Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 3481/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.848/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3481/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport împotriva sentinței civile nr.6904 din data de 10.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.18843/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport prin consilier juridic d-na cu delegație atașată la fila 10 dosar recurs, lipsind intimata-pârâtă .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B prin reprezentant având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, pe situația de fapt, respectiv cele de care a făcut vorbire prin recursul formulat, pentru a dovedi mențiunile privitoare la școlarizare prevăzute în contractul individual de muncă al intimatei-pârâte.
Curtea încuviințează pentru recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B proba cu înscrisuri, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod proc. civ. respectiv cele depuse la termenul de azi.
Recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B prin reprezentant întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport B prin reprezentant având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris. Depune concluzii scrise în susținerea căii de atac formulate.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6904/10.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport B în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1342 lei, reprezentând suma încasată necuvenit și a sumei de 131,5 lei, reprezentând contravaloarea cardului de identitate eliberat de.
A respins cererea în pretenții cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 81 de lei, reprezentând despăgubiri, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că între părți au existat raporturi de muncă, reclamanta desfășurându-și activitatea în calitate de conducător de tramvai, în baza contractului individual de muncă nr. 12219/30.11.1987.
La data de 11.09.2007, raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza deciziei nr.54, în temeiul art.61 lit. a) din Codul muncii, pe motive disciplinare, ca urmare a lipsei nemotivate de la serviciu începând cu data de 01.07.2007.
În virtutea calității de salariat, pârâta a beneficiat în anul 2007 de card de identitate. Potrivit art.5 din capitolul VII din procedura privind eliberarea, utilizarea și returnarea cărților de identitate emise de și acordate conform contractului colectiv de muncă, salariații disponibilizați au obligația predării permiselor de călătorie, sancțiunea fiind suportarea sumei aferente perioadei de utilizare necuvenită.
Potrivit art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Instanța a constatat că prin neîndeplinirea obligației de predare a permisului de călătorie și prin folosirea cardului de către pârâtă ulterior încetării raporturilor de muncă s-a produs în patrimoniul reclamantei un prejudiciu, constând în contravaloarea abonamentelor lunare pe care ar fi trebuit să le achite pentru serviciul de transport public de care a beneficiat în perioada de la data încetării raporturilor de muncă până la data sistării cardului, aceasta fiind de 131,5 lei, prejudiciul fiind calculat ținând seama de faptul că valoarea unui abonament lunar este de 40 lei pentru adulți.
Pârâta a beneficiat în anul 2007 de concediu de odihnă și de indemnizația de concediu, sumele încasate cu acest titlu fiind de 2943 lei, potrivit fluturașilor cu drepturile salariale aferente lunilor ianuarie și februarie 2007.
Articolul 272 din Codul muncii instituie obligația salariatului care a încasat de la angajator o sumă nedatorată de aor estitui.
Având în vedere că, ulterior încasării acestor sume, raporturile de muncă au încetat, sumele aferente și care se cuvin pârâtei fiind mai mici, proporțional cu perioada lucrată efectiv la reclamantă, diferența dintre suma cuvenită și cea încasată efectiv constituie sumă nedatorată, astfel că trebuie să fie restituită angajatorului.
Astfel, pârâta a efectuat 35 de zile de concediu de odihnă, pentru perioada lucrată, de 6 luni, cuvenindu-i-se numai 17 zile de concediu, sumele încasate necuvenit fiind de 1342 lei, indemnizație de concediu.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 81 lei, cheltuieli de școlarizare datorită nerespectării obligației de a lucra cel puțin un an în cadrul Regiei Autonome de Transport B, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. Durata cursului urmat de pârâtă a fost de două zile, potrivit contractului de școlarizare încheiat la 1.08.2006 între părți. Art. 195 din Codul muncii prevede obligația salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului pe o perioadă de cel puțin trei ani de la data absolvirii cursurilor, precum și obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, în cazul în care a avut inițiativa încetării contractului de muncă în această perioadă, însă cu condiția ca stagiul de formare profesională sau cursul să se fi desfășurat pe o perioadă mai mare de 60 de zile.
Această condiție legală nu este îndeplinită, astfel că obligația pârâtei de restituire a sumei reprezentând contravaloarea cursului, proporțional cu perioada nelucrată nu subzistă, clauza inserată în contractul de școlarizare, conform căreia salariata se obliga să restituie cheltuielile de școlarizare dacă va avea inițiativa încetării contractului de muncă timp de un an de la data finalizării cursului, fiind lovită de nulitate, potrivit art.11 din Codul muncii.
Textul legal menționat instituie interdicția de a insera în contractul individual de muncă prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Contractul de școlarizare are natura unui act adițional la contractul individual de muncă, iar clauza analizată stabilește un drept sub nivelul minim reglementat prin Codul muncii, în sensul obligării salariatului ce a urmat un curs cu durata mai mică decât cea prevăzută de lege de a nu avea inițiativa încetării contractului său de muncă și de a suporta și suma încasată necuvenit și a respins cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri, constând în contravaloarea cursului de școlarizare, ca neîntemeiata.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Regia Autonomă de Transport B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin acțiunea promovată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1554 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de școlarizare, contravaloarea concediului de odihna necuvenit și contravaloarea cardului de identitate nepredat.
În motivarea sentinței recurate instanța de fond a menționat faptul că "prin contractul de școlarizare-perfecționare, pârâta s-a obligat ca după finalizarea cursurilor să lucreze cel puțin un an în cadrul, acolo unde va fi repartizată" conform cap. III art.2 pct. f) din contractul de școlarizare (act adițional nr.8 bis/1.08.2006 la contractul individual de muncă nr.12219/30.11.1987). În situația neîndeplinirii clauzei sus-menționate (cap. IV - Dispoziții finale) salariata se obligă să restituie contravaloarea cursului de școlarizare, proporțional cu perioada nelucrată.
Intimata-pârâta a desfășurat în urma cursului de reșcolarizare efectuat în perioada 01-02.08.2006 activitatea în continuare în, în calitate de conducător tramvaie (conform contractului individual de muncă nr.12219/30.11.1987). Însă la data de 11.09.2007, raporturile de muncă între intimata-pârâta și au încetat, pe motive disciplinare, ca urmare a lipsei nemotivate de la serviciu a recurentei.
Totuși, Tribunalul a apreciat că în cauza, cursul de formare profesionala urmat de pârâta s-a desfășurat pe o perioadă de 2 zile, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 195 Codul muncii, cu privire la durata cursului, care trebuie să se desfășoare pe o perioadă mai mare de 60 de zile, pentru a naște obligația de plată în sarcina salariatei.
Față de acestea, instanța a admis în parte acțiunea formulată de și a respins cererea în pretenții cu privire la obligarea pârâtei la suma de 81 lei, reprezentând despăgubiri, ca neîntemeiată.
Recurenta consideră că sentința civilă nr. 6904/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- este netemeinică și nelegală, deoarece instanța a omis să aibă în vedere:
- existența obligației asumate de salariată sub semnătură (aceea de a lucra în unitate timp de 1 an) în cadrul unui contract sinalagmatic, obligație ce nu a fost respectată, cu atât mai mult cu cât acest contract împreuna cu actele adiționale și-au produs efectele;
- faptul că în cadrul unui contract sinalagmatic, neexecutării obligației principale și de notorietate de a presta activitate timp de 1 an în folosul angajatorului care a investit în formarea profesională a salariatei, nu i se poate opune drept cauză exoneratoare de răspundere durata mai mică a cursurilor, încurajându-se astfel reaua-credința;
- faptul că organizarea cursurilor de școlarizare s-a făcut pe cheltuiala regiei, prin profesarea meseriei de conducător tramvaie, după care au încetat raporturile din culpa intimatei-pârâte. Cursurile respective nu s-au făcut față de un terț, ci față de un salariat al regiei pentru a profesa legal meseria de conducător tramvaie;
- prevederile art. 195 alin. 2 Codul muncii: "Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă."
În contextual prevederilor generale ale Codului muncii cuprinse în art. 188-195, rațiunea art. 195 este de a proteja angajatorul (cel care a investit în formarea unui salariat de-al său), situații în care, conform și literaturii de specialitate, este posibilă asumarea obligației de către cursant de a lucra în aceeași unitate, chiar dacă modalitatea de formare profesionala la care a participat a fost mai de 60 zile, context în care soluția apare o dată în plus neîntemeiată.
"În cazul în care, la inițiativa angajatorului, salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregătire profesională, cel în cauză nu poate demisiona o perioadă de cel puțin 3 ani, de la data absolvirii cursului sau stagiului respectiv (art. 195 alin.1).
Dacă totuși demisionează, salariatul este obligat să suporte cheltuielile ocazionate de pregătirea profesionala, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă."
În tratatul respectiv nu se face vorbire de nicio durată limitată a cursului sau stagiului de formare profesionala pentru ca salariatul să fie obligat sau scutit de achitarea contravalorii cursului. Mai mult, art. 195 alin.2 Codul muncii, prevede faptul că durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
Răspunderea patrimoniala a salariaților si funcționarilor publici "Este admisibilă încheierea unor convenții privitoare la obligația salariatului de a rămâne în unitate o anumită perioadă de timp, chiar dacă modalitatea de formare profesionala la care a participat salariatul a fost mai scurtă de 60 zile. Rațiunea acestei soluții rezultă din rațiunea textului art. 195 din Codul muncii, aceea de a-l proteja pe angajator, iar nu pe salariat."
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.
Într-adevăr, art. 195 alin. 1 din Codul muncii circumscrie numai o ipoteză, a stagiului de formare profesională mai mare de 60 de zile, care interzice salariaților să aibă inițiativa încetării cel puțin 3 ani de la data absolvirii acesteia, însă nu exclude alte ipoteze în care salariatul își asumă obligații corelativ investiției unității în pregătirea sa profesională, legitimate chiar de textul art. 195 alin. 2 din același act normativ.
Acesta dispune că durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile legate de formarea sa profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la.
Or, dacă alin. 2 ar fi avut în vedere aceeași ipoteză ca cea reglementată de alin. 1, ar însemna că reglementarea cuprinsă în alin. 2 este superfluă, întrucât alineatele 1 și 3 epuizează sub aspectul ipotezei, dispoziției și sancțiunii, situația stagiului de pregătire profesională finanțat de unitate, mai mare de 60 de zile.
Rezultă, astfel cum s-a mai arătat anterior, că textul art. 195 alin. 2 legitimează obligația salariatului care a beneficiat de un curs de pregătire profesională, indiferent de durata acestuia, plătit de angajator, de a restitui cheltuielile astfel efectuate, proporțional cu perioada nelucrată, obligație asumată prin act adițional sau contract (cum este cazul, în speță, al contractului nr. 8 bis/11.08.2006), fiind perfect valabilă și necontrazisă prin vreun text din legislația muncii.
În consecință, întrucât salariatul nu și- respectat obligația asumată prin acest act, de a lucra o perioadă de cel puțin 1 an în folosul regiei, în baza aceluiași contract se naște în sarcina lui obligația de a restitui societății cheltuielile afectate pregătirii, proporțional cu perioada nelucrată, în valoare de 81 lei.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei și cheltuieli de școlarizare în valoare de 81 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B împotriva sentinței civile nr.6904/10.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă .
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei și cheltuieli de școlarizare în valoare de 81 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./02.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
