Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 177/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 177/R-CM
Ședința publică din 27 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
Judecător: - - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.1003 din 3 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimata-reclamantă și consilier juridic pentru intimatul-pârât Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți, G, G, (), intimatul-intervenient în nume propriu și intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata-reclamantă, arată că recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția autorității de lucru judecat, dar nu este îndeplinită tripla identitate prevăzută de art.1201 Cod civil, întrucât au solicitat plata sumelor reprezentând sporul pe vechime în muncă pe perioada 2001-2004 și 2006-2007 nu și pe perioada 1 noiembrie 2000- 30 septembrie 2001.
Precizează că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000 se interpretează în sensul că judecătorilor li se cuvenea sporul de vechime pe acea perioadă, însă recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a considerat să confere aceste drepturi, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurentul-pârât în motivele de recurs, consideră că raportat la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție care au recunoscut acest drept și la plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime prescripția a fost întreruptă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având cuvântul pe recurs, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr-, reclamanții, G, G, () au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea și Curtea de APEL PITEȘTI, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați, în solidar, la plata sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada 01 noiembrie 2000 - 30 septembrie 2001, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători și pentru perioada 30.09.2001 - 31.10.2004 au beneficiat de sporul de vechime în muncă, prin sentința civilă nr.992/13.11.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, însă au fost privați de plata drepturilor cuvenite pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 30 septembrie 2001.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, magistrații au beneficiat, pe lângă alte drepturi salariale, și de sporul de vechime în muncă, însă, prin nr.OG83/2000, sporul de vechime nu a mai fost acordat acestei categorii profesionale, ci doar personalului auxiliar de specialitate.
Prin Hotărârea nr.170/6 iulie 2006, Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării, a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem în legătură cu acordarea sporului de vechime în muncă. Și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat prin decizia nr.XXXVI din 07 mai 2007, pronunțată în dosarul nr.4/2007 că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport de prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 se interpretează în sensul că magistrații și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă.
Referitor la termenul de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune, reclamanții au arătat că acesta a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai mult, prescripția s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, potrivit art.16 alin.1 din Decretul nr.169/1958.
Au fost invocate și alte acte de recunoaștere, constând în adrese înaintate de Ministerul Justiției către Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare plății, strategia de reformă a sistemului judiciar.
La data de 20.11.2007, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâților Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de vechime pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 30 septembrie 2001, actualizate cu indicele de inflație.
În dezvoltarea motivelor care au stat la baza formulării cererii de intervenție principală au fost reiterate considerentele invocate în susținerea acțiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
A arătat că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de muncă. Faptul că ordonatorul principal de credite nu a acordat drepturile salariale pretinse de reclamanți nu conferă nicio garanție din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru sumele pe care ar trebui să le plătească.
Pe fond, se arată, actele normative de salarizare care s-au succedat în timp în materie nu fac referire la sporul de vechime în muncă, ci doar la sporul privind vechimea efectivă în magistratură, singura vechime relevantă în cazul magistraților.
Sporul de vechime în muncă nu are caracter obligatoriu, fiind necesară precizarea lui în contractul de muncă sau în legile speciale de salarizare. Sarcina judecătorului este aceea de a interpreta și aplica legea, nu de a completa sau modifica actul normativ.
Prin sentința civilă nr.1003 din 03 decembrie 2007, Tribunalul Vâlceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea, în solidar, să plătească reclamanților și intervenientului principal sporul de vechime în muncă pentru perioada 01.11.2000 - 30.09.2001, actualizat cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la data plății efective.
Totodată, a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, că aceasta este întemeiată.
Conform art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, iar potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectului ordonatorilor de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Art.1 din nr.OG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, statuează că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât între reclamanți și acest pârât nu s-a încheiat un contract individual de muncă, contract oneros, a cărui consecință să poată determina obligarea pârâtului la plata salariului sau a componentelor sale, ca o contraprestație a muncii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții și intervenientul principal au calitatea profesională de magistrați în cadrul Tribunalului Vâlcea, iar până la apariția nr.OG83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001, au beneficiat de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost prevăzut de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996, republicată, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar.
Pe de altă parte, nu s-a reținut apărarea în sensul că sporul de vechime în muncă este inclus în calculul indemnizației de încadrare brută lunară prevăzută de art.2 și urm. din nr.OUG177/2002, deoarece art.3 din acest act normativ, atunci când precizează cum se stabilește indemnizația magistraților pentru activitatea desfășurată, se referă numai la funcții, la nivelul instanțelor, la vechimea în magistratură, nu și la vechimea în muncă.
Dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, care constituie dreptul comun în materie, prevăd că noțiunea de "salariu" cuprinde: "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Luarea în considerare a salariului ca instrument de sine stătător, fără sporuri și adaosuri, este contrară spiritului prevederii art.155 din Codul muncii.
Nicio altă dispoziție legală nu interzice expres dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă.
S-au considerat, prin urmare, incidente dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 și art.5 Codul muncii, care interzic discriminarea în cadrul raporturilor de muncă.
Prin decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege".
Prin sentința civilă nr.992/13.11.2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și au fost obligați pârâții să plătească sporul de vechime aferent perioadei 30.09.2001 - 31.10.2004, actualizat în raport de rata inflației la data plății.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că potrivit art.83 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate și că acest act normativ nu conține dispoziții privind întreruperea cursului prescripției extinctive.
Potrivit art.295 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc, însă, cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile, cu referire la art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1959, în care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din actul normativ indicat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au făcut demersuri repetate de la Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției și-a asumat obligația achitării drepturilor salariale și a centralizat sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr.1-10 ale Ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art.III din acest ordin se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor salariale se va realiza conform anexelor nr.11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Asemenea acte de recunoaștere sunt și plata neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXXVI din 7 mai 2007.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, cererea reclamanților și a intervenientului a fost privită ca întemeiată, fiind incidente și dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii. Reactualizarea conform indicelui real de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției.
A invocat mai întâi excepția autorității de lucru judecat, arătând că reclamanții și intervenientul din prezenta cauză au mai formulat cereri de chemare în judecată cu același obiect, cu referire la același interval de timp, întemeiată pe aceeași cauză și în contradictoriu cu aceiași pârâți.
Prin sentința civilă nr.250/24 martie 2005, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata primei de concediu pentru anii 2001-2002 și a respins pretențiile privind acordarea sporului de vechime.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, care a fost admis de către Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia nr.220/R-CM, pronunțată la data de 07 iunie 2005, în dosarul nr.1407/CV/2005, în sensul că a fost modificată sentința, iar pe fond acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă în totalitate.
Ulterior, prin decizia nr.222/R-CM/25.04.2006, Curtea de APEL PITEȘTIa admis contestația în anulare formulată de contestatorii-reclamanți și a anulat decizia nr.220/R-CM/07.06.2005, pentru ca prin decizia nr.262/R-CM/16.05.2006, pronunțată în dosarul nr-, să respingă ca nefondat recursul Ministerului Justiției împotriva sentinței civile nr.250/24 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2728/2004.
Nemulțumiți în continuare de sentința civilă nr.250/24 martie 2004 Tribunalului Vâlcea, reclamanții au formulat cerere de revizuire, care a fost admisă prin sentința civilă nr.992/13 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-. În urma admiterii cererii de revizuire, Tribunalul Vâlceaa schimbat în parte sentința nr.250/24 martie 2004, în ceea ce privește plata sumelor pentru sporul de vechime, în sensul că admite prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2001 - 29.09.2001 și obligă intimații la plata sporului de vechime net aferente perioadei 30.09.2001 - 31.10.2004.
Sentința nr.992/13 noiembrie 2006 devenit irevocabilă în urma pronunțării de către Curtea de APEL PITEȘTIa deciziei nr.610/R-CM/07 decembrie 2006, prin care au fost respinse recursurile declarate de reclamanți, intervenienți și pârâți.
Al doilea motiv de recurs este cel potrivit căruia tribunalul a reținut greșit că dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării Deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizie s-a impus autorităților plata sporului de vechime în muncă, însă nu ca despăgubiri echivalente acestui spor, ci cu titlu de drepturi salariale.
Fiind vorba de prestații periodice, pretențiile reclamanților ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani anterioară introducerii acțiunii.
Termenul de 3 ani este cel prevăzut în materia conflictelor de muncă de art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii.
Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar, astfel cum a fost aprobat prin nr.HG232/2005, a stabilit mai multe obiective, printre care plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, precum și eliminarea discriminării cauzate de acordarea sporului salarial de 40% pentru anumite categorii de magistrați.
Asumarea acestor obiective nu constituie o recunoaștere neîndoielnică și retroactivă a drepturilor pretinse prin prezenta acțiune.
De aceea, nu operează în speță prevederile art.16 din Decretul nr.167/1958 privitoare la întreruperea prescripției extinctive.
În susținerea recursului au fost depuse la dosar hotărârile judecătorești menționate.
Prima dintre criticile formulate de recurent este fondată.
Părțile s-au mai judecat într-o cauză având ca obiect cererea de plată a sporului de vechime în muncă începând cu data de 01 ianuarie 2001 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța și în continuare.
Inițial, cererea a fost respinsă prin sentința civilă nr.250/24.03.2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.2728/2004. Soluția a fost menținută în recurs prin decizia nr.220/R-CM/07.06.2005 pronunțată în dosarul nr.1407/CV/2005 de Curtea de APEL PITEȘTI.
Legat de sporul de vechime în muncă, soluția tribunalului a fost menținută și la rejudecarea recursului ca urmare a admiterii, prin decizia nr.222/R-CM/25.04.2006 a contestației în anulare formulată de reclamanți.
Admițând cererea de revizuire formulată de reclamanți, Tribunalul Vâlceaa schimbat sentința nr.250/24.03.2004 și a obligat intimații la plata sporului de vechime aferent perioadei 30.09.2001 - 31.10.2004.
Pentru perioada 01.01.2001 - 29.09.2001 a admis prescripția dreptului la acțiune.
Sentința prin care a fost admisă cererea de revizuire având nr.992/13.11.2006 a devenit irevocabilă în urma pronunțării de către Curtea de APEL PITEȘTIa deciziei nr.610/R-CM/07.12.2006, prin care au fost respinse recursurile declarate de reclamanți, intervenienți și pârâți.
În susținerea cererii de revizuire reclamanții au invocat și principiul nediscriminării în executarea raporturilor de muncă consacrat de prevederile art.16 din Constituția României revizuită și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Aceasta înseamnă că identitatea între cele două pricini există și sub aspectul cauzei, respectiv al fundamentului pretenției afirmate.
Nereținând puterea de lucru judecat, instanța de fond a pronunțat soluția în prezenta cauză cu încălcarea dispozițiilor art.1201 cod civil și art.166 Cod procedură civilă.
Cea de-a doua critică, vizând perioada 01.11.2000 - 01.01.2001, pentru care reclamanții nu au mai dedus judecății alte cereri, nu este fondată.
Începând cu Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003, Ministerul Justiției a emis în mod repetat acte de recunoaștere neechivocă a drepturilor bănești ce reprezintă sporul de vechime în muncă.
Prin ordinul menționat s-a constituit comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și, în acest sens, s-au făcut demersuri repetate la Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru obținerea fondurilor necesare.
A operat întreruperea prescripției conform dispozițiilor art.16 și 12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă pentru fiecare dintre prestațiile pretinse începând cu 01.11.2000.
Dată fiind recunoașterea pretențiilor prin ordine succesive, nu mai poate fi invocată apărarea potrivit căreia nu există nicio bază legală pentru acordarea acestor drepturi bănești.
Pe de altă parte, interpretarea dată dispozițiilor incidente în cauză prin decizia nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că magistrații beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege, este obligatorie potrivit dispozițiilor art.329 alin.(3), teza finală Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că înlătură obligarea la plata drepturilor salariale pe perioada 01.01.2001 - 30.09.2001, existând autoritate de lucru judecat. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1003 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, G, G, și (), intervenientul în nume propriu și pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL VÂLCEA.
Modifică sentința în sensul că înlătură obligarea la plata drepturilor salariale pe perioada 01 ianuarie 2001 - 30 septembrie 2001, existând autoritate de lucru judecat.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./19.03.2008
Jud.fond:
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Nicoleta Simona Păștin
