lei în favoarea casierei, sumă care nu acoperea nici cheltuielile de judecată.
În motivul doi de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod proc.civilă, se susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, în mod greșit s-a apreciat existența doar a unei răspunderi subsidiare a pârâților, în temeiul Legii nr.22/1969, în realitate, recurenta întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.270 alin.2 Codul Muncii, care reglementează răspunderea salariaților, în baza răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Se precizează că această răspundere se coroborează și cu Legea nr.22/1969, privind angajarea gestionarilor.
Se arată că pârâții au avut calitatea de angajați cu funcții de răspundere, având sarcini precise stabilite prin actele normative și regulamentele specifice cooperativelor de credit, încât instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care recurenta a precizat și în scris temeiul de drept al răspunderii pârâților, instanța reținând doar răspunderea subsidiară prevăzută de Legea nr.22/1969, înlăturând nemotivat răspunderea proprie, întemeiată pe Codul Muncii.
Prin faptul că instanța a respins proba cu expertiză contabilă s-a manifestat lipsa rolului activ al acesteia în aflarea adevărului.
Prin motivul trei de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, se susține că hotărârea de la fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, pârâții au fost chemați în judecată pentru o răspundere pe temeiul dreptului muncii ca urmare a încălcării atribuțiunilor de serviciu. Iar controalele și verificările făcute de aceștia au fost superficiale, favorizând săvârșirea infracțiunii de către casieră.
Pe de altă parte, pârâții au constituit garanții pentru recuperarea oricăror sume constatate lipsă, doar până la suma de 10.000 lei.
La dosar au fost depuse o serie de acte aflate la filele 109-110 dosar; 125- 134 dosar.
Prin concluziile scrise de la fila 123 dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat cu menținerea soluției pronunțate la fond.
Prin concluziile scrise depuse la fila 135-136 dosar, intimatul solicită de asemenea respingerea recursului ca nefondat, același lucru solicitând și intimatul prin întâmpinarea de la filele 140-142 dosar.
Curtea analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare în baza art.312 Cod proc.civilă și pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.7 Cod proc.civivilă este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că decizia recurată este motivată și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natură pricinii.
Astfel, Tribunalul Argeș, urmând decizia de casare nr.258/R-CM/8.05.2007 a Curții de APEL PITEȘTI și având în vedere și precizările făcute de reclamantă privind temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv art.270 - 271 Codul Muncii, a analizat amănunțit probele administrate pentru a stabili dacă sunt aplicabile condițiile prevăzute de art.270, alin.1 Codul Muncii și anume săvârșirea faptei ilicite culpabile; existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, condiții necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Corect a reținut instanța că nu s-a dovedit insolvabilitatea inculpatei și nici culpa, celor patru pârâții, care prin eventuala neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu au făcut posibilă săvârșirea infracțiunii de către casieră.
S-a arătat că reclamanta a stat în pasivitate și nu a atacat partajul voluntar cu acțiune pauliană și nici nu a exercitat căile legale de atac împotriva sentinței de la fond, având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de inculpată cu soțul acesteia, ajutând-o pe aceasta din urmă să se sustragă răspunderii patrimoniale.
Pe de altă parte s-a arătat că pârâții nu au avut posibilitatea să-și exercite atribuțiile de control, privind activitatea casierei, deoarece aceasta nu a înregistrat încasările făcute de la creditori, neexistând o evidențiere contabilă a acestora.
În aceste condiții, corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite cele două condiții necesare pentru răspunderea subsidiară a pârâților.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod proc.civilă este de asemenea, neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății, fără a schimba natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.
Astfel, instanța a analizat acțiunea, atât prin prisma temeiului de drept, precizat greșit de către reclamantă, cât și prin prisma motivării în fapt, așa cum s-a arătat la primul motiv de recurs, ale cărui considerente nu vor fi reluate.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.9 Cod proc.civilă, este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că instanța de apel a pronunțat o soluție temeinică și legală, dată fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se constată că răspunderea prevăzută de art.270, alin.2 Codul Muncii, temei de drept avut în vedere de reclamantă când l-a precizat, este o răspundere pentru fapta proprie, pentru pagube materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca angajatului, situație în care nu se încadrează cauza de față, așa cum a fost motivată, neexistând probe în sensul arătat.
S-a argumentat concluzia la care a ajuns instanța, în sensul că, în cauză, nu este vorba de o răspundere pentru fapta proprie a intimaților - pârâți, nefiind aplicabile în cauză nici dispozițiile art.28 - 30 din Legea nr.22/1969, cu modificările aduse prin Legea nr.54/1994.
S-a dovedit cu acte printre care și hotărâri judecătorești irevocabile că singura vinovată de producerea prejudiciului este, casiera, care a devenit insolvabilă din vina reclamantei, care nu a folosit toate mijloacele legale pentru recuperarea pagubei de la inculpată.
În baza art.274 Cod proc.civilă, recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată, față de pârâții: ,.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta DE CREDIT MUNTENIA PITEȘTI, cu sediul în P, B, -., județul A, împotriva sentinței civile nr.604/CM din 5 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind, și.
Obligă pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei pentru, 500 lei pentru și 1.500 lei pentru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
/2 ex/24.03.2008
Jud. fond:; -;
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Laura Ioniță
