Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 205
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 22 februarie 2010
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Viziteu Liliana Camelia judecător
- ---- JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamanta ""SRL SLĂNIC-M împotriva sentinței civile nr.1058 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat pentru recurenta-reclamantă și intimatul-pârât, lipsă fiind apărătorul acestuia.
Procedura a fost legal îndeplinită.
Pentru lipsa apărătorului intimatului-pârât se lasă cauza la sfârșitul ședinței de judecată.
La sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal s-a prezentat avocat - pentru recurenta-reclamantă și intimatul-pârât, asistat de avocat.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul este la al treilea termen de judecată, are ca obiectacțiune înrăspundere patrimonialăși că procedura este completă.
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar în xerocopie un înscris, un act nou descoperit în actele ulterioare pronunțării hotărârii la instanța de fond și solicită ca acest înscris să fie prezentat intimatului pentru a confirma sau nu dacă-i aparține scrisul și semnătura.
Se prezintă spre observare de către președintele completului de judecată înscrisul depus la dosar de recurenta-reclamantă, intimatul-pârât învederând instanței că recunoaște că scrisul îi aparține și că mai există multe asemenea înscrisuri depuse la dosar.
Apărătorul intimatului-pârât precizează că există la dosar acest înscris, depune împuternicire avocațială și chitanță onorariu avocat și motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi, solicită cuvântul pe fond.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită de asemenea judecarea cauzei nemaiavând cereri noi de formulat.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat - având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și a fost răstălmăcit tot materialul probator. În cauză este vorba despre o sumă foarte mare, iar societatea a fost de acord ca intimatul să plătească această sumă și în rate. Instanțele de fond au amestecat răspunderea contabilă față de societate cu răspunderea administrativă față de terți și că recunoașterea pârâtului față de prejudiciul cauzat trebuia reținut pentru că nu se poate reține că este la fel o răspundere contabilă față de societate cu răspunderea administrativă față de terți. Instanța de fond a reținut că intimatul avea calitatea de contabil-șef și atunci consideră că în această calitate pârâtul ar trebui să răspundă pentru prejudiciul cauzat. În cauza de față răspunderea societății a fost dată de faptul că administratorul societății ar fi semnat și el fără însă a se reține că aceste calcule greșite au fost aduse la cunoștința societății în anul 2005 deși ele au fost săvârșite în anul 2001. Societatea nu putea să-și dea acordul în 2005 pentru o greșeală din 2001, iar pentru anii anterior anului 2004 răspunderea îi revine în totalitate pârâtului. Legea contabilității în 2001 nu impunea obligativitatea calității de contabil autorizat, care a intrat în vigoare în 2006. Ideea este dacă până în anul 2006 pârâtul avea posibilitatea să țină contabilitatea chiar dacă nu avea studii superioare. În opinia sa legea contabilității a impus calitatea de contabil autorizat, iar înainte de 2006 acest lucru nu se impunea. Apreciază că există fapta ilicită, că ea a și fost recunoscută de pârât care din proprie inițiativă a adus la cunoștința societății de pierderea contabilă și astfel s-a ajuns la emiterea deciziei de impunere. Faptul că alături de semnătura pârâtului se află și semnătura administratorului nu înlătură vinovăția pârâtului. Există depuse la dosar două recunoașteri a faptei de către pârât și nu este adevărat că înainta lunar referate în acest sens administratorului societății. Referatul existent la dosar și cel prezentat azi au aceeași dată, același număr și aceeași semnătură. Dacă depunea mai multe referate trebuia să existe mai multe numere de înregistrare cu date diferite. Decizia de impunere nu a fost contestată de pârât deci el și-a însușit și eroarea și prejudiciul. S-a reținut în culpa societății că nu s-a făcut o expertiză contabilă, și că nu s-a făcut astfel o evaluare corectă a prejudiciului, dar nu societatea trebuia să solicite efectuarea unei expertize contabile. Pârâtul într-adevăr a solicitat efectuarea unui raport de expertiză, dar nu a mai achitat onorarul de expert. Societatea nu avea de ce să solicite efectuarea unei expertize întrucât prejudiciul a fost consemnat destul de clar, iar pârâtul trebuia să combată suma dacă nu ar fi fost de acord. În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-pârât învederează instanței că acest caz trebuie analizat cu foarte multă atenție întrucât este vorba despre un pensionar care a fost obligat la plata a peste 200 milioane lei și de aceea trebuie analizat cu atenție ce reprezintă de fapt aceste sume. Aceste sume sunt de fapt penalități. Instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantei întrucât prejudiciul nu a fost dovedit, iar susținerea reclamantei că pârâtul trebuia să solicite și să efectueze o expertiză în cauză este eronată întrucât nu poate fi inversată sarcina probei, societatea fiind singura în drept care trebuia să solicite această probă și să conteste actele fiscale. Deși la Tribunal pârâtul a fost de acord cu efectuarea expertizei în sarcina sa, apărătorul a fost cel care a refuzat această probă, întrucât expertiza trebuia efectuată de societate în cauză fiind o acțiune în răspundere patrimonială. Decizia de impunere nu are nicio valoare juridică și de aceea pârâtul nu a contestat- Faptul că nu s-a contestat această decizie nu înseamnă că pârâtul și-a recunoscut prejudiciul. Pârâtul are ca studii doar liceul, la perioada respectivă a fost plătit conform studiilor pe care le avea, iar legea contabilității nu a fost respectată de însăși societatea reclamantă. Nu există caracter ilicit al faptei și o culpă a pârâtului, sens în care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
deliberând
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1058/2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ""SRL Slănic M în contradictoriu cu pârâtul și a fost obligată reclamanta să plătească cheltuielile de judecată în cuantum de 1400 lei.
Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-, reclamanta - "" Slănic Mac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 26.965 lei, c/valoare prejudiciu. A solicitat reclamanta și cheltuieli de judecată.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art.285 Codul muncii.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajat în calitate de contabil șef la societatea reclamantă. Neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a dus la emiterea unei decizii de impunere, nr.1742/22/09.02.2006, prin care societatea reclamantă a fost obligată la plata unor diferențe de impozit și totodată la accesoriile aferente acestei plăți ulterioare.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât administratorul societății a cunoscut la angajarea sa faptul că nu este contabil autorizat și că administratorul trebuie să-și asume răspunderea în legătură cu actele încheiate.
S-a mai arătat că administratorul a fost cel care a hotărât să includă ca și cheltuială deductibilă dobânzile și penalitățile, fără să țină cont de opoziția pârâtului.
Pârâtul a mai arătat că procesul/verbal prin care s-a stabilit impozitul nu a fost atacat de societate și că administratorul a chemat organele de control întrucât acesta a solicitat restituirea TVA-ului.
Prin sentința civilă nr. 1159/D/11.07.2007 Tribunalul Bacăua admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 26.965 lei.
Prin sentința civilă nr. 23/16.01.2008, Curtea de Apel Bacăua casat sentința civilă cu motivarea că este necesar completarea probatoriului pentru a se stabili care este cuantumul TVA/ului datorat de societate cu consecință asupra penalităților și dobânzilor și legătura de cauzalitate între activitatea desfășurată de pârât și greșelile constatate de către organele fiscale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr-.
Conform recomandărilor instanței de casare, tribunalul a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile. La termenul din 5.09.2009 instanța a dispus din oficiu efectuarea unei astfel de expertize și a pus în sarcina pârâtului sarcina de a achita onorariu expert, acesta arătând că nu poate achita onorariul și că nu a solicitat această probă.
Poziția reclamantei vis/a/vis de proba cu expertiza a fost constantă pe parcursul procesului, aceasta arătând că nu solicită în dovedirea pretențiilor sale proba cu expertiză iar la termenul din 13.03.2009a arătat că refuză să achite onorariul de expert.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajat la societatea reclamantă în funcția de contabil șef, fără ca acesta să aibă studii superioare de specialitate astfel cum impunea art. 11 din Legea 82/1991 încă de la data intrării în vigoare.
Potrivit deciziei de impunere nr. 1742/22.03.2006, pentru anii 2002 și 2003 societatea a calculat impozitul pe profit ținând cont de pierderea contabilă, și nu de cea fiscală, cu nerespectarea dispozițiilor Legii. 414/2002. Ca urmare a acestui fapt, s/a constatat o diferență de impozit pe profit pentru perioada 1.01.2002/30.09.2005 de 18.081 lei.
Ca urmare a neplății la termen a sumei de 18.081 lei, s-a calculat, conform art.13 din OG nr.11/1996 modificată, art.12 din OG 61/2002 și OG 92/2003 și accesoriile reprezentând dobândă 7212 lei și penalități de întârziere 2058 lei.
De asemenea, s-a constatat că datora o diferență suplimentară de TVA pentru perioada 01.01.2002 - 31.10.2005 de 42122 lei, la care, de asemenea s-au calculat accesorii: dobândă 13.342 lei și penalități de întârziere de 3550 lei. Greșit nu a fost constituit și virat fondul special pentru promovarea și dezvoltarea turismului pentru perioada 01.06.2002 - 31.12.2002, calculându-se un fond datorat de 2126 lei la care se adaugă 1688 lei dobândă și 441 lei penalități de întârziere.
Angajatorul a emis decizia nr. 166/1.10.2006 prin care arată că pârâtul este dator a achita societății suma de 26.965 lei reprezentând accesoriile pe care societatea ar fi trebuit să le plătească ca urmare a deficiențelor de calcul, considerând că pârâtul și/a recunoscut culpa prin adresa nr. 312/22.09.2005. Instanța constată că prin această adresă, pârâtul aducea la cunoștință administratorului că din eroare s/a luat în calcul pierderea contabilă și nu cea fiscală, nereferindu-se și la celelalte aspecte cu privire la care organul fiscal a stabilit că s-au efectuat încălcări ale legii.
Tribunalul arată că potrivit art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagube materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru a se declanșa răspunderea patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- calitatea de salariat la angajatorul păgubit;
- fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa;
- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
- vinovăția salariatului.
În ceea ce privește prima condiție, tribunalul a constatat că aceasta este întrunită, pârâtul fiind, așa cum s-a arătat, angajat pe funcția de contabil șef la societatea reclamantă în perioada în care s-au efectuat erorile contabile.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța însă a constatat că deși angajatorul nu a depus la dosarul cauzei fișa postului, este de natura funcției ocupate de către pârât ca acesta să întocmească actele prevăzute de legea contabilității nr. 82/1991.
În speță, însă, se constată că operează o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, și anume acordul angajatorului.
Astfel, din analiza actelor contabile depuse la dosarul cauzei și pe baza cărora s-a calculat greșit impozitul pe profit și TVA-ul datorat de societate rezultă că aceste acte au fost semnate, alături de pârât și de către administratorul societății iar aplicarea acestei semnături trebuie privită din prisma dispozițiilor conform cărora administratorul societății era cel căreia îi revenea întreaga responsabilitate în ceea ce privește organizarea și conducerea contabilității societății. În condițiile în care administratorul reclamant cunoștea faptul că pârâtul nu îndeplinea condițiile legale privind efectuarea studiilor economice superioare (cunoașterea acestuia aspect nefiind contestată de către societatea reclamantă) exista posibilitatea săvârșirii de către acesta a unor erori în întocmirea actelor contabile.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție necesară pentru declanșarea răspunderii, instanța a constatat că deși era în sarcina reclamantului să facă dovada prejudiciului cauzat prin fapta angajatului, cuantumul acestui prejudiciu nu a fost dovedit.
Astfel, în condițiile în care pârâtul a contestat faptul că declarația de impunere nr. 1742/22.03.2006 emisă de DGFP B ar conține date exacte sub aspectul cuantumului obligațiilor fiscale neachitate la termen și al dobânzilor și penalităților de întârziere, și în condițiile în care această declarație nu a făcut obiectul unui control judiciar, societatea reclamantă fiind singura în măsură să atace acest act pe calea contenciosului fiscal, în cauză se impunea efectuarea unei expertize care, conform art. 1169 cod civil și art. 287 Codul muncii, era în sarcina societății reclamante. Aceasta, însă, și-a exprimat în mod constant opinia că în cauză nu este necesară administrarea unei astfel de probe și că nu înțelege să achite onorariul de expert.
Tot sub aspectul prejudiciului, instanța a constatat că reclamanta nu poate susține că a dovedit cuantumul acestuia prin conținutul deciziei de imputare deoarece suma solicitată, de 26965 lei, nu corespunde oricum cu cuantumul rezultat din însumarea dobânzilor și a penalităților de întârziere menționate în cuprinsul deciziei.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, instanța a constatat că acest element al răspunderii rezultă în cauză, fiind necontestat de către pârât faptul că stabilirea dobânzilor și penalităților prin decizia de impunere a fost consecința erorilor contabile săvârșite de către pârât (cu acordul administratorului reclamantei).
De asemenea, instanța constată că vinovăția pârâtului rezultă în speță din faptul că acesta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu, răspunderea patrimonială a angajatului putându-se declanșa chiar în condițiile existenței unei culpe ușoare.
Față de cele arătate, instanța a constatat că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile de declanșare a răspunderii patrimoniale a pârâtului, urmând să respingă acțiunea ca nefondată.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta ""SRL Slănic
Recurenta a susținut netemeinicia și nelegalitatea hotărârii recurate pentru următoarele motive:
- în cauză sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului și nu cum a reținut instanța de fond că nu s-ar fi dovedit caracterul ilicit al faptei.
Recurenta susține că fapta ilicită nu numai că există însă ea a fost și asumată de pârât care din proprie inițiativă a adus la cunoștința reclamantei că din culpa sa s-a luat în calcul o pierdere contabilă de 683.862.235 lei în loc de pierdere fiscală, urmare a unor greșeli de înregistrare efectuate în contabilitate de pârât.
Faptul că alături de semnătura pârâtului în ceea ce privește aceste înregistrări apare și semnătura administratorului, nu are cum să înlăture caracterul ilicit al faptei de care se face vinovat acesta;
- nici în ceea ce privește susținerea că acest prejudiciu nu a fost dovedit nu poate fi primită, arată recurenta, întrucât acesta a fost constatat prin decizia de impunere nr.166/1.10.2006, prin care s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a sumei de 26.965 RON decizie care nu a fost contestată de pârât.
Faptul că se impunea administrarea probei cu expertiză în prezenta cauză și că aceasta probă nu a fost administrată din cauza reclamantei, nu poate fi imputat recurentei, susține aceasta, întrucât prejudiciul a fost consumat destul de clar în deciziile emise.
Prin apărător ales, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând, respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea examinând hotărârea recurată raportat la criticile formulate în recurs, la apărările făcute de ambele părți, la întreg probatoriul administrat în cauză și la dispozițiile legale în materie constată recursul nefondat.
Răspunderea patrimonială a salariaților angajați are loc în condițiile art.270 alin.(1) Codul muncii și în conformitate cu obligația care revine angajatorului cu privire la sarcina probei în litigiile de muncă, în conformitate cu art.287 Codul muncii, astfel: salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor și "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului este necesar să se facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
- fapta ilicită a salariatului, faptă constând din nerespectarea obligațiilor sale de serviciu;
- prejudiciul material al angajatorului;
- legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu;
- culpa salariatului în ceea ce privește neîndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau, potrivit contractului individual de muncă.
Inexistența sau nedovedirea chiar și a uneia dintre aceste cerințe face să nu poată fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului conform art.270 Codul muncii.
Or, în speță, așa cum a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant nu a respectat dispozițiile Legii 82/1991 în ceea ce privește organizarea contabilității, respectiv a ignorat dispozițiile art.11 din actul normativ mai sus arătat, angajând pârâtul în funcția de contabil șef fără ca acesta să aibă studii superioare, astfel că deși intimatul-pârât a săvârșit o faptă producătoare de prejudiciu, vinovăția sa nu poate fi angajată și prin urmare nici răspunderea patrimonială.
Cât privește condițiile referitoare la prejudiciu, pentru a da nașterii răspunderii patrimoniale, este necesar ca acesta să fie real și cert.
Așa cum a reținut și instanța de fond în condițiile în care pârâtul a contestat întinderea prejudiciului iar recurenta-reclamantă nu a contestat în instanță decizia de impunere în cauză, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, probă pe care recurenta-reclamantă a refuzat-o a fi efectuată deși potrivit art.287 Codul muncii sarcina probei îi revenea.
Nefiind, așadar îndeplinite două din condițiile impuse a fi necesare cumulativ pentru antrenarea răspunderii materiale prin art.270 Codul muncii, temeinic și legal instanța de fond a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea materială a intimatului pârât și a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru toate considerentele expuse mai sus în temeiul art.312, 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând ca în temeiul art.274 Cod procedură civilă să oblige recurenta să plătească intimatului cheltuielile de judecată din recurs reprezentând onorariul avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul ca nefondat promovat de reclamanta ""SRL SLĂNIC-M împotriva sentinței civile nr.1058 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească intimatului-pârât 1000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorarul avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- --- - ---
- - -
GREFIER,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /19.02.
Tehn.- / 4 ex./22.02.2010/com.tuturor părților.
Președinte:Viziteu Liliana CameliaJudecători:Viziteu Liliana Camelia, Grosu Valerica Niculina
