Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 32/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul G împotriva sentinței civile nr. 1082/M din 22 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 19 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1082/M/22.06.2009 Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul - A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3540,35 lei și dobânda legală aferentă începând cu data de 13.04.2009.
Prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosar instanța a constatat că pârâtul a fost angajatul societății reclamante în calitate de gestionar pe perioadă nedeterminată începând cu data de 01.02.2008.
Acesta a exercitat atribuții de gestionar așa cum rezultă din mențiunile înscrise in contractul individual de muncă și decizia nr. 188 din 17.06.2008 emisă de - -- -B prin care pârâtul a preluat și gestiunea din cadrul compartimentului vânzări - lapte în perioada 16.06.2008 - 07.07.2008.
Cu ocazia inventarului din perioada august 2008 s-a constatat un minus în gestiunea pârâtului de 3.540,35 lei, minus care a fost dovedit de reclamanta cu înscrisurile depuse in probațiune conform art.1169 Cod civ. și art.287 Codul muncii.
Răspunderea patrimonială se întemeiază pe dispozițiile art. 270 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială, potrivit acestui text legal, se cer a fi îndeplinite mai multe condiții:cel care a produs paguba să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit; fapta ilicită și personală a celui încadrat, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
Aceste cerințe sunt întrunite în cauza de față.
Astfel, potrivit contractului individual de muncă depus la dosar în perioada august 2008, pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei.
Fapta ilicită și personală a acestuia constă în aceea că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de gestionar, rezultând lipsuri în gestiune,faptă care este în legătură cu munca prestată în cadrul unității angajatoare.
Prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului este real și cert, fiind stabilit potrivit prețului de vânzare a bunurilor din momentul inventarierii, pe principiul reparării integrale a prejudiciului. fiind în cuantum de 3.540,35 lei.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, instanța constată că există legătură între fapta săvârșită și lipsurile constatate la inventar.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, ca și în dreptul civil, întrucât Codul muncii nu face nici o distincție răspunderea patrimonială este angajată pentru toate formele vinovăției, fie intenție, fie culpă. Potrivit soluției consacrate de instanța supremă, în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina angajatului o prezumție de culpă, pa care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa. În cauza de față pârâtul nu a răsturnat această prezumție de culpă.
Față de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.270 alin.1 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 3.540,35 lei reprezentând despăgubiri.
Potrivit art.1088 civ. "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală", iar art.2 din OG nr.9/2000 prevede că "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Așadar instanța l-a obligat pe pârât și la plata dobânzii legale aferente începând cu 13.04.2009, data formulării cererii de chemare in judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dosarul nu conținea toate înscrisurile, respectiv lista de inventariere la depozit și procesul verbal de predare-primire între cei doi gestionari, lista de inventar a ambalajului, care a fost completată ulterior fiind trecute valori noi, solicitându-se refacerea listei de inventar la poziția 22, unde sunt trecute produse cumulativ, care în magazie sunt prezentate distinct.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
S-a admis și administrat proba cu înscrisuri solicitată de recurent.
Examinând caza, prin prisma motivelor invocate și față de probatoriul administrat în recurs, instanța constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 Codul muncii salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale cauzate angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului au fost corect analizate și interpretate de către prima instanță.
Din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv în faza recursului, rezultă fără dubiu că s-a cauzat unității un prejudiciu patrimonial. Faptul că în listele de inventar au fost trecute produse cumulativ nu conduce la înlăturarea lipsei constatate cu ocazia inventarului. De asemenea nici procesul-verbal de predare - primire între gestionari nu poate exonera de răspundere recurentul, iar susținerea că s-ar fi aplicat prețuri noi la produse deja existente nu se verifică din documentele depuse.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât G împotriva sentinței civile nr. 1082/M/22.06.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/25.01.2010
Dact. /25.01.2010
Jud. fond: - I-
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail