Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2111/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (8676/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2111/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă SC SRL, împotriva sentinței civile nr. 5780 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 19054/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5780 din data de 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamanta SRL, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a avut calitatea de salariat al reclamantei în funcția de reprezentant vânzări, conform contractului de muncă înregistrat la 03.08.2004, care a încetat prin demisia salariatului la data de 10.11.2006. Conform contractului de muncă salariatul s-a obligat la respectarea confidențialității cu privire la informațiile, datele, documentele de care ia cunoștință în exercitarea obligațiilor de serviciu și a fidelității față de angajator. în cazul nerespectării obligației de confidențialitate salariatul s-a obligat la plata unei sume egale cu salariile pe ultimele 6 luni, cu titlu de despăgubire și eventuale despăgubiri pentru paguba produsă angajatorului.
S-a reținut totodată că, după încetarea raporturilor de muncă cu reclamanta, pârâtul a devenit asociat al SC SRL, societate cu același obiect de activitate ca cel al SC SRL.
Ori, potrivit art. 26 Codul muncii, prin clauza de confidențialitate părțile convin ca pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă și în contractele individuale de muncă, nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrăgând obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
Reclamanta consideră că acțiunea pîrîtului de constituire a unei societăți comerciale avînd activități asemănătoare cu ale sale, precum și crearea de relații comerciale cu societăți cu care SC are legături comerciale constituie fapte de concurență neloială și, în același timp, încălcări ale obligației de confidențialitate și fidelitate asumate prin contractul individual de muncă.
S-a statuat însă că în concret, constituirea propriei societăți comerciale, după încetarea raporturilor de muncă, chiar dacă demersurile au fost începute în perioada în care pîrîtul era angajat al reclamantei, nu se încadrează în categoria încălcării obligației de confidențialitate, prevăzută de art. 26 Codul muncii, ci, eventual, a încălcării clauzei de neconcurență, definită de art. 21 Codul muncii, clauză specifică a contractului de muncă, care însă nu a fost prevăzută de părțile în cauză.
S-a apreciat, din probatoriile administrate în cauză, că reclamanta nu a dovedit că în desfășurarea activității SC SRL, pârâtul a folosit informații, date, contacte de care putea să ia cunoștință doar în calitatea sa de salariat al SC, încălcând obligația de confidențialitate. De altfel, reclamanta nu a precizat concret care sunt aceste date sau informații, cu excepția faptului că pârâtul ar fi folosit identitatea clienților SC SRL. Însă obiectul de activitate al societăților cu care reclamanta are relații comerciale nu este confidențial, putînd fi obținute de la registrul comerțului date legate de acest aspect.
S-a considerat că folosirea de către pârât a cunoștințelor profesionale dobândite în perioada în care a lucrat la reclamantă, în cadrul unei alte societăți comerciale cu obiect de activitate asemănător, nu poate fi sancționată decât, eventual, în condițiile prevederii în contractul de muncă a clauzei de neconcurență, care își produce efectele în condițiile art. 21 Codul muncii, clauză care trebuie să conțină strict activitățile interzise precum și plata unei indemnizații de către angajator.
Nu se poate prezuma astfel că existența unor relații comerciale cu societăți ce au fost cliente ale reclamantei are la bază utilizarea unor informații și date de care pîrîtul a luat cunoștință în perioada în care a fost salariat al acesteia, informații și date cu caracter secret, deținute exclusiv de angajator, iar diminuarea încasărilor prin pierderea unor clienți, nu numai că nu a fost dovedită, dar nu poate fi imputată pîrîtului, comercianții avînd libertatea alegerii partenerilor contractuali. Din probele administrate nu rezultă că în scopul derulării activității SC pîrîtul a folosit legăturile, contactele sau logistica societății reclamante, iar existența unor clienți comuni este normală, în condițiile în care cele două societăți furnizează același tip de produse.
Nici angajarea de către a unor foști salariați ai nu poate fi echivalată cu un act de neconcurență și lipsă de fidelitate, nefiind dovedit că pârâtul a cunoscut și folosit politicile de resurse umane ale societății în acest scop. Mai mult, momentul încetării contractelor de muncă ale celor doi salariați menționați în cererea de chemare în judecată nu coincide cu cel al începerii activității SC, astfel că nu se poate concluziona că au fost determinați de pârât, prin acțiuni nepermise în calitatea sa de fost salariat.
Tribunalul a constatat că acțiunile pîrîtului sunt apreciate în cadrul acestui litigiu doar prin prisma obligațiilor asumate prin contractul de muncă, eventuala încălcare a dispozițiilor Legii nr. 11/1991 putând constitui eventual obiectul unui proces în sfera dreptului comercial.
Ori sub acest aspect, obligația de fidelitate cuprinde neconcurență, constînd în obligația salariatului de nu-l concura pe angajator pe parcursul executării contractului de muncă, și confidențialitatea, respectiv obligația de a nu face publice datele secrete ale angajatorului, în cauză, pîrîtul a procedat la desfășurarea de activități asemănătoare cu cele ale reclamantei după încetarea calității de salariat, fidelitatea presupunînd ca salariatul să se abțină de la acte și fapte ce ar dăuna angajatorului pe durata existenței contractului de muncă.
Din moment ce activitatea pârâtului, asemănătoare cu cea a reclamantei, nu s-a desfășurat pe perioada cît a fost salariat al acesteia, obligația de fidelitate nu a fost încălcată.
Pe de altă parte, inserarea unei clauze penale prin care se stabilesc daune interese într-o sumă egală cu salariile pe ultimele 6 luni, s-a apreciat a fi contrară dispozițiilor art.38 Codul muncii, care au caracter imperativ în ce-l privește pe salariat, în contractul de muncă neputînd fi inserate clauze de agravare a răspunderii acestuia. Răspunderea patrimonială este o varietate a răspunderii civile contractuale, în cadrul căreia nu operează prezumția de culpă.
clauzei penale în contractul individual de muncă în cazul răspunderii patrimoniale a salariatului, conform art. 270 alin. 1 Codul muncii, nu este posibilă, căci operează în mod prohibitiv art. 38 Codul muncii.
In același timp, nu a fost dovedită prejudicierea imaginii și intereselor comerciale ale reclamantei, apreciată de aceasta la suma de 10.000 lei, prin apariția pe piața de profil a unei societăți concurente al cărei asociat și administrator este un fost salariat.
Față de considerentele arătate, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, s-a denaturat practic intenția părților la încheierea contractului individual de muncă.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că în cauză "constituirea propriei societăți după încetarea raportului de muncă, chiar dacă demersurile au început în perioada în care pârâtul era angajat al reclamantei, nu se încadrează în categoria încălcării obligației de confidențialitate, prevăzută de art. 26. Codul munci i".
După cum se poate observa, tribunalul, deși constată că în perioada în care era angajat al recurentei, intimatul-pârât a întreprins demersuri necesare constituirii unei societăți comerciale concurente, consideră că aceste acte nu se încadrează în sfera unei încălcări a obligației de confidențialitate, ignorând astfel clauzele contractului individual de munca nr. 20782/03.08.2004 și dispozițiile exprese în materie din Codul muncii.
Arată recurenta că, în cuprinsul contractului individual de muncă nr. 20782/03.08.2004, încheiat între recurentă și intimatul, părțile au prevăzut expres la Capitolului S - clauza de confidențialitate, lit. a), coroborat cu dispozițiile cap. S lit. b) punctele 4, 5, 10, 11, 12, 13 - obligația păstrării confidențialității Informațiilor Proprietate a angajatorului constând în politicile de marketing și promovare, politicile de resurse umane, băncile de date, identitatea clienților, politicile de abordare, negociere, întreținerea și dezvoltarea relațiilor cu clienții.
În aceste condiții, apreciază că demersurile intimatului de constituire încă din perioada cât era angajat al societății recurente a unei societăți comerciale cu obiect de activitate identic cu cel al societății în care era angajat, respectiv, reprezintă în mod cert o încălcare a obligației generale a salariatului de a se abține la a face concurență angajatorului său. Or, această obligație este prevăzută expres atât de dispozițiile Codului Muncii, în art. 39, alin. 2, lit. d), cât și de dispozițiile cap. T, pct. 2, lit. c) din contractul individual de muncă nr. 20782/03.08.2004 (potrivit căruia salariatul "are obligația de fidelitate față de angajator în îndeplinirea sarcinilor de serviciu").
Prima instanță, susține recurentul, nu a ținut seama nici de faptul că, potrivit dispozițiilor contractului individual de muncă încheiat cu societatea recurentă, pârâtul își luase angajamentul ca, "pe perioada contractului de muncă, să informeze în prealabil angajatorul asupra implicării sale în orice altă activitate profesională decât cea pentru care a fost angajat".
Este evident că înființarea unei societăți comerciale concurente reprezintă pentru pârât implicarea într-o altă activitate profesională decât cea pentru care a fost angajat de societatea recurentă și este mai mult decât evident că o asemenea faptă reprezintă o încălcare gravă a obligației generale de fidelitate ce îi incumbă salariatului față de angajatorul său.
Clauza de confidențialitate pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, pretinde recurenta, își produce efectele dacă este prevăzută în mod expres în cuprinsul contractului individual de muncă și dacă au fost precizate expres care sunt acele informații confidențiale. În cauza dedusă judecății contractul individual de muncă prevede în mod expres clauza de confidențialitate (în capitolul S), enumerând și categoria informațiilor considerate drept confidențiale în cuprinsul Capitolului S lit. b).
Mai mult decât atât, Tribunalul, analizând în mod greșit înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține în cuprinsul considerentelor hotărârii faptul că "reclamanta nu a dovedit că în desfășurarea activității SC SRL pârâtul a folosit informații, date, contacte de care putea să ia cunoștință doar în calitatea sa de salariat"
Deși, identitatea clienților face parte din categoria informaților clasificate drept confidențiale în cuprinsul contractului individual de muncă, instanța de fond respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către societatea recurentă, considerând că actele intimatului pârât nu reprezintă o încălcare a clauzei de confidențialitate.
Cât privește însă încălcarea de către pârât a celor două obligații care îi reveneau (de confidențialitate, respectiv de fidelitate) apreciază recurenta că acesta rezultă din documentele depuse de angajator la dosarul cauzei, documente pe care însă instanța de judecată, analizând materialul probator, a înțeles să le nesocotească și să le de aoi nterpretare eronată în cauza dedusă judecății. Se are în vedere o serie de adrese depuse la dosarul cauzei de către recurenta-reclamantă, prin intermediul cărora clienți de-ai săi recunosc faptul că au fost contactați de către intimatul-pârât cu oferte si servicii din categoria celor comercializate de către
Referitor la adresele anterior menționate instanța de fond nu face nici un fel de precizare în cuprinsul hotărârii judecătorești, ignorând cu totul aceste probe de necontestat, care atesta fără tăgadă de putință încălcări de către intimatul pârât a clauzelor contractului individual de muncă nr. 20782/03.08.2004.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a interpretat în mod vădit toate clauzele contractului individual de muncă în favoarea intimatului pârât, fără a ține cont de faptul că aceste clauze sunt conforme dispozițiilor Codului Muncii și reprezintă voința părților la data încheierii Contract individual de muncă nr. 20782/03.08.2004.
Tribunalul a calificat în mod greșit informațiile cu caracter confidențial obținute de intimatul - pârât, pe parcursul desfășurării raporturilor de muncă, drept cunoștințe profesionale, exprimându-și opinia în sensul că folosirea acestora în cadrul unei alte societăți comerciale nu poate fi sancționată, decât eventual în condițiile prevederii în contract a clauzei de neconcurență. Această interpretare creează un precedent periculos pentru relația societății recurente cu angajații săi, modul în care a înțeles fostul angajat să respecte clauzele contactului individual de muncă putând oricând să fie luat drept exemplu de alți angajați ai societății.
Mai mult decât atât, instanța, în motivarea soluției pronunțate, menționează în mai multe rânduri faptul că actele intimatului pârât ar putea fi interpretate eventual încălcare a clauzei de neconcurență definită de art. 21 din Codul muncii, clauză specifică contractului individual de muncă însă care nu a fost prevăzută de părțile în cauză.
Legat de acest aspect, susține recurenta se impune a se constata că la Capitolul Ș din contractul individual de muncă încheiat între societatea recurentă și intimatul-pârât este prevăzută în mod expres obligația de fidelitate a angajatului față de angajatorul său, această obligație cuprinzând atât neconcurență cât și confidențialitatea, lucru reținut chiar de instanța de fond în motivarea sentinței atacate.
Cât privește daunele interese în cuantum de 10.000 lei, pe care societatea recurentă le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată cu titlu de contravaloare a prejudiciului suportat, se apreciază că instanța de fond avea obligația de constata faptul că pârâtul a încălcat obligația de confidențialitate prevăzută atât de Contractul individual de muncă cât și de art. 26 din Codul muncii.
Deși dovada daunelor interese solicitate ar fi realizat-o printr-o cerere separată prin intermediul căreia a arătat în mod detaliat modul de calcul pe care l-a avut în vedere în ceea ce privește suma solicitată, menționând în mod expres instanței de fond faptul că valoarea prejudiciului este mult mai mare decât cel solicitat, instanța de fond a înțeles să respingă nejustificat și capătul de cerere privind daunele interese solicitate.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin clauza de confidențialitate, potrivit art. 26 alin. 1 Codul muncii, părțile convin ca pe toată durata contractului individual de muncă - chiar și pe perioada cât contractul de muncă este suspendat și după încetarea acestuia să nu transmită date sau informații de care a luat cunoștință pe timpul executării contractului individual de muncă, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
În acest sens, în scopul protecției afacerii/activității angajatorului, cu privire la informațiile furnizate angajatului, angajatorul poate însera la încheierea contractului său ulterior prin act adițional contractului individual de muncă - clauza de confidențialitate.
Clauza de confidențialitate fiind stabilită de comun acord de către partenerii sociali, angajatorul poate să precizeze informațiile considerate drept confidențiale și totodată părțile pot limita în timp durata pe care clauza de confidențialitate își va produce efectele după încetarea contractului individual de muncă.
În cauză, într-adevăr în cuprinsul contractului individual de muncă încheiat între părți - respectiv contractul individual de muncă nr. 20782/03.08.2004 o astfel de clauză de confidențialitate a fost prevăzută expres la capitolul S - lit. A, coroborate cu dispozițiile cap. S lit. B pct. 4, 5, 10, 11, 12, 13, individualizându-se totodată și informațiile considerate confidențiale - informații proprietatea angajatorului constând în politicile de marketing și promovare, politicile de resurse umane, băncile de date, identitatea clienților, politicile de abordare, negociere, întreținerea și dezvoltarea relațiilor cu clienții.
Numai că, procedând la analiza probatoriilor încuviințate și administrate în cauză, raportat la normele de drept material aplicabile art.26 Codul muncii, legal a apreciat Tribunalul că demersurile întreprinse de intimatul pârât pe perioada cât era angajat al recurentei în vederea constituirii unei societăți comerciale cu obiect identic cu cel al acesteia, societate înființată însă după încetarea raportului său de muncă nu reprezintă o încălcare a obligației de confidențialitate cât și a obligației de neconcurență, ce formează ceea ce generic poartă demunirea de obligație de fidelitate.
Astfel, obligația de fidelitate constituie o componentă a disciplinei muncii și este o obligație principală a salariatului, pe durata executării contractului său individual de muncă, de a se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, fie prin concurență, fie prin lipsă de discreție cu privire la informațiile confidențiale secrete, privindu-l pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială la care are acces permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfășoară.
Ori, în speță evident că prin demersurile întreprinse de intimatul-pârât pentru înființarea pripriei societăți comerciale nu a săvârșit acte sau fapte care să dăuneze activității angajatorului său, pe perioada derulării raporturilor de muncă, acesta nu a desfășurat nici o activitate contrară intereselor recurentei, neexistând nici o prevedere contractuală în contractul său individual de muncă sau dispoziție legală care să interzică ulterior încetării contractului de muncă înființarea unei societăți comerciale proprii cu același obiect de activitate. Astfel, intimatul-pârât nu a desfășurat nici o altă activitate profesională similară cu cea pentru care a fost încadrat până la încetarea contractului său de muncă cu recurenta.
Pe de altă parte, corect a statuat Tribunalul că recurenta-reclamantă nu a fost în măsură a dovedi, deși sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul muncii că pârâtul ar fi folosit date, informații, contacte de care ar fi putut lua cunoștință doar în calitatea sa de salariat.
Singurele date concret individualizate sunt informațiile privind identitatea clienților. Ori, adresele anexate cauzei, cum este cea emisă de (fila 162 dosar fond) ce atestă că anumiți clienți ai recurentei au fost contactați de societatea intimatului-pârât cu oferte și servicii, de natura celor comercializate și de recurentă nu atestă încălcarea clauzelor contractului individual de muncă nr.20782/ 03.08.2004, în concret a clauzei de confidențialitate și fidelitate. Aceasta întrucât nu trebuie neglijate principiile liberei circulații a informației, a libertății comerciantului de a-și alege partenerii contractuali și împrejurarea că datele de identificare a clienților recurentei se puteau obține și din alte surse cum afirmă de altfel și aceasta (catalog de profil, accesarea pe internet a site-urilor de profil). Totodată, legal a considerat Tribunalul că probatoriile administrate în cauză, nu atestă că în vederea derulării activității firmei intimatului, acesta ar fi uzat de legăturile, contractele și logistica societății recurente existența unor clienți comuni fiind normală, în condițiile în care ambele societăți furnizează același tip de produse. De altfel, nu s-a dovedit că prin contactarea acestor clienți s-ar fi realizat diminuarea încasărilor, cu atât mai mult cu cât prin adrese emise de clienți ai recurentei, cum este și cea de la fila 162 dosar fond, se confirmă că societatea în discuție - client al recurentei nu a solicitat oferte comerciale de la firma societății intimatului-pârât. Acceptând chiar ipoteza recurentei, în sensul că "identitatea clienților" face parte din categoria informațiilor clasificate drept confidențialitate în cuprinsul contractului individual de muncă și că prin utilizarea acestor informații obținute în calitate de angajat și nu neapărat din alte surse, s-ar fi încălcat clauza de confidențialitate înserată în contractul individual de muncă nr.20782/03.08.2004, nu trebuie neglijat însă că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât ca formă a răspunderii contractuale se impunea a fi dovedită existența prejudiciului, ca o condiție necesară a angajării acestei forme a răspunderii, condiție nedovedită în cauză.
. legal a conchis Tribunalul că nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului, pentru nerespectarea informațiilor confidențiale. Totodată, nu trebuie neglijat că în calculul daunelor interese pe care ar fi obligat să le plătească salariatul ca urmare a nerespectării unei asemenea clauze se va ține cont de valoarea de piață a informației respective, diminuarea profitului obținut de angajator în urma publicității informației, aspecte de asemenea nedovedite în cauză de recurentul angajator, conform art. 287 Codul muncii.
Neîntemeiate sunt susținerile recurentei în sensul că informațiile cu caracter confidențial obținute de intimatul-pârât pe parcursul desfășurării raporturilor de muncă ar fi fost asimilate drept cunoștințe profesionale.
Instanța de fond a statuat doar că folosirea lor în cadrul unei alte societăți comerciale ar putea atrage eventual o încălcare a clauzei de neconcurență definită de art. 21 Codul muncii, clauză pretinsă a nu fi prevăzută de părțile în cauză.
Această ultimă susținere într-adevăr nu corespunde realității, întrucât, în contractul individual de muncă al părților este prevăzută expres obligația de fidelitate, obligație ce cuprinde evident atât obligația de neconcurență, cât și cea de confidențialitate, susținere care nu este de natură a modifica sentința pronunțată în cauză, în condițiile în care încălcarea obligației de fidelitate și existența tuturor condițiilor necesare angajării patrimoniale a intimatului-pârât nu au fost dovedite în cauză.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă actului juridic dedus judecății. Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 5000 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă SRL, împotriva sentinței civile nr. 5780 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 19054/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Obligă recurenta reclamantă SRL la plata sumei de 5000 Ron cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2.ex/30.04.2009
Jud. Fond:;
Dalina
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
