Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 207

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 22 februarie 2010

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Viziteu Liliana Camelia JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina

- ---- judecător

- - - judecător

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamanții SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T ȘI DIN SERVICIILE PUBLICE AFLATE ÎN CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței civile nr.1596 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată, are ca obiect drepturibănești, procedura este completă și recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și motivat de faptul că nu mai sunt probe de administrat și cereri de formulat și pentru faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, constată recursul ca fiind în stare de judecată, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1596 din 18.11.2009, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții reclamanți, în contradictoriu cu pârâții COMUNA - PRIN PRIMARUL COMUNEI - și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI -.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

- plata drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 500 lei prevăzute la art. 35 din CCM, pe lunile aprilie2008-februarie 2009;

- ajutorul de sărbători ( C și Paște) echivalent cu salariul mediu brut pe economie, comunicat de pentru luna anterioară evenimentului, prevăzut de art. 37 alin. 10 din CCM, pentru anii 2008-2009;

- prima de concediu echivalentă cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, prevăzută de art. 37 alin. 9 din CCM, drept neachitat pe anii 2008-2009;

- cadouri pentru copii, în cuantum de 150 lei neimpozabil, cu ocazia, 1 iunie și pomului de C, prevăzute în art. 37 alin. 4 din CCM, neachitate pe anul 2008;

- cadouri pentru doamne în cuantum de 150 lei neimpozabil, cu ocazia zilei de 8 martie, prevăzute în art. 42 din CCM, neachitate pe anul 2009;

- drepturile prevăzute la art. 19 din CCM, respectiv sporurile de dispozitiv și confidențialitate.

Împotriva sentinței civile mai sus menționată, au declarat în termen legal recurs reclamanții, care au invocat netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, întrucât, hotărârea nu a fost pronunțată și în contradictoriu cu sindicatul din care fac parte reclamanții, s-a încălcat principiul disponibilității și hotărârea este lipsită de temei legal.

Analizând sentința civilă recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu în temeiul art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel, reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta este neîntemeiat, întrucât prima instanță s-a pronunțat cu privire la toți reclamanții care au afirmat existența unui drept subiectiv civil ce a cerut a fi protejat prin promovarea acțiunii.

Prin sentința pronunțată, prima instanță, nu a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra obiectului cererii dedus judecății, cu care a fost investită.

Acțiunea care are ca obiect protecția dreptului subiectiv, iar obiectul procesului îl constituie ceea ce părțile înțeleg să supună judecății, ceea ce ele pretind ca judecătorii să verifice, să aprecieze, să constate, să judece, astfel că, acțiunea aduce în discuție o problemă de fapt și o problemă de drept ce se rezolvă prin hotărâre judecătorească.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat instanței:

- plata drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii în cuantum de 500 lei prevăzute la art. 35 din CCM, pe lunile aprilie2008-februarie 2009;

- ajutorul de sărbători ( C și Paște) echivalent cu salariul mediu brut pe economie, comunicat de pentru luna anterioară evenimentului, prevăzut de art. 37 alin. 10 din CCM, pentru anii 2008-2009;

- prima de concediu echivalentă cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, prevăzută de art. 37 alin. 9 din CCM, drept neachitat pe anii 2008-2009;

- cadouri pentru copii, în cuantum de 150 lei neimpozabil, cu ocazia, 1 iunie și pomului de C, prevăzute în art. 37 alin. 4 din CCM, neachitate pe anul 2008;

- cadouri pentru doamne în cuantum de 150 lei neimpozabil, cu ocazia zilei de 8 martie, prevăzute în art. 42 din CCM, neachitate pe anul 2009;

- drepturile prevăzute la art. 19 din CCM, respectiv sporurile de dispozitiv și confidențialitate.

Prima instanță, analizând cererea reclamanților, în raport de obiectul acesteia, a conchis că pretențiile reclamanților nu sunt fondate întrucât sporurile, cadourile etc. solicitate, nu sunt prevăzute de lege, și nu sunt îndreptățiți la plata acestora.

În ceea ce privește motivul de recurs, referitor la faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta este nefondat.

Instanța de fond a analizat corect situația de fapt și de drept, în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul cercetării judecătorești, reținând corect că potrivit art.12 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Totodată, s-a reținut corect că, potrivit art.137 al.2 din Constituția României, potrivit art. 137 alin.(2) din Constituție, dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar alin. 5 garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, prima instanță, a interpretat corect, în raport de aceste texte legale că,

- personalul bugetar poate încheia convenții colective de muncă, însă prin aceste contracte nu se pot acorda alte drepturi( venituri, sporuri, prime, etc.) decât cele stabilite prin lege, pentru că aceste salarii se plătesc din fonduri publice, iar nu din beneficiile angajatorului, unde acestea se pot acorda ori de câte ori acesta consideră necesar pentru a impulsiona activitatea( aceste beneficii fiind acordate pentru creșterea competivității și sunt suportate pe riscul și din patrimoniul unei persoane private în funcție de preferințele acesteia), pe când în cazul instituțiilor publice acestea ar fi suportate din banul public, iar nu din patrimoniul celor care negociază aceste convenții( lipsind practic interesul protejării acestor resurse); pe de altă parte veniturile publice se strâng numai în baza legii, iar principiul simetriei impune ca și cheltuirea acestor resurse( inclusiv prin salarizarea personalului bugetar) să se facă exclusiv pe baza legii, limitând posibilitatea "negocierii" unor sporuri, prime, etc. care să ocolească astfel legea și limitele ei; -

- Curtea constituțională a stipulat( cu valoare de principiu) prin decizia nr. 768/2007 cu privire la constituționalitatea art. 12 din Legea 130/1996 că "contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale angajaților,sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor, ale județelor. Art. 137 alin.(1) din Constituție prevede că: "(1) formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege". În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot fi obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective."

În ceea ce privește sporul de dispozitiv, solicitat de reclamanți, Curtea apreciază că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acestuia, întrucât în acest mod se poate observa caprin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire Ia salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr. 1, care, conform art. 64 din Legea nr. 138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.

Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.

De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii, astfel cum este circumscrisă în art. 1 al acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,"Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".

Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.

în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr. 275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.

Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:"După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:"9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002); personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Or, reclamanții sunt angajați în cadrul P, iar nu în cadrul unei instituții publice de
apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art. 13 din
Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr.
496/2003 nu îi sunt aplicabile.

Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel apreciază hotărârea Tribunalului ca fiind legală și temeinică, sporurile, cadourile etc, nu sunt prevăzute de lege, contravenind prevederilor legale anterior precizate, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Respinge recursul ca nefondat promovat de reclamanții SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T ȘI DIN SERVICIILE PUBLICE AFLATE ÎN CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței civile nr.1596 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 22 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- --- - ---

- - -

GREFIER,

Red.sent.- /

Red.dec.rec.-/11.03.

Tehn.- /17.ex./16.03.2010/com.tuturor părților.

Președinte:Viziteu Liliana Camelia
Judecători:Viziteu Liliana Camelia, Grosu Valerica Niculina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 207/2010. Curtea de Apel Bacau