Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2717/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 2717

Ședința publică de la 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 5126/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata reclamantă SC SRL reprezentată prin avocat, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat pentru intimata reclamantă SC SRL, a precizat că, instanța de fond a făcut apreciere corectă a probelor administrate și a aplicat corect legea.

Față de cele expuse, a depus concluzii scrise și, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 5126/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea. formulată de SC SR, în contradictoriu cu pârâta.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 7394, 3 lei reprezentând prejudiciu cauzat unității.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Conform dispozițiilor art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Pârâta a ocupat postul de vânzător-gestionar. Conform dispozițiilor Legii 22/1969, în sarcina gestionarului subzistă o prezumție legală de culpă în cazul constatării producerii unui prejudiciu în gestiunea de care se ocupă, prezumtie pe care parata nu a rasturnat-o prin probele administrate.

Reclamanta a probat existenta prejudiciului cu listele de inventar și cu fișa de client cumulată din perioada 12.09.2006 - 08.12.2006, nota de constatare și revizia contabilă a gestiunii din 08.12.2006.

Cat timp deci, reclamanta in calitate de angajator, a indeplinit sarcina probei instituita de art 287. muncii, facand dovada existentei lipsurilor in gestiunea paratei, a vinovatiei acesteia, a legaturii de cuzalitate dintre prejudiciul constand in lipsurile in gestiune si vinovatia paratei, iar aceasta din urma nu a probat inexistenta lipsurilor invocate si dovedite de reclamanta si nici nu a facut dovada unor cauze obiective, de natura aoe xonera de raspunderea patrimoniala, instanta apreciat ca actiunea reclamantei a fost intemeiată si vazand si disp. art 270 muncii, a fost admisă, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 7394, 3 lei către reclamantă, reprezentând prejudiciu.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând faptul că inventarul nu s-a făcut în prezența acesteia ca gestionară, așa cum a cerut, iar reprezentanții firmei au ridicat marfa, inventarul realizându-se ulterior la sediul firmei și în lipsa recurentei.

În mod greșit s-a respins cererea de verificare de scripte pentru a dovedi faptul că nu a semnat contractul de muncă care nu a fost înregistrat la ITM D și astfel nu are calitatea de salariat.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că sunt îndeplinite condițiile privind angajarea răspunderii patrimoniale a recurentei-pârâte în calitate de gestionar, vânzător de presă conform contractului individual dem uncă înregistrat sub nr. 27205 din 29.09.2006.

Răspunderea acestei as e întemeiază pe dispoz. art. 270 din Codul muncii și art. 24 din Legea 22/1969, modificată prin Legea 54/1994.

Prejudiciu este stabilit prin nota de constatare din 08.12.2006 prin confruntarea datelor din evidențele gestionarului cu date evidențelor contabile ale societății.

Astfel, valoarea totală a intrărilor de mărfuri a fost de 37.105,93 lei, iar valoarea totală a ieșirilor a fost de 28.586,26 lei iar diferența dintre stocul faptic și stocul scriptic, dintre intrările și ieșirile de bunuri pentru aceeași perioadă este de minus 7394,30 lei.

Este de necontestat că începând cu 13.09.2006 până al data efectuării inventarului, recurenta-pârâtă a avut calitatea de gestionar, astfel că nu are relevanță faptul că, acesta nu ar fi semnat contractul individual dem uncă, deoarece a preluat gestiunea prin inventarul din 11.09.2006 pe care l-a semnat și care de altfel, nu este contestat.

Avându-se în vedere dispoz. Legii 22/1969, modificată prin legea 54/1994 nu poate fi primită apărarea recurentei-pârâte privind lipsa culpei acesteia în producerea prejudiciului, deoarece în sarcina acesteia ca gestionară subzistă o prezumție relativă legală de culpă în cazul constatării producerii unui prejudiciu în gestiunea pe care o avea în primire.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.1 pr.civilă se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 5126/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/19.05.2008

/ și

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Corneliu Maria, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 2717/2008. Curtea de Apel Craiova